ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.05.2025

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 224/2025

HOTĂRÂRE
15.05.2025
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 224/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 15 mai 2025

Deliberând asupra cererii de strămutare formulate de petentul A., în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, petentul A. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2022, aflat pe rolul Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori apreciind că există suspiciuni rezonabile că imparțialitatea judecătorilor instanței este afectată datorită împrejurărilor cauzei și calității părților.

În susținerea cererii de strămutare a arătat că împrejurările cauzei sunt de natură să inducă suspiciuni rezonabile că imparțialitatea judecătorilor instanței de la Curtea de Apel Craiova este afectată, având în vedere că, marea majoritate a judecătorilor din cadrul instanței s-au pronunțat în cauză asupra măsurilor preventive, iar, schimbarea jurisprudenței în ceea ce privește soluționarea contestațiilor este puțin probabilă.

Mai mult decât atât, a arătat că există o atenție sporită a opiniei publice asupra cauzei, atenție care conduce la existența unei presiuni pentru judecătorii din cadrul Curții de Apel Craiova la pronunțarea soluției.

Petentul a subliniat că lipsa de obiectivitate și de imparțialitate a judecătorilor este afectată de influența exercitată de climatul în care se desfășoară procesul penal și, implicit, de calitatea părților.

Potrivit art. 72 din C. proc. pen. au fost solicitate informații de la Curtea de Apel Suceava.

Prin informațiile transmise în conformitate cu art. 72 alin. (6) din C. proc. pen., Curtea de Apel Craiova a prezentat obiectul cauzei a cărei strămutare s-a solicitat.

Examinând cererea de strămutare formulată de petentul A., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 71 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție "strămută judecarea unei cauze atunci când există suspiciunea rezonabilă că imparțialitatea judecătorilor instanței este afectată datorită împrejurărilor cauzei, calității părților ori atunci când există pericol de tulburare a ordinii publice".

De asemenea, potrivit art. 72 alin. (7) din C. proc. pen. în cazul respingerii cererii de strămutare, în aceeași cauză nu mai poate fi formulată o nouă cerere pe aceleași motive.

Înalta Curte constată că prin sentința penală nr. 212 din 07.05.2025 pronunțată în dosarul nr. x/2025, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală a respins, ca nefondată, cererea formulată de petentul A. privind strămutarea judecării aceleiași cauze ce formează obiectul dosarului nr. x/2022 al Curții de Apel Craiova.

De asemenea, se observă că motivele indicate de petentul A. în prezenta cauză sunt identice cu cele invocate în cauza ce a format obiectul dosarului nr. x/2025 și vizează aspecte ce au fost deja evaluate de instanța supremă la pronunțarea sentinței nr. 212 din 07 mai 2025.

În aceste condiții, invocarea de către petentul A. a unor motive identice cu cele invocate în cadrul unei cereri de strămutare respinse, sunt echivalente unei reiterări a acelorași susțineri deja examinate, ceea ce atrage respingerea cererii de strămutare, ca inadmisibilă.

Inadmisibilitatea, ca sancțiune procesuală, intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual. Inadmisibilitatea operează automat și inevitabil ori de câte ori un act procesual este lipsit de bază legală.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 74 raportat la art. 72 alin. (7) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea formulată de petentul A. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2022 al Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga petentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Respinge, ca inadmisibilă, cererea formulată de petentul A., privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2022 al Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă petentul la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 mai 2025.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-10-07
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 395/2025
Ședința publică din data de 07 octombrie 2025 Deliberând asupra cererii de strămutare de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală la dat
ÎCCJ 2023-02-08
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 67/2023
Ședința publică din data de 08 februarie 2023 Deliberând asupra cererii de strămutare formulate de petentul A., în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Ju
ÎCCJ 2025-05-29
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 247/2025
Ședința publică din data de 29 mai 2025 Deliberând asupra cererii de strămutare de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție sub nr. x/2025, petenta a solicitat, în temeiul art. 71 și următ
ÎCCJ 2025-04-29
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 194/2025
Ședința publică din data de 29 aprilie 2025 Deliberând asupra cererii de strămutare de față, În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 18 martie 2025, petentul A. a solicitat strămut
ÎCCJ 2025-09-24
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 375/2025
Ședința publică din data de 24 septembrie 2025 Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală la
Sursă