ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.04.2025

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
15.04.2025
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 15 aprilie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulată de petentul A., constată următoarele:

Prin încheierea din data de 21 februarie 2025, pronunțată de Tribunalul Brăila, secția penală, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanței de clasare din data de 02.12.2024, dată de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila în dosarul nr. x/2024, prin care s-a dispus clasarea cauzei privind plângerea formulată sub aspectul comiterii infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., deoarece fapta nu există, menținută prin ordonanța de respingere a plângerii din data de 31.12.2024, dată de Prim-procurorul adjunct în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, în dosarul nr. x/2024

Împotriva încheierii din data de 21 februarie 2025, pronunțată de Tribunalul Brăila, secția penală, a declarat recurs în casație petentul A., la data de 24 februarie 2025.

Prin cererea de recurs în casație, petentul A. a susținut că procurorul de caz a clasat plângerea sa fără a efectua o verificare detaliată a faptelor și fără a analiza solicitările sale privind obținerea convorbirilor telefonice cu agentul de poliție B., cât și modul de în care agentul de Poliție B. și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu în seara zilei de 11.08.2024 și ce verificări a efectuat acesta, iar Tribunalul Brăila nu a verificat cererile sale privind obținerea probelor esențiale în cauză.

După îndeplinirea procedurilor prevăzute de art. 439 C. proc. pen., cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, având fixat termen de judecată, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen., la 15 aprilie 2025.

Magistratul asistent, în conformitate cu dispozițiile art. 439 alin. (5) C. proc. pen., a întocmit și a depus la dosar raportul asupra cererii de recurs în casație ce formează obiectul dosarului nr. x/2025, în vederea verificării admisibilității în principiu a acesteia.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casație, în conformitate cu prevederile art. 440 C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 440 alin. (2) C. proc. pen., cu titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

Procedând, prioritar, la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 434, art. 435 și art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen., magistratul asistent raportor constată că cererea de recurs în casație nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 434 și art. 436 C. proc. pen., în sensul că hotărârea atacată nu face parte dintre cele pentru care legea prevede calea extraordinară de atac a recursului în casație, astfel cum prevăd dispozițiile art. 434 C. proc. pen., care impun condiția ca hotărârea recurată să fie pronunțată de curtea de apel, ca instanță de apel, cerință care nu este îndeplinită în cauză, prin încheierea recurată fiind soluționată plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanței de clasare din data de 02.12.2024, dată de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila în dosarul nr. x/2024.

Mai mult, se constată că nici dispozițiile art. 436 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. nu sunt îndeplinite, întrucât titularul cererii de recurs în casație nu are calitatea de inculpat, parte civilă sau parte responsabilă civilmente, iar dispozițiile legale în materie stabilesc în mod clar și limitativ calitatea persoanelor care pot exercita calea de atac a recursului în casație.

Se observă că cererea de recurs în casație nu îndeplinește nici condițiile de formă prevăzute de dispozițiile art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., întrucât prin cererea de recurs în casație nu a fost indicat ca temei de drept pe care se întemeiază calea de atac, niciunul dintre cazurile de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Constatând că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile de formă prevăzute de lege, în temeiul art. 440 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de petentul A. împotriva încheierii din data de 21 februarie 2025, pronunțată de Tribunalul Brăila, secția penală, în dosarul nr. x/2025.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga petentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de petentul A. împotriva încheierii din data de 21 februarie 2025, pronunțată de Tribunalul Brăila, secția penală, în dosarul nr. x/2025.

Obligă petentul la plata sumei de 300 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 aprilie 2025.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-12-17
0,95
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 17 decembrie 2024 Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Ordonanța din data de 12 august 2024 emisă în dosarul nr. x/2023 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiți
ÎCCJ 2025-12-10
0,95
ÎCCJ, Secția penală
esență, că soluția este injustă, fiind bazată pe o cercetare părtinitoare și fără a fi analizate probele propuse. Analizând actele dosarului, judecătorul de cameră preliminară a constatat că, prin ordonanța din data de 09.07.2025, emisă în
ÎCCJ 2025-11-04
0,95
ÎCCJ, Secția penală
nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de legea penală, soluție împotriva căreia petentul a formulat plângere la data de 20.09.2022, adresată prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, magistrat procuror EE.. Prin
ÎCCJ 2025-02-04
0,95
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 04 februarie 2025 Deliberând asupra plângerii de față, În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin ordonanța nr. 1758/158/P/2022 din data de 30 septembrie 2024 a Parchetului de pe lângă În
ÎCCJ 2025-12-22
0,95
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 22 decembrie 2025 Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea formulată la data de 22.08.2025, în baza art. 340 alin. (1) din C. proc. pen., petenta
Sursă