ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 26 august 2025

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 52 din data de 18 iunie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul art. 142 coroborat cu art. 141 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a recunoscut sentința penală nr. T20227080 a Curții Coroanei din Luton, Marea Britanie, pronunțată la data de 23.02.2023, rămasă definitivă la data de 23.02.2023, prin care persoana condamnată A. a fost condamnat la pedeapsa de 2.922 de zile de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor echivalente în legislația națională română de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 194 alin. (1) lit. c) și alin. (2

1

) lit. c) și d) din C. pen. și tulburarea liniștii și ordinii publice, prevăzută de art. 371 alin. (2) și (3) din C. pen.

S-a dispus executarea în România a pedepsei aplicate de instanța din Marea Britanie și transferul persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 2.922 de zile de închisoare.

S-a constatat că pedeapsa de executat în România pentru condamnatul A. este 2.922 de zile de închisoare.

În baza art. 72 din C. pen., s-a dedus din pedeapsa de executat de persoana condamnată perioada deja executată de 741 de zile închisoare calculată întocmai de autoritățile britanice, din care 264 de zile arestat preventiv (în perioada 04.06.2022 - 23.02.2023) și 477 de zile din durata pedepsei (în perioada 24.02.2023 - 14.06.2024), precum și perioada calculată începând cu data de 14.06.2024 și până la zi.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel Bacău a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 142 din Legea nr. 302/2004 pentru a se dispune recunoașterea hotărârii străine și transferarea persoanei condamnate în România pentru continuarea executării pedepsei, aceasta fiind cetățean român, iar conform informațiilor și documentelor comunicate de statul de condamnare rezultând că prin sentința penală nr. T20227080 a Curții Coroanei din Luton, Marea Britanie, pronunțată la data de 23.02.2023, rămasă definitivă la data de 23.02.2023, A., actualmente încarcerat într-un penitenciar din Marea Britanie, a fost condamnat la pedeapsa de 2.922 de zile de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală gravă, prevăzută de secțiunile 18 și 20 din Legea Infracțiunilor contra Persoanei 1861 și dezordine violentă, prevăzută de secțiunea 2 (1) a Legii Ordinii Publice 1986.

Curtea a reținut că este îndeplinită condiția prevăzută la art. 142 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004 republicată, respectiv condiția dublei incriminări, faptele reținute în sarcina condamnatului A. având corespondent și în legislația penală română în infracțiunile de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 194 alin. (1) lit. c) și alin. (2

1

) lit. c) și d) din C. pen. și tulburarea liniștii și ordinii publice, prevăzută de art. 371 alin. (2) și (3) din C. pen.

Din verificările efectuate la cazierul judiciar de către procuror, a rezultat că persoana condamnată A. nu a fost cercetat/judecat pentru infracțiunile vizate de prezenta cerere formulată de autoritățile judiciare britanice de către autoritățile judiciare din România.

Curtea a constatat că persoana transferabilă a declarat că nu este de acord cu transferarea sa într-un penitenciar din România pentru executarea restului din pedeapsă aplicată de autoritățile judiciare din Marea Britanie, însă a reținut că prin Ordinul de expulzare LI466969 autoritățile britanice au dispus obligarea cetățeanului român A. să părăsească teritoriul britanic, perioada de interdicție de reintrare și șederea pe teritoriul britanic subzistând pe toată perioada de validitate a ordinului sus menționat, context în care, nu mai este necesar consimțământul persoanei condamnate.

De asemenea, Curtea a constatat că nu este incident niciunul dintre motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute de art. 142 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată.

Referitor la situația executării pedepsei, s-a constatat că persoana condamnată A., la data de 14.06.2024, executase 741 de zile închisoare, din care 264 de zile arestat preventiv (în perioada 04.06.2022 - 23.02.2023) și 477 de zile din durata pedepsei (în perioada 24.02.2023 - 14.06.2024), pedeapsa urmând să fie executată integral la data de 02.06.2030.

Împotriva acestei sentințe persoana condamnată A. a formulat apel.

Apelantul a arătat că nu dorește transferarea într-un penitenciar din România și a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii apelate și respingerea cererii formulate de autoritățile judiciare britanice, cu consecința continuării executării pedepsei pe teritoriul acestora.

Examinând apelul formulat de apelantul A., în temeiul art. 141 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prioritar, Înalta Curte constată că, în cauza de față, în materia transferării persoanei condamnate, între România și statul de condamnare sunt aplicabile dispozițiile Convenției Europene asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21.03.1983, ratificată de România prin Legea nr. 76/1996, iar nu Decizia Cadru nr. 909/2008/JAI a Consiliului din 27.11.2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană.

Prin urmare, procedura inițiată de Marea Britanie este guvernată de prevederile din Titlul V- Capitolul 2, din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, respectiv art. 140 - art. 142 din lege, aplicabile în relația cu state terțe, anume cele ce nu fac parte din Uniunea Europeană, precum și de cele ale Convenției europene asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg, la 21 martie 1983.

Potrivit art. 141 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, obiectul procedurii de recunoaștere a hotărârii judecătorești străine în relația cu state terțe îl constituie verificarea condițiilor prevăzute la art. 142, iar în cazul în care acestea sunt îndeplinite, atribuirea de efecte juridice hotărârii judecătorești străine pe teritoriul României și transferarea într-un penitenciar sau unitate medicală din România a persoanei condamnate.

Analizând cerințele impuse de Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate și de dispozițiile art. 142 din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite condițiile de recunoaștere și punere în executare a hotărârii pronunțate de autoritățile judiciare din Marea Britanie.

Așadar, prin sentința penală pronunțată de Curtea Coroanei din Luton la data de 23.02.2023 în cauza nr. T20227080, definitivă la data de 23.02.2023, s-a aplicat condamnatului A. o pedeapsă de 2.922 de zile de închisoare, pentru comiterea infracțiunilor de vătămare corporală gravă, prevăzută de secțiunile 18 și 20 din Legea Infracțiunilor contra Persoanei 1861 și dezordine violentă, prevăzută de secțiunea 2 (1) a Legii Ordinii Publice 1986, hotărâre definitivă și executorie, în acord cu condiția prevăzută de art. 3 lit. b) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg la 21.03.1983, ratificată de România prin Legea nr. 76/1996 și de art. 141 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004 republicată.

În ceea ce privește condiția dublei incriminări, instanța de control judiciar constată că în mod corect instanța de fond a reținut că aceasta este îndeplinită, în sensul că infracțiunile reținute în sarcina condamnatului A. au corespondent în legea română în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 194 alin. (1) lit. c) și alin. (2

1

) lit. c) și d) din C. pen., pedepsită cu închisoarea de la 2 ani și 8 luni la 9 ani și 4 luni, precum și infracțiunea de tulburarea liniștii și ordinii publice, prevăzută de art. 371 alin. (2) și (3) din C. pen., pedepsită cu închisoarea de la 1 ani la 5 ani.

Prin urmare, pedeapsa de 2.922 de zile de închisoare, aplicată condamnatului de autoritățile britanice, nu depășește maximul special prevăzut de legea română.

Deopotrivă, Înalta Curte constată că este îndeplinită și condiția prevăzută de art. 142 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată și art. 3 pct. 1 lit. d) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg, în sensul că, deși apelantul nu și-a exprimat acordul în vederea continuării executării pedepsei închisorii în România, aceasta nu constituie un impediment la recunoașterea condamnării și transferarea sa în România pentru continuarea executării pedepsei, având în vedere că față de persoana condamnată a fost emis un ordin de deportare LI466969, astfel cum rezultă din înscrisul aflat la dosarul primei instanțe.

Totodată, se reține că nu este incident niciunul din cazurile prevăzute de art. 142 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, persoanei condamnate fiindu-i respectat dreptul la un proces echitabil, pedeapsa aplicată nefiind pronunțată pentru infracțiuni politice sau militare, hotărârea pronunțată în străinătate respectând ordinea publică a statului român și producând efecte juridice în România și, de asemenea, nu există date cu privire la pronunțarea unei hotărâri de condamnare pentru aceleași fapte a persoanei condamnate în România sau într-un alt stat, care a fost recunoscută în România.

În concluzie, instanța de control judiciar constată că, în mod corect, prima instanță a dispus recunoașterea hotărârii penale definitive privind pe persoana condamnată A. și transferul acesteia într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei aplicate, neexistând motive de netemeinicie sau nelegalitate care să impună reformarea sentinței apelate.

Față de considerentele expuse anterior, în temeiul art. 141 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală și art. 421 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul A. împotriva sentinței penale nr. 52 din data de 18 iunie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2025. .

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 304 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de persoana transferabilă A. împotriva sentinței penale nr. 52 din data de 18 iunie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2025.

Obligă apelantul persoană transferabilă la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 304 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 august 2025.