ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 22 iulie 2025

Asupra contestației de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele.

Prin sentința penală nr. 212/PI din 20 august 2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2024 a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

În baza art. 141 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, a fost recunoscută, hotărârea penală pronunțată de autoritățile judiciare din Marea Britanie, respectiv sentința penală din 21.04.2023, pronunțată în cazul nr. x, emisă de Curtea Penală din Taunton, la data de 18.07.2023 definitivă prin decizia penală nr. A7155EX a Curții de Apel Divizia Penală din data de 18.07.2023 prin care persoana transferabilă A. [în prezent aflat într-un penitenciar din Marea Britanie, a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea infracțiunii de "viol" prevăzută de Sexual Offences Act 2003 cap. 42, partea I, art. 1, faptă care își regăsește corespondența în infracțiunea de "viol", prevăzută de dispozițiile art. 218 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 141 alin. (6) lit. b) pct. i) și alin. (7) lit. b) din Legea nr. 302/2004 republicată, a fost adaptată pedeapsa de 13 ani și 10 luni închisoare, compusă dintr-un termen custodial de 10 ani și 10 luni închisoare și o perioadă de licență extinsă de 3 ani, aplicată prin sentința penală din data de 21.04.2023 a Curții Penale din Taunton, Marea Britanie, pronunțată în dosar nr. x, definitivă prin decizia penală nr. A7155EX a Curții de Apel Divizia Penală din data de 18.07.2023, prin care a fost condamnată persoana transferabilă A. pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de Sexual Offences Act 2003 cap. 42, partea I, art. 1, în sensul reducerii acesteia la limita maximă de 10 ani închisoare prevăzută de dispozițiile art. 218 alin. (1) C. pen.

S-a dispus transferarea condamnatului A. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 10 ani închisoare.

S-a dedus din pedeapsa de 10 ani închisoare, durata de 438 de zile, executată din data de 06.02.2023 până la data de 19.04.2024, precum și durata executată ulterior acestei date, până la zi.

S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 16 din Legea nr. 302/2004 rap. la art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

În temeiul art. 275 alin. (2), alin. (6) din C. proc. pen., plata onorariului apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnat, în sumă de 360 de RON (conform delegației nr. 6074/2024 av. B.), se va dispune din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că prin sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, în conformitate cu dispozițiile art. 140 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, s-a solicitat recunoașterea sentinței penale din data de 21.04.2023 a Curții Penale din Taunton, Marea Britanie, pronunțată în dosar nr. x, definitivă prin decizia penală nr. A7155EX a Curții de Apel Divizia Penală din data de 18.07.2023, prin care a fost condamnată definitiv persoana transferabilă A. pentru săvârșirea infracțiunii de "viol" prevăzută de Sexual Offences Act 2003 cap. 42, partea I, art. 1, faptă care își regăsește corespondența în infracțiunea de "viol", prevăzută de dispozițiile art. 218 alin. (1) din C. pen.

Din analiza actelor dosarului, Curtea a constatat că, prin sentința penală mai sus menționată, s-a dispus condamnarea persoanei transferabile A. la pedeapsa de 10 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de viol prevăzută de Sexual Offences Act 2003 cap. 42, partea I, art. 1, prevăzută de dispozițiile art. 218 alin. (1) C. pen., constând în aceea că în data de 28.01.2023, în jurul orei 04:30, A., cu intenție, a întreținut raport sexual cu victima C., fără consimțământul acesteia, folosind agresiunea fizică, respectiv a împins-o pe aceasta la pământ, apoi a târât-o pe o alee lângă o mașină parcată, a imobilizat-o la pământ cu forță pe umeri, i-a tras chiloții până la genunchi, iar când a încercat să se ridice a împins-o înapoi la pământ, după care i-a ridicat fusta, și-a dat pantalonii jos și a încercat inițial fără succes să o penetreze vaginal, apoi, ținându-și mâna pe pieptul victimei, a încercat din nou și a reușit să-și introducă penisul în vaginul acesteia.

Potrivit legislației penale din România- această faptă constituie infracțiunea incriminată de dispozițiile art. 218 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Deliberând cu privire la sesizarea formulată, Curtea de Apel Timișoara a constatat următoarele:

Astfel, A. a fost găsit vinovat și condamnat prin sentința penală din data de 21.04.2023 a Curții Penale din Taunton, Marea Britanie, pronunțată în dosar nr. x, astfel cum a fost modificată prin decizia nr. A7155EX a Curții de Apel Divizia Penală, din data de 18.07.2023, la executarea unei pedepse de 13 ani și 10 luni închisoare, compusă dintr-un termen custodial de 10 ani și 10 luni închisoare și o perioadă de licență extinsă de 3 ani pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de Sexual Offences Act 2003 cap. 42, partea I, art. 1.

S-a mai reținut că, față de condamnat s-a dispus și măsura expulzării și a interdicției de intrare și ședere pe teritoriul Regatului Unit, fiind emis ordinul de deportare nr. x din data de 07 martie 2024. În continuare, potrivit documentelor transmise de autoritățile judiciare britanice, Curtea a reținut că persoana condamnată a participat personal la judecata cauzei și a fost privată de libertate în cursul procesului penal începând cu data de 06.02.2023, fiind arestată preventiv.

Având în vedere că Marea Britanie nu mai este un stat membru al Uniunii Europene, vor fi aplicabile dispozițiile generale din Titlul V al legii - Recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești, a ordonanțelor penale și a actelor judiciare în relația cu statele terțe - Capitolul II Recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești străine - Secțiunea 1 - Transferarea persoanelor condamnate, deținute în state terțe, în vederea executării pedepsei sau a măsurii privative de libertate într-un penitenciar sau unitate sanitară din România.

În conformitate cu dispozițiile art. 141 alin. (3) teza I din Legea nr. 302/2004, obiectul procedurii de recunoaștere a hotărârii judecătorești străine îl constituie verificarea condițiilor prevăzute la art. 142 din Legea 302/2004, iar în cazul în care acestea sunt îndeplinite, atribuirea hotărârii judecătorești străine de efecte juridice pe teritoriul României și transferarea într-un penitenciar sau unitate medicală din România a persoanei condamnate.

Dispozițiile art. 142 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 reglementează condițiile pentru recunoașterea și executarea hotărârii judecătorești străine, potrivit cărora o hotărâre judecătorească străină poate fi recunoscută în România dacă este de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române și sunt îndeplinite următoarele condiții:

a) hotărârea este definitivă și executorie;

b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condiției se face pentru fiecare infracțiune în parte;

c) persoana condamnată a consimțit la executarea pedepsei în România, în afară de cazul în care aceasta, după executarea pedepsei, ar fi expulzată în România. Dacă este necesar, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimțământul poate fi dat de reprezentantul acesteia;

d) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la alin. (2). În cazul în care este incident vreunul din motivele prevăzute la alin. (2), instanța poate dispune recunoașterea numai dacă există convingerea că executarea pedepsei în România ar contribui semnificativ la reintegrarea socială a persoanei condamnate;

e) executarea în România a pedepsei detențiunii pe viață sau a închisorii ori a măsurii privative de libertate este de natură să faciliteze reintegrarea socială a persoanei condamnate.

Potrivit art. 141 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 republicată, instanța examinează hotărârea judecătorească străină, verifică lucrările dosarului și, în baza celor constatate, pronunță una dintre următoarele soluții:

a) dispune, prin sentință, recunoașterea și executarea pedepsei aplicate de instanța străină;

b) în cazul în care natura sau durata pedepsei aplicate de instanța străină nu corespunde cu natura sau durata pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracțiuni similare:

(i) adaptează, prin sentință, pedeapsa privativă de libertate aplicată de instanța străină, potrivit alin. (7) și (8) (...).

Conform art. 141 alin. (7), în cazul prevăzut la alin. (6) lit. b) pct. (i), instanța de judecată adaptează pedeapsa aplicată de instanța străină, atunci când:

a) natura acesteia nu corespunde, sub aspectul denumirii sau al regimului, cu pedepsele reglementate de legea penală română;

b) durata acesteia depășește, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeași infracțiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română sau atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracțiuni depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română. Adaptarea de către instanța de judecată a pedepsei aplicate de instanța străină constă în reducerea pedepsei până la limita maximă admisă de legea penală română pentru infracțiuni similare.

Analizând actele și lucrările din dosar, în raport de dispozițiile cuprinse în Legea nr. 302/2004 (republicată) privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, s-au constatat îndeplinite condițiile pentru recunoașterea hotărârii pronunțate de Curtea Coroanei Wood Green din Marea Britanie, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. A7155EX a Curții de Apel Divizia Penală față de persoana condamnată A., astfel cum acestea sunt prevăzute la art. 142 alin. (1) din legea sus - menționată, cu adaptarea pedepsei conform dispozițiilor art. 141 alin. (6) lit. b) pct. i) și alin. (7) lit. b) din Legea nr. 302/2004 republicată.

Așa cum s-a arătat, hotărârea a cărei recunoaștere se solicită, este definitivă, fiind începută executarea pedepsei în Marea Britanie.

Din informațiile referitoare la perioada de executat și la perioada privării de libertate ce trebuie dedusă din durata pedepsei, transmise de autoritățile judiciare din Marea Britanie, rezultă următoarele: lungimea totală a sentinței (în zile):13 ani și 10 luni închisoare compusă din 10 ani și 10 luni în custodie și o perioadă de extensie de 3 ani; - perioada totală de privare de libertate deja executată ca parte a sentinței cu privire la care s-a emis decizia: perioada executată în arest preventiv: 06.02.2023 - 21.04.2023 - 74 zile; perioada executată în custodie: 22.04.2023 - 19.04.2024 - 364 de zile, Totalul perioadei executate în custodie - 438 zile;

Faptele pentru care a fost condamnat A. au corespondent în legislația română - infracțiuna de viol prevăzută de dispozițiile art. 218 alin. (1) C. pen.

Conform dispozițiilor art. 218 alin. (1) C. pen., Raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană, săvârșit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-și exprima voința sau profitând de această stare, se pedepsește cu închisoarea de la 5 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Ultima modificare a dispozițiilor art. 218 alin. (1) C. pen., forma în vigoare, s-a realizat prin Legea nr. 217/2020 din 29 octombrie 2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind C. pen., precum și pentru modificarea art. 223 alin. (2) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., publicată în Monitorul Oficial nr. 1012 din 30 octombrie 2020, iar data săvârșirii faptei este 28.01.2023, astfel că nu sunt incidente dispozițiile art. 5 C. pen.

A reținut că, pedeapsa aplicată de către autoritățile judiciare engleze este de 13 ani și 10 luni închisoare, compusă dintr-un termen custodial de 10 ani și 10 luni închisoare și o perioadă de licență extinsă de 3 ani, deci o pedeapsă de 10 ani și 10 luni închisoare în regim de detenție, iar aceasta depășește pedeapsa maximă prev. de art. 218 alin. (1) C. pen., și anume 10 ani închisoare. În contextul prezentat, curtea a constatat că, se impune adaptarea pedepsei aplicate de către autoritățile judiciare engleze, potrivit prevederilor art. 141 alin. (6) lit. b) pct. i) și alin. (7) lit. b) din Legea nr. 302/2004 republicată, în sensul reducerii acesteia la limita maximă de 10 ani închisoare prevăzută de dispozițiile art. 218 alin. (1) C. pen.

Pentru argumentele prezentate, s-a emis adresă către autoritățile judiciare din Marea Britanie pentru a preciza dacă sunt de acord cu o adaptare a pedepsei la limita maximă prevăzută de legea română pentru infracțiunea de viol, respectiv 10 ani închisoare, iar Serviciul Majestății Sale pentru Penitenciare și Probațiune - Grupul de Servicii Operaționale a comunicat prin adresa x din data de 14.08.2024 că își exprimă acordul pentru adaptarea pedepsei la limita maximă de 10 ani închisoare.

S-a mai reținut că, deși persoana condamnată nu și-a dat consimțământul să fie transferat în România, acesta nu este necesar în vederea transferului, în condițiile în care autoritățile din Marea Britanie au dispus expulzarea acestuia, cu interdicția de intrare pe teritoriul Regatului Unit. În acest caz sunt aplicabile prevederile art. 3 alin. (1) din Protocolul adițional la Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptat la Strasbourg la 18 decembrie 1997 (Statul de executare poate, la cererea statului de condamnare, sub rezerva aplicării prevederilor acestui articol, să își dea acordul pentru transferarea unei persoane condamnate fără consimțământul acesteia din urma, atunci când condamnarea pronunțată împotriva acesteia sau o hotărâre administrativă luată ca urmare a acestei condamnări conține o măsura de expulzare ori de conducere la frontiera sau orice alta măsura, în virtutea căreia acestei persoane, o dată pusă în libertate, nu îi va mai fi permis sa rămână pe teritoriul statului de condamnare).

Totodată, s-a reținut că nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 142 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.

Persoana condamnată este cetățean român, cu domiciliul în județ Arad, motiv pentru care executarea în România a pedepsei închisorii este de natură să faciliteze reintegrarea socială a persoanei condamnate, fiind îndeplinită și condiția prevăzută de art. 142 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 302/2004 rep.

Împotriva sentinței penale nr. 212/PI din 20 august 2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2024, a declarat apel persoana condamnată A..

Prin motivele formulate, în esență, apelantul persoana condamnată A. a susținut că nu și-a dat acordul pentru transferul în România, în vederea executării în continuare a pedepsei la care a fost condamnat de către autoritățile judiciare străine, invocând condițiile improprii din închisorile din România.

Analizând hotărârea apelată, în raport cu conținutul actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

Prioritar, Înalta Curte constată că, între România și statul de condamnare sunt aplicabile dispozițiile Convenției Europene asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21.03.1983, ratificată de România prin Legea nr. 76/1996, iar nu Decizia Cadru nr 909/2008/JAI a Consiliului din 27.11.2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană.

Astfel, conform dispozițiilor art. 136 alin. (1) din titlul V din Legea nr. 304/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată:

"Prezentul titlu se aplică în relația cu statele terțe, în domeniul recunoașterii și executării hotărârilor judecătorești și ordonanțelor penale, în conformitate cu normele cuprinse în tratatele internaționale la care România este parte, iar, în absența acestora, pe bază de reciprocitate".

Ca atare, reținerea de către prima instanță a dispozițiilor art. 140 și următoarele din Legea nr. 302/2004 este corectă, având în vedere că, începând cu data 30 ianuarie 2020 a fost ratificat acordul de retragere a Regatului Unit al Marii Britanii (UK) din Uniunea Europeană, acesta devenind țară terță.

Prin urmare, procedura inițiată de Marea Britanie este guvernată de prevederile din Titlul V- Capitolul 2, din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, respectiv art. 140-art. 142 din lege, aplicabile în relația cu state terțe, anume cele ce nu fac parte din Uniunea Europeană, precum și de cele ale Convenției europene asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg, la 21 martie 1983.

Potrivit art. 141 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată obiectul procedurii de recunoaștere a hotărârii judecătorești străine îl constituie verificarea condițiilor prevăzute la art. 142, iar în cazul în care acestea sunt îndeplinite, atribuirea de efecte juridice hotărârii judecătorești străine, pe teritoriul României și transferarea într-un penitenciar sau unitate medicală, din România a persoanei condamnate.

Analizând cerințele impuse de Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate și de dispozițiile art. 142 din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite condițiile de recunoaștere și punere în executare a hotărârii pronunțate de autoritățile judiciare din Marea Britanie.

Astfel, cererea formulată de autoritățile britanice a fost însoțită de documentele prevăzute de art. 6 pct. 2 din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, respectiv: adresa privind cererea de transfer a persoanei condamnate, copie certificată a sentinței de condamnare, extras al dispozițiilor legale aplicabile în cauză, informații referitoare la pedeapsă, opinia persoanei condamnate, precum și ordinul de expulzare.

Înalta Curte constată întrunirea tuturor condițiilor prevăzute de lege pentru admiterea cererii de recunoaștere și executare pe teritoriul României a hotărârii de condamnare pronunțată de autoritățile judiciare din Regatul Unit al Marii Britanii față de apelantul persoana condamnată A..

Astfel, procedând la verificarea condițiilor reglementate de art. 142 din Legea nr. 302/2004, republicată, Înalta Curte constată că următoarele:

a) hotărârea este definitivă și executorie;

Așa cum rezultă din actele dosarului, A. a fost găsit vinovat și condamnat prin sentința penală de condamnare din data de 21.04.2023 a Curții Penale din Taunton, Marea Britanie, pronunțată în dosar nr. x, definitivă prin decizia penală nr. A7155EX a Curții de Apel Divizia Penală din data de 18.07.2023, la executarea unei pedepse de 13 ani și 10 luni închisoare, compusă dintr-un termen custodial de 10 ani și 10 luni închisoare și o perioadă de licență extinsă de 3 ani pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de Sexual Offences Act 2003 cap. 42, partea I, art. 1.

b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condiției se face pentru fiecare infracțiune în parte;

Fapta pentru care a fost condamnat A. ar fi constituit infracțiune și dacă ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, având corespondent în legislația penală română, în infracțiunea prevăzută de art. 218 alin. (1) din C. pen. în infracțiunea de "viol", cu toate că, deși, pedeapsa aplicată de autoritățile judiciare britanice depășește maximul special, prima instanță a dispus în mod legal adaptarea pedepsei, în sensul reducerii acesteia la limita maximă de 10 ani închisoare prevăzută de dispozițiile art. 218 alin. (1) C. pen.

c) persoana condamnată a consimțit la executarea pedepsei în România, în afară de cazul în care aceasta, după executarea pedepsei, ar fi expulzată în România. Dacă este necesar, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimțământul poate fi dat de reprezentantul acesteia;

Din verificările efectuate în cauză rezultă că persoana condamnată A. nu a fost de acord să continue executarea pedepsei în România. Cu toate acestea, Înalta Curte constată că nu este necesar consimțământul apelantului, având în vedere că autoritățile judiciare britanice au emis un ordin de deportare a acestuia (nr. x din 07.03.2024 emis de Ministerul de Interne), în baza căruia condamnatul ar urma să fie expulzat în România de îndată ce va fi exonerat de executarea pedepsei, fiind, astfel, îndeplinită și condiția prev. de art. 142 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004.

d) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la alin. (2). În cazul în care este incident vreunul din motivele prevăzute la alin. (2), instanța poate dispune recunoașterea numai dacă există convingerea că executarea pedepsei în România ar contribui semnificativ la reintegrarea socială a persoanei condamnate;

Verificând motivele prevăzute în textul de lege anterior menționat, Înalta Curte constată că nu este incident niciunul dintre acestea în prezenta cauză.

e) executarea în România a pedepsei detențiunii pe viață sau a închisorii ori a măsurii privative de libertate este de natură să faciliteze reintegrarea socială a persoanei condamnate.

În raport de actele de la dosar, Înalta Curte constată că, în cauză, este îndeplinită și această condiție. Astfel, executarea pedepsei în România contribuie la reintegrarea persoanei condamnate, având în vedere că acesta are domiciliul în România, (județ Arad), iar din actele dosarului nu rezultă că acesta ar avea vreo legătură cu comunitatea din Regatul Unit al Marii Britanii.

Critica formulată de persoana condamnată A. în sensul că nu și-a exprimat acordul în vederea executării pedepsei în România, a fost deja analizată la momentul verificării îndeplinirii condiției reglementate de art. 142 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constatând că nu este necesar acordul condamnatului, având în vedere că, de îndată ce va fi exonerat de executarea pedepsei, acesta ar urma să fie expulzat în România, potrivit ordinului de deportare emis de autoritățile judiciare britanice.

În privința celei de-a doua critici a apelantului, privind condițiile necorespunzătoare din penitenciarele din România, Înalta Curte constată că, chiar dacă ar fi reale susținerile apelantului, acestea nu pot constitui motive de nerecunoaștere și neexecutare a hotărârii statului emitent, apelantului fiindu-i recunoscute și garantate toate drepturile în penitenciarele din România, fără discriminare în ceea ce privește situația juridică, cu personal calificat, în mod gratuit, potrivit legii, la cerere sau ori de câte ori este necesar.

În consecință, în raport cu cele menționate anterior, Înalta Curte constată că sunt întrunite condițiile de recunoaștere și executare a sentinței penale de condamnare din data de 21.04.2023 a Curții Penale din Taunton, Marea Britanie, pronunțată în dosar nr. x, definitivă prin decizia penală nr. A7155EX a Curții de Apel Divizia Penală din data de 18.07.2023, nefiind incident vreunul din cazurile pentru care se poate refuza recunoașterea și punerea în executare a hotărârii.

Pentru considerentele expuse, constatând hotărârea atacată legală și temeinică, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 212/PI din 20 august 2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2024.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul-persoană condamnată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul-persoană condamnată, în cuantum de 1.217 ei va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 212/PI din 20 august 2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2024.

Obligă apelantul persoană condamnată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul persoană condamnată, în cuantum de 1.217 de RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 iuie 2025.