ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 191/2025

Ședința publică din data de 24 aprilie 2025

Asupra cererii de strămutare de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 25 martie 2025, prin avocat A., înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 1 aprilie 2025, sub nr. x/2025, petentul B. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2024 al Curții de Apel Craiova, susținând că există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea magistraților judecători ai acestei instanțe este afectată atât din cauza împrejurărilor cauzei, cât și a calității părților.

În argumentare, apărarea a arătat în esență, că, în anul 2015, petentul a fost trimis în judecată, de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, fiind condamnat prin sentința penală nr. 195/2018 pronunțată de Tribunalul Gorj, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1593/2019 a Curții de Apel Craiova.

Ulterior, la data de 21 februarie 2020, petentul a formulat plângere penală împotriva magistratului procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj care a instrumentat dosarul în care a fost cercetat și trimis în judecată prin rechizitoriul nr. x/2013, precum și împotriva magistratului judecător care a soluționat în fond dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Gorj, reclamând comiterea de către aceștia a mai multor acte de abuz în serviciu.

Plângerea a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de investigare a infracțiunilor din justiție sub numărul x/2020, în cauză fiind începută urmărirea penală in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu.

Ulterior, ca efect al Legii nr. 49/2022, cauza a fost trimisă spre soluționare la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, unde a fost înregistrată sub nr. x/2022.

În contextul acestor aspecte factuale, apărarea a susținut că un prim motiv al bănuielii rezonabile invocate prin cererea de strămutare este dat de calitatea de magistrați a celor două persoane împotriva cărora a formulat plângerea penală, respectiv procurorul C. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj și judecătorul D. din cadrul Tribunalului Gorj, calitate în raport de care există există riscul ca magistrații procurori și judecători din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova/Curții de Apel Craiova să nu fie imparțiali.

Aceasta întrucât cei doi magistrați sus-menționați își desfășoară activitatea la un tribunal/parchet imediat inferior Curții de Apel Craiova/Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova. În plus, având în vedere criteriile de avansare în funcție stabilite conform Legii nr. 303/2022, este foarte probabil ca magistrații care au efectuat urmărirea penală în cauză/respectiv judecă cauza să fi fost, la un moment dat, colegi cu magistrații cercetați în dosarul nr. x/2022 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova. Nu în ultimul rând, având în vedere natura umană, este foarte posibil ca între acești magistrați să existe și o relație de prietenie în afara locului de muncă, nu doar o relație de colegialitate, aspect care, oricum, este suficient pentru a determina o bănuială rezonabilă cu privire la imparțialitatea acestora.

Mai mult, doamna procuror C. a promovat examenul pentru dobândirea gradului de procuror de parchet pe lângă curtea de apel în anul 2015, astfel că, deși nu s-a identificat vreun document care să ateste faptul că aceasta a lucrat în cadrul Parchetului de pe lână Curtea de Apel Craiova, faptul prezentat reprezintă un temei în plus care alimentează suspiciunea rezonabilă că imparțialitatea magistraților Curții de Apel Craiova este afectată.

Apărarea a mai arătat că, nu în ultimul rând, un alt motiv de strămutare a cauzei este dat de modalitatea de desfășurare a urmăririi penale în dosarul nr. x/2022 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova. Aceasta întrucât, deși în plângerea penală ce face obiectul acestui dosar este expusă o situație de fapt care necesită anumite completări, fiind evident că a fost făcută de o persoană care nu deține cunoștințe juridice (nefiind întemeiată în drept), iar de la momentul formulării plângerii penale și până la momentul emiterii ordonanței de clasare au trecut 4 ani de zile, nu s-a procedat la audierea petentului B..

Mai mult decât atât, din actele dosarului reiese că doar s-a început urmărirea penală in rem, nefiind detaliat în cuprinsul ordonanței de clasare ce alte acte de urmărire penală s-au mai întocmit în cauză. În plus, s-a tras concluzia conform căreia fapta nu există, în condițiile în care nici nu s-a procedat la audierea petentului care a formulat plângerea penală, acestuia nefiindu-i dată șansa de a relata pe larg cele expuse în respectiva plângere.

De altfel, prin dispozițiile art. 127 C. proc. civ., legiuitorul a stabilit o prezumție de imparțialitate în cazul în care un judecător are calitatea de reclamat sau de pârât într-o cauză civilă care este de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, recunoscând că există riscul ca judecătorul care judecă o cauză să nu fie imparțial în momentul în care un coleg al său are o anumită calitate în dosar. Or, cu atât mai mult într-o cauză penală există un risc evident ca magistratul care efectuează urmărirea penală să poate fi influențat, având în vedere faptul că magistratul cercetat a fost la un moment dat, probabil, colegul său de serviciu.

Nu în ultimul rând, apărarea a susținut ca fiind relevante în susținerea cererii de strămutare și argumentele expuse de procurorul de caz în cuprinsul ordonanței de clasare, în sensul că, prin plângerea penală formulată, petentul B. a încercat o reevaluare a probelor din dosarul în care a fost cercetat/judecat, urmărind astfel să suplimenteze căile de atac prevăzute de lege.

Or, este adevărat faptul că legiuitorul a prevăzut că se poate exercita calea de atac a revizuirii în cazul în care un membru al completului de judecată sau procurorul a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, iar această infracțiune a influențat soluția pronunțată în acea cauză. Cu toate acestea, dacă nu se efectuează cercetări efective cu privire la diverși magistrați atunci când se formulează o plângere penală împotriva acestora, cazul de revizuire este lipsit de conținut, nefiind aplicabil de facto.

Mai mult decât atât, tocmai faptul că această cercetare se realizează de către colegii apropiați ai magistratului cercetat, precum și împrejurarea că nu s-au efectuat alte acte de urmărire penală, susțin existența suspiciunii rezonabile necesare strămutării cauzei.

În raport cu argumentele prezentate, invocând o suspiciune rezonabilă cu privire la imparțialitatea judecătorilor învestiți cu judecarea cauzei obiect al cererii formulate, apărarea a solicitat strămutarea cauzei de la Curtea de Apel Craiova la o altă curte de apel competentă.

La data de 9 aprilie 2025, Curtea de Apel Craiova a transmis dovezile de încunoștințare a părților prev. de art. 73 alin. (2), precum și referatul de informații prevăzut de art. 72 alin. (6) din C. proc. pen., în cuprinsul căruia, după ce a făcut un amplu istoric al cauzei, arătând obiectul acesteia - plângerea formulată de petentul B., în temeiul art. 340 C. proc. pen., împotriva ordonanței nr. 523/321/P/2020 (462/P/2022) din 11 octombrie 2024 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, prin care, în temeiul art. 314 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., art. 315 alin. (1) lit. b) rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., s-a dispus clasarea cauzei cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., sesizată de acesta în sarcina procurorului C. (din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, în prezent pensionat) și a magistratului judecător D. (de la Tribunalul Gorj), în legătură cu modalitatea concretă de instrumentare și/sau soluționare a dosarului penal în care acesta a fost cercetat și condamnat definitiv pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (329 acte materiale) și art. 41 C. pen. conținutul plângerii formulate de petent; termenele acordate în cauză și măsurile dispuse de instanță, comunicând că dosarul a rămas în pronunțare la data de 25 martie 2025, cu termen de pronunțare la data de 9 aprilie 2025.

Deopotrivă, a comunicat și un succint punct de vedere cu privire la cererea de strămutare, susținând că în cauză nu sunt întrunite niciuna dintre cerințele prev. de art. 71 C. proc. pen., aspectele invocate de petent referitoare la imparțialitatea magistraților nefiind circumscrise situațiilor care, potrivit textului de lege invocat, justifică strămutarea cauzei.

La termenul fixat pentru judecarea cauzei, 24 aprilie 2025, apărătorul ales al petentului și reprezentantul Ministerului Public au expus concluziile asupra cererii de strămutare, acestea fiind fidel redate în practicaua prezentei hotărâri.

****

Analizând cererea formulată de petentul B., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 71 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție "strămută judecarea unei cauze de la curtea de apel competentă la o altă curte de apel, atunci când există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorilor instanței este afectată datorită împrejurărilor cauzei, calității părților ori atunci când există pericol de tulburare a ordinii publice."

Strămutarea este, prin urmare, un remediu procesual prin intermediul căruia, în mod excepțional, judecarea unei anumite cauze penale este luată din competența unei instanțe și dată spre soluționare unei alte instanțe din aceeași categorie și de același grad, în vederea înlăturării oricărei suspiciuni asupra lipsei de obiectivitate și imparțialitate a tuturor judecătorilor ce o compun.

Referindu-se la conceptul de imparțialitate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că aceasta se definește prin "absența prejudecăților sau a părerilor preconcepute". În acest context, s-a decis că imparțialitatea trebuie apreciată atât din punct de vedere subiectiv, luându-se în considerare convingerile sau interesele personale ale unui anume judecător într-un anume caz, cât și potrivit unui test obiectiv, care stabilește dacă judecătorul a oferit garanții suficiente pentru a exclude vreo îndoială motivată din acest punct de vedere (Cazul Piersackvs Belgia, hotărârea din 1 octombrie 1982).

Demersul obiectiv a fost explicat de CEDO în sensul că ceea ce trebuie asigurat este încrederea pe care, într-o societate democratică, instanțele trebuie să o inspire publicului (Fey vs. Austria). În aplicarea acestui test, opinia părții în cauză cu privire la imparțialitatea instanței este importantă, dar nu decisivă. Imparțialitatea obiectivă constă "în a pune problema dacă, independent de conduita personală a judecătorului, anumite fapte verificabile justifică suspectarea imparțialității acestuia din urmă." (Cazul Hauschildt vs Danemarca).

În cazul unei cereri de strămutare, imparțialitatea judecătorilor care compun instanța trebuie analizată din perspectiva împrejurărilor cauzei, a calității părților și a pericolului de tulburare a ordinii publice.

Examinând, în aceste coordonate de principiu, împrejurările invocate de petentul B. drept temeiuri ale cererii de strămutare, Înalta Curte constată că acestea se referă la suspiciunea lipsei de imparțialitate a judecătorilor Curții de Apel Craiova învestiți cu soluționarea dosarului nr. x/2024, decurgând, în primul rând, din calitatea persoanelor vizate de plângerea penală soluționată prin ordonanța de clasare atacată în cauză, în procedura prev. de art. 340 C. proc. pen., respectiv C. - procuror (pensionat) care a activat în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj și D. - judecător în cadrul Tribunalului Gorj.

Petentul susține că, funcționând în cadrul unei unități de parchet/instanțe (tribunal) situate, în ierarhia organelor judiciare, în poziția imediat inferioară Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova/Curții de Apel Craiova și având în vedere criteriile de avansare în funcție stabilite prin Legea nr. 303/2022, este foarte posibil ca magistrații sus-menționați - împotriva cărora a formulat plângere penală pentru pretinse abuzuri săvârșite cu ocazia instrumentării/judecării în fond a dosarului în care a fost condamnat definitiv pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, să fi fost colegi cu cei care au efectuat urmărirea penală în cauza în care a fost dispusă soluția de clasare contestată/respectiv care judecă în prezent plângerea formulată împotriva acesteia, împrejurare similară celei reglementată de art. 127 alin. (1) C. proc. civ., aptă a afecta imparțialitatea celor din urmă magistrați în aceeași măsură ca și eventualele relații de prietenie dezvoltate cu cei dintâi.

În al doilea rând, petentul a invocat împrejurările cauzei vizând modalitatea concretă de desfășurare a anchetei penale finalizate prin soluția de clasare contestată în dosarul nr. x/2024 al Curții de Apel Craiova, învederând că lipsa de diligență a procurorului de caz în audierea sa, care se impunea a fi realizată cu necesitate pentru a avea posibilitatea să clarifice/completeze conținutul plângerii penale inițiale, lipsa oricăror acte de cercetare a aspectelor sesizate, argumentele invocate în susținerea ordonanței de clasare și, implicit, această din urmă soluție, constituie tot atâtea argumente în sensul existenței unei suspiciuni rezonabile care ar justifica admiterea cererii de strămutare.

Evaluând aceste susțineri, Înalta Curte constată că simpla invocare a împrejurării că persoanele împotriva cărora a formulat plângerea penală soluționată prin ordonanța de clasare atacată în cauza obiect al cererii de strămutat sunt numiții C. - procuror (pensionat) care a activat în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj și D. - judecător în cadrul Tribunalului Gorj, urmată de exprimarea supoziției că, prin calitatea deținută, aceștia ar fi putut dezvolta relații de colegialitate și/sau prietenie cu magistrații Curții de Apel Craiova care soluționează dosarul nr. x/2024, ceea ce ar putea afecta conduita acestora din urmă, fără indicarea, însă, și a unor circumstanțe concrete care să contureze o astfel de bănuială legitimă de parțialitate a tuturor judecătorilor din cadrul Curții de Apel Craiova, nu poate constitui temei pentru admiterea prezentei cereri de strămutare.

Motivele temeinice care pot fundamenta strămutarea sunt acele împrejurări care vădesc existența unei lipse de obiectivitate și imparțialitate a majorității judecătorilor instanței pe rolul căreia se află cauza obiect al cererii de strămutare, reflex al influenței exercitate de calitatea părților și de climatul în care se desfășoară procesul penal.

Pentru a justifica admiterea cererii de strămutare, astfel de conduite trebuie să rezulte din date obiective verificabile, care să permită, în mod rezonabil, decelarea măsurii în care ele sunt rezultatul anumitor împrejurări ale cauzei.

În acest sens, Înalta Curte reține că, supunând controlului de constituționalitate a posteriori dispozițiile art. 71 C. proc. pen., Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 438/2016 (publicată în M.Of., Partea I, nr. 857 din 27 octombrie 2016) a statuat că în cazul strămutării unei cauze penale, suspiciunea rezonabilă presupune existența unor date sau informații referitoare la împrejurările cauzei sau la calitatea părților, de natură să convingă un observator obiectiv și imparțial că imparțialitatea judecătorilor este afectată.

Ca urmare, simpla părere sau supoziție că anumite împrejurări preexistente sau contemporane pot determina o judecată părtinitoare a cauzei, chiar dacă este susținută de bună-credință, nu poate fi confundată cu suspiciunea rezonabilă justificată obiectiv, aceasta din urmă trebuind să se bazeze pe fapte sau împrejurări verificabile.

Tocmai de aceea, în lipsa unui minimum de date obiective care să susțină o atare temere și să legitimeze eventuala strămutare a cauzei, suspiciunea exprimată de petentul B. cu privire la posibila lipsă de imparțialitate a judecătorilor Curții de Apel Craiova, pretins determinată de calitatea/funcția deținută de persoanele vizate de plângerea penală în care a fost dispusă soluția de clasare contestată, are, în realitate, valoarea unei simple alegații.

Înalta Curte reține în acest sens că, deși inerente în contextul modului de organizare actuală a organelor judiciare, relațiile de colegialitate dintre magistrații Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova/Curții de Apel Craiova implicați în soluționarea dosarului petentului și procurorul (din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj), respectiv judecătorul (din cadrul Tribunalului Gorj) împotriva cărora a formulat plângerea penală, nu generează, în mod automat, o suspiciune colectivă de parțialitate a întregii instanțe, fiind necesar a se corobora cu alte informații obiective, de natură a da naștere unor îndoieli rezonabile asupra imparțialității tuturor judecătorilor instanței, neevidențiate în cauză.

Mai reține că prezumția legală de lipsă de aparență a imparțialității judecătorului fundamentată pe relațiile de colegialitate dintre acesta și părțile cauzei, reglementată de art. 127 alin. (1) C. proc. civ., nu își găsește aplicabilitate și în materie penală întrucât, constituind o normă de competență specială, acesta este de strictă interpretare și se aplică numai în situațiile expres prevăzute, respectiv în cazul cererilor în materie civilă formulate de un judecător (grefier, asistent judiciar și procuror), care intră în competența de soluționare a instanței (organului judiciar) în care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia.

În al doilea rând, constată că nici suspiciunile privind imparțialitatea judecătorilor Curții de Apel Craiova grefate pe împrejurările cauzei nu sunt apte a justifica admiterea cererii de strămutare.

Înalta Curte constată în acest sens, ab initio, că temerile petentului se fundamentează nu pe o anumită conduită a judecătorilor Curții de Apel Craiova aptă să contureze o bănuială legitimă de parțialitate, ci pe existența unei pretinse parțialități a procurorilor din cadrul parchetului de pe lângă aceeași instanță, care, în opinia apărării, ar crea premisele unei atitudini părtinitoare și din partea magistraților judecători.

Practic, petentul susține că pretinsa parțialitate a procurorilor craioveni ar decurge, pe de o parte, din modalitatea concretă de desfășurarea a cercetărilor în dosarul nr. x/2020 (462/P/2022) al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova (în lipsa audierii sale și a efectuării unei anchete efective) iar, pe de altă parte, din soluția de clasare atacată, care este netemeinică și inadecvat motivată.

Raportat la aceste susțineri, prioritar, se impune precizarea că modul în care, în dosarul anterior menționat, s-au efectuat acte de cercetare penală cu privire la plângerea penală formulată de petentul B. împotriva magistraților C. și D. sunt împrejurări ce aduc în discuție, exclusiv, conduita organelor de urmărire penală, iar nu a judecătorilor instanței pe rolul căreia se află în prezent cauza obiect al cererii de strămutare, în procedura prev. de art. 340 C. proc. pen.

Or, reglementând strămutarea ca mijloc procedural de care se poate uza în cursul judecății, legiuitorul a instituit, limitativ, ca temeiuri ale strămutării, doar suspiciunile cu privire la imparțialitatea judecătorilor, nu a procurorilor și, după caz, pericolul de tulburare a ordinii publice.

Prin urmare, argumentele petentului relativ la conduita pretins arbitrară a organelor de anchetă nu se raportează pertinent la instituția strămutării și nu pot fundamenta o eventuală admitere a cererii.

Subsidiar, se constată că, astfel formulate, susținerile petentului se circumscriu unor veritabile critici cu privire la soluție de clasare contestată în dosarul nr. x/2024 al Curții de Apel Craiova, care nu pot fi, însă, evaluate prin prisma criteriilor de imparțialitate și obiectivitate prevăzute de art. 71 C. proc. pen., putând fi valorificate exclusiv în căile de atac prevăzute de lege, demers pe care petentul l-a și întreprins prin exercitarea plângerii prev. de art. 340 în cauza sus-menționată, care face obiectul cererii de strămutare.

În consecință, în contextul informațiilor transmise conform art. 73 alin. (3) C. proc. pen. și în lipsa altor împrejurări de fapt verificabile, care să coroboreze afirmațiile petentului, Înalta Curte concluzionează că simpla susținere că instanța pe rolul căreia se află cauza obiect al cererii de strămutare nu ar putea da dovadă de obiectivitate și imparțialitate nu poate constitui un motiv temeinic de strămutare.

Față de considerentele expuse anterior, în baza art. 74 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, cererea formulată de petentul B. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2024 al Curții de Apel Craiova.

Având în vedere soluția pronunțată în cauză, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga petentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca nefondată, cererea formulată de petentul B. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2024 al Curții de Apel Craiova.

Obligă petentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 aprilie 2025.