ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 21 august 2025

Deliberând asupra cauzei de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 8 C. civ. din data de 12 mai 2025 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2025, s-a admis cererea de recunoaștere și executare a hotărârii judecătorești formulată de autoritățile din Austria, prin intermediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

În baza art. 166 alin. (1)-(4) și (6) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a recunoscut sentința penală nr. 19 Hv 18/23x din 23.07.2023, a Tribunalului Klagenfurt din Austria, rămasă definitivă la data de 23.01.2024, privind condamnarea cetățeanului român A., în prezent aflat în executarea pedepsei în Centrul forensic-terapeutic Asten din Austria, la pedeapsa detențiunii pe viață, și depunerea într-un centru de terapie forensică, pentru săvârșirea a două infracțiuni omor, prev. de art. 75 din C. pen. austriac, având corespondent în legislația penală română o infracțiune de furt calificat în formă continuată, prev. de art. 228 alin. (1)-229 alin. (1) lit. d), alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., și o infracțiune de suprimare de documente conform art. 229 alin. (1) C. pen., având corespondent în legislația penală română o infracțiune de omor calificat, prev. de art. 188-189 alin. (1) lit. a) și f) din C. pen., și s-a dispus executarea în România a pedepsei detențiunii pe viață și a măsurii de siguranță a internării medicale.

S-a luat act că persoana condamnată A. este de acord să execute pedeapsa în România.

În baza art. 166 alin. (12) din Legea 302/2004 republicată, s-a dispus transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România, în vederea executării pedepsei detențiunii pe viață, conform C. proc. pen. român.

S-a luat act că perioada deja executată de către persoana condamnată în statul emitent al hotărârii de condamnare era de 1077 de zile, la data de 10.01.2025, persoana condamnată executând în continuare, de la această dată la zi.

Pentru a dispune în acest sens, Curtea de Apel Oradea în esență a reținut că Parchetul de pe lângă Cutea de Apel Ploiești, prin ordonanța nr. 5532/II-5/2025 din data de 28.04.2025, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, în temeiul dispozițiilor art. 165 și 166 din Legea nr. 302/2004, a sesizat Curtea de Apel Ploiești pe care a apreciat-o ca fiind competentă să examineze hotărârea străină ce privește persoana condamnată, cetățean român, A., și să dispună conform dispozițiilor art. 166 din Legea 302/2004.

În considerentele ordonanței, Parchetul de pe lângă Curtea Apel Ploiești a înfățișat următoarele argumente:

În temeiul Deciziei Cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, autoritățile din Republica Austria au solicitat transferarea într-un penitenciar din România a cetățeanului român A., în vederea executării pedepsei detențiunii pe viață, aplicată pentru săvârșirea a două infracțiuni de omor conform art. 75 din C. pen. austriac, prin sentința penală nr. 19 Hv 18/23x din 23.07.2023, a Tribunalului Klagenfurt, rămasă definitivă la 23.01.2024.

Prin adresa din 14.04.2025, Ministerul Justiției din România -Direcția Drept Internațional și Cooperare Judiciară, după ce a efectuat controlul de regularitate, a transmis lucrarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești pentru continuarea procedurii și sesizarea Curții de Apel Ploiești, urmând ca această instanță să hotărască asupra recunoașterii hotărârii străine și cu privire la punerea ei în executare. La data de 22.04.2025, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a înregistrat lucrarea sub nr. x/2025.

Ca prim aspect, Curtea a constatat că, prin sentința penală definitivă a cărei recunoaștere și executare se solicită, s-a procedat atât la condamnarea la pedeapsa privativă de libertate a detențiunii pe viață, cât și la dispunerea depunerii persoanei condamnate într-un centru de terapie forensică, în conformitate cu dispozițiile art. 21 alin. (2) din C. pen. austriac. În certificatul întocmit în conformitate cu articolul 4 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, la rubrica referitoare la tipul pedepsei, este bifat atât "pedeapsă privativă de libertate", cât și "măsură privativă de libertate", detaliile menționate cu privire la această măsură, detalii necesar a fi precizate, conform formularului, fiind "internarea într-un centru forensic-terapeutic conform art. 21 alin. (2) C. pen..". În conținutul certificatului, la rubrica "Alte informații relevante pentru caz", este redat, printre altele, și conținutul următoarelor texte relevante din C. pen. austriac: art. 21, având denumirea marginală "Detenție penală într-un centru forensic-terapeutic", art. 24 și art. 25. Articolul 21 alin. (2) C. pen. austriac, invocat ca temei de drept al măsurii privative de libertate dispuse în cauză pe lângă pedeapsa detențiunii pe viață, are următorul conținut:

"dacă există astfel de temeri (că, ținând cont de persoana, de starea sa și de natura faptei există temeri că aceasta, sub influența tulburării personalității sale, ar mai comite o faptă penală- n.n.), internarea într-un centru forensic terapeutic se face și în cazul unei persoane, care, fără să fie în stare de iresponsabilitate, comite, sub influența anormalității mintale sau psihice de un grad ridicat, o faptă conform alin. (3) (relevantă este menționearea infracțiunilor care se pedepsesc cu mai mult decât un an închisoare-n.n.). Într-un astfel de caz, internarea se face totodată cu aplicarea pedepsei".

Curtea a considerat că este, în aceste condiții, evident, că intenția autorităților austriece a fost aceea de a obține o recunoaștere și o executare în România a sentinței penale nr. 19 Hv 18/23x din 23.07.2023, a Tribunalului Klagenfurt din Austria, rămasă definitivă la data de 23.01.2024, atât sub aspectul pedepsei cu detențiunea pe viață, cât și sub aspectul măsurii privative de libertate anterior menționate.

Curtea a apreciat că o astfel de modalitate de soluționare a sesizării nu depășește nici limitele a ceea ce se poate solicita și dispune în temeiul Deciziei-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, și nici limitele învestirii instanței prin Ordonanța nr. 5532/II-5/2025 din data de 28.04.2025 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești. Astfel, în privința celui din urmă aspect, Curtea constată că, deși, în considerentele ordonanței se fac referiri în principal la pedeapsa detențiunii pe viață (referiri sunt și la internarea persoanei condamnate într-un centru forensic-terapeutic), dispoziția de sesizare vizează examinarea hotărârii străine și pronunțarea unei soluții în conformitate cu dispozițiile art. 166 din Legea 302/2004.

În ceea ce privește posibilitatea de a solicita și dispune în temeiul Deciziei-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, s-a constatat că, în însăși titulatura actului ("Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală, care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană"), pe lângă pedepse, sunt menționate și măsurile privative de libertate.

La articolul 1) al Deciziei-cadru, care conține definiții ale unor termeni folosiți în textul deciziei, la lit. b), se arată că prin "pedeapsă" în sensul prezentei decizii-cadru, se înțelege "orice pedeapsă sau măsură privativă de libertate impusă pentru o perioadă de timp limitată sau nelimitată ca urmare a unei infracțiuni pe baza unui proces penal".

Din analiza articolului 9 alin. (1) lit. k) din Decizia-cadru, rezultă că "o măsură care constă în asistență psihiatrică sau medicală sau o altă măsură privativă de libertate", constituie un motiv facultativ de refuz al dispunerii recunoașterii si executării sentinței străine ("autoritatea competentă din statul de executare poate refuza să recunoască hotărârea judecătorească și să dispună executarea pedepsei"), doar în cazul în care această măsură, nu poate fi aplicată de statul de executare în conformitate cu sistemul său juridic sau medical.

Toate aceste reglementări au fost preluate și în legislația română (Legea 302/2004). Astfel, articolul 156 alin. (1) din Legea 302/2004 vorbește despre legea care guvernează "executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate aplicate printr-o hotărâre judecătorească, recunoscută de instanța română", iar la articolul 163 alin. (1) lit. e) din același act normativ, este prevăzută, printre cazurile de nerecunoaștere și neexecutare, ipoteza în care "pedeapsa constă într-o măsură care constă în asistență psihiatrică sau medicală care nu poate fi executată în România sau, după caz, prevede un tratament medical sau terapeutic care nu poate fi supravegheat în România, în conformitate cu sistemul național juridic sau de sănătate".

Curtea, analizând comparativ dispozițiile din legislația austriacă referitoare la măsura privativă de libertate a internării într-un centru forensic-terapeutic conform art. 21 alin. (2) C. pen., cu dispozițiile din C. pen. și C. proc. pen. referitoare la măsura de siguranță cu caracter medical a internării medicale, a concluzionat că instituția aplicabilă în dreptul românesc, corespunzătoare măsurii privative de libertate dispuse față de persoana condamnată, este aceea a internării medicale, care, asemeni celei reglementate de dreptul penal austriac, nu este condiționată de reținerea iresponsabilității (în cazul concret al persoanei condamnate, deși s-a reținut prin raportul de expertiză întocmit în cauză, că "suferă de o tulburare de personalitate gravă, combinată și persistentă, cu părți narcisiste, histrionice și emoțional instabile de proporții patologice", care face să existe "o mare probabilitate" de a comite "noi infracțiuni cu consecințe grave, mai ales acte grave de violență gravă până la omucideri în relații noi", la individualizarea pedepsei, instanța austriacă a avut în vedere "o ușoară reducere a capacității de discernământ a inculpatei în timpul crimei"), putând coexista cu o soluție de condamnare și nu se dispune pe o perioadă determinată, durata acesteia depinzând de evoluția stării de sănătate a condamnatului.

Curtea a constatat că în prezenta cauză sunt întrunite condițiile legale, nefiind incident niciun caz de nerecunoaștere și neexecutare, obligatoriu sau facultativ.

Astfel, hotărârea a cărei recunoaștere se solicită a fi efectuată este definitivă de la data pronunțării, 23.01.2024, și executoriee, persoana condamnată fiind la momentul prezentei, privată de libertate în Centrul criminalistico-terapeutic Asten.

Curtea a reținut că cele două infracțiuni reținute în sarcina persoanei condamnate, așa cum sunt ele descrise în sentința penală nr. 19 Hv 18/23x din 23.07.2023, a Tribunalului Klagenfurt din Austria, rămasă definitivă la data de 23.01.2024, dar și în certificatul întocmit conform art. 4 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27.11.2008, constând, au corespondent în legislația penală română o infracțiune de omor calificat, prev. de art. 188-189 alin. (1) lit. a) și f) C. pen.

În privința persoanei condamnate nu ar fi operat, potrivit legislației penale române, nicio cauză justificativă, de neimputabilitate sau de nerăspundere.

Curtea a mai reținut că, deși la momentul completării certificatului, 04.02.2025, persoana condamnată nu își exprimase consimțământul de a fi transferată în România, motivul, indicat în certificat, fiind acela că în Austria sunt condiții mai bune de detenție, ulterior, aceasta a revenit asupra poziției inițial exprimate, din informarea întocmită de autoritățile din Republica Austria în data de 05.03.2025, avută în vedere și de Ministerul Justiției în momentul întocmirii adresei cu nr. 8442/2025 din 14.04.2025 aflate al dosar, rezultând că dorește să fie transferată în România. Consimțământul nu era, oricum, necesar, conform art. 167 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., persoana în cauză având cetățenie română și locuind în România, așa cum se arată în certificat.

Curtea a avut în vedere și rezultatele verificărilor efectuate de procuror, faptul că persoana condamnată nu beneficiază în România de imunitate de jurisdicție penală, răspunde penal potrivit legii române, pedeapsa și măsura privativă de libertate a căror executare se cere nu constau într-o măsură de asistență psihiatrică sau medicală care nu poate fi executată în România sau, după caz, nu prevăd un tratament medical sau terapeutic care nu poate fi supravegheat în România, în conformitate cu sistemul național juridic sau de sănătate, nu a intervenit prescripția executării pedepsei potrivit legii penale române, iar persoana condamnată a fost prezentă personal la judecată.

*****

Împotriva acestei sentințe, persoana condamnată A. a formulat apel.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 05.08.2025, fiind stabilit termen pentru soluționare la data de 21.08.2025.

La acest termen, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția tardivității declarării căii de atac a apelului, întrucât potrivit actelor dosarului, față de data comunicării hotărârii atacate către apelantul persoană condamantă (11.07.2025), a fost încălcat termenul de 10 zile prevăzut de art. 172 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, întrucât apelul a fost formulat la data de 23.07.2024.

Examinând excepția tardivității apelului declarat de persoana condamnată A., invocată de reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 172 alin. (7) din Legea nr. 302/2004 "împotriva sentinței pot declara apel, în termen de 10 zile, procurorul și persoana condamnată. Pentru procuror, termenul curge de la pronunțare. Pentru persoana condamnată, termenul curge de la pronunțare sau, în cazul în care a lipsit atât de la dezbateri, cât și de la pronunțare, de la comunicarea copiei de pe dispozitiv."

Din actele și lucrările dosarului rezultă că o copie după minuta și sentința penală nr. 8 C. civ. din data de 12 mai 2025 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2025, a fost comunicată autorităților judiciare austriece, respectiv Ministerul Federal al Justiției din Austria, la data de 04.07.2025 prin intermediul poștei electronice, mesajul fiind citit de autorități la aceeași dată, astfel cum rezultă din înscrisul aflat la dosarul instanței de fond.

Ulterior, la data de 29.07.2024, Curtea de Apel Ploiești a înregistrat adresa autorităților judiciare austriece, care se regăsește atașată atât la dosarul de fond, cât și la dosarul Înaltei Curți, care cuprinde declarația de apel a persoanei condamnate A. din data de 23.07.2025. În cuprinsul declarației, persoana condamnată a precizat că a primit sentința instanței române la data de 11.07.2025, semnând dovada de primire.

În fața instanței supreme, cauză a fost amânată în vederea obținerii de relații de la autoritățile din Austria cu privire la data comunicării sentinței penale, relații transmise în data de 20 august 2025, prin intermediul cărora au precizat că dovada de comunicare s-a pierdut, iar pe cale de consecință, au reluat procedura de comunicare către persoana condamnată, ocazie cu care a fost semnată o nouă dovadă, iar persoana condamnată a declarat apel, toate acestea fiind datate cu 19 august 2025.

Cu toate acestea, relevant sub aspectul stabilirii momentului de la care curge termenul de 10 zile, în interiorul căruia persoana condamnată poate formula apel, este declarația acesteia din data de 23.07.2025, semnată și înaintată Curții de Apel Ploiești prin intermediul Ministerului Federal al Justiției din Austria, prin care a învederat că a luat cunoștință de sentința instanței române în data de 11.07.2025.

În aceste condiții, termenul de 10 zile prevăzut de dispozițiile legale anterior menționate, pentru formularea căii de atac în prezenta cauză s-a împlinit la data de 22.07.2025.

În speță, persoana condamnată A. a formulat prezenta cale de atac a apelului la data de 23.07.2024, așadar cu încălcarea termenului legal de 10 zile de la comunicarea hotărârii atacate.

Potrivit art. 7 din Legea nr. 302/2004, cererile adresate autorităților române în domeniile reglementate de prezenta lege se îndeplinesc potrivit normelor române de drept procesual penal, dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel.

Art. 268 alin. (1) din C. proc. pen. prevede că "atunci când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen."

În consecință, declararea în cauză a apelului, cu nerespectarea termenului de 10 zile prevăzut de art. 172 alin. (7) din Legea nr. 302/2004 (termen legal imperativ), va atrage decăderea din dreptul de a exercita calea de atac, cu consecința respingerii apelului ca tardiv formulat.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca tardiv, apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 8 C. civ. din data de 12 mai 2025 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2025.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar în baza art. 275 alin. (6) din același cod, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv, apelul formulat de apelanta - condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 8 C. civ. din data de 12 mai 2025 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2025.

Obligă apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelanta - condamnată, în cuantum de 1217 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 august 2025.