ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 179/2025

Ședința publică din data de 18 martie 2025

Deliberând asupra cauzei de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 107 din data de 27.11.2024, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, în baza art. 532 C. proc. pen. coroborat cu art. 168 lit. b) C. pen., s-a respins cererea de reabilitare formulată de petentul A..

Pentru a dispune în acest sens, Curtea de Apel Alba Iulia a reținut că reabilitarea vizează condamnarea acestuia la pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare cu executare în regim privativ de libertate și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II și lit. b) C. pen. aplicată prin Decizia nr. 71/2015 pronunțată la data de 20 octombrie 2015 în dosarul nr. x/2015 de Curtea de Apel Alba Iulia. Pedeapsa a rezultat prin contopirea pedepsei de 3 ani închisoare, stabilită prin sentința penală nr. 1291/09.11.2006 în dosar nr. x/2005 al Judecătoriei Sibiu, definitivă prin decizia penală nr. 561/2008 a Curții de Apel Alba Iulia, cu pedepsele de 3 ani închisoare, 1 an închisoare, 3 ani închisoare, de 3 ani închisoare, de 3 ani închisoare, de 10 luni închisoare stabilite prin sentința penală nr. 27/05.03.2012 în dosar nr. x/2010 al Curții de Apel Alba Iulia și cu pedepsele de 4 ani închisoare și de 2 luni închisoare stabilite prin sentința penală nr. 94/27.04.2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosar nr. x/2009, definitivă prin decizia penală nr. 454/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin aceeași hotărâre s-a constatat că pedeapsa de 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II și lit. b) C. pen. aplicată a fost executată.

Condițiile reabilitării judecătorești sunt cele prevăzute la art. 168 C. pen., respectiv petentul: a) să nu fi săvârșit o altă infracțiune în intervalul de timp prevăzut în art. 166; b) să fi achitat integral cheltuielile de judecată și să fi îndeplinit obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când acesta dovedește că nu a avut posibilitatea să le îndeplinească sau când partea civilă a renunțat la despăgubiri.

Analizând cererea petentului prin prisma dispozițiilor legale menționate, Curtea a constatat că, în ceea ce privește termenul de reabilitare, acesta este cel de 4 ani, prevăzut în art. 166 alin. (1) lit. a) C. pen., întrucât pedeapsa cea mai grea aplicată petentului prin condamnările succesive suferite este de 4 ani închisoare. Pedeapsa aplicată petentului a fost executată în perioada 17.05.2011 - 07.08.2013, fiind liberat condiționat cu un rest de 456 zile.

A arătat că în speță, termenul de reabilitare se calculează potrivit art. 167 alin. (5) C. pen., astfel prin sentința penală nr. 71/2015 s-a constatat că pedeapsa respectivă a fost executată, rezultă că la acest moment termenul de reabilitare este împlinit, iar petentul nu a mai săvârșit alte infracțiuni.

Instanța de fond a constatat, așadar, îndeplinită condiția prevăzută la art. 168 lit. a) C. pen.

În ce privește obligațiile civile stabilite în sarcina inculpatului, prin sentința penală nr. 1291/2006 a Judecătoriei Sibiu, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 97/2008 a Curții de Apel Alba Iulia, petentul a fost obligat la plata sumei de 26.673,20 RON (în solidar cu B.), reprezentând despăgubiri civile în favoarea societății C. S.R.L., la plata sumei de 8.810 RON (în solidar cu B.), reprezentând despăgubiri civile în favoarea societății D. S.R.L. și la plata sumei de 400 RON către stat, reprezentând cheltuieli judiciare.

Totodată, prin sentința penală nr. 94/2010 a Curții de Apel Craiova, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 454/2011 a ÎCCJ, petentul a fost obligat la plata sumei de 644.808 RON, reprezentând despăgubiri civile în favoarea statului, prin ANAF - DGFP Dolj și la plata sumei de 1.050 RON către stat, reprezentând cheltuieli judiciare.

Prin sentința penală nr. 27/2012 a Curții de Apel Alba Iulia, rămasă definitivă prin nerecurare, petentul a fost obligat (în solidar cu partea responsabilă civilmente societatea E. SRL) la plata sumei de 5.000 RON către stat, reprezentând cheltuieli judiciare."

În acest context, a reținut Curtea că până în prezent, deși au trecut aproximativ 9 ani de la momentul condamnării, petentul nu a achitat aceste sume, susținând că a fost în imposibilitate datorită lipsei veniturilor.

În analiza caracterului solvabil ori a imposibilității de plată, a situației personale a petentului de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la împlinirea termenului de reabilitare, precum și a conduitei sociale a acestuia, Curtea a avut în vedere teza finală a art. 168, lit. b) C. pen., conform căreia îndeplinirea obligațiilor civile nu reprezintă o condiție absolută, ci este supusă analizei instanței, aceasta apreciind în ce măsură petentul a avut posibilitatea să le îndeplinească și în ce măsură a reușit să dovedească acest fapt.

A opinat în sensul că același aspect rezultă și din cuprinsul art. 534, alin. (1) C. proc. pen., care stabilește că atunci când condamnatul sau persoana care a făcut cererea de reabilitare dovedește că nu i-a fost cu putință să achite despăgubirile civile și cheltuielile judiciare, instanța, apreciind împrejurările, poate dispune reabilitarea.

Curtea a reținut că de la pronunțarea ultimei hotărâri privind reabilitarea (sentința penală nr. 46/30.06.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022), nu au intervenit schimbări substanțiale în privința situației petentului, acesta nefăcând nici de data aceasta dovada imposibilității de a achita, cel puțin parțial și într-un cuantum rezonabil, despăgubirile civile stabilite în sarcina sa, ori că a întreprins măsuri de orice fel în acest sens, deși de la momentul pronunțării hotărârii antemenționate și până în prezent au trecut aproximativ 2 ani. Cu alte cuvinte, prin sentința menționată anterior, rămasă definitivă, s-a constatat fără dubiu că inculpatul nu a îndeplinit condițiile de reabilitare prevăzute de art. 168 lit. b) C. pen., sustrăgându-se în totalitate de la plata cheltuielilor civile și judiciare. Mai clar, nu a achitat nici o sumă, oricât de mică, pentru a demonstra buna credință. Mai mult, tot prin sentința amintită, s-a constatat că pretinsele demersuri ale petentului de a găsi un loc de muncă precum și obligațiile pecuniare față de terți nu au fost deloc convingătoare pentru instanță.

Așadar, a apreciat că se impune cu precădere a analiza care sunt acțiunile persoanei condamnate în ultimii doi ani, în sensul îndeplinirii obligațiilor civile și judiciare. Dintre toate înscrisurile depuse, majoritatea întocmite anterior anului 2022, trebuie menționată adresa de înființare a popririi nr. 2419/16.05.2022 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală. Aceasta, nu doar că nu reprezintă o probă în susținerea bunei credințe a petentului, dar înlătură orice îndoială asupra demersurilor continue a părții civile de recuperare a pagubei, chiar în ciuda insolvabilității persoanei condamnate. Astfel, una dintre apărările principale în prezenta cauză, că partea civilă ar fi renunțat tacit la despăgubiri, este contrazisă prin documentul depus. Oricum, posibila prescriere a datoriilor sau pasivitatea părților civile în întreprinderea unor demersuri de executare silită nu poate avea semnificația unei renunțări tacite la despăgubirile civile, atâta timp cât prevederile art. 1678 lit. b) teza finală C. civ., statuează că:

"partea civilă a renunțat la despăgubiri", referindu-se fără echivoc la renunțarea expresă.

Pe de altă parte, nu a fost primită de către instanța de fond susținerea petentului că este acționar unic și administrator în cadrul unei societăți ce se ocupă de consultanță pentru afaceri și management, ale cărei încasări sunt de aproximativ 50.000 RON pe an (presupunând că afirmația, nedovedită cu înscrisuri, este veridică), nu demonstrează imposibilitatea obiectivă de achitare a debitelor, ci dimpotrivă, arată că cel puțin parțial, puteau fi achitate sume oricât de mici, dar convingătoare asupra atitudinii de regret sincer și asumare a faptelor comise.

Împotriva acestei sentințe penale, în termen legal, petentul A. a formulat contestație, solicitând admiterea acesteia, desființarea sentinței penale atacate și pe cale de consecință, admiterea cererii de reabilitare.

A apreciat că sunt îndeplinite în mod cumulativ condițiile cerute de lege pentru admiterea cererii de reabilitare, chiar dacă nu a achitat despăgubirile civile stabilite în sarcina sa.

În opinia contestatorului, din actele depuse în susținerea cererii de reabilitare rezultă că nu a fost de rea credință în îndeplinirea obligațiilor civile, dar nu a avut posibilitate materială să achite integral sumele.

Examinând contestația formulată de petentul A., în raport de actele și lucrările dosarului, Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată, urmând a o respinge pentru considerentele ce vor fi expuse:

Reabilitarea judecătorească este o cauză care înlătură consecințele condamnării și se caracterizează prin intervenția instanței de judecată la cererea persoanelor interesate, care va acorda reabilitarea numai după ce a constatat că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 166-art. 168 din C. pen.

Astfel, reabilitarea nu poate fi acordată decât în situația executării în întregime a hotărârii de condamnare, aspect ce presupune executarea hotărârii de condamnare, atât sub aspectul laturii penale, prin executarea pedepsei dispuse, cât și sub aspectul laturii civile. Pentru acest motiv, legiuitorul a reglementat, în cuprinsul art. 168 din C. pen., două condiții ale reabilitării judecătorești, una referitoare la aspectele de natură penală a cauzei, constând în nesăvârșirea niciunei infracțiuni de către persoana condamnată, în termenul de reabilitare prevăzut de art. 166 alin. (1) C. pen., iar cea de-a doua vizând latura civilă a cauzei penale, constând în achitarea integrală a cheltuielilor de judecată și în îndeplinirea obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare.

De la această ultimă regulă, legiuitorul a prevăzut în mod expres, o singură excepție, respectiv situația în care persoana condamnată dovedește că nu a avut posibilitatea să îndeplinească obligațiilor civile sau partea civilă a renunțat la despăgubiri.

Reglementând termenele de reabilitare judecătorească, art. 166 alin. (1) lit. a) C. pen. stabilește că persoana condamnată poate fi reabilitată, la cerere, de instanță, după împlinirea termenului de 4 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, dar care nu depășește 5 ani, iar potrivit art. 167 alin. (1) C. pen., termenele prevăzute în art. 165 și art. 166 C. pen. se socotesc de la data când a luat sfârșit executarea pedepsei principale sau de la data când aceasta s-a prescris.

Aplicând aceste dispoziții legale speței de față, Înalta Curte reține că în cauză, contestatorul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare cu executare în regim privativ de libertate și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II și lit. b) C. pen. aplicată prin Decizia nr. 71/2015 pronunțată la data de 20 octombrie 2015 în dosarul nr. x/2015 de Curtea de Apel Alba Iulia.

Pedeapsa a rezultat prin contopirea pedepsei de 3 ani închisoare, stabilită prin sentința penală nr. 1291/09.11.2006 în dosar nr. x/2005 al Judecătoriei Sibiu, definitivă prin decizia penală nr. 561/2008 a Curții de Apel Alba Iulia, cu pedepsele de 3 ani închisoare, 1 an închisoare, 3 ani închisoare, de 3 ani închisoare, de 3 ani închisoare, de 10 luni închisoare stabilite prin sentința penală nr. 27/05.03.2012 în dosar nr. x/2010 al Curții de Apel Alba Iulia și cu pedepsele de 4 ani închisoare și de 2 luni închisoare stabilite prin sentința penală nr. 94/27.04.2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosar nr. x/2009, definitivă prin decizia penală nr. 454/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În acest context, având în vedere situația juridică a petentului și prevederile legale menționate, Înalta Curte constată că este îndeplinită condiția de fond referitoare la termenul de reabilitare judecătorească, calculat conform dispozițiilor art. 167 alin. (1) din C. pen. de la data când a luat sfârșit executarea pedepsei principale: liberat condiționat din executarea pedepsei de 4 ani închisoare la data de 07.08.2013, cu un rest de pedeapsă de 456 zile,

Totodată, din cuprinsul aceluiași referat, reiese că acesta nu a săvârșit o altă infracțiune în interiorul termenului de reabilitare, fiind astfel îndeplinită condiția prevăzută de art. 168 lit. a) C. pen.

Astfel, deși termenul de reabilitare este o condiție esențială a reabilitării judecătorești și reprezintă intervalul de timp dintre executarea pedepsei ori stingerea executării acesteia, prin modurile prevăzute de lege, și judecarea cererii de reabilitare, interval în care condamnatul, prin conduita sa, probează că s-a îndreptat, Înalta Curte apreciază, prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză, că acest aspect singular nu justifică doar prin el însuși admiterea cererii de reabilitare, impunându-se deopotrivă verificarea îndeplinirii și a celorlalte condiții prevăzute de lege, cu prioritate îndeplinirea obligațiilor civile și a plății cheltuielilor de judecată stabilite prin hotărârile de condamnare.

Astfel, reține Înalta Curte că petentul a fost obligat la plata sumei de:

- 26.673,20 RON (în solidar cu B.), reprezentând despăgubiri civile în favoarea societății C. S.R.L., la plata sumei de 8.810 RON (în solidar cu B.), reprezentând despăgubiri civile în favoarea societății D. S.R.L. și la plata sumei de 400 RON către stat, reprezentând cheltuieli judiciare, prin sentința penală nr. 1291/2006 a Judecătoriei Sibiu, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 97/2008 a Curții de Apel Alba Iulia.

- 644.808 RON, reprezentând despăgubiri civile în favoarea statului, prin ANAF - DGFP Dolj și la plata sumei de 1.050 RON către stat, reprezentând cheltuieli judiciare, prin sentința penală nr. 94/2010 a Curții de Apel Craiova, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 454/2011 a Înaltei Curți;

- 5.000 RON către stat, reprezentând cheltuieli judiciare, dispune prin sentința penală nr. 27/2012 a Curții de Apel Alba Iulia, rămasă definitivă prin nerecurare.

Înalta Curte constată însă că acesta nu a făcut dovada îndeplinirii condiției prevăzute de art. 168 alin. (1) lit. b) C. pen., cerință obligatorie pentru a se acorda reabilitarea judecătorească. Dispozițiile C. pen. instituie o dispoziție în favoarea persoanei condamnate, prin prevederea posibilității acordării reabilitării judecătorești în cazul în care dovedește că nu a avut posibilitatea să achite despăgubirile civile sau când partea civilă a renunțat la despăgubiri.

Susținerile petentului sub acest aspect privesc imposibilitatea achitării sumelor de bani la care a fost obligat, invocând posibilitățile sale materiale reduse prin raportare la cuantumul obligațiilor, existând o discrepanță foarte mare între acestea.

Evaluând actele depuse la dosar în susținerea cererii de reabilitare, constată Înalta Curte că petentul, deși a fost liberat condiționat de aproximativ 9 ani, până în prezent nu a achitat, nici măcar parțial, despăgubirile civile dispuse prin hotărârile de condamnare.

Astfel cum rezultă din adresa din 28.02.2025 emisă de Ministerul Finanțelor, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, contestatorul nu a efectuat nicio plată voluntară și nici nu s-a reușit recuperarea vreunei sume prin executare silită. De asemenea, contestatorul a fost declarat insolvabil, fără bunuri și venituri, astfel cum rezultă din procesul-verbal nr. x din 25.05.2022 și procesul-verbal adițional nr. x din 12.12.2024.

Deopotrivă, reține Înalta Curte că de la pronunțarea sentinței penale nr. 46/30.06.2022, în dosarul nr. x/2022 al Curții de Apel Alba Iulia, prin care a fost respinsă cererea de reabilitare tot pentru neîndeplinirea condiției referitoare la plata obligațiilor civile, nu au intervenit schimbări substanțiale în privința situației petentului, acesta nu a produs nicio dovadă prin care să demonstreze buna sa credință sau că a făcut demersuri suficiente pentru a achita măcar eșalonat aceste sume.

Într-adevăr, veniturile obținute de petent până în prezent sunt într-un cuantum redus raportat la suma obligațiilor civile, însă în dovedirea bunei-credințe este suficient ca petentul să facă dovada demersurilor pe care le-a efectuat în vederea achitării despăgubirilor, prin plata constantă a unei sume, oricât de mici, reprezentând parte din sumele la care a fost obligat.

În consecință, faptul că petentul a obținut venituri modice nu reprezintă o justificare rezonabilă pentru neachitarea despăgubirilor civile în condițiile menționate anterior.

Apreciază Înalta Curte că pentru a opera reabilitarea trebuie ca petentul să facă propriile demersuri în acoperirea despăgubirilor civile și a cheltuielilor judiciare, chiar și în ipoteza în care veniturile dobândite ar fi modeste, nefiind suficient a se prevala de disproporția vădită existentă între posibilitățile materiale ale sale și cuantumul obligațiilor civile la care acesta a fost obligat.

Reabilitarea persoanei condamnate nu poate fi concepută fără executarea în întregime a hotărârii de condamnare, atât sub aspectul laturii penale, prin executarea pedepsei, cât și al laturii civile, prin plata cheltuielilor de judecată și a despăgubirilor civile, fiindcă numai astfel se stinge complet și definitiv raportul juridic penal de conflict născut prin săvârșirea infracțiunii de către condamnat.

Prin plata despăgubirilor civile stabilite de instanța de judecată se realizează o restabilire reală a ordinii de drept ce a fost încălcată prin infracțiune, nefiind just ca persoana condamnată să fie reabilitată cu nesocotirea drepturilor părților civile.

Prin urmare, având în vedere că nu este îndeplinită condiția privind achitarea de către petent a despăgubirilor civile la care a fost obligat prin sentința de condamnare, iar petentul nu a dat dovadă de bună-credință în îndeplinirea obligațiilor ce îi revin, astfel cum a fost argumentat în cele ce preced, Înalta Curte apreciază că prezenta contestație formulată de petentul A., este nefondată.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 107 din data de 27.11.2024, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală în dosarul nr. x/2024.

Va obliga contestatorul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 107 din data de 27.11.2024, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală în dosarul nr. x/2024.

Obligă contestatorul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 martie 2025.