ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 17/2025

Ședința publică din data de 15 ianuarie 2025

Deliberând asupra contestației declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin sentința penală nr. 149/F din data de 21 octombrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2024, în baza art. 583 C. proc. pen. cu referire la art. 96 alin. (2) C. pen., a fost respinsă, ca nefondată, solicitarea Serviciului de Probațiune Ilfov privind revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată condamnatului A. prin sentința penală nr. 165/03.08.2018 pronunțată de Curtea de Apel București, în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia penală nr. 325/A/03.11.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța o astfel de hotărâre, prima instanță a reținut că pe rolul Curții de Apel București s-a înregistrat sub nr. x/2024, cererea formulată de Serviciul de Probațiune Ilfov privind revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată condamnatului A. prin sentința penală nr. 165/03.08.2018, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia penală nr. 325/A/03.11.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În motivarea cererii s-a invocat faptul că pe durata termenului de supraveghere persoana supravegheată nu a depus niciun document la dosarul de probațiune din care să rezulte achitarea unei sume de bani în contul obligațiilor civile stabilite de instanța de judecata.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 96 alin. (2) C. proc. pen., art. 57 alin. (2) raportat la art. 49 alin. (2) din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal și art. 67 alin. (2) din Legea 252/2013.

Examinând sesizarea, prima instanță, raportat la înscrisurile de la dosarul cauzei, a apreciat că în cauza de față nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 96 alin. (2) C. proc. pen., întrucât persoana supravegheată nu a avut posibilitatea să își îndeplinească integral obligațiile civile stabilite prin hotărâre.

II. Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație, în termenul legal prevăzut de lege, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție.

Prin motivele de contestație formulate în scris, procurorul a solicitat admiterea contestației, desființarea hotărârii atacate, admiterea sesizării și revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere, pedeapsă de 2 ani închisoare, și executarea acesteia în regim privativ de libertate.

Pe fondul contestației, a apreciat că hotărârea atacată este netemeinică, având în vedere că persoana supravegheată A., în vârstă de 47 ani, nu a îndeplinit obligațiile civile la care a fost obligat în solidar cu alți inculpați din dosar (cu excepția achitării sumei de 5.000 RON înainte cu 6 zile de primul termen de judecată).

Deși din înscrisurile depuse rezultă că persoana condamnată nu deține niciun bun mobil sau imobil, nu a avut niciun loc de muncă și niciun venit în cei 4 ani de supraveghere, a fost întreținut de familia soției sale B. și de fratele său C., care a arătat că îi remite lunar suma de 500 RON, acesta nu figurează în evidențe cu vreo afecțiune medicală sau ca persoană inaptă de muncă.

Deși a susținut că nu-și poate îndeplini obligațiile civile, totuși pe perioada termenului de supraveghere, de patru ani, nu a întreprins demersuri reale, active, în vederea achitării parțiale a obligațiilor civile stabilite în sarcina sa, demonstrând rea-credință în neexecutarea acestei obligații, mai ales că personalului din cadrul Serviciul de Probațiune Ilfov, cu ocazia întrevederilor realizate, le-a declarat că înțelege consecințele neexecutării obligației.

În ciuda acestui fapt, persoana condamnată nici nu a formulat vreo cerere de eșalonare plată sau să încheie vreun acord de mediere cu părțile civile.

Singura schimbare de atitudine a persoanei condamnate a avut loc după sesizarea formulată de Serviciul de Probațiune Ilfov privind revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani închisoare, cu șase zile înainte de primul termen de judecată din 23.09.2024, când a achitat suma totală de 5000 RON.

În final, s-a arătat că în cei patru ani nu a demonstrat că a efectuat demersuri reale pentru obținerea unui loc de muncă și, prin urmare, imposibilitatea de a-și îndeplini obligațiile civile la care face referire intimatul nu este una de natură obiectivă, rezultând reaua-credință în neexecutarea acestora.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 25.11.2024, sub nr. x/2024, fiind repartizată aleatoriu cu termen de judecată la data de 15.01.2025, dată la care au avut loc dezbaterile.

Prin notele scrise depuse în timpul dezbaterilor, intimatul A. a solicitat să se aibă în vedere că susținerile Serviciului de Probațiune nu corespund realității, în condițiile în care au existat impedimente de ordin obiectiv, respectiv problemele de natură penală, în găsirea și ocuparea unui loc de muncă.

În plus, a arătat că singurul ajutor financiar a fost cel primit de la fratele său, însă acesta a fost folosit pentru asigurarea mijloacelor elementare de subzistență.

A conchis în sensul că nu se poate susține că s-a sustras cu rea-credință de la executarea obligațiilor impuse prin hotărârea de condamnare.

III. Examinând contestația formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, Înalta Curte urmează a o respinge, ca nefondată, pentru următoarele considerente:

Instanța de control judiciar reține că în prezenta cauză, în temeiul art. 583 alin. (2) C. proc. pen., Serviciul de Probațiune Ilfov a sesizat Curtea de Apel București în vederea aplicării dispozițiilor art. 96 alin. (2) C. pen., privind persoana condamnată A., cu privire la neplata obligațiilor civile dispuse în sarcina acesteia prin sentința penală nr. 165/03.08.2018, pronunțată de Curtea de Apel București, în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia penală nr. 325/A/03.11.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În acest sens, a fost întocmit de către Serviciul de Probațiune Ilfov raportul de evaluare nr. x/20.08.2024, prin care s-a solicitat să se constate dacă în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 96 alin. (2) C. pen. privind revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani închisoare pentru neîndeplinirea obligațiilor civile stabilite în sarcina persoanei condamnate A..

În esență, conform raportului de evaluare, s-a reținut că numitul A. a fost condamnat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la delapidare cu consecințe deosebit de grave în formă continuată (5 acte materiale), pedeapsa stabilită fiind de 2 ani închisoare, față de care s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 4 ani.

Printre altele, prin hotărârea de condamnare a fost obligat să plătească părții civile, Camera de Comerț și Industrie a României, mai multe sume de bani în solidar cu ceilalți inculpați din cauză

Referitor la persoana condamnatului, s-a reținut că acesta nu desfășoară și nici nu a desfășurat activități lucrative pe perioada termenului de supraveghere, veniturile declarate fiind în cuantum de 500 de RON, ajutor de la fratele său și de la părinți. De asemenea, s-a reținut că persoana condamnată nu declară probleme de sănătate.

În ceea ce privește obligațiile civile, s-a reținut că numitul A. nu a achitat nicio sumă de bani în contul obligațiilor civile stabilite de instanța de judecată.

Serviciul de Probațiune a apreciat că neexecutarea obligațiilor civile este asumată, condamnatul nefăcând niciun efort concret de a-și găsi loc de muncă, manifestând lipsă evidentă de interes și prezentând risc mediu-crescut de recidivă.

Potrivit art. 583 alin. (2) C. proc. pen.: Dacă, până la expirarea termenului prevăzut la art. 93 alin. (5) din C. pen., condamnatul nu a respectat obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, serviciul de probațiune competent sesizează instanța care a pronunțat în primă instanță suspendarea, în vederea revocării acesteia (…).

Și, de asemenea, art. 96 alin. (2) C. pen. prevede că: Dacă până la expirarea termenului de supraveghere persoana supravegheată nu îndeplinește integral obligațiile civile stabilite prin hotărâre, instanța revocă suspendarea și dispune executarea pedepsei, afară de cazul în care persoana dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească.

Din examinarea coroborată a acestor texte de lege, Înalta Curte observă că pentru a se dispune revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei este necesară reținerea neîndoielnică a unei neexecutări culpabile din partea condamnatului cu privire la achitarea obligațiilor civile.

Practic, revocarea intervine atunci când persoana condamnată, deși dispune de posibilități financiare, nu își îndeplinește obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, alegând în mod voluntar să nu acționeze în maniera impusă de lege, nesocotind astfel clemența instanței de judecată.

Or, atunci când condamnatul dovedește că nu a avut nicio posibilitate să îndeplinească obligațiile civile, revocarea nu va fi dispusă de instanța de judecată. Se poate observa că în acest din urmă caz, sarcina probei incumbă persoanei condamnate care trebuie să facă dovada că nu a avut nicio posibilitate reală și concretă să ducă la îndeplinire obligațiile civile.

Analizând motivele contestației Ministerului Public prin raportare la dispozițiile legale incidente și având în vedere actele și lucrările dosarului, Înalta Curte apreciază că datele concrete ale cauzei nu pot fundamenta o soluție de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în condițiile în care în speță nu se poate reține că persoana supravegheată a avut posibilitatea de a-și îndeplini integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare.

Astfel, în raport cu informațiile obținute în virtutea dispozițiilor art. 49 alin. (4) din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, se constată că posibilitățile materiale ale intimatului-persoană condamnată A. sunt limitate, în sensul că acesta nu obține venituri periodice, singura sursă care-i asigură mijloacele de trai fiind un ajutor modic din partea fratelui și a părinților.

Prin urmare, din datele înaintate de Serviciul de Probațiune Ilfov nu rezultă că persoana condamnată ar fi avut o posibilitate reală și concretă să achite obligațiile civile ce i-au fost impuse. Practic, lipsa veniturilor constituie motivul pentru care persoana condamnată a fost în imposibilitate de a respecta dispoziția instanței privind latura civilă a cauzei.

Deopotrivă, este adevărat că eforturile persoanei condamnate de a-și îmbunătăți situația materială au fost minime, astfel cum rezultă din referatul serviciului de probațiune, însă acest aspect, în contextul datelor reținute în cauză referitor la situația materială și familială a persoanei condamnate, nu constituie de plano un motiv pentru revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Astfel, deși simplul fapt că nu a avut un loc de muncă nu este de natură a-l exonera pe intimatul-condamnat de obligațiile sale, se poate observa că acesta și-a motivat și probat efortul (chiar dacă unul minim) de a obține venituri și, în consecință, de a-și achita măcar o parte din despăgubirile la care a fost obligat de către instanța de judecată.

În această ordine de idei, se poate observa din înscrisurile depuse de persoana condamnată în fața primei instanței că acesta a efectuat demersuri pentru a-și găsi loc de muncă (a se vedea în acest sens înscrisurile aflate la dosarul primei instanțe). De asemenea, a depus înscrisuri care probează cele afirmate, respectiv fluctuația veniturilor obținute prin intermediul firmei sale urmare a problemelor de natură penală (acte contabile, adeverințe de venit) sau a perioadei pandemiei.

Practic, în cauză, existența prezumției relei-credințe ce decurge din simpla neîndeplinire a obligației a fost răsturnată prin dovezile și explicațiile aduse de inculpat, acestea apărând ca fiind întemeiate și plauzibile coroborându-se cu concluziile raportului de evaluare.

Or, în condițiile în care din actele și lucrările dosarului a rezultat că persoana condamnată nu dispune de venituri certe, acestea fiind relativ reduse (a se vedea ajutorul de 500 de RON oferit de fratele său), din care trebuie să-și asigure propriile mijloace de existență, în cauză nu se poate reține existența unei rele-credințe care să justifice soluția invocată prin sesizarea Serviciului de Probațiune.

În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, care prin decizia de speță nr. 289/10.05.2022 a secției penale, a reținut că: nu se impune revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei, întrucât în cazul contestatoarei condamnate nu se poate reține reaua-credință în neîndeplinirea obligațiilor civile, fiind incidente dispozițiile art. 96 alin. (2) teza a II-a din C. proc. pen., față de faptul că deși veniturile de care dispune sunt modice acoperind doar nevoile de bază ale familiei și pentru câștigarea existenței sale în mod onest, a dovedit o atitudine cooperantă.

Conchizând, Înalta Curte constată că, dovedind că s-a aflat în imposibilitate de a-și îndeplini obligațiile civile, nu se poate dispune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, cu atât mai mult cu cât persoana condamnată a îndeplinit toate celelalte măsuri și obligații stabilite de lege sau dispuse de instanță.

Referitor la criticile formulate de Direcția Națională Anticorupție prin motivele de contestație, instanța supremă le apreciază nefondate.

Deși legiuitorul a instituit prezumția de rea-credință în neexecutarea obligațiilor civile, aceasta nu este una absolută, în prezenta cauză fiind răsturnată de probele aduse de persoana condamnată care a demonstrat că neplata despăgubirilor civile nu îi poate fi imputată.

Argumentul, în sensul că intimatul nu a întreprins demersuri reale, active, în vederea achitării parțiale a obligațiilor civile nu poate, nu poate fi primit, din înscrisurile de la dosar rezultând că, deși au fost reduse, acestea au existat.

Cu privire la faptul că persoana condamnată nici nu a formulat vreo cerere de eșalonare plată sau să încheie vreun acord de mediere cu părțile civile, Înalta Curte constată că posibilitățile materiale ale intimatului au fost reduse, chiar nule. Prin urmare, aceste cereri, chiar dacă ar fi fost formulate, ar fi avut doar caracter formal, fără vreo finalitate concretă.

În ceea ce privește critica, conform căreia, singura schimbare de atitudine a persoanei condamnate a avut loc după sesizarea serviciului de probațiune, cu șase zile înainte de primul termen de judecată din 23.09.2024, când a achitat suma totală de 5000 RON, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată, în condițiile în care această plată nu a avut ca sursă venituri efective realizate de condamnat, ci a avut la bază un împrumut oferit de fratele său C., astfel cum rezultă din înscrisul de la dosarul primei instanțe. Prin urmare, nu se poate aprecia irefutabil că posibilitatea de achitare a obligațiilor civile a fost una reală și concretă.

În consecință, având în vedere înscrisurile de la dosar coroborate cu informațiile conținute în raportul de evaluare, Înalta Curte constată că nu se impune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, persoana condamnată dovedind că nu a avut posibilitatea să îndeplinească obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare.

Pentru aceste considerente, apreciind că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 96 alin. (2) teza a II-a C. pen., în temeiul art. 425 alin. (7) pct. 1 lit. b) raportat la art. 597 alin. (8) cu referire la art. 583 C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva sentinței penale nr. 149/F din data de 21 octombrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2024.

În temeiul art. 275 alin. (3) și (6) C. proc. pen., cheltuielile judiciare și onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul-persoană condamnată, în cuantum de 360, RON vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva sentinței penale nr. 149/F din data de 21 octombrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2024.

Cheltuielile ocazionate de soluționarea contestației formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul-persoană condamnată, în cuantum de 360 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 ianuarie 2025.