ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 09 octombrie 2025

Deliberând asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 3/F/CC din 16 iunie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în dosarul nr. x/2025, în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 58/F din 22.10.2018 a Curții de Apel Brașov, definitivă prin decizia nr. 66/A din data de 03.03.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 58/F din 22 octombrie 2018 a Curții de Apel Brașov, secția penală, pronunțată în dosarul nr. x/2016, în baza art. 386 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică dată faptelor reținute în actul de sesizare a instanței în sarcina inculpatului A.:

a) dintr-o infracțiune de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (11 acte materiale reprezentând 10 sponsorizări și combustibilul pretins) într-o infracțiune de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (10 acte materiale reprezentând 9 sponsorizări și combustibilul pretins) și o infracțiune de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 (corespunzătoare contractului de sponsorizare încheiat între S.C. B. S.R.L. Bănești și martora C.).

b) dintr-o infracțiune de spălare de bani în formă continuată, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (10 acte materiale reprezentând 9 contracte și o sponsorizare directă) într-o infracțiune de spălare de bani în formă continuată, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (9 acte materiale reprezentând 8 contracte și o sponsorizare directă) și o infracțiune de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 (corespunzătoare contractului de sponsorizare încheiat între S.C. B. S.R.L. Bănești și martora C.).

I. În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. de la 1968 coroborat cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. de la 1968 și art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A., procuror - în prezent suspendat, fără antecedente penale, la pedeapsa principală de 3 ani închisoare și interzicerea pe o durată de 4 ani a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de procuror, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (10 acte materiale reprezentând 9 sponsorizări și combustibilul pretins).

II. În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. de la 1968 coroborat cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (actualmente reglementată de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000) - corespunzătoare contractului de sponsorizare încheiat între S.C. B. S.R.L. Bănești și martora C..

III. În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/07.12.2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. de la 1968 și art. 5 C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani în formă continuată (9 acte materiale reprezentând 8 contracte și o sponsorizare directă).

IV. În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru infracțiunea de spălare de bani prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 (actualmente reglementată de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002) - corespunzătoare contractului de sponsorizare încheiat între S.C. B. S.R.L. Bănești și martora C..

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. de la 1968, s-au contopit pedepsele stabilite în sarcina inculpatului și s-a aplicat acestuia pedeapsa principală cea mai grea, de 3 ani închisoare, și pedeapsa complementară a interzicerii, pe o durată de 4 ani, a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de procuror.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen. de la 1968 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b), c) C. pen. de la 1968, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de procuror.

În baza art. 86

1

C. pen. de la 1968, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului A. și s-a stabilit, în baza art. 86

2

C. pen. de la 1968, un termen de încercare de 6 ani.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. de la 1968 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b), c) C. pen. de la 1968, s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii stabilite în sarcina inculpatului pe durata termenului de încercare stabilit.

În baza art. 86

3

alin. (1), (3) C. pen. de la 1968, a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de încercare fixat: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Prahova, la datele fixate de acest serviciu; b) să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen. de la 1968, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 88 C. pen. de la 1968, s-a constatat că inculpatul a fost reținut timp de 24 de ore, la data de 30.06.2016, arestat preventiv în perioada 01.07.2016 - 02.11.2016 și arestat la domiciliu în perioada 02.11.2016 - 29.11.2016.

În baza art. 254 alin. (3) C. pen. de la 1968, art. 25 din Legea nr. 656/07.12.2002 și art. 118 lit. e) C. pen. de la 1968, s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a sumei de 103.610,74 RON, dobândită prin săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost găsit vinovat.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 249 C. proc. pen., s-a menținut sechestrul asigurător instituit în cauză prin ordonanța nr. 156/P/2016 din 19.07.2016 a D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploiești asupra bunurilor inculpatului:

- cota de 1/2 din autoturismul și

- cota de 1/2 din autoturismul până la concurența sumei de 103.610,74 RON.

În baza art. 249 C. proc. pen., s-a dispus înființarea sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile aparținând inculpatului, până la concurența sumei de 103.610,74 RON.

În baza art. 37 din Legea nr. 656/2002, s-a dispus comunicarea hotărârii, la momentul rămânerii definitive, către Oficiul Național de Spălare a Banilor.

Împotriva sentinței penale nr. 58/F din 22 octombrie 2018 a Curții de Apel Brașov, secția penală, pronunțată în dosarul nr. x/2016, au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție și inculpatul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia penală nr. 66/A din 3 martie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2016, a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 58/F din 22 octombrie 2018 a Curții de Apel Brașov, secția penală, pronunțată în dosarul nr. x/2016.

A fost desființată, în parte, sentința penală atacată și, în rejudecare:

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii, pe o durată de 4 ani, a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de procuror, aplicată inculpatului A., în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor, după cum urmează:

- pedeapsa principală de 3 ani închisoare și interzicerea, pe o durată de 4 ani, a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de procuror, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. de la 1968 coroborat cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. din 1968 și art. 5 C. pen. (10 acte materiale reprezentând 9 sponsorizări și combustibilul pretins);

- 3 ani închisoare, pentru spălare de bani în formă continuată, prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/07.12.2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. din 1968 și art. 5 C. pen. (9 acte materiale reprezentând 8 contracte și o sponsorizare directă).

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani în formă continuată, prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/07.12.2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 5 C. pen.

În baza art. 86

1

C. pen. din 1968, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului A. prin sentința apelată, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. de la 1968 coroborat cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. de la 1968 și art. 5 C. pen. și s-a stabilit, în baza art. 86

2

C. pen. din 1968, un termen de încercare de 6 ani.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1968 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b), c) C. pen. din 1968, s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii stabilite în sarcina inculpatului pe durata termenului de încercare stabilit.

În baza art. 86

3

alin. (1), (3) C. pen. din 1968, a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de încercare fixat:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Prahova la datele fixate de acest serviciu;

b) să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen. din 1968, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

În baza art. 421 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., a fost respins, ca inadmisibil, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva sentinței penale nr. 58/F din 22 octombrie 2018 a Curții de Apel Brașov, secția penală, pronunțată în dosarul nr. x/2016.

În baza art. 421 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., a fost respins, ca tardiv, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție, prin adresa nr. x/2019, împotriva aceleiași sentințe penale.

Împotriva sentinței penale nr. 58/F din 22 octombrie 2018 a Curții de Apel Brașov, secția penală, definitivă prin decizia penală nr. 66/A din 3 martie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2016, a formulat cerere de revizuire petentul A., invocând cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

În motivarea cererii de revizuire, revizuentul A. a susținut că, în raport de Decizia nr. 1 din data de 20 ianuarie 2025, pronuntată de Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii al Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2024, infractiunea de luare de mită, retinută în sarcina sa, a fost comisă în perioada 2003-2004, la momentul pretinderii unor foloase materiale, sub forma unor contracte de sponsorizare activități medicale și carburant auto, în schimbul ajutorului pentru soluționarea favorabilă sau cu celeritate a unor cauze penale aflate pe rolul Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia, în care martorul denunțător D. sau societățile pe care le administra erau sau urmau să fie implicate cu diferite calități procesuale. În continuare, s-a arătat că înțelegerea astfel intervenită a fost pusă în executare ulterior, în intervalul 2007-2012, astfel că decizia obligatorie pronunțată de instanța supremă reprezintă un reviriment jurisprudențial obligatoriu și imprevizibil, cu valoarea unei împrejurări ce nu a fost și nu putea fi cunoscută la soluționarea cauzei, împrejurare care dovedește netemeinicia hotărârii de condamnare pronunțate.

Față ce cele expuse, revizuentul a susținut că pentru o faptă penală de luare de mită săvârșită în varianta normativă a pretinderii în perioada 2003-2004, pentru care, la data de 16.05.2016, martorul D. a înregistrat denunțul penal împotriva acestuia la Direcția Națională Anticorupție Ploiești, termenul general de prescripție a răspunderii penale de 10 ani, prevăzut de art. 122 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1968, era deja împlinit încă din anul 2014.

În continuare, revizuentul a arătat ca sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 453 si urm. din C. proc. pen., în sensul că împrejurarea nouă respectă cerința prevăzută de alin. (1) lit. a) a art. 453 din C. proc. pen., constituind un element necunoscut la momentul judecării cauzei, dar care este apt a dovedi netemeinicia și nelegalitatea hotărârii pronunțate.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire formulate de numitul A., Curtea a constatat că aceasta este inadmisibilă, reținând, în esență, că pentru a fi incident cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., trebuie să fie descoperite fapte sau împrejurări (fapte probatorii) noi, necunoscute de către instanță la data judecării cauzei care să ducă, singure sau prin coroborarea cu alte probe, la dovedirea netemeiniciei hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare, ceea ce presupune pronunțarea unei soluții diametral opuse celei ce a fost dispusă prin hotărârea a cărei revizuire se cere.

Examinând actele și lucrările dosarului, precum și motivele invocate, Curtea a constatat, contrar susținerilor apărării revizuentului, că interpretarea dată unei norme de drept în cadrul mecanismului de unificare a practicii judiciare, nu se circumscrie noțiunii de împrejurare nouă în accepțiunea dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

A mai reținut Curtea că Decizia nr. 1/2025 a instanței supreme, invocată de către revizuent drept faptă sau împrejurare nouă, nu poate produce efecte pentru trecut, o interpretare în sens contrar conducând la negarea principiului activității legii procesual penale și autorității de lucru judecat a hotărârilor judecătorești definitive.

Mai mult, în ceea ce privește criticile referitoare la greșita reținere a caracterului continuat al infracțiunii de luare de mită și aplicarea greșită a regulilor de drept material penal ale instituției prescripției răspunderii penale, Curtea a reținut că acestea au fost analizate de către instanța supremă în calea de atac a apelului, care a reținut că încadrarea juridică corectă a infracțiunii reținute în sarcina acestuia este corectă, iar data săvârșirii faptei nu este data primei pretinderi, ci data ultimei pretinderi, în raport de care se calculează și termenul de prescripție.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel revizuentul A., criticând hotărârea atacată pentru nelegalitate și netemeinicie.

Sub aspectul nelegalității, revizuentul a arătat, în esență, că au fost nesocotite prevederile art. 281 alin. (1) lit. b)

l

și d din C. proc. pen., prin participarea la ședința de judecată a primei instanțe a unui procuror al Direcției Naționale Anticorupție și nu al procurorului de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, având în vedere că prin Legea nr. 207/2018, O.U.G. nr. 90/2018, O.U.G. nr. 7/2019, Legea nr. 49/2022 și Legea nr. 213/2024, legiuitorul a înlăturat orice competență a DNA în legătură cu infracțiunile comise de magistrați.

Totodată, sub aspectul nelegalității, a arătat că este incident și motivul de nulitate absolută privind lipsa asigurării asistenței juridice a revizuentului în fața primei instanțe, prevăzut de art. 281 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., acesta fiind condamnat pentru o infracțiune unde asistența juridică era obligatorie.

Sub aspectul netemeiniciei, a arătat că în mod greșit a apreciat prima instanță că nu este incident cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

Sub un prim aspect, pe de o parte, a arătat că aprecierea instanței de revizuire adaugă la textul de lege aplicabil, care folosește sintagma "împrejurări", iar nu sintagma "împrejurări de fapt", care, în context, este inclusă în sintagma echivalentă și alternativă "fapte" cu care operează aici legea.

Așa fiind, a susținut că nu numai faptele principale (res probanda) sau faptele probatorii (res probantes), la care se referă în mod specific instanța de revizuire, se pot circumscrie noțiunii generice de "împrejurare", ca element/teză/propoziție probatorie, conform abordării tradiționale a obiectului probei.

Prin urmare, inclusiv așa-numitele teze probatorii incidentale, acoperite normativ de dispozițiile art. 98, lit. c) din C. proc. pen.-faptele și împrejurările de fapt de care depinde aplicarea legii și art. 98, lit. d) din C. proc. pen.-orice împrejurare necesară pentru justa soluționare a cauzei, pot constitui "împrejurări" care să dovedească netemeinicia unei hotărâri de condamnare.

Cum situațiile în care se află o persoană acuzată de comiterea unei fapte penale pot fi dintre cele mai diverse în practică, rezultă că oricare dintre acestea, atât de fapt, cât și de drept, pot antrena, în condițiile legii, revizuirea unei hotărâri penale definitive.

Pe de altă parte, constatarea intervenției prescripției răspunderii penale pentru fapta care a făcut, pe rând, obiectul urmării penale, acuzației penale și condamnării definitive în cauza de față, generată cu privire la o situație existentă la data judecății, dar mijlocită de pronunțarea după această dată a Deciziei nr. 1/20.01.2025 a ÎCCJ, prezintă trăsăturile deopotrivă de preexistență și noutate, în raport cu judecata finalizată cu hotărârea a cărei revizuire se cere.

Sub cel de-al doilea aspect și fără a critica abordările de speță ale ICCJ invocate de către instanța de revizuire, în argumentarea ideii astfel exprimate, a arătat că un reviriment jurisprudențial obligatoriu pentru instanțele de judecată, imprevizibil la data judecării cauzei finalizate cu hotărârea atacată cu revizuire, și care privește acuzația penală respectivă, de magnitudinea și importanța celui în discuție, nu poate rămâne fără urmări pentru acele hotărâri definitive de condamnare, care, în noua lumină, sunt în mod absolut lipsite de unicul temei al răspunderii penale, care este infracțiunea.

Sub cel de-al treilea aspect, a arătat că art. 474 din C. proc. pen. consacră, într-adevăr, regula ex nunc a efectelor unor decizii RIL pronunțate de către instanța supremă, de la data publicării lor în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Cu toate acestea, constituind izvor formal de drept secundar, ele produc efecte și ex tunc, atunci când acestea sunt mai favorabile inculpatului (in favorem), cum este și situația speței de față, putând fi, așadar, asimilate, pentru identitate de rațiune, unor veritabile legi penale interpretative mai favorabile.

A susținut că aprecierea instanței de revizuire, potrivit căreia instanța de apel a reținut în mod corect caracterul continuat al infracțiunii de luare de mită deduse judecății, motiv pentru care termenul de prescripție a răspunderii penale se calculează nu de la data primei pretinderi, ci de la data ultimei pretinderi, intră în contradicție fățișă cu Decizia nr. 1/20. Ol. 2025 a ÎCCJ, Completul de soluționare a recursului în interesul legii, sens în care ea nu poate fi luată în considerare ca argument logico-juridic sustenabil de respingere a cererii de revizuire ca inadmisibilă.

Prin raportare la toate criticile de nelegalitate și netemeinicie, dezvoltate în cele ce precedă, a solicitat Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, admiterea cererii de apel, desființarea în totalitate a sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare în fond Curții de Apel Brașov, secția Penală, cu participarea procurorului competent din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, fiind stabilit termen pentru soluționare la data de 09.10.2025, când cauza a rămas în pronunțare.

Examinând apelul formulat de revizuentul A., raportat la dispozițiile legale incidente și prin prisma actelor aflate la dosar, Înalta Curte constată că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:

Conform dispozițiilor art. 281 alin. (1) din C. proc. pen., "determină întotdeauna aplicarea nulității absolute, încălcarea dispozițiilor privind: (...) b

1

) competența materială și competența după calitatea persoanei a organului de urmărire penală"; (...) d) participarea procurorului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii; totodată, potrivit dispozițiilor alin. (3) al aceluiași articol, încălcarea dispozițiilor legale prevăzute la alin. (1) lit. d) poate fi invocată în orice stare a procesului, iar potrivit dispozițiilor alin. (4) lit. b), încălcarea dispozițiilor legale prevăzute la alin. (1) lit. b)

1

) poate fi invocată în orice stare a procesului, dacă încălcarea a intervenit în procedura camerei preliminare sau în cursul judecății.

Referitor la nulitatea absolută, Curtea Constituțională a reținut în jurisprudența sa că, spre deosebire de nulitatea relativă, nulitatea absolută se caracterizează prin faptul că nu poate fi înlăturată în niciun fel, poate fi invocată în orice stare a procesului penal, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 281 alin. (1) lit. e) și f) din C. proc. pen., care pot fi invocate în condițiile prevăzute la art. 281 alin. (4) din același cod, și poate fi luată în considerare din oficiu. Aceasta determină întotdeauna anularea actelor procesuale și procedurale efectuate cu încălcarea dispozițiilor prevăzute de lege (Decizia nr. 840 din 8 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 16 februarie 2016, paragraful 20).

Analizând apelul declarat de revizuent, Înalta Curte constată că în cauză sunt incidente cazurile de nulitate absolută prevăzute de art. 281 alin. (1) lit. b)

1

) și d) din C. proc. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 281 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.., Înalta Curte reține că acest caz de nulitate absolută vizează neparticiparea procurorului la judecata unei cauze (atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii), iar aceasta poate îmbrăca fie forma absenței fizice efective de la judecată a magistratului, fie omisiunea de a pune concluzii în cauza la judecarea căreia este prezent.

Înalta Curte reține, totodată, că participarea unui procuror de la o altă unitate de parchet decât cea care, conform dispozițiilor legale, avea competența funcțională de a participa, consecință a încălcării competenței după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, echivalează cu o neparticipare a acestuia.

În prezenta cauză, prin Rechizitoriul nr. x din 25.07.2016, întocmit de D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploiești, inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea, în concurs, a infracțiunilor de "luare de mită" și "spălare de bani".

Ulterior, conform prevederilor Legii nr. 304/2004, modificate prin Legea nr. 207/2018, potrivit art. 88

1

din lege, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a înființat secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție, care are competența exclusivă de a efectua urmărirea penală pentru infracțiunile săvârșite de judecători și procurori, inclusiv judecătorii și procurorii militari și cei care au calitatea de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 88

8

alin. (2), începând cu 23 octombrie 2018, în situația cauzelor privind infracțiunile presupus comise de magistrați, participarea la ședințele de judecată în cauzele de competența secției (SIIJ) se asigură de procurori din cadrul secției judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau de procurori din cadrul parchetului de pe lângă instanța învestită cu judecarea cauzei.

Așadar, se constată că, de la data de 23 octombrie 2018, având în vedere că dosarul viza un procuror, intraseră în vigoare dispozițiile speciale care prevedeau competența de soluționa astfel de cauze în sarcina Parchetului de pe lângă ÎCCJ-SIIJ, chiar dacă aceste cauze fuseseră inițiate anterior datei respective.

Posterior, prin Legea nr. 49/2022 privind desființarea secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, precum și pentru modificarea Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen., la art. 1 alin. (7) s-a prevăzut că, de la data desființării secției, la judecarea cauzelor transmise potrivit alin. (2) și (3), precum și la soluționarea propunerilor, contestațiilor, plângerilor sau a oricăror alte cereri formulate în aceste cauze participă procurori din cadrul parchetelor de pe lângă instanțele pe rolul cărora se află acestea. Aceste dispoziții se aplică și în ceea ce privește cauzele referitoare la infracțiunile prevăzute la art. 3 care se aflau pe rolul instanțelor de judecată la data operaționalizării secției și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi; totodată, la art. 13 din aceeași lege s-a prevăzut că, la judecarea cauzelor în care urmărirea penală a fost efectuată de procurorii anume desemnați potrivit art. 3 alin. (3), precum și la soluționarea propunerilor, contestațiilor, plângerilor sau a oricăror alte cereri formulate în respectivele cauze participă procurori din cadrul parchetelor de pe lângă instanțele competente pe rolul cărora se află acestea.

Așadar, Înalta Curte constată că urmare a participării la ședința de judecată la care a fost soluționată cauza în prima instanță a procurorului din cadrul D.N.A. Serviciul Teritorial Brașov, în condițiile în care, potrivit dispozițiilor de mai sus, se impunea participarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, a avut loc o încălcare a dispozițiilor legale prevăzute de art. 281 alin. (1) lit. b)

1

) și d) din C. proc. pen., consecința fiind nulitatea absolută a încheierii atacate; această nelegalitate nu poate fi remediată în alt mod decât prin trimiterea cauzei spre rejudecare, în acest sens fiind și dispozițiile art. 280 alin. (1) și alin. (3) din C. proc. pen., primul alineat prevăzând că încălcarea dispozițiilor legale care reglementează desfășurarea procesului penal atrage nulitatea actului în condițiile prevăzute expres de C. proc. pen.

Având în vedere soluția de trimitere spre rejudecare, în soluționarea căii de atac a apelului s-a procedat la soluționarea cauzei cu participarea procurorului din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, pentru a se evita antepronunțarea Înaltei Curți cu privire la motivul de apel invocat de către revizuent, respectiv cel referitor la participarea procurorului.

Referitor la critica apelantului, în sensul că este incident și motivul de nulitate absolută privind neasigurarea asistenței juridice a acestuia în fața primei instanțe, fiind condamnat pentru o infracțiune unde asistența juridică era obligatorie, Înalta Curte constată că nu este întemeiat acest motiv de apel.

Înalta Curte constată că dispozițiile art. 281 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. prevăd că determină întotdeauna aplicarea nulității absolute încălcarea dispozițiilor privind asistarea de către avocat a suspectului și a persoanei vătămate, respectiv a inculpatului și a celorlalte părți, atunci când asistența este obligatorie.

Înalta Curte reține, însă, că, raportat la obiectul cauzei, respectiv soluționarea cererii de revizuire în etapa admisibilității în principiu, asistența juridică nu este obligatorie, dispozițiile din C. proc. pen. care reglementează obligativitatea asistenței juridice făcând referire doar la calitățile de suspect și inculpat, această chestiune fiind tranșată de însăși Curtea Constituțională a României prin Decizia nr. 792/2019 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 89, art. 90 și ale art. 409 din C. proc. pen.

Astfel, la paragraful nr. 14 din decizia mai sus menționată, instanța de contencios constitutional a arătat că este adevărat că în procedura soluționării cererii de revizuire, cu ocazia analizei admisibilității acesteia în principiu, dispozițiile C. proc. pen. nu prevăd asigurarea asistenței juridice obligatorii pentru nicio categorie de persoane condamnate care formulează astfel de cereri, dispozițiile art. 89 și 90 din același cod făcând referire doar la suspect și la inculpat, în reglementarea dreptului fundamental prevăzut la art. 24 din Constituție. Însă acest aspect nu echivalează cu lipsirea persoanelor aflate în ipoteza invocată de autorul excepției de posibilitatea exercitării dreptului la apărare. În acest sens, dispozițiile art. 459 alin. (2) din C. proc. pen. prevăd că admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire se examinează de către instanță, în camera de consiliu, cu citarea părților și cu participarea procurorului. Prin urmare, titularul cererii de revizuire are posibilitatea să participe la ședința de judecată și să își angajeze un avocat, pentru a-i apăra drepturile și interesele procesuale. Cu privire la acest aspect, Curtea Constituțională a reținut, în jurisprudența sa, că dreptul la apărare, consacrat de art. 24 din Constituție și de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se referă la asistența juridică facultativă, iar excepțiile de la această regulă pot fi stabilite în mod exclusiv de legiuitor. În acest sens, Curtea a reținut că, în cazurile în care legea impune asistența juridică obligatorie a suspectului sau inculpatului, apărarea are valoarea unei instituții de cert interes social, care funcționează atât în favoarea suspectului sau a inculpatului, cât și în vederea asigurării unei bune desfășurări a procesului penal, în considerarea unor situații speciale ce rezultă din însăși enumerarea cuprinsă în textul de lege (a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 600 din 21 septembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 24 octombrie 2006).

Totodată, la paragraful nr. 15, Curtea Constituțională a reținut că pentru a se pronunța cu privire la admisibilitatea cererii de revizuire, instanța examinează, conform art. 459 alin. (3) din C. proc. pen., următoarele aspecte: dacă cererea a fost formulată în termen și de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455 din C. proc. pen. dacă cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) și (3) din C. proc. pen. dacă au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale (…). Prin urmare, pentru a constata admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, instanța verifică aspecte, mai degrabă formale, care nu presupun o analiză pe fond a mijloacelor de probă în baza cărora este formulată cererea.

Deopotrivă, la paragrafele nr. 17 și 18, Curtea reținut că, în ipoteza admiterii în principiu a cererii de revizuire, conform art. 459 alin. (4) din C. proc. pen., aceasta se face prin încheiere, ce are ca efect rejudecarea cauzei, conform art. 461 din C. proc. pen.. Potrivit alin. (1) al art. 461 din C. proc. pen., rejudecarea cauzei după admiterea în principiu a cererii de revizuire se desfășoară potrivit regulilor de procedură privind judecarea în primă instanță. Or, procedura de judecată în primă instanță prevede, la art. 356 din C. proc. pen., asigurarea apărării, beneficiind de acest drept, conform alin. (1) al articolului anterior menționat, persoana vătămată, inculpatul și celelalte părți. Așa fiind, prevederile art. 461 alin. (1) din C. proc. pen., referitoare la rejudecarea cauzei, implică respectarea dispozițiilor art. 356 din C. proc. pen., care constituie o aplicare, în etapa judecății în primă instanță, a dreptului la apărare și nu pot avea, la rândul lor, eficiență decât cu respectarea condițiilor prevăzute la art. 89 și 90 din C. proc. pen., ce reglementează reguli generale referitoare la asigurarea dreptului la apărare, incidente în toate etapele procesului penal.

Prin urmare, raportat la considerentele Curții Constituționale, anterior expuse, acestea fiind obligatorii, ca și dispozitivul deciziilor CCR, Înalta Curte constată că la judecata admisibilității în principiu a cererii de revizuire formulate de revizuent, asistența juridică nu este obligatorie, astfel că nu este incident și cazul de nulitate absolută prevăzut de art. 281 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., astfel cum susține revizuentul, ci doar cel anterior analizat.

Prin urmare, Înalta Curte consideră că dezideratul justei soluționări a cauzei constituie o componentă a dreptului la un proces echitabil al părții, garantat prin prevederile art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, a cărei încălcare impune reluarea judecății, în fața aceleiași instanțe, din perspectiva asigurării respectării dreptului la un dublu grad de jurisdicție.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va admite apelul formulat de apelantul-revizuent A. împotriva sentinței penale nr. 3/F/CC din 16 iunie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în dosarul nr. x/2025.

Va desființea sentința penală atacată și va trimite cauza la Curtea de Apel Brașov, secția penală pentru rejudecare.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 753 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul formulat de apelantul-revizuent A. împotriva sentinței penale nr. 3/F/CC din 16 iunie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în dosarul nr. x/2025.

Desființează sentința penală atacată și trimite cauza la Curtea de Apel Brașov, secția penală pentru rejudecare.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 753 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09 octombrie 2025.