ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 58/F din 22 octombrie 2018 a Curții de Apel Brașov, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2016, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 386 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică dată faptelor reținute în actul de sesizare a instanței în sarcina inculpatului A.:

a) dintr-o infracțiune de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (11 acte materiale reprezentând 10 sponsorizări și combustibilul pretins) într-o infracțiune de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (10 acte materiale reprezentând 9 sponsorizări și combustibilul pretins) și o infracțiune de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 (corespunzătoare contractului de sponsorizare încheiat între SC B. SRL Bănești și martora C.).

b) dintr-o infracțiune de spălare de bani în formă continuată, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (10 acte materiale reprezentând 9 contracte și o sponsorizare directă) într-o infracțiune de spălare de bani în formă continuată, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (9 acte materiale reprezentând 8 contracte și o sponsorizare directă) și o infracțiune de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 (corespunzătoare contractului de sponsorizare încheiat între SC B. SRL Bănești și martora C.).

I. În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. de la 1968 coroborat cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. de la 1968 și art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A., procuror - în prezent suspendat, fără antecedente penale, la pedeapsa principală de 3 ani închisoare și interzicerea pe o durată de 4 ani a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de procuror, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (10 acte materiale reprezentând 9 sponsorizări și combustibilul pretins).

II. În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. de la 1968 coroborat cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (actualmente reglementată de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000) - corespunzătoare contractului de sponsorizare încheiat între SC B. SRL Bănești și martora C..

III. În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/07.12.2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. de la 1968 și art. 5 C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani în formă continuată (9 acte materiale reprezentând 8 contracte și o sponsorizare directă).

IV. În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru infracțiunea de spălare de bani prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 (actualmente reglementată de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002) - corespunzătoare contractului de sponsorizare încheiat între SC B. SRL Bănești și martora C..

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. de la 1968, s-au contopit pedepsele stabilite în sarcina inculpatului și s-a aplicat acestuia pedeapsa principală cea mai grea, de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii, pe o durată de 4 ani, a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de procuror.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen. de la 1968 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b), c) C. pen. de la 1968, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de procuror.

În baza art. 861 C. pen. de la 1968, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului A. și s-a stabilit, în baza art. 862 C. pen. de la 1968, un termen de încercare de 6 ani.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. de la 1968 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b), c) C. pen. de la 1968, s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii stabilite în sarcina inculpatului pe durata termenului de încercare stabilit.

În baza art. 863 alin. (1), (3) C. pen. de la 1968, a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de încercare fixat: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Prahova, la datele fixate de acest serviciu; b) să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 C. pen. de la 1968, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 88 C. pen. de la 1968, s-a constatat că inculpatul a fost reținut timp de 24 de ore, la data de 30.06.2016, arestat preventiv în perioada 01.07.2016 - 02.11.2016 și arestat la domiciliu în perioada 02.11.2016 - 29.11.2016.

În baza art. 254 alin. (3) C. pen. de la 1968, art. 25 din Legea nr. 656/07.12.2002 și art. 118 lit. e) C. pen. de la 1968, s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a sumei de 103.610,74 RON, dobândită prin săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost găsit vinovat.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 249 C. proc. pen., s-a menținut sechestrul asigurător instituit în cauză prin Ordonanța nr. 156/P/2016 din 19.07.2016 a D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploiești asupra bunurilor inculpatului:

- cota de 1/2 din autoturismul marca x, cu numărul de înmatriculare x, culoare gri, an de fabricație 2007, serie șasiu x, seria motor x și

- cota de 1/2 din autoturismul marca x, cu numărul de înmatriculare x, culoare gri, an de fabricație 2005, seria șasiu x, seria motor x, până la concurența sumei de 103.610,74 RON.

În baza art. 249 C. proc. pen., s-a dispus înființarea sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile aparținând inculpatului, până la concurența sumei de 103.610,74 RON.

În baza art. 37 din Legea nr. 656/2002, s-a dispus comunicarea prezentei hotărâri, la momentul rămânerii definitive, către Oficiul Național de Spălare a Banilor.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 2.600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

În baza art. 272 și art. 275 alin. (6) C. proc. pen., s-a suportat din fondurile Ministerului de Justiție și s-a plătit Baroului Brașov suma de 130 RON, reprezentând 1/2 din onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru apărarea intereselor inculpatului A..

Împotriva Sentinței penale nr. 58/F din 22 octombrie 2018 a Curții de Apel Brașov, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2016, au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție, și inculpatul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin Decizia penală nr. 66/A din 3 martie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2016, a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 58/F din 22 octombrie 2018 a Curții de Apel Brașov, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2016.

A fost desființată, în parte, sentința penală atacată și, în rejudecare:

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii, pe o durată de 4 ani, a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de procuror, aplicată inculpatului A., în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor, după cum urmează:

- pedeapsa principală de 3 ani închisoare și interzicerea, pe o durată de 4 ani, a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de procuror, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. de la 1968 coroborat cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. din 1968 și art. 5 C. pen. (10 acte materiale reprezentând 9 sponsorizări și combustibilul pretins);

- 3 ani închisoare, pentru spălare de bani în formă continuată, prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/07.12.2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. din 1968 și art. 5 C. pen. (9 acte materiale reprezentând 8 contracte și o sponsorizare directă).

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani în formă continuată, prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/07.12.2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 5 C. pen.

În baza art. 861 C. pen. din 1968, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului A. prin sentința apelată, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. de la 1968 coroborat cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. de la 1968 și art. 5 C. pen. și s-a stabilit, în baza art. 862 C. pen. din 1968, un termen de încercare de 6 ani.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1968 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b), c) C. pen. din 1968, s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii stabilite în sarcina inculpatului pe durata termenului de încercare stabilit.

În baza art. 863 alin. (1), (3) C. pen. din 1968, a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de încercare fixat:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Prahova la datele fixate de acest serviciu;

b) să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 C. pen. din 1968, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

În baza art. 421 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., a fost respins, ca inadmisibil, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva Sentinței penale nr. 58/F din 22 octombrie 2018 a Curții de Apel Brașov, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2016.

În baza art. 421 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., a fost respins, ca tardiv, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție, prin adresa nr. x/2019, împotriva aceleiași sentințe penale.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție, au rămas în sarcina statului.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat A., până la prezentarea avocatului ales, în cuantum de 217 RON, a rămas în sarcina statului și s-a dispus a se suporta din fondurile Ministerului de Justiție.

Împotriva hotărârii instanței de apel, cu respectarea termenului prevăzut de art. 435 C. proc. pen., a declarat recurs în casație inculpatul A., calea de atac fiind fundamentată pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - fapta nu este prevăzută de legea penală.

Prin prisma cazului de recurs în casație indicat, recurentul inculpat a invocat nelegalitatea deciziei penale atacate, din perspectiva greșitei soluții de condamnare, pentru fapte care nu sunt prevăzute de legea penală, având în vedere lipsa tipicității obiective a infracțiunii de luare de mită, dar și greșita reținere a caracterului continuat al acestei infracțiuni și, subsecvent, aplicarea greșită a regulilor de drept material penal ale instituției prescripției răspunderii penale.

De asemenea, recurentul inculpat a susținut că, în mod eronat, instanța de apel a realizat o lex tertia, combinând cu prilejul pronunțării soluției de condamnare dispozițiile art. 289 C. pen. cu cele ale art. 254 din C. pen. anterior.

Prin încheierea din 10 decembrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. x/2020 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, constatându-se că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 66/A din 3 martie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2016, îndeplinește condițiile de formă prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen., în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., aceasta a fost admisă în principiu și s-a dispus trimiterea cauzei, în vederea judecării recursului în casație declarat de inculpatul anterior menționat.

Examinând pe fond recursul în casație declarat de inculpatul A., Înalta Curte constată că acesta nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Spre deosebire de reglementarea anterioară, când recursul a constituit o cale de atac ordinară, în noua reglementare, recursul în casație a devenit o cale extraordinară de atac, revenindu-se astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicție, pornindu-se de la teza potrivit cu care, în această cale de atac, nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date și dacă ea corespunde sau nu legii.

Recursul în casație reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităților și nu are ca obiect rezolvarea unei acțiuni penale, ci desființarea sentințelor și deciziilor care sunt contrare legii.

Prin urmare, recursul în casație nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor și a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului, generată de o urmărire penală incompletă sau de o cercetare judecătorească deficitară/parțială/nesatisfăcătoare. În ceastă procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecății în fața primei instanțe ori în apel, ci se verifică exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri și condiții expres prevăzute de lege.

În conformitate cu art. 442 alin. (2) din C. proc. pen., instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen. invocate în cererea de recurs în casație.

Totodată, se reține că, în conformitate cu prevederile art. 447 alin. (2) din C. proc. pen., la judecarea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, pe baza actelor și a materialului din dosarul cauzei, precum și a înscrisurilor anexate cererii de recurs în casație și care au fost invocate în motivarea acesteia și, de asemenea, este obligată să se pronunțe asupra tuturor cazurilor de recurs în casație invocate de părți sau procuror.

Se mai reține că, în cazul admiterii recursului în casație, potrivit dispozițiilor art. 448 din C. proc. pen., instanța poate pronunța o soluție de achitare a inculpatului, încetarea procesului penal ori înlăturarea greșitei aplicări a legii, precum și rejudecarea cauzei de către instanța de apel ori instanța competentă material sau după calitatea persoanei, dacă sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege.

Recursul în casație nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal - și un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente.

În ceea ce privește cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală) - caz invocat de recurentul inculpat A. în susținerea căii de atac - acesta se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de incriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune.

În speță, din examinarea criticilor formulate în cuprinsul motivelor scrise de recurs, susținute oral în fața instanței, se constată că acestea nu pot fi circumscrise cazului de recurs în casație menționat.

Recurentul inculpat, prin motivele dezvoltate în susținerea căii de atac, a făcut referire la mijloacele de probă administrate în cauză, apreciind că starea de fapt reținută prin hotărârea de condamnare este de natură a evidenția lipsa caracterului penal al faptelor pentru care a fost condamnat.

Criticile invocate de recurentul inculpat nu vizează însă aspecte de legalitate a hotărârii atacate, ce pot fi examinate în calea extraordinară de atac a recursului în casație, ci reprezintă critici ce țin de fondul cauzei, de modalitatea în care instanțele au reținut, pe baza probelor din dosar, vinovăția și participația acestuia în săvârșirea infracțiunii de luare de mită, pentru care s-a dispus soluția de condamnare.

Or, recursul în casație este o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept și nu faptic, excluzând rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, pe fond, în parametrii în care a avut loc judecata în fond și în apel. În consecință, starea de fapt reținută în cauză și concordanța acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de examinare din partea instanței supreme pe calea recursului în casație.

Prin recursul în casație promovat, recurentul inculpat a urmărit, în realitate, remedierea unei greșite aprecieri a stării de fapt de către instanțele anterioare, respectiv a unei greșite interpretări a probelor administrate (iar nu îndreptarea unei erori de drept), ceea ce nu mai este posibil în calea extraordinară de atac a recursului în casație.

În același context, se apreciază ca fiind neîntemeiată și critica formulată în calea extraordinară de atac, în sensul că starea de fapt reținută de instanțele anterioare nu a reliefat existența vreunei condiționări a mituitorului de către mituit, în relația dintre recurentul inculpat și martorul denunțător, vreo conlucrare delictuoasă între aceștia, care să vizeze un act de serviciu concret al recurentului, în așa fel încât să se poată aprecia că bunurile pretinse și primite, respectiv carburantul auto și sponsorizările, au fost percepute de către funcționarul în cauză, atât în mod subiectiv, cât și în mod obiectiv, ca o retribuție sau contraechivalent sine qua non al eventualei sale conduite lipsite de probitate.

Se reține în acest sens că, în cauză, după cum rezultă din situația de fapt stabilită cu autoritate de lucru judecat de instanțe, nu este vorba despre un singur act determinat efectuat de către recurentul inculpat în cadrul exercitării atribuțiilor de serviciu, ci de protecția acordată de acesta denunțătorului, pe parcursul unei perioade îndelungate, în considerarea funcției avute, care îi permitea să intervină în orice dosar, prin confirmarea sau infirmarea soluțiilor de netrimitere în judecată, ori prin instrumentarea directă a cauzei.

Totodată, se apreciază ca fiind neîntemeiată și susținerea apărării în sensul că instanța de apel, ca de altfel și prima instanță, a persistat în eroarea de drept material penal constând în a include în conținutul alternativ al infracțiunii de luare de mită și conduita funcționarului de a urgenta îndeplinirea actului privitor la îndatoririle sale de serviciu, deși dispozițiile art. 254 alin. (1) din C. pen. din 1969 nu o incriminează expresis verbis, alături de celelalte modalități alternative de comitere a infracțiunii de luare de mită existente în vechea lege penală, în condițiile în care urgentarea îndeplinirii respectivului act presupune îndeplinirea unei atribuții de serviciu, nefiind așadar necesară, în mod explicit, o asemenea motivație în vechea reglementare.

Astfel, prin raportare la situația de fapt reținută în cauză, în mod corect s-a constatat îndeplinirea elementelor de tipicitate ale infracțiunii de luare de mită pentru care recurentul inculpat a fost condamnat.

Cât privește criticile referitoare la greșita reținere a caracterului continuat al infracțiunii de luare de mită și aplicarea greșită a regulilor de drept material penal ale instituției prescripției răspunderii penale, precum și cele vizând modalitatea de stabilire a legii penale mai favorabile în cauză, acestea au fost analizate în calea de atac a apelului, astfel încât nu mai pot fi examinate în calea extraordinară de atac a recursului în casație, prin prisma cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 66/A din 3 martie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2016.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 157 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 66/A din 3 martie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2016.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 157 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 11 martie 2021.

GGC - GV