ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)
Ședința publică din data de 15 mai 2025
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin decizia nr. 1092 din 15 octombrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru caute cu minori, în dosarul nr. x/2024, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 371/28.03.2024 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2023.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, prin decizia penală nr. 371 din 28.03.2024 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2023, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de condamnatul B. împotriva sentinței penale nr. 502 din 01 noiembrie 2023 pronunțată de Judecătoria Vatra Dornei, în dosarul nr. x/2023.
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței de judectă la data de 12.04.2024, sub nr. x/2024, contestatorul A. a formulat contestație în anulare, în temeiul art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. împotriva deciziei penale nr. 371 din data de 28.03.2024 pronunțată de Curtea de Apel Suceava în dosar nr. x/2023.
În motivarea scrisă a cererii, acesta a criticat, în esență, faptul că prin hotărârea vizată a fost obligat în mod greșit la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Analizând motivele invocate de contestator în cuprinsul cererii formulate, Curtea a apreciat că acestea nu se circumscriu vreuneia dintre cauzele de încetare a procesului penal, cu atât mai mult cu cât, prin decizia contestată, s-a respins, ca inadmisibil, apelul formulat de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 502 din 01 noiembrie 2023 pronunțată de Judecătoria Vatra Dornei, în dosarul nr. x/2023.
Prin urmare, instanța de fond a constatat că nu sunt întrunite cumulativ cerințele reglementate de prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. pen. coroborate cu cele ale art. 426 C. proc. pen. privind admisibilitatea în principiu a cererii supuse analizei.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație persoana condamnată A..
Cu prilejul dezbaterilor, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția inadmisibilității căii de atac, având în vedere că aceasta nu este prevăzută de lege.
Analizând cu prioritate excepția inadmisibilității căii de atac invocate de reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte constată următoarele:
Dând eficiență principiului stabilit prin dispozițiile art. 129 din Constituția României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și a celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.
Revine, așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
În cauza de față, persoana condamnată a formulat contestație împotriva unei hotărâri definitive, respectiv împotriva deciziei penale nr. 1092 din 15 octombrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru caute cu minori, în dosarul nr. x/2024, prin care, în procedura verificării admisibilității în principiu prevăzută de art. 431 C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 371/28.03.2024 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2023.
Hotărârea apelată este definitivă, nefiind susceptibilă a fi atacată în condițiile art. 432 alin. (4) C. proc. pen., având în vedere următoarele argumente:
Dispozițiile art. 431 C. proc. pen., care reglementează etapa distinctă a admiterii în principiu a contestației în anulare, nu prevăd posibilitatea atacării hotărârilor pronunțate în cadrul acestei proceduri, indiferent de tipul lor.
Dispozițiile art. 432 alin. (4) C. proc. pen. care prevăd că "sentința dată în contestație în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă" sunt incidente nu în etapa verificării admisibilității în principiu a contestației în anulare, ci în etapa analizării pe fond a cererii, ulterior admiterii în principiu a acesteia.
Aceeași opinie a exprimat și Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție prin Decizia nr. 5/2015 (publicată în M.Of. nr. 248 din 10 aprilie 2015), prin care s-a stabilit că hotărârea pronunțată în procedura examinării admisibilității în principiu a contestației în anulare, împotriva unei sentințe pentru care nu este prevăzută o cale de atac, nu poate fi supusă apelului, conform art. 432 alin. (4) C. proc. pen.
În consecință, indiferent de soluția pe care o conțin, hotărârile judecătorești pronunțate în etapa admiterii în principiu a contestației în anulare, reglementată distinct în dispozițiile art. 431 C. proc. pen., sunt definitive, nefiind susceptibile a fi supuse căilor ordinare de atac.
Pentru argumentele prezentate, constatând că, în speță, persoana condamnată A. a formulat cale de atac împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibile de reformare, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă calea de atac formulată de acesta împotriva deciziei nr. 1092 din 15 octombrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru caute cu minori, în dosarul nr. x/2024, dispunând, totodată, conform art. 275 alin. (2) C. proc. pen. obligarea părții la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului, iar, potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru acesta, în cuantum de 377 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, calea de atac formulată de persoana condamnată A. împotriva deciziei nr. 1092 din 15 octombrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru caute cu minori, în dosarul nr. x/2024.
Obligă contestatorul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană condamnată, în cuantum de 377 de RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 mai 2025.