ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 947/2025

HOTĂRÂRE

22.05.2025

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 947/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 22 mai 2025

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman, secția Conflicte de Muncă Asigurări Sociale și contencios administrativ Fiscal la 07.06.2024 sub nr. x/2024, mai mulți reclamanți, printre care și reclamanții A., B. și C. au chemat în judecată pe pârâta Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanței ca, prin hotărârea care o va pronunța, să oblige pârâta la recunoașterea și acordarea drepturilor salariale, raportat la o valoare de referință sectorială de 605,225 RON, neplafonată, și la aplicarea majorării de 25% prevăzută de art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017 (VRS 756,53 RON), începând cu 15.09.2022 în ceea ce o privește pe A., 12.02.2018 în ce-l privește pe B. și 04.03.2024 cu privire la C. și în continuare; reclamanții au mai solicitat obligarea pârâtei să recalculeze și să acorde sporurile în procent de 45% pentru perioadele indicate, în raport cu noua indemnizație de încadrare majorată, precum și la plata diferențelor salariale, sumă ce va fi actualizată cu rata inflației și la care se va adăuga dobânda legală penalizatoare, până la data plății efective.

Prin sentința nr. 40/22.01.2025, Tribunalul Teleorman, secția Conflicte de Muncă Asigurări Sociale a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că, în cauză, competența teritorială nu se poate determina în raport cu art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., ci potrivit art. 269 din Codul muncii; în consecință, a apreciat că Tribunalul Buzău este instanța competentă să soluționeze litigiul, având în vedere că reclamanții domiciliază în raza teritorială a acestuia.

Prin sentința civilă nr. 362/2025 din 02.04.2025, Tribunalului Buzău, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman; constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, a constatat aplicabilitatea art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., reținând ca fiind relevante decizia nr. 7/2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, precum și decizia nr. 290/2018 a Curții Constituționale, având în vedere că reclamanții au calitatea de procurori în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Ploiești.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 22.04.2025.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Reclamanții îndeplinesc funcția de procurori în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Ploiești, iar acțiunea are drept obiect acordarea de drepturi salariale.

Articolul 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, prevede că "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea".

Este adevărat că, potrivit alin. (3) al aceluiași articol, dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor, însă sintagma "se aplică în mod corespunzător" vizează desfășurarea activității în cadrul unei unități de parchet ce funcționează pe lângă instanța arătată la art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1)-(3) din O.U.G. nr. 78/2016, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este o structură specializată în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, care își exercită atribuțiile pe întreg teritoriul României, funcționând în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și având sediul în municipiul București.

Prin urmare, organizarea D.I.I.C.O.T. în structură centrală și structuri teritoriale nu îngăduie concluzia că cele din urmă ar funcționa pe lângă alte instanțe decât Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel că ipoteza avută în vedere la instituirea art. 127 alin. (1) C. proc. civ. nu își găsește aplicabilitatea în cauza de față, în care reclamanții sunt procurori în cadrul unei structuri teritoriale.

Așa fiind, competența teritorială trebuie stabilită conform art. 269 alin. (2) din Codul muncii, iar aceasta revine tribunalului de la domiciliul reclamanților.

Prin urmare, având în vedere că reclamanții au domiciliul în raza teritorială a municipiului Buzău, competența de soluționare a litigiului revine Tribunalului Buzău.

Pentru considerentele expuse, în aplicarea dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, secția I civilă.