ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 788/2025

Ședința publică din data de 14 mai 2025

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea la data de 08.03.2022 sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta Agenția de Plăți și Intervenție Pentru Agricultură - Centrul Județean Tulcea, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 5.449.973 RON, reprezentând prejudiciu suferit, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 169 din 14.02.2023, Tribunalul Tulcea a respins excepția tardivității și a respins acțiunea formulată de către reclamanta A. S.R.L., ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe, a formulat apel A. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 160/LP din 28 iunie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți a fost respins apelul, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, a formulat recurs A. S.R.L.

Motivele de recurs sunt, în esență, următoarele:

Recurenta susține că decizia recurată este nelegală, fiind pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material. În acest sens, recurenta invocă încălcarea dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., cu privire la efectele puterii de lucru judecat. Autoarea căii de atac arată că în ceea ce privește chestiunea puterii de lucru judecat a considerentelor deciziei nr. 146/16.02.2023 pronunțată de Curtea de apel Constanța în dosarul nr. x/2022, aceasta a precizat în fața instanței de apel că în acea cauză s-a analizat posibilitatea organului administrativ de a reexamina actele administrative emise, respectiv deciziile de respingere la plată pentru campaniile 2017-2020 și care nu au fost atacate de către societatea A. S.R.L. Mai arată recurenta că în dosarul nr. x/2022 instanța de judecată a analizat doar condițiile pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene le-a stabilit pentru ca reexaminarea actelor emise cu încălcarea dreptului unional să poată fi aplicată fără să destabilizeze excesiv ordinea juridică a statului membru. Or, în prezenta cauză, arată recurenta, instanța a fost învestită să analizeze condițiile răspunderii civile delictuale în raport de soluțiile oferite de jurisprudența europeană, în baza dreptului prioritar și obligatoriu al Uniunii Europene.

Potrivit autoarei recursului, instanța de apel nu a expus propriul raționament cu privire la răspunderea civilă în raport de care și-a întemeiat acțiunea, ci a preluat argumentele din decizia pronunțată în dosarul nr. x/2022. În opinia recurentei, dezlegarea instanței din dosarul nr. x/2022 asupra unor aspecte precum reexaminarea actelor administrative și asupra cauzei Curții de Justiție a Uniunii Europene invocate în susținerea reexaminării nu putea împiedica instanța din prezenta cauză să analizeze fapta ilicită prin prisma refuzului inițial, din anii 2017-2020 de acordare a subvențiilor agricole.

Sub un alt aspect, recurenta invocă încălcarea de către instanța de apel a dreptului unional interpretat prin hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene invocate în referire la răspunderea civilă a statului pentru nerespectarea normelor unionale. Instanța națională sesizată cu o cerere precum cea din prezenta cauză trebuie să verifice trei condiții în care va putea constata încălcarea de către stat a drepturilor unionale stabilite pentru cetățenii Uniunii Europene, respectiv pentru fermierii care solicită subvențiile agricole, precizează autoarea căii de atac.

Totodată, încălcarea normei unionale de către intimata-pârâtă se transpune într-o vătămare pentru societatea A. S.R.L., în sensul neacordării sprijinului financiar la care avea dreptul, condițiile impuse pentru plată fiind în totalitate respectate, conchide recurenta.

Recurenta-reclamantă a indicat în cererea de recurs motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că susținerile recurentei-reclamante prin care susține că instanța de apel nu a expus propriul raționament cu privire la răspunderea civilă în raport de care și-a întemeiat acțiunea, vor fi analizate din prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că obligația de motivare a hotărârii reprezintă unul dintre aspectele esențiale ale dreptului la un proces echitabil, constând în dreptul oricărei părți în cadrul unei proceduri judiciare de a prezenta instanței observațiile, argumentele și mijloacele sale de probă, corelativ cu obligația instanței ca aceste observații și argumente să fie examinate în mod efectiv.

Obligația instanței de motivare a hotărârii judecătorești, în acord cu dispozițiile art. 425 C. proc. civ., presupune o analiză critică atât asupra probelor administrate, cât și asupra argumentelor și apărărilor părților care, având un caracter esențial, pot determina ori, cel puțin, influența soluția adoptată. Lipsa unei astfel de analize poate constitui o nemotivare a hotărârii, deoarece ea semnifică lipsa unei analize complete a cauzei ori o analiză insuficientă care este de natură să afecteze necesitatea asigurării unei proceduri echitabile și să răspundă imperativului aflării adevărului în cauză.

Este de subliniat că motivarea hotărârii este o componentă a principiului dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 paragraful 1 al Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și, în același timp, o garanție procesuală care permite exercitarea controlului judiciar al unei hotărâri judecătorești, fiind de natură să înlăture orice arbitrariu și să convingă părțile în litigiu de temeinicia și legalitatea unei hotărâri.

Prin urmare, nemotivarea, în oricare din ipotezele menționate de art. 488 alin. (1) pct. 6 din același cod constituie un viciu de formă care atrage nulitatea hotărârii, cu consecința casării acesteia și trimiterea cauzei spre o nouă judecată.

Înalta Curte reține întemeiate criticile prin care recurenta-reclamantă afirmă că instanța de apel nu a expus propriul raționament cu privire la răspunderea civilă delictuală în baza căreia și-a întemiat cererea de chemare în judecată, ci a preluat ad litteram motivele deciziei nr. 146 din 16.02.2023 pronunțată în dosarul nr. x/2022.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că din considerentele deciziei recurate nu rezultă că instanța de apel a analizat apărările recurentei-reclamante raportat la temeiurile legale invocate de aceasta, precum și probele administrate în cadrul litigiului, curtea de apel rezumându-se la a arăta că toate considerentele deciziei nr. 146 din 16.02.2023 pronunțate în dosarul nr. x/2022 de Curtea de Apel Constanța se impun în prezenta cauză ca și considerente decizorii cu putere de lucru judecat.

Instanța supremă reține că instanța de apel, în motivarea deciziei recurate, a redat la filele x considerentele deciziei nr. 146 din 16.02.2023 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, deși se impunea completarea considerentelor cu propriile argumente care să reflecte mecanismul logico-juridic prin care s-a format convingerea judecătorului astfel încât să determine soluția din dispozitiv.

Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă în raționamentul indicat clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Se observă că instanța de apel nu a procedat, în mod efectiv, la analiza susținerilor părților și a înscrisurilor depuse de părți. Astfel, deși instanța de apel constată întemeiată una dintre criticile formulate prin cererea de apel, respinge apelul și redă in extenso considerentele deciziei nr. 146 din 16.02.2023, lipsind examinarea susținerilor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare critică relevantă și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii.

În atare situație, cercetarea apărărilor părților și a cauzei a fost formală, fiind rezumată la considerentele unei alte decizii, fără a examina efectiv aspectele deduse judecății de părți în apel.

O hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze la susținerile și apărările părților, la probatoriul administrat, precum și la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății.

În acest context apare cu evidență faptul că decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și a dreptului recurentei la un proces echitabil.

Mai mult decât atât, instanța are obligația de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală în aflarea adevărului, pe baza stabilirii faptelor, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Or, prin nemotivarea hotărârii, recurentei-reclamante i s-a cauzat o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată, revenind instanței de apel, în rejudecare, rolul reexaminării depline a cauzei.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza I și al art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 160/LP din 28 iunie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

Față de efectele casării deciziei atacate în temeiul pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., instanța supremă nu va mai analiza criticile exprimate prin cererea de recurs subsumate pct. 8 al art. 488 alin. (1) din același cod.

În rejudecare, instanța de apel, cu respectarea tuturor garanțiilor procesuale și în limitele efectului devolutiv al apelului, va analiza temeiurile legale invocate raportat la apărările recurentei și va pronunța o hotărâre prin care va răspunde acestor apărări într-o formă clară și precisă. Totodată, potrivit art. 501 alin. (3) C. proc. civ., după casare, instanța de fond va judeca din nou, în limitele casării și ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 160/LP din 28 iunie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 mai 2025.