ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1887/2022

Ședința publică din data de 5 octombrie 2022

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 29 mai 2019 pe rolul Tribunalului Tulcea, sub nr. x/2019, reclamantul Județul Tulcea - Consiliul Județean Tulcea a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., obligarea acesteia la plata sumei de 2.694.075 RON reprezentând redevență restantă și majorări de întârziere aferente contractului de concesiune nr. x/2009, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective, precum și plata accesoriilor calculate până la data plății debitului înregistrat din redevență.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta a invocat excepțiile inadmisibilității (pentru neîndeplinirea procedurii plângerii prealabile) și prescrierii parțiale a dreptului la acțiune pentru capătul de cerere având ca obiect obligarea la plata redevenței restante datorate în baza contractului de concesiune nr. x/2009.

La 1 august 2019, reclamanta și-a modificat cererea de chemare în judecată în sensul completării cu două capete de cerere prin care a solicitat să se constate rezilierea contractului de concesiune nr. x din 16 noiembrie 2009, cu consecința obligării pârâtei la predarea terenului ce face obiectul contractului de concesiune și actualizarea debitului în sensul majorării la suma de 2.970.222 RON.

La termenul de la 10 februarie 2020, Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal a invocat excepția necompetenței funcționale a instanței de contencios administrativ, raportat la obiectul acțiunii și la prevederile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, pe care a admis-o prin încheierea din aceeași dată și a dispus repartizarea aleatorie a cauzei la un complet specializat în soluționarea cauzelor civile.

Prin sentința civilă nr. 1241/2020 din 17 decembrie 2020, Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul Județul Tulcea-Consiliul Județean Tulcea.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul Județul Tulcea -Consiliul Județean Tulcea.

Prin încheierea nr. 197/C din 30 iunie 2021, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a admis excepția necompetenței materiale procesuale și a declinat competența de soluționare a cererii de recurs în favoarea secției a II-a Civile, de contencios administrativ și fiscal.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a Civile, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2019*.

Prin încheierea de ședință din 1 noiembrie 2021, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a calificat calea de atac legală ca fiind apel și calea de atac formulată de Județul Tulcea -Consiliul Județean Tulcea ca fiind apel și a dispus soluționarea cauzei în complet de apel.

Prin decizia civilă nr. 10/2021 din 22 noiembrie 2021, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis apelul formulat de reclamantul Județul Tulcea - Consiliul Județean Tulcea, având ca obiect pretenții, a anulat sentința civilă nr. 1241/2020 din 17 decembrie 2020 a Tribunalului Tulcea și rejudecând, a respins excepțiile inadmisibilității și prescrierii parțiale a dreptului la acțiune, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Județul Tulcea - Consiliul Județean Tulcea, a constatat reziliat contractul de concesiune nr. x din 16 noiembrie 2009, modificat prin actele adiționale nr. x din 31 martie 2010 și nr. 3 din 15 ianuarie 2014, încheiat între reclamantul Județul Tulcea - Consiliul Județean Tulcea și pârâta A. S.R.L., a obligat pârâta la predarea către reclamant a terenului în suprafață de 928 ha ce face obiectul contractului de concesiune nr. x din 16 noiembrie 2009, a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 2.970.222 RON, reprezentând redevență restantă și majorări de întârziere, cu actualizarea tranșelor de redevență cu indicele prețurilor de consum.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta A. S.R.L., solicitând casarea deciziei atacate.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Prin încheierea nr. 2018 din 31 martie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a dispus scoaterea cauzei de pe rol și a trimis-o, spre competență soluționare, secției a II-a Civile din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr. x/2019**.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Autoarea căii de atac susține că instanța de apel a nesocotit efectul pozitiv al autorității de lucru judecat cu privire la chestiunile avute în vedere de sentința civilă nr. 570/2017 pronunțată în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Tulcea, rămasă definitivă în baza deciziei civile nr. 1064 din 6 noiembrie 2017. Astfel, se mai susține, curtea de apel, deși a constatat nelegalitatea contractului de concesiune și inexistența acestuia în raporturile dintre intimat și recurentă, a reținut că nicio instanță nu a constatat nulitatea contractului și că obligația de achitare a redevenței continuă să existe. Arată că au fost încălcate dispozițiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ. întrucât autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul și considerentele hotărârii. Subliniază că prin decizia civilă nr. 764 din 12 iunie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Constanța a reținut că nu se poate pune problema anulării unui act inexistent. Precizează că pe rolul Tribunalului Constanța se află dosarul nr. x/2019 având ca obiect cererea recurentei de constatare a nulității contractului de concesiune și constatarea unui drept de retenție asupra terenului în discuție, respectiv cererea reconvențională formulată de intimată privind evacuarea recurentei de pe teren și obligarea la plata contravalorii fructelor obținute de la momentul încheierii actului adițional nr. x/2010 și până la momentul predării efective a terenului.

Recurenta-pârâtă și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Intimatul-reclamant a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când, prin hotărârea dată, s-a încălcat autoritatea de lucru judecat.

Înalta Curte va înlătura criticile subsumate de recurentă acestui motiv de nelegalitate prin care aceasta arată că instanța de apel a nesocotit efectul pozitiv al autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 570 din 7 aprilie 2017, rămasă definitivă prin decizia nr. 1064/CA/2017, pronunțate în dosarul nr. x/2016 întrucât Curtea de Apel Constanța a soluționat apelul cu respectarea prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Potrivit acestui text de lege, "oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă." Instanțele au reținut în mod constant că autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări: prima corespunde unui efect negativ, de natură să oprească o a doua judecată și presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză; cea de-a doua operează când efectul hotărârii se manifestă pozitiv și relevă modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a mai fi contrazisă.

Deși, în privința efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, între cele două procese nu trebuie să fie întrunită tripla identitate de elemente (părți, obiect și cauză), trebuie, însă, să existe o identitate de chestiune litigioasă între aceleași părți, fapt care obligă instanța sesizată cu un al doilea litigiu să țină seama de ceea ce s-a decis deja în prima hotărâre și să-și sprijine propriul raționament pe dezlegările jurisdicționale anterioare, în măsura în care acestea au legătură și influențează chestiunea litigioasă dedusă judecății.

Prin cererea de chemare judecată ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2016, instanțele au fost învestite cu o acțiune prin care A. S.R.L., în calitate de reclamantă, a solicitat, în contradictoriu cu Județul Tulcea - Consiliul Județean Tulcea, în calitate de pârât, să se constate că are un drept de concesiune asupra terenului agricol în discuție.

Obiectul dosarului de față îl constituie acțiunea, astfel cum a fost modificată, prin care Județul Tulcea - Consiliul Județean Tulcea, în calitate de reclamant, a solicitat obligarea A. S.R.L. în calitate de pârâtă, la plata sumei de 2.694.075 RON reprezentând redevență restantă și majorări de întârziere aferente contractului de concesiune nr. x/2009, actualizată în sensul majorării la suma de 2.970.222 RON, și constatarea rezilierii contractului de concesiune nr. x din 16 noiembrie 2009, cu consecința obligării pârâtei la predarea terenului ce face obiectul contractului de concesiune și actualizarea debitului.

Chiar dacă între cele două procese există identitate de părți, se constată că nu există identitate de chestiune litigioasă.

Prin sentința civilă nr. 570 din 7 aprilie 2017, rămasă definitivă prin decizia nr. 1064/CA/2017, pronunțate în dosarul nr. x/2016, atât Tribunalul Tulcea, cât și Curtea de Apel Constanța au analizat mecanismul prin care A. S.R.L. a dobândit calitatea de concesionar, față de solicitarea părții de a i se consfinți prin hotărâre judecătorească dreptul de concesiune. În considerentele deciziei nr. 1064/CA/2017, Curtea de Apel Constanța a reținut, între altele, că "În ceea ce privește dobândirea calității de concesionar, aceasta se face în urma încheierii contractului de concesiune conform O.U.G. nr. 54/2006, ori dacă recurenta consideră că a dobândit-o conform actului adițional, nu mai are nevoie de intervenția instanței."

Prin decizia civilă nr. 10/2021 din 22 noiembrie 2021, Curtea de Apel Constanța, fiind învestită cu soluționarea apelului formulat într-o acțiune în rezilierea contractului, prin care s-a solicitat și obligarea părții adverse la plata redevenței pentru perioada 2017-2019, a statuat în mod corect că nicio instanță nu a constatat nulitatea contractului de concesiune nr. x/2009, astfel cum a fost modificat prin actul adițional nr. x/2010. A mai statuat că nu există nicio hotărâre judecătorească în sensul inexistenței sau încetării obligațiilor contractuale dintre părțile contractului. Astfel, apreciind că nu a intervenit nicio situație de desființare a contractului, în mod corect instanța de apel s-a pronunțat asupra rezilierii acestuia, precum și cu privire la predarea terenului și plata redevenței întrucât aspectele dezlegate anterior de instanță în dosarul nr. x/2016 nu influențează chestiunea litigioasă dedusă judecății ulterior, în prezentul dosar.

Înalta Curte va înlătura și criticile prin care se aduce în discuție un efect pozitiv al autorității de lucru judecat a hotărârilor pronunțate în fond și în recurs în dosarul nr. x/2018 deoarece respectivul proces s-a desfășurat între A. S.R.L., în calitate de reclamantă, și Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Tulcea, în calitate de pârâtă. Este evident că hotărârile prin care a fost soluționat acest dosar nu au fost pronunțate în contradictoriu cu intimata din prezenta cauză, respectiv Județul Tulcea - Consiliul Județean Tulcea. Ca urmare, nu se poate opune efectul pozitiv al autorității de lucru judecat unei părți care nu a participat și care nu a avut posibilitatea să formuleze apărări în litigiul soluționat anterior.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 10/2021 din 22 noiembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 10/2021 din 22 noiembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 octombrie 2022.