ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 787/2025

Ședința publică din data de 14 mai 2025

Asupra recursului, examinând actele dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la 06.06.2023, pe rolul Tribunalului Botoșani, secția a II-a civilă, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții B. S.R.L., C.-prin mandatar B. S.R.L. și intervenientul D., a solicitat admiterea cererii, obligarea pârâților la plata sumei de 100.000 euro, reprezentând daune morale și a sumei de 20.000 RON daune materiale reprezentând cheltuieli cu înmormântarea, cu praznicile și pomenirile efectuate conform tradiției și acordarea penalităților de întârziere de 0.2% pentru fiecare zi de întârziere începând cu a 11-a zi de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la plata efectivă a despăgubirilor, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 97 din 3 noiembrie 2023, Tribunalul Botoșani, secția a II-a civilă a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către pârâta C. SPA prin reprezentant B. S.R.L., a respins ca neîntemeiată excepția prematurității invocată de către intervenientul forțat D., a admis excepția inadmisibilității acțiunii invocată de către instanță din oficiu și a respins ca inadmisibilă cererea formulată de reclamanta A..

Împotriva acestei sentinței a declarat apel reclamanta.

Prin încheierea din 27 septembrie 2024, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă a suspendat judecata apelului până la soluționarea dosarului nr. x/2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Darabani, în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Împotriva acestei încheieri, reclamanta a declarat recurs.

Motivele de recurs sunt în esență următoarele:

Recurenta arată că prin cererea de chemare în judecată a solicitat obligarea pârâților la plata de despăgubiri în temeiul răspunderii contractuale a asiguratorului de răspundere civilă, cerere respinsă ca inadmisibilă de către instanța de fond. În consecință, arată recurenta, instanța de apel a fost învestită exclusiv cu criticile vizând excepția inadmisibilității, și nu cu privire la fondul pretențiilor. Totodată, autoarea căii de atac susține că instanța de apel în mod nelegal a apreciat că urmărirea penală a faptei cauzatoare de prejudiciu poate avea o înrâurire hotărâtoare asupra deciziei ce urmează a fi pronunțată.

Potrivit recurentei, criticille vizează excepția inadmisibilității, sens în care decizia nu poate fi în niciun mod influențată de soluția pronunțată în dosarul penal.

De asemenea, recurenta susține că dacă apelul ar rămâne suspendat până la finalizarea urmăririi penale, la reluarea judecății, s-ar soluționa critica privind inadmisibilitatea cererii și s-ar dispune, eventual, anularea și rejudecarea cererii de prima instanță, care la rândul ei ar fi în situația de a analiza oportunitatea suspendării raportat la existența unei judecăți penale. Astfel, măsura suspendării, în opinia recurentei, reprezintă o temporizare nejustificată a judecării apelului.

În drept, recurenta a indicat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Intimații nu au formulat întâmpinare.

Examinând încheierea atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Nemulțumirea recurentei privește soluția curții de apel de suspendare a judecății cererii formulate, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., arătând că instanța de apel în mod nelegal a apreciat că urmărirea penală a faptei cauzatoare de prejudiciu poate avea o înrâurire hotărâtoare asupra deciziei ce urmează a fi pronunțată.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Suspendarea legală prevăzută de art. 413 C. proc. civ. reprezintă un incident ivit în derularea activității de judecată, de natură a temporiza curgerea firească a acesteia și poate interveni în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, având un caracter facultativ, lăsată, deci, la latitudinea instanței.

Potrivit art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., Instanța poate suspenda judecata când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea, dacă legea nu prevede altfel.

Din interpretarea normei legale evocate, rezultă că acest caz de suspendare impune în mod expres și neechivoc condiția declanșării urmăririi penale pentru o infracțiune, precum și existența unor elemente suficiente din care să rezulte că existența infracțiunii ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să se pronunțe în cauza supusă suspendării.

Din perspectiva procesului civil, pentru a dispune suspendarea acestuia, instanța are nevoie, printre altele, să facă legătura între părțile litigiului și persoana față de care s-a început urmărirea penală.

Verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. are loc prin raportare la obiectul și cauza pretențiilor deduse judecății în fața instanței chemate să aprecieze asupra incidenței cazului de suspendare, la apărările formulate de către pârâți, la probatoriul administrat, respectiv la infracțiunile care fac obiectul urmăririi penale, pentru a se stabili în ce măsură existența sau inexistența acestora ar putea să influențeze soluția în pricina civilă.

Înalta Curte reține că, în cauza de față se constată existența pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Darabani a dosarului nr. x/2021 în care s-a dispus începerea urmăririi penale față de numitul D., intervenient în prezentul dosar, cu privire la săvârșirea de către acesta a infracțiunii de ucidere din culpă, cauzatoare de prejudiciul în raport de care recurenta solicită plata unor despăgubiri în prezentul dosar.

Ca atare, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că încheierea din 27 septembrie 2024 a fost pronunțată în temeiul dispozițiilor legale aplicabile speței, curtea de apel a analizat ipoteza prevăzută de dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. pentru ca suspendarea judecării cauzei să fie o măsură legală și temeinică, reținând, în mod corect, că în cauză sunt îndeplinite condițiile necesare pentru a se dispune această măsură.

Susținerile recurentei potrivit cărora decizia care urmează a se pronunța de către curtea de apel nu poate fi în niciun mod influențată de soluția pronunțată în dosarul penal, întrucât criticille acesteia din cererea de apel vizează exclusiv excepția inadmisibilității, nu vor fi reținute, având în vedere că instanța sesizată cu o astfel de cerere de suspendare are puterea de apreciere asupra utilității, necesității și oportunității dispunerii acestei măsuri, având în vedere contextul derulării raporturilor juridice dintre părți.

Având în vedere cele reținute, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din 27 septembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2023.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din 27 septembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2023, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 mai 2025.