ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 700/2025

Ședința publică din data de 8 aprilie 2025

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 16 noiembrie 2016 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI solicitând INSTANȚEI să dispună anularea caietului de sarcini privind concesionarea suprafeței de 1276,29 ha, ce s-a aflat anterior în exploatarea societății comerciale PAJIȘTI S.A. Târgoviște, restituirea contravalorii caietului de sarcini în cuantum de 2380 RON, restituirea garanției de participare la licitație, în cuantum de 102.393,02 RON, plata dobânzii legale aferentă sumelor menționate, începând cu data de 25.10.2016 și până la restituirea lor efectivă.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1164, 1207, 1226 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 1705 din 4 iunie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția Domeniilor Statului.

În termen legal, împotriva acestei sentințe, reclamanta A. S.R.L. a formulat apel, solicitând casarea sentinței apelate, reținerea cauzei spre judecare cu evocarea fondului și admiterea cererii de chemare în judecată, precum și obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1705A din 15 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost admis apelul formulat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1705 din 4 iunie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Agenția Domeniilor Statului.

A fost schimbată în tot sentința civilă apelată, în sensul că a fost admisă acțiunea.

A fost anulat caietul de sarcini privind concesionarea suprafeței de 1.276,29 ha teren cu destinație agricolă din domeniul privat al statului, ce s-a aflat în administrarea societății comerciale Pajiști S.A. Târgoviște, județul Dâmbovița, prin licitație publică cu strigare, avizat la data de 18.07.2016.

A fost obligată pârâta să restituie reclamantei suma de 2.380 RON, reprezentând prețul caietului de sarcini și suma de 102.393,02 RON, constituind garanția de participare la licitație, precum și dobânda legală penalizatoare prevăzută de art. 3 alin. (21) din O.G. nr. 13/2011 calculată asupra acestor sume începând cu data de 25.10.2016 și până la plata lor integrală.

A fost obligată intimata-pârâtă să plătească apelantei-reclamante suma de 28.302,22 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în apel, din care 1.702,22 RON taxă judiciară de timbru, 5.600 RON onorariu expert și 21.000 RON onorariu de avocat.

În termen legal, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., împotriva acestei decizii, pârâta AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, rejudecând apelul, să se dispună respingerea acestuia, cu consecința menținerii ca temeinică și legală a sentinței civile nr. 1705 din 4 iunie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

În argumentarea cererii de recurs, pârâta susține, în esență, nelegalitatea deciziei atacate, apreciind că aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

În ceea ce privește incidența motivului de casare instituit de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., consideră că dispoziția instanței de apel de admitere a apelului formulat de societatea reclamantă nu este motivată conform cerințelor C. proc. civ. și Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Astfel, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. care prevăd obligativitatea arătării motivelor de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, făcând practic imposibil de realizat misiunea instanței de recurs de a controla hotărârea atacată.

Admiterea apelului formulat de societatea reclamantă A. S.R.L. se bazează pe raționamentul potrivit căruia, caietul de sarcini, deși are natura unui act juridic unilateral, i se aplică, în mod corespunzător, dispozițiile legate privitoare la contracte, potrivit art. 1325 C. civ.., astfel că, apreciază instanța de apel, caietul de sarcini poate fi anulat, dacă se dovedește o eroare esențială asupra unei calități a obiectului prestației, conform art. 1207 alin. (1) și (2), pct. 2 C. civ.

Recurenta solicită a se constata că instanța de apel nu-și motivează în niciun fel raționamentul potrivit căruia caietul de sarcini are natura unui act juridic unilateral.

Apreciază că era obligatoriu ca în decizia recurată să se regăsească convingerea și raționamentul instanței de apel care a condus la considerarea caietului de sarcini ca fiind act juridic unilateral.

În ceea ce privește incidența art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susține că decizia atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv art. 4, art. 18 - 21 din Legea nr. 268/2001 și art. 73 - 78 din H.G. nr. 626/2001.

Arată că instanța de apel a apreciat că în prezenta cauză dedusă judecății sunt aplicabile dispozițiile art. 1207 și 1325 C. civ., pornind de la aprecierea conform căreia, caietul de sarcini este act juridic unilateral ce îi sunt aplicabile dispozițiile legale privitoare la contracte conform art. 1325 C. civ.

În primul rând, apreciază că în mod greșit instanța de apel a încadrat caietul de sarcini în categoria actelor juridice.

Subliniază că instanța de apel în mod greșit a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 1207 și 1325 C. civ., încălcând astfel dispozițiile art. 4, art. 18-21 din Legea nr. 268/2001 și art. 73-78 din H.G. nr. 626/2001.

În considerarea art. 4 lit. d) din Legea nr. 268/2001, reiese în mod clar și incontestabil faptul că Agenția Domeniilor Statului funcționează în baza unei legi speciale, iar procedura de concesionare a terenurilor agricole proprietate publică și privată a statului este reglementată și se desfășoară astfel în baza unei legi speciale.

În considerarea acestor dispoziții legale, rezultă că Agenția Domeniilor Statului funcționează în baza unei legi speciale, iar procedura de concesionare a terenurilor agricole proprietate publică și privată a statului este reglementată și se desfășoară în baza unei legi speciale.

Specialia generalibus derogant este un principiu juridic care implică faptul că norma specială e cea care derogă de la norma generală și că norma specială este de strictă interpretare la cazul respectiv. Mai mult, o normă generală nu poate înlătura de la aplicare o norma specială.

Instanța de apel a făcut aplicabilitatea în prezenta cauză, a dispozițiilor art. 1207 și 1325 C. civ. (legea generală), nesocotind astfel principiul specialia generalibus derogant, drept pentru care, hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea și nesocotirea art. 4, art. 18-21 din Legea nr. 268/2001 și art. 73 - 78 din H.G. nr. 626/2001.

Un alt motiv de recurs este reprezentat de faptul că decizia recurată a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a art. 1207 C. civ.

În acest sens, susține că instanța de apel, apreciind caietul de sarcini ca fiind act juridic, a procedat la aplicarea dispozițiilor art. 1207 C. civ., concluzionând în final că în cauză sunt întrunite condițiile pentru anularea caietului de sarcini motivat de existența unei erori esențiale.

Societatea reclamantă a susținut și instanța de apel a reținut că o diferență de aproximativ 15% între suprafața prevăzută în caietul de sarcini și suprafața existentă efectiv, ar reprezenta o eroare esențială, or, în condițiile în care, din totalul de 1.276,14 ha suprafață de teren oferită spre concesionare, lipsesc 191 ha, apreciem că nu reprezintă o eroare esențială de natură a-l împiedica pe concesionar să exploateze și să culeagă fructele bunului concesionat, să atingă astfel obiectivele avute în vedere pentru încheierea contractului de concesiune.

În opinia recurentei, lipsa unei suprafețe de 191 ha dintr-un total de 1.276,14 ha, în mod cert nu reprezintă o eroare esențială care afectează natura sau obiectul contractului.

Un ultim motiv de recurs constă în faptul că hotărârea instanței de apel, de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept procedural, respectiv cele ale art. 451 C. proc. civ., fiind deopotrivă nemotivată, motiv de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

Prin decizia recurată, instanța de apel a admis acțiunea reclamantei și a constatat culpa procesuală a pârâtei, obligând astfel Agenția Domeniilor Statului la plata cheltuielilor de judecată către partea reclamantă, într-un cuantum de 28.302,22 RON din care suma de 21.000 RON reprezintă contravaloarea onorariului avocațial.

Deși prin notele și concluziile scrise formulate și depuse la dosarul cauzei de pârâta Agenția Domeniilor Statului, cât și prin susținerile formulate în ședință publică de reprezentantul convențional al acesteia, s-a solicitat în mod expres cenzurarea acestora, totuși, prin hotărârea recurată, instanța a obligat pârâta la plata acestui onorariu în integralitate, fără să facă vreo mențiune cu privire la caracterul rezonabil al acestuia și fără să arate în vreun fel de ce a respins solicitarea Agenției Domeniilor Statului de cenzurare a onorariului avocațial.

Procedând în acest fel, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., care prevăd obligativitatea arătării motivelor de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Subliniază, totodată, că onorariul avocațial pe care pârâta a fost obligată să îl achite părții reclamante în cuantum de 21.000 RON, pe lângă faptul că nu este unul într-un cuantum obișnuit, nu este nici proporțional cu complexitatea cauzei și munca efectiv depusă de apărător.

Solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, rejudecând apelul, să se dispună respingerea acestuia, cu consecința menținerii ca temeinică și legală a sentinței civile nr. 1705 din 4 iunie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului, ca nefondat, iar, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., a solicitat constatarea nulității motivului de recurs vizând cuantumul cheltuielilor de judecată acordate.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., soluția preconizată fiind aceea de admisibilitate în principiu a recursului.

Prin încheierea din 5 noiembrie 2024 a fost încuviințat în unanimitate raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia părților, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 14 ianuarie 2025 a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta și a fost acordat termen pentru soluționarea acestuia.

Prealabil, cu referire la excepția nulității motivului patru de recurs, invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare, se reține că sancțiunea nulității recursului vizează calea extraordinară în ansamblul său, nefiind posibilă aplicarea acesteia doar în ceea ce privește unele critici din memoriul de recurs.

Examinând decizia recurată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat pentru considerentele care succed:

Se constată că hotărârea atacată este pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt și de drept pe care se sprijină și care au format convingerea instanței, decizia recurată fiind amplu motivată, argumentele acesteia constituindu-se într-o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluția.

Instanța de prim control judiciar a răspuns tuturor motivelor de apel cu care a fost învestită, a examinat problema de fond supusă judecății, a efectuat o analiză și o motivare concretă cu privire la raporturile juridice dintre părți, cercetând în mod efectiv problemele esențiale care au fost supuse analizei prin motivele de apel formulate.

Dezacordul recurentei cu privire la argumentele care au format convingerea instanței, împrejurarea că instanța de apel "nu a motivat raționamentul potrivit căruia, caietul de sarcini are natura unui act juridic", neînsușirea de către instanța de prim control judiciar a susținerilor formulate de către parte, nu reprezintă motive de nelegalitate care să conducă la casarea decizie recurate, nefiind incident motivul de recurs reglementat de pct. 6 al art. 488 C. proc. civ.

Se observă că recurenta a relatat opinii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanța de apel, ceea ce vizează, în realitate, netemeinicia deciziei atacate, criticile vizând exclusiv aspecte ce țin de modalitatea în care instanța a înțeles să-și argumenteze soluția vizând îndeplinirea condițiilor de anulare a caietului de sarcini privind cesionarea suprafeței de 1276,29 ha cu destinație agricolă din domeniul privat al statului în raport de stabilirea situației de fapt constată în cauză.

Aserțiunile recurentei vizează, în realitate, restabilirea situației de fapt, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

Recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul de nemulțumire al recurentei cu privire la stabilirea situație de fapt ori la modalitatea de analiză a probatoriului administrat în cauză.

Ca atare, nu poate constitui motiv de recurs orice nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, în sensul că nu pot fi susținute, în mod valabil, critici prin care se tinde la schimbarea situației de fapt ori prin care se solicită realizarea unui control judiciar de temeinicie.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte subliniază că, circumscris motivului de nelegalitate de la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nemotivarea hotărârii judecătorești presupune lipsa totală ori insuficiența argumentelor determinante folosite pentru adoptarea soluției reflectate prin dispozitiv, iar împrejurarea că recurenta este în mod cert nemulțumită de soluția instanței de prim-control judiciar, argumentând de ce, în opinia sa, este o soluție greșită, nu o îndreptățește să susțină faptul că decizia ar fi nemotivată.

Ceea ce reclamă recurenta legat de împrejurarea că "era obligatoriu ca în decizia recurată să se regăsească convongerea și raționamentul instanței de apel care a condus la considerarea caietului de sarcini ca fiind act juridic unilateral", precum și legat de aplicabilitatea art. 1207 și art. 1325 C. civ. reprezintă componente ale procesului deliberativ, ce stă la baza pronunțării hotărârii judecătorești adoptate și care reprezintă o valență a principiului iura novit curia, care statuează că, pe baza faptelor stabilite, instanța va aplica, în mod independent, norma de drept incidentă acestora.

În plus, nu există o obligație a judecătorului de a pune în discuția părților componente ale silogismelor proprii, prin care acesta, folosind logica juridică pentru fundamentarea aspectelor dezlegate, a ajuns la soluția pronunțată.

De altfel, deși recurenta susține o greșită aplicare a dispozițiilor art. 1207 C. civ. și ale art. 1325 C. civ., în realitate acesta impută instanței tot greșita stabilire a situației de fapt, aducând în discuție chestiuni ce vizează exclusiv aspecte factuale ale pricinii, a căror apreciere intră în atribuția instanțelor devolutive ("Instanța de apel, apreciind caietul de sarcini ca fiind act juridic, a procedat la aplicarea dispozițiilor art. 1207 C. civ., concluzionând în final că în cauză sunt întrunite condițiile pentru anularea caietului de sarcini motivat de existența unei erori esențiale"; "lipsa unei suprafețe de 191 ha dintr-un total de 1.276,14 ha, în mod cert nu reprezintă o eroare esențială care afectează natura sau obiectul contractului").

Se constată că pârâta AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI a invocat formal în susținerea recursului său dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără a arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva acestui text de lege indicat.

Faptul că se fac și trimiteri la anumite dispoziții legale (de ex.: art. 4, art. 18-21 din Legea nr. 268/2001 și art. 73 - 78 din H.G. nr. 626/2001 etc.), fără să se susțină o minimă argumentație în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ., nu poate să atragă nicio analiză.

Sunt nefondate susținerile prin care recurenta-pârâtă contestă valoarea cheltuielilor de judecată (21000 RON) reprezentând onorariu de avocat la plata cărora a fost obligată prin decizia instanței de apel, fiind legal aplicate dispozițiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Posibilitatea reducerii cuantumului cheltuielilor de judecată privind onorariu avocat este o facultate a instanței de judecată, aceasta urmând a aprecia de la caz la caz aplicarea prevederilor art. 451 C. proc. civ., cum în mod legal a procedat și instanța de apel.

Aprecierea asupra cuantumului cheltuielilor de judecată, respectiv asupra proporționalității onorariului cu munca prestată de avocat, valoarea litigiului și complexitatea cauzei, nu poate fi făcută în faza procesuală a recursului, față de actuala configurație a dispozițiilor art. 488 C. proc. civ., care nu permit reformarea unei hotărâri decât pentru motive de nelegalitate.

În concret, cuantumul pretins disproporționat al sumei la plata căreia a fost obligată de instanța de apel, cu titlu de cheltuieli de judecată, nu poate fi luată în analiză, întrucât aduce în discuție o chestiune de eventuală netemeinicie, iar nu una de nelegalitate.

Așa cum a statuat instanța supremă prin Decizia nr. 3/2020, pronunțată de Completul competent să judece recursul în interesul legii:

"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ..".

Constatând culpa procesuală a recurentei în promovarea recursului de față și în raport de solicitarea intimatei privind acordarea cheltuielilor de judecată, urmează ca, în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., să fie admisă cererea acesteia, în sensul obligării recurentei-pârâte AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI la plata sumei de 14000 RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă A. S.R.L.., conform înscrisurilor doveditoare aflate la dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI împotriva deciziei civile nr. 1705A din 15 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Obligă recurenta-pârâtă AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI la plata sumei de 14000 RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă A. S.R.L..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2025.