ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 625/2025

Ședința publică din data de 26 martie 2025

Asupra recursurilor de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. x/2018 la data de 08.11.2018, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pârâtele Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală Antifraudă Fiscală-Direcția Regională Antifraudă Fiscală 2 Constanța, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța și Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea în solidar a pârâtelor Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală Antifraudă Fiscală-Direcția Regională Antifraudă Fiscală 2 Constanța, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța la restituirea contravalorii integrale a mărfurilor confiscate și valorificate de către organele fiscale în temeiul art. 41 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, ca efect al repunerii părților în situația anterioară luării măsurilor de blocare și confiscare dispuse în temeiul O.U.G. nr. 202/2008, urmând a dispune: obligarea pârâtelor la plata sumei de 7.347.599,29 RON, reprezentând diferența dintre valoarea mărfurilor proprietatea reclamantei, ce au făcut obiectul confiscării și suma restituită de către organul fiscal, obligarea la plata sumei actualizate cu indicele de inflație și obligarea la plata dobânzii legale aferente valorii totale a mărfurilor confiscate, aceste valori urmând a se calcula de la data de 18.09.2015(B.), respectiv 29.10.2015 (C.) și până la data plății integrale, urmând a se calcula fracționat, ținându-se cont și de plățile parțiale efectuate de organele fiscale.

A mai solicitat și obligarea pârâților la plata cheltuielilor suportate în litigii, precum și pentru demersurile efectuate pe cale administrativă, ce au avut ca obiect contestarea măsurilor de blocare, a sancțiunilor contravenționale și a măsurilor de executare silită, astfel: pârâta Ministerul Finanțelor Publice-la plata sumei de 60.000 euro plus TVA, onorariu avocațial pentru toate demersurile judiciare și extrajudiciare/administrative făcute pentru anularea Ordinelor de blocare nr. 1143/08.09.2015 și nr. 1407/29.10.2015, pârâta Direcția Generală Antifraudă Fiscală-Direcția Regională Antifraudă Fiscală 2 Constanța la plata sumei de 10.000 euro+TVA, onorariu avocațial, pentru demersurile efectuate în scopul anulării măsurii confiscării și pentru reprezentarea în instanță pentru toate litigiile/demersurile ce au avut legătură cu procesul-verbal emis de pârâtă, pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili la plata sumei de 10.000 euro+TVA, onorariu avocațial, pentru litigiul având ca obiect contestație la executare împotriva executării silite pornite de pârâtă, în mod abuziv, în baza procesului-verbal de contravenție.

Prin sentința civilă nr. 1225/13.08.2019, Tribunalul Constanța a respins excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța, ca neîntemeiată; a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei Direcția Generală Antifraudă Fiscală prin Direcția Regională Antifraudă Fiscală 2 Constanța; a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Antifraudă Fiscală prin Direcția Regională Antifraudă Fiscală 2 Constanța, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă; a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantă în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiată; a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța și Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili; a obligat pârâtele în solidar la plata sumei de 7.347.599,29 RON către reclamantă, reprezentând prejudiciul constând în diferența dintre valoarea mărfurilor ce au făcut obiectul confiscării și suma restituită reclamantei de către pârâte, sumă ce se va actualiza cu indicele de inflație; a obligat pârâtele la plata dobânzii legale aferente debitului, ce se va calcula începând cu data de 18.09.2015, respectiv 29.10.2015 și până la data achitării efective și integrale; a obligat pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili la plata sumei de 3.000 Euro, în echivalent RON la data plății, plus TVA, către reclamantă, reprezentând cheltuieli de judecată-onorariu avocat în dosarul nr. x/2015.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel A. S.A. și pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța, Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați.

Prin decizia civilă nr. 450/02.12.2020 pronunțată de Curtea de Apel Constanța s-a dispus admiterea excepției lipsei calității de reprezentant a Administraței Județene a Finanțelor Publice Constanța pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați și anularea apelului formulat de apelanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați ca fiind formulat de o persoană fără calitate de reprezentant; admiterea apelurilor declarate de apelantele A. S.A., Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța, Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, anularea sentinței civile nr. 1225/13.08.2018 pronunțată de Tribunalul Constanța și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În rejudecare, prin sentința civilă nr. 1422/16.12.2021 pronunțată de Tribunalul Constanța s-a dispus: respingerea excepției lipsei calității procesual pasive a pârâtei Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța, ca neîntemeiată, admiterea excepției lipsei calității procesual pasive a pârâtei Direcția Generală Antifraudă Fiscală prin Direcția Regională Antifraudă Fiscală 2 Constanța, în ceea ce privește capătul de cerere privind restituirea contravalorii integrale a mărfurilor confiscate și valorificate de către organele fiscale; respingerea cererii de chemare în judecată privind restituirea contravalorii integrale a mărfurilor confiscate și valorificate de către organele fiscale formulată în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Antifraudă Fiscală prin Direcția Regională Antifraudă Fiscală 2 Constanța, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă; admiterea, în parte, a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Antifraudă Fiscală prin Direcția Regională Antifraudă Fiscală 2 Constanța și obligarea pârâtei Direcția Generală Antifraudă Fiscală prin Direcția Regională Antifraudă Fiscală 2 Constanța la plata sumei de 30.000 Euro, în echivalent RON la data plății, plus TVA, către reclamantă, reprezentând cheltuieli de judecată-onorariu avocat pentru toate demersurile efectuate în scopul anulării măsurii confiscării, luate prin procesul-verbal de contravenție, respectiv asistarea și reprezentarea în instanță pentru toate acțiunile ce au avut legătură cu procesul-verbal emis de pârâtă; admiterea, în parte, a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța și Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și obligarea pârâtelor, în solidar, la plata sumei de 7.347.599,29 RON către reclamantă, reprezentând prejudiciul constând în diferența dintre valoarea mărfurilor ce au făcut obiectul confiscării și suma restituită reclamantei de către pârâte, sumă ce se va actualiza cu indicele de inflație; obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale aferente debitului, ce se va calcula începând cu data de 18.09.2015, respectiv 29.10.2015 și până la data achitării efective și integrale; obligarea pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili la plata sumei de 3.000 Euro, în echivalent RON la data plății, plus TVA, către reclamantă, reprezentând cheltuieli de judecată-onorariu avocat în dosarul nr. x/2015; admiterea, în parte, a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice și obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 20.000 Euro, în echivalent RON la data plății, plus TVA, către reclamantă, reprezentând cheltuieli de judecată-onorariu avocat pentru toate demersurile judiciare și extrajudiciare/administrative făcute pentru anularea Ordinelor de blocare nr. 1143/08.09.2015 și nr. 1407/29.10.2015; respingerea, în rest, a pretențiile solicitate.

Împotriva sentinței civile nr. 1422/16.12.2021 pronunțată de Tribunalul Constanța au declarat apel reclamanta A. S.A. și pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța în nume propriu și în calitate de mandatar al Ministerului Finanțelor în baza mandatului nr. x/11.12.2018, Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați.

Prin decizia civilă nr. 105/LP din 19.04.2024 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă de Insolvență și Litigii cu Profesioniștii și Societăți a fost respins apelul declarat de A. S.A., ca nefondat. Au fost admise apelurile declarate de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța, Ministerul Finanțelor - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța și Ministerul Finanțelor - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța. A fost schimbată în parte sentința civilă nr. 1422/16.12.2021 pronunțată de Tribunalul Constanța, în sensul că a fost admisă excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța. A fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța, ca fiind introdusă în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesual pasivă. A fost respins capătul de cerere formulat de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală Antifraudă Fiscală prin Direcția Regională Antifraudă 2 Constanța și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța având ca obiect obligarea pârâtelor la plata, în solidar, a sumei de 7.347.599,29 RON actualizată cu rata inflației și la plata dobânzii legale aferente debitului, ca nefondat. A fost menținută soluția dispusă de prima instanță de admitere a excepției lipsei calității procesual pasive a pârâtei Direcția Generală Antifraudă Fiscală prin Direcția Regională Antifraudă 2 Constanța și de respingere a capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 7.347.599,29 RON actualizată cu rata inflației și la plata dobânzii legale aferente debitului ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesual pasivă. A fost respins capătul de cerere formulat de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța având ca obiect obligarea la plata sumei de 60.000 euro, reprezentând cheltuieli de judecată, ca nefondat. A fost menținută soluția de obligare a Direcției Generale Antifraudă Fiscală prin Direcția Regională Antifraudă 2 Constanța la plata catre reclamanta A. S.A. a contravalorii în RON la cursul BNR de la data plății a sumei de 30.000 euro plus TVA, reprezentând cheltuieli de judecată. A fost menținută soluția de obligare a Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili la plata către reclamantă a sumei de 3.000 euro plus TVA - contravaloare în RON la cursul BNR de la data plății, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală și A. S.A.

Motivele de recurs formulate de A. S.A. sunt, în esență, următoarele:

Recurenta susține că formulează recurs doar în ceea ce privește soluția dată de curtea de apel cu privire la capătul 1 de cerere în contradictoriu cu Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța. Autoarea căii de atac susține că instanța de apel a interpretat și aplicat eronat prevederile legale incidente în cauză, respectiv dispozițiile Ordonanței de Guvern nr. 2/2001, ale Ordonanței de Guvern nr. 14/2007 și ale art. 1357 C. civ.

În acest sens, recurenta susține că instanța de apel a interpretat și aplicat eronat dispozițiile legale care stabilesc suma ce trebuia plătită acesteia cu titlu de valoare de circulație a mărfurilor confiscate conform procesului-verbal de contravenție nr. x/09.11.2015, ca urmare a anulării confiscării.

Potrivit recurentei, curtea de apel a interpretat în mod greșit dreptul material aplicabil, neaplicând dispozițiile art. 41 alin. (3) din Ordonanța de Guvern nr. 2/2011. Astfel, arată autoarea recursului, curtea de apel a reținut că pentru restituirea valorii de circulație a mărfurilor confiscate, astfel cum a fost stabilită prin raportul de evaluare administrat în fața instanței de apel, este necesară existența unei culpe a autorității care a dispus valorificarea, fără a exista o asemenea condiție în textul de lege. Mai arată recurenta că instanța de apel a făcut abstracție de faptul că prin decizie definitivă a instanței de judecată, confiscarea fusese anulată, astfel născându-se dreptul acesteia de a fi despăgubită cu valoarea de circulație a mărfurilor, astfel cum este stabilită prin raport de evaluare dispus de către instanță.

Totodată, recurenta arată că în condițiile valorificării cantității de 15.428,6256 tone metrice de făină de grâu, care fusese confiscată, sub valoarea de circulație stabilită prin raportul de evaluare administrat în cauză în fața instanței, nu era necesară îndeplinirea unei alte condiții, exceptând constatarea anulării confiscării și constatarea valorii stabilite prin raportul de evaluare. Astfel, arată recurenta, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 41 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, condiționând despăgubirea la valoarea stabilită prin raportul de expertiză întocmit în instanță, de existența unei fapte ilicite a pârâtei.

De asemenea, autoarea căii de atac arată că prin cererea de chemare în judecată a invocat prevederile art. 41 din Ordonanța de Guvern nr. 2/2001, precum și cele ale art. 1349 și art. 1357 C. civ.

Mai arată recurenta că susținerea acesteia legată de modul de depozitare precar al făinii și valorificarea târzie, a urmărit atragerea răspunderii Ministerului Finanțelor Publice care a emis Ordinele de blocare și a Direcției Generale Antifraudă care a dispus confiscarea. În același timp, a reprezentat o justificare a motivului pentru care valorificarea s-a realizat la un preț inferior valorii de circulație a mărfurilor. Or, instanța de apel era obligată să se raporteze la dispozițiile legale invocate și să oblige Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța la restituirea sumei solicitate cu titlu de diferență de valoare a făinii, chiar dacă a constatat că nu există o răspundere a Ministrului Finanțelor Publice și a Direcției Generale Antifraudă, conchide recurenta.

În continuare, recurenta prezintă spețe de practică judiciară în materie și concluzionează că raționamentul curții de apel prin care s-a reținut că suma ce a fost restituită societății recurente este de natură a realiza repunerea părților în situația anterioară, este greșit, întrucât aceasta a fost privată de un beneficiu pe care l-ar fi obținut prin vânzarea cantității de făină, confiscare anulată ulterior.

Cu privire la situația de fapt, recurenta arată că prin decizia civilă nr. 2046 din 07.10.2016 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2015 a fost anulată confiscarea cantității de 15.428 tone de făină. Urmare a anulării confiscării, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța a restituit către societatea recurentă suma obținută din vânzarea mărfii confiscate, rămânând de plată către aceasta, suma reprezentând diferența dintre valoarea de circulație a făinii, stabilită prin raport de evaluare, și suma plătită.

Recurenta-reclamantă arată că temeiul de drept care stă la baza pretențiilor acesteia îl reprezintă art. 41 din Ordonanța de Guvern nr. 2/2001 care reglementează principiul restabilirii situației anterioare confiscării mărfurilor și restituirea contravalorii mărfurilor confiscate și ulterior valorificate de către organele fiscale, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data blocării bunurilor până la acoperirea integrală a debitelor. Potrivit recurentei, aceste prevederi se coroborează și cu dispozițiile din materia răspunderii civile delictuale referitoare la repararea prejudiciului, respectiv art. 1381 C. civ.. Totodată, recurenta susține că în dosar există 3 valori de circulație certe, respectiv valoarea de achiziție a făinii de către A. S.A., valoarea de vânzare a făinii de către A. S.A. și valorile din raportul de expertiză dispus în faza apelului. Mai arată recurenta că Agenția Națională de Administrare Fiscală a restituit acesteia o despăgubire de doar 10.260.035,60 RON, sens în care a solicitat plata diferenței, respectiv suma de 7.347.599,29 RON.

În drept recurenta a indicat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Motivele de recurs formulate de Ministerul Finanțelor - Agenția Națională de Administrare Fiscală sunt, în esență, următoarele:

Recurentul susține că decizia recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, respective a prevederilor art. 452 alin. (1) și art. 453 C. proc. civ.. În acest sens, recurentul redă situația de fapt cu privire la controlul efectuat de către inspectorii din cadrul Direcției Regionale Antifraudă 2 Constanța și al sancțiunilor dispuse de către aceștia față de societatea A. S.A. În continuare autorul căii de atac prezintă istoricul litigiului nr. x/2015, având ca obiect plângere contravențională formulată de societatea A. S.A. împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, precum și soluțiile pronunțate. Potrivit recurentului, soluțiile pronunțate de către instanțele de judecată au vizat reindividualizarea sancțiunii, iar acest aspect nu echivalează cu inexistența faptei, sens în care în opinia autorului recursului, Agenția Națională de Adminsitrare Fiscală-prin Direcția Regională Antifraudă 2 Constanța a câștigat procesele. În opinia recurentului, menținerea soluției de obligare a acestuia la plata sumei de 30.000 euro cheltuieli de judecată este neîntemeiată.

Sub un alt aspect, recurentul arată că în ceea ce privește plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.000 euro la care a fost obligată Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili solicită exonerarea/reanalizarea cuantumului acestora. Recurentul arată că față de complexitatea și activitatea propriu-zisă desfăsurată de către avocat, cuantumul acordat este nepotrivit de mare. În continuare, recurentul prezintă istoricul litigiului din dosarul nr. x/2015 și în raport de care a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.000 euro.

În drept recurenta a indicat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Cu privire la recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A.

Înalta Curte reține că motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Criticile referitoare la aplicarea greșită a prevederilor art. 41 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, a dispozițiilor din Ordonanța de Guvern nr. 14/2007, pentru reglementarea modului și condițiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, precum și a art. 1357 C. civ., nu vor fi însușite de Înalta Curte.

Potrivit art. 41 din Ordonanța de Guvern nr. 2/2001 " (1) Confiscarea se aduce la îndeplinire de organul care a dispus această măsură, în condițiile legii. (2) În caz de anulare sau de constatare a nulității procesului-verbal bunurile confiscate, cu excepția celor a căror deținere sau circulație este interzisă prin lege, se restituie de îndată celui în drept. (3) Dacă bunurile prevăzute la alin. (2) au fost valorificate, instanța va dispune să se achite celui în drept o despăgubire care se stabilește în raport cu valoarea de circulație a bunurilor."

Totodată, conform art. 1357 C. civ., " (1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. (2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă."

Înalta Curte constată că, instanța de apel a aplicat corect dispozițiile legale și a reținut, în urma stabilirii situației de fapt și a unei analize judicioase a probatoriului administrat, că în speță nu s-a dovedit faptul că valorificarea făinei în data de 19.02.2016 s-a realizat la un preț mai mic decât prețul de piață.

Se observă că instanța de apel a reținut că nu s-au administrat probe de către societatea recurentă, în sensul că valoarea de vânzare ar fi fost diminuată de o eventuală deterioare a mărfii cauzată de condițiile de depozitare și a apreciat că valorificarea produsului în interiorul termenului de garanție al acestuia, respectă dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, neexistând un raport de cauzalitate în privința prejudiciului invocat de recurenta-reclamantă.

Contrar criticilor recurentei, instanța supremă reține că în speță nu sunt aplicabile prevederile art. 41 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, întrucât hotărârea definitivă nr. 2046/07.10.2016 pronunțată în dosarul civil nr. x/2015, prin care s-a dispus revocarea măsurilor dispuse, de confiscare a mărfii, a survenit ulterior, când procedura de valorificare a mărfii fusese finalizată. De asemenea, se observă că valorificarea mărfii s-a făcut la prețul stabilit prin evaluarea efectuată la data de 15.12.2015, evaluare efectuată la un interval scurt de la momentul blocării mărfii și trecerii acesteia în proprietatea statului, iar prețul obținut a fost cel determinat cu respectarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 14/2007, astfel că în mod corect a constatat curtea de apel că vânzarea mărfii după 5 luni de la blocare nu a produs niciun prejudiciu recurentei-reclamante în privința prețului încasat.

Ca atare, instanța supremă reține că susținerile recurentei potrivit cărora instanța de apel a încălcat prevederile legale, condiționând despăgubirea la valoarea stabilită prin raportul de expertiză întocmit în etapa procesuală a apelului, de existența unei fapte ilicite a intimatei-pârâte, sunt nefondate. Astfel cum rezultă din actele dosarului, cererea de chemare în judecată formulată de către recurenta-reclamantă a fost întemeiată atât pe prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, cât și pe prevederile C. civ. care reglementează răspunderea civilă delictuală.

Așadar, Înalta Curte constată că în mod judicios instanța de apel, analizând dispozițiile legale privind răspunderea civilă delictuală, coroborat cu situația de fapt și probatoriul administrat, a constatat că nu se poate reține o culpă în procedura de valorificare a bunurilor, întrucât autoritățile statului au respectat dispozițiile legale de la momentul efectuării vânzării, astfel că, în mod corect, a admis apelul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța pe acest aspect.

Ca atare, Înalta Curte constată că instanța de apel a pronunțat decizia recurată cu respectarea normelor materiale aplicabile în materie, ținând seama de caracterul devolutiv ce este specific căii de atac a apelului, așa încât nu se poate reține un viciu de nelegalitate a deciziei civile recurate din această perspectivă, cu privire la încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Cu privire la recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Finanțelor- Agenția Națională de Administrare Fiscală

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs".

Astfel, conform dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanța care a pronunțat hotărârea atacată și-a fundamentat soluția pronunțată.

Instanța supremă reține că, deși invocă prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul, în expunerea motivelor de recurs, a reluat criticile exprimate prin cererea de apel, fără să dezvolte motive de nelegalitate ce privesc hotărârea atacată.

Astfel, susținerile cu privire la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 30.000 euro, precum și trimiterea la situația de fapt, nu conțin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmațiile aceleiași părți făcute în fața instanței de apel, care și-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

Reiterarea motivelor de apel nu echivalează cu dezvoltarea motivelor de nelegalitate ce privesc hotărârea atacată. Prin reluarea criticilor deja cenzurate în apel, recurentul tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor sale, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac. De aceea, chiar dacă prin decizia recurată se menține hotărârea primei instanțe, al cărei raționament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanței de prim control judiciar.

Totodată, Înalta Curte reține că afirmațiile referitoare la cuantumul de 3.000 de euro al cheltuielilor de judecată la care a fost obligată Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili nu pot face obiectul analizei în prezenta cale extraordinară de atac, deoarece, așa cum a statuat instanța supremă prin Decizia nr. 3/2020, pronunțată de Completul competent să judece recursul în interesul legii, "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.."

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 105/LP din 19 aprilie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă de Insolvență și Litigii cu Profesioniștii și Societăți și va anula recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Finanțelor - Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva aceleiași decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 105/LP din 19 aprilie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă de Insolvență și Litigii cu Profesioniștii și Societăți, ca nefondat.

Anulează recursul declarat de recurentul-pârât MINISTERUL FINANȚELOR - AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ împotriva deciziei civile nr. 105/LP din 19 aprilie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă de Insolvență și Litigii cu Profesioniștii și Societăți.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 martie 2025.