ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 289/2025

Ședința publică din data de 6 februarie 2025

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția I civilă, la data de 16 iunie 2015, urmare a disjungerii din dosarul nr. x/2015, reclamantul Statul Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A., obligarea acesteia la plata prejudiciului în sumă de 20.224.315,76 RON, precum și menținerea măsurii asigurătorii a sechestrului judiciar privind reparațiile civile, dispusă în cursul urmăririi penale prin Ordonanța nr. 61003 din 10 ianuarie 2001 a Inspectoratului General de Poliție, cu privire la bunurile mobile și imobile ale pârâtei.

Prin întâmpinarea depusă în termen procedural, pârâta A. a invocat excepția nulității, excepția tardivității, excepția inadmisibilității, excepția lipsei de interes și excepția autorității de lucru judecat, iar, pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 464 din 26 februarie 2018, Tribunalul Constanța a respins excepția nulității, excepția tardivității, excepția inadmisibilității, excepția lipsei de interes și excepția autorității de lucru judecat, invocate de pârâtă, și a respins acțiunea, ca nefondată.

Prin decizia civilă nr. 189C din 16 noiembrie 2018, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din camera de consiliu din 11 martie 2019, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a admis apelul formulat de reclamantul Statul Român, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța, împotriva sentinței civile nr. 464 din 26 februarie 2018, pronunțate de Tribunalul Constanța, secția I civilă. A schimbat, în parte, sentința apelată în sensul că a admis, în parte, acțiunea și a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 1.741.341,98 RON, cu titlu de prejudiciu.

Prin decizia civilă nr. 696 din 10 martie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursul declarat de pârâta A. împotriva deciziei civile nr. 189C din 16 noiembrie 2018 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă. A casat decizia recurată și a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță de apel.

Prin decizia civilă nr. 63C din 2 martie 2023, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a respins apelul declarat de apelantul-reclamant Statul Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța, în contradictoriu cu pârâta A., ca nefondat.

Împotriva deciziei civile nr. 63C din 2 martie 2023 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă a declarat recurs reclamantul Statul Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța, solicitând admiterea căii extraordinare de atac și rejudecarea cauzei.

Prin cererea de recurs, reclamantul a arătat că, la baza soluției pronunțate de Tribunalul Constanța, secția I civilă, menținută de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, stă raportul de expertiză întocmit în dosar în care s-a concluzionat că pârâta A. și-a îndeplinit sarcinile de serviciu astfel că suma, ce se intenționează a fi recuperată, nu reprezintă un prejudiciu adus bugetului de stat. Față de această împrejurare, a înțeles să expună un scurt istoric, apreciind că este necesar pentru edificarea instanței.

În acest sens, a învederat că, în dosarul penal nr. x/2003, pârâta A. împreună cu B., C. și D. au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni care au prejudiciat bugetul de stat. Prin sentința penală nr. 696 din 18 martie 2005 a Judecătoriei Constanța, A. a fost condamnată la 5 ani închisoare și obligată să plătească, în solidar cu persoanele menționate, suma de 184.583.341 RON. Tribunalul Constanța a admis apelul inculpaților și a restituit cauza la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În faza de urmărire penală, s-a întocmit un raport de constatare din care a rezultat că, urmare a verificărilor efectuate asupra rambursărilor de TVA realizate de inculpați, către două societăți, a rezultat un prejudiciu de 20.224.315,76 RON. Statul Român s-a constituit parte civilă cu suma menționată.

Prin sentința penală nr. 630 din 23 decembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Constanța, în favoarea căreia s-a declinat competența de soluționare a cauzei, rămasă definitivă prin respingerea apelului, s-a dispus încetarea procesului penal față de A., în considerarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., fiind lăsată nesoluționată acțiunea civilă. Față de inculpatul B., cauza a fost disjunsă, iar C. și D. au fost scoși din citativ, fiind decedați.

Statul Român a formulat o cerere în pretenții în contradictoriu cu A., pentru recuperarea prejudiciului de 20.224.315,76 RON, ce face obiect al dosarului nr. x/2015, și o cerere pentru menținerea măsurilor asiguratorii, ce face obiect al dosarului nr. x/2015

Dosarul nr. x/2015 a fost suspendat, la data de 12 octombrie 2015, până la soluționarea dosarului nr. x/2014 al Tribunalului Constanța, ce îl viza pe B..

După finalizarea acelui litigiu, dosarul nr. x/2015 a fost repus pe rol iar, după administrarea probatoriilor, acțiunea în pretenții a fost respinsă de către Tribunalul Constanța, secția I civilă, soluția fiind confirmată de către Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, în rejudecare, prin decizia pe care o supune controlului judiciar pe calea prezentului recurs.

Recurentul arată că decizia este nelegală întrucât a preluat concluzia din expertiza administrată în cauză, reținând că actul normativ în vigoare la data faptelor, respectiv O.M.F. nr. 2627/1998, nu mai cuprindea prevederea de la art. 2 lit. d), care ar fi fost abrogată prin H.G. nr. 336/1999 de modificare a H.G. nr. 512/1998 privind Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 3/1992.

După citarea în integralitate a art. 2 din O.M.F. nr. 2627/1998, concluzionează că pct. d, care impunea prezentarea documentelor de plată, facturilor furnizorilor, nu a fost abrogată explicit. Întreg raționamentul instanței, preluat de la expert, se bazează pe acest text de lege. Prin urmare, se impune analizarea de către instanța de recurs, a acestei chestiuni, respectiv dacă prin abrogarea pct. 10.15 alin. (2) lit. b) din H.G. nr. 512/1998, ca urmare a adoptării H.G. nr. 336/1999, se consideră abrogată, implicit, și orice altă referire la acest aspect cuprinsă la art. 2 lit. d) din O.M.F. nr. 2627/1998.

În concluzie, recurentul solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat, calea extraordinară de atac fiind întemeiată pe dispozițiile art. 483-488 din C. proc. civ.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, în termen procedural, intimata A. a invocat excepția nulității cererii de recurs, pentru neîncadrarea argumentelor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ.

În motivare, a arătat, în esență, că argumentele se referă la situația de fapt și probatoriile administrate, recurentul aducând critici care nu se circumscriu motivelor de recurs expres și limitativ prevăzute de lege, apte să conducă la casarea deciziei recurate.

Prin încheierea din data de 18 octombrie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a admis în principiu recursul declarat de reclamantul Statul Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța, împotriva deciziei civile nr. 63 C din 2 martie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă și s-a stabilit termen la 6 februarie 2025, pentru analiza acestuia.

La termenul din data de 6 februarie 2025, față de considerentele avute în vedere la admiterea în principiu a recursului, întemeiate pe dispozițiile art. 493 alin. (5) și (7) din C. proc. civ., Înalta Curte a rămas în pronunțare, cu prioritate, asupra excepției nulității recursului, invocată de intimata A., iar, în subsidiar, asupra fondului acestuia.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului

Analizând recursul, sub aspect formal, din perspectiva excepției de nulitate a căii extraordinare de atac, a cărei analiză este prioritară, în raport de prevederile art. 248 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul constituie o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată de partea nemulțumită numai pentru motivele de nelegalitate și în condițiile prevăzute de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., "(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: a) numele și prenumele, domiciliul sau reședința părții în favoarea căreia se exercită recursul, numele, prenumele și domiciliul profesional al avocatului care formulează cererea ori, pentru persoanele juridice, denumirea și sediul lor, precum și numele și prenumele consilierului juridic care întocmește cererea. Prezentele dispoziții se aplică și în cazul în care recurentul locuiește în străinătate; b) numele și prenumele, domiciliul sau reședința ori, după caz, denumirea și sediul intimatului; c) indicarea hotărârii care se atacă; d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat; e) semnătura părții sau a mandatarului părții în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic. (3) Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

Art. 489 alin. (1) din același act normativ prevede că "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar alin. (2) al aceluiași articol dispune că "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că motivarea recursului presupune, pe de o parte, arătarea motivelor de recurs, prin indicarea uneia dintre ipotezele de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., iar, pe de altă parte, formularea unor critici concrete privind judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, raportat la motivele de nelegalitate susținute.

În cauza pendinte, se constată că, în cuprinsul cererii de recurs, se invocă, la modul general, dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., fără a se preciza care dintre motivele de casare ar afecta, în opinia recurentului, validitatea deciziei recurate.

Procedând la analizarea argumentelor invocate, Înalta Curte reține că nu este posibilă încadrarea acestora în motivele de recurs expres și limitativ prevăzute de textul legal menționat.

Astfel, cerința motivării recursului implică în mod necesar, cum deja s-a menționat, ca recurentul să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluția și motivele cuprinse în hotărârea atacată, pentru ca instanța învestită cu soluționarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv, nefiind suficientă mențiunea potrivit căreia hotărârea recurată este nelegală. De asemenea, este necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în ipotezele normative de la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ.

Or, aceste cerințe anterior precizate nu sunt îndeplinite în cauză.

După o expunere amplă a situațiilor de fapt și a litigiilor anterioare care au condus la inițierea prezentului demers judiciar, recurentul arată că decizia recurată este nelegală întrucât a preluat anumite concluzii din raportul de expertiză referitoare la modalitatea de îndeplinire a sarcinilor de serviciu de către intimată.

Înalta Curte constată însă că argumentele referitoare la aprecierea probatoriilor de către instanța de apel se plasează în afara controlului judiciar al instanței de recurs. Verificarea raportului de expertiză e o chestiune de fapt, un element ce se circumscrie exclusiv competenței instanțelor devolutive (cărora le incumbă îndatorirea de a stabili situația de fapt a cauzei). De altfel, eventualele critici ale recurentului vizând proba în discuție trebuiau să îmbrace forma unor obiecțiuni formulate în fața instanței de apel, care a dispus administrarea expertizei contabile. Acestea nu pot fi examinate în această fază procesuală, nefiind, oricum, subsumabile motivelor de recurs consacrate expres prin prevederile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

De asemenea, în cuprinsul cererii de recurs, recurentul prezintă textul art. 2 din O.M.F. nr. 2677/1998, care vizează conținutul dosarului care însoțește cererea de rambursare a TVA-ului, concluzionând că nu a găsit o abrogare explicită a normei juridice. Însă, invocarea acestui text de lege este formală, nu deduce spre analiză veritabile elemente de nelegalitate a actului jurisdicțional atacat, cât timp nu se grefează pe considerentele acestuia, partea făcând doar o simplă prezentare legislativă pe care a inclus-o și în cadrul apărărilor formulate prin cererea de chemare în judecată și prin cererea de apel și care au primit deja răspuns prin decizia atacată.

De altfel, din argumentele expuse, rezultă că recurentul urmărește readucerea, inadecvat procedural, în fața instanței de recurs, a circumstanțelor factuale din prezenta speță, pentru a pretinde că s-ar impune o concluzie contrară celei la care s-a oprit instanța de apel.

Prin urmare, dată fiind omisiunea formulării unor critici concrete privind dezlegările date de către instanța de apel, care, totodată, să antameze chestiuni de nelegalitate, instanța de recurs nu poate proceda la examinarea susținerilor părții vizând doar situația de fapt și probatoriul administrat, susțineri ce lasă în afara judecății statuările instanței de apel asupra celor invocate.

În consecință, se reține, pe de o parte, că memoriul de recurs nu cuprinde critici care să poată fi subsumate vreunuia dintre cazurile prevăzute la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., iar, pe de altă parte, că nu există motive care să poată fi examinate din oficiu, în condițiile art. 489 alin. (3) din același act normativ.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept, iar când criticile formulate nu se raportează punctual, la conținutul deciziei supuse acestei căi extraordinare de atac sau vizează elemente de temeinicie sancțiunea care intervine este nulitatea recursului.

În consecință, în baza dispozițiilor art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să anuleze recursul declarat de reclamantul Statul Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța, împotriva deciziei civile nr. 63 C din 2 martie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul Statul Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța, împotriva deciziei civile nr. 63 C din 2 martie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 februarie 2025.