ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 583/2025

Ședința publică din data de 20 martie 2025

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă sub nr. x/2021, la 15 octombrie 2021, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pârâtta AGENȚIA NAȚIONALA PENTRU LOCUINȚE, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta să achite reclamanților, în temeiul răspunderii civile contractuale, daune materiale pentru lipsa de folosință a locuinței tip S74 din cartierul Henri Coandă, situată pe lotul nr. x din localitatea Voluntari, jud. Ilfov, în sumă de 1.350 euro/lună, echivalentul sumei de 6.680,88 RON/lună, pentru perioada 5 februarie 2019-15 octombrie 2021, în total suma de 43.200 Euro, precum și în continuare, până la data predării la cheie a locuinței după recepția la terminarea lucrărilor și a finalizării complete a Cartierului Henri Coandă, să asigure finalizarea lucrărilor de construire a locuinței prin realizarea recepției la terminarea lucrărilor și predarea la cheie către reclamanți a imobilului și să asigure finalizarea următoarelor lucrări de investiții pe teritoriul aferent Sectorului 1 București din cadrul cartierului de locuințe Henri Coandă: creșă, grădiniță, dispensar, sediu Poliție, sediu Pompieri, sediul ADP (administrația domeniului public), terenuri de sport, spații verzi, parc, complex comercial, potrivit planurilor de urbanism aprobate și etapizate în funcție de graficele de lucrări pentru acest cartier, coroborat cu termenele de punere în funcțiune a locuinței, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE a formulat cerere de chemare în garanție a MUNICIPIULUI BUCUREȘTI prin care a solicitat obligarea chematului în garanție la plata sumelor pretinse de reclamanți, în cazul în care aceasta va cădea în pretenții.

Prin încheierea din 14 octombrie 2022, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, alături de alte măsuri, s-a respins cererea de chemare în garanție ca inadmisibilă.

Prin sentința civilă nr. 1156 din 9 mai 2023, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive și lipsei de interes ca neîntemeiate, a admis în parte cererea de chemare în judecată, a obligat pârâta la plata sumei de 41.385 euro, în echivalent RON la cursul BNR de la data plății, pentru lipsa de folosință a imobilului pentru perioada 5 februarie 2019-21 mai 2022 inclusiv, a obligat pârâta să asigure finalizarea lucrărilor de construire ale imobilului prin realizarea recepției la terminarea lucrărilor și predarea locuinței la cheie către reclamanți, a respins celelalte capete de cerere ca neîntemeiate și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 12.721,12 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva încheierii din 14 octombrie 2022 și a sentinței primei instanțe, pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 1351/2024 din 3 octombrie 2024, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis apelul, a anulat în tot hotărârile apelate și a trimis cauza primei instanțe pentru rejudecare de la momentul discutării admisibilității în principiu a cererii de chemare în garanție.

Chematul în garanție MUNICIPIUL BUCUREȘTI, prin Primar, a recurat decizia instanței de apel, solicitând casarea acesteia, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ., și după rejudecare, respingerea cererii de chemare în garanție ca inadmisibilă.

Sub un prim aspect, a susținut că hotărârea atacată încalcă autoritatea de lucru judecat a hotărârii pronunțate în dosarul nr. x/2018, în care a fost stabilită definitiv răspunderea contractuală a intimatei-pârâte, prin acțiunea de față reclamanții solicitând doar acordarea despăgubirilor pentru perioada ulterioară celei încuviințate în dosarul sus-menționat.

Sub un alt aspect, a arătat că între Municipiul București și intimata-pârâtă nu există niciun raport care să justifice admisibilitatea în principiu a cererii de chemare în garanței, legătura dintre această cerere și acțiunea principală nefiind suficientă.

A afirmat că recurentul nu are încheiate raporturi contractuale cu celelalte părți din proces, iar față de raporturile contractuale pe care intimata-pârâtă le are cu intimații-reclamanți, acesta are calitatea de terț.

De asemenea, a arătat că recurentul nu este parte la convenția MM nr. 1909 din 6 mai 2004 și nici la o altă convenție încheiată de către instituțiile la care intimata-pârâtă a făcut referire și că acestea nu pot sta la baza angajării răspunderii sale civile delictuale.

A susținut că intimata-pârâtă nu se poate prevala de contractul de cooperare din 6 martie 2008, încheiat între Municipiul București și orașul Voluntari, întrucât aceasta nu este parte semnatară a acesteia.

Recurentul a apreciat că nici hotărârile judecătorești la care intimata-pârâtă a făcut referire în susținerea cererii de chemare în judecată nu relevă un raport juridic între pârâtă și chematul în garanție și că recurentul nu are nicio obligație legală în legătură cu executarea acestuia pentru a exist un temei al pretențiilor intimatei-pârâte împotriva recurentului.

A mai arătat că, în speță, contractul de mandat încheiat între reclamanți și pârâtă este un contract intuitu personae, fapt ce semnifică că pârâta este este ținută personal să îl execute, nefiind posibilă substituirea unui terț pentru îndeplinirea obligațiilor și, implicit, pentru suportarea consecințelor neexecutării lor.

Prin întâmpinarea depusă la 18 februarie 2025, intimata-pârâtă a invocat excepția nulității recursului, justificat de faptul că motivele de recurs nu se încadrează în ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., fiind incidente dispozițiile art. 489 alin. (2) din același act normativ.

Luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, Înalta Curte urmează să o respingă, având în vedere că din cuprinsul memoriului de recurs se pot desprinde critici ce pot fi circumscrise motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În continuare, verificând decizia atacată din perspectiva motivelor de recurs invocate, în limitele controlului de legalitate, Înalta Curte reține următoarele:

Prealabil, constată că, deși circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 și pct. 8 C. proc. civ., criticile de recurs vizează neregularități de ordin procedural ce sunt sancționate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., context în care ele se integrează ipotezei reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În primul rând, nelegalitatea hotărârii atacate este afirmată din perspectiva încălcării de către instanța de apel a autorității de lucru judecat a hotărârii pronunțate în dosarul nr. x/2018, în care a fost stabilită definitiv răspunderea contractuală a intimatei-pârâte.

Examenul deciziei recurate relevă că, deși apelul pârâtei a vizat soluția primei atât asupra cererii de chemare în judecată, cât și asupra cererii de chemare în garanție, măsura anulării s-a decis în raport cu cererea incidentală, cauza fiind trimisă spre rejudecare de la momentul discutării admisibilității în principiu a cererii de chemare în garanție. Instanța de prim control judiciar a constatat temeinicia cererii incidentale justificat de existența unei legături între această cerere și acțiunea principală, concluzie derivată din probatoriul administrat în acest sens. Totodată, a stabilit că natura litigiului permite formularea unei astfel de cereri incidentale.

Aspectele dezlegate prin hotărârea opusă cu titlu de autoritate de lucru judecat vizează condițiile răspunderii contractuale ale pârâtei în temeiul contractului de mandat nr. HC 1056 din 31 mai 2005, încheiat cu reclamanții, care, distinct de faptul că nu au făcut obiect de preocupare pentru instanța de apel, nu au legătură cu cererea de chemare în garanție, de vreme ce chestiunea litigioasă dedusă judecății în cadrul ei derivă din neexecutarea de către chematul în garanție a obligației legale și convenționale de a finanța și realiza utilitățile în cartierul Henri Coandă, și nu din contractul de mandat.

Deopotrivă, Înalta Curte constată că litigiul în care s-a dat hotărârea indicată în valorizarea art. 431 C. proc. civ., s-a purtat numai între reclamanți și pârâți, chematul în garanție fiind un terț față de proces.

Or, pentru a se putea da eficiență autorității de lucru judecat, fie în manifestarea sa pozitivă, fie în manifestarea sa negativă, prima cerință impusă în mod cumulativ o reprezintă identitatea de părți, condiție neconfirmată în cauză.

Prin urmare, susținerie recurentului sunt lipsite de temei, sens în care vor fi respinse.

În al doilea rând, recursul privește caracterul admisibil al cererii de chemare în garanție prevăzute de art. 72 C. proc. civ.

Și acest motiv de recurs este nefondat, întrucât, potrivit dispozițiilor legale enunțate, partea interesată, în cauză pârâta, poate să cheme în garanție o terță persoană, împotriva căreia ar putea să se îndrepte cu o cerere separată în garanție sau despăgubiri, prin urmare legea nu exclude calitatea de terț a chematului în garanție față de raportul juridic principal.

Acest mijloc procesual de atragere a unui terț într-un proces deja inițiat, este admisibil atunci când se fundamentează pe o obligație de garanție, precum și atunci când partea care ar cădea în pretenții ar avea posibilitatea să solicite de la o altă persoană despăgubiri pentru dreptul pe care l-a pierdut, respectiv pentru obligația ce a fost stabilită în sarcina sa prin hotărâre judecătorească.

Un element caracteristic al cererii de chemare în garanție îl constituie existența unei legături de dependență și subordonare între cererea principală și cererea de chemare în garanție, soluția primei cereri influențând judecata cererii de chemare în garanție în mod esențial.

În cauză, instanța de apel, reținând admisibilitatea cererii de chemare în judecată, a stabilit că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de norma legală, respectiv existența unui proces aflat în faza judecății în primă instanță, formularea cererii de chemare în garanție de către o parte din proces, cererea a fost introdusă în termenul legal. În ceea ce privește cerința existenței unei legături suficiente între acțiunea principală și cererea de chemare în garanție, a apreciat că aceasta este îndeplinită, dat fiind că angajarea răspunderii răspunderii contractuale a pârâtei este solicitată pentru nerespectarea obligației de a urmări executarea și finalizarea lucrărilor de construire a locuinței în termenul convenit pentru construirea locuinței și realizarea lucrărilor de infrastructură, utilități și urbanizare, iar pe calea chemării în garanție pârâta impută recurentului încălcarea obligației legale și convenționale de a finanța și realiza utilitățile în cartierul Henri Coandă.

De asemenea, a stabilit că posibilitatea angajării răspunderii civile a recurentului în baza prevederilor legale, convențiilor și hotărârilor judecătorești invocate de intimata-pârâtă sunt aspecte ce țin de temeinicia cererii de chemare în judecată, și nu de admisibilitatea ei. Deopotrivă, a stabilit că sunt întrunite și condițiile pentru exercitarea acțiunii civile, reținând că existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune ce ține de fondul cauzei.

Înalta Curte apreciază corect argumentul instanței de apel care a reținut că între cererea principală și cea incidentală există o legătură, în măsura în care ambele cereri au aceeași cauză, nerealizarea utilităților în Cartierul Henri Coandă, pârâta imputând la rândul său neexecutarea lor chematului în garanție, în virtutea calității de autoritate publică responsabilă de emiterea autorizațiilor necesare efectuării lucrărilor aferente.

Contrar recurentului, textul de lege nu impune identitate între temeiul juridic al acțiunii principale și cel al chemării în garanție, relevant pentru admisibilitatea în principiu fiind existența unei legături între acestea.

Or, în măsura în care angajarea răspunderii pârâtei este întemeiată pe o faptă imputată chematului în garanție pe cale incidentală, este indubitabilă existența unei legături între cele două cereri, judecata celei de-a doua depinzând de parcursul celei dintâi.

Astfel, cum între cererea principală și cererea de chemare în garanție există legătură de dependență și subordonare impusă de textul art. 72 alin. (1) din C. proc. civ., este întemeiată soluția instanței de apel, de admitere în principiu a cererii de chemare în garanție, critica nefiind fondată.

Nu pot fi avute în vedere susținerile recurentului privind temeinicia raportului juridic dintre acesta și intimata-pârâta, în măsura în care alegațiile acestei părții au fost calificate de către instanța de prim control judiciar ca fiind apărări de fond ce vor fi verificate odată cu analiza fondului pretențiilor pârâtei afirmate pe cale incidentală, statuări intrate în puterea lucrului judecat prin nerecurare, asupra cărora instanța de recurs nu poate reveni.

Înalta Curte notează că în examinarea admisibilității în principiu a cererii de chemare în garanție instanța face o analiză ipotetică dacă, în raport cu natura litigiului dintre părțile inițiale ar fi admisibil ca partea care pierde procesul să se îndrepte împotriva terțului.

Trimiterile recurentului la înscrisurile pe care intimata-pârâtă și-a fundamentat cererea de chemare în garanție nu pot fi avute în vedere, în măsura în care asupra lor s-a pronunțat instanța de apel, iar acestea țin de temeinicia hotărârii, care în recurs scapă cenzurii instanței de control judiciar.

În concluzie, pentru rațiunile înfățișate, Înalta Curte va respinge excepția nulității și, constatând că decizia atacată a fost dată cu respectarea normelor legale, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-chemat în garanție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-chemat în garanție MUNICIPIUL BUCUREȘTI, prin Primar, împotriva deciziei civile nr. 1351/2024 din 3 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimații-reclamanți A. și B. și cu intimata-pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 martie 2025.