Decizia nr. 538/2022 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs

Prin cererea înregistrată la 20 aprilie 2015 pe rolul Tribunalul București, secția a VI-a civilă, sub nr. x/2015, reclamantul A. a chemat în judecată pârâții Agenția Națională pentru Locuințe, Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, Consiliul Local al Sectorului 1 București, Sectorul 1 București, Consiliul Județean Ilfov, Județul Ilfov, Orașul Voluntari, Consiliul Local Voluntari, Municipiul București, Consiliul General al Municipiului București, B. S.A. și C. S.R.L., solicitând instanței să dispună: - în principal, obligarea pârâtei Agenția Națională pentru Locuințe la plata sumei de 1.300 euro/luna, respectiv 5.772 RON/luna, pentru perioada 20.04.2012-20.04.2015, în total suma provizorie de 46.800 euro, echivalentul sumei de 206.434,8 RON, cu titlu de daune-interese constând în contravaloarea lipsei de folosință și daune morale, din care suma de 1250 euro/luna, contravaloarea a 5.513,75 RON/lună reprezintă contravaloarea lipsei de folosință evaluată provizoriu, iar suma de 50 euro/lună reprezintă daunele morale, precum și daunele-interese ce se vor acumula în continuare până la data predării efective a locuinței situate pe lotul x, zona C, tip 15, garaj nr. 2, în amplasamentul Henri Coandă, localitatea Voluntari, județul Ilfov, în temeiul răspunderii civile contractuale; - în subsidiar, obligarea pârâților Agenția Națională pentru Locuințe, Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, Județul Ilfov, Consiliul Județean Ilfov, Orașul Voluntari, Consiliul Local Voluntari, C. S.R.L., Municipiul București, Consiliul General al Municipiului București, B. S.A., Sectorul 1 București și Consiliul Local al Sectorului 1 București, în solidar, sau în cote corespunzătoare culpei fiecăruia, evaluate provizoriu la 90% ANL și câte 0,90% pentru celelalte pârâte, la plata sumei de 1.300 euro/lună, respectiv 5.770,57 RON/lună pentru perioada 20.04.2012-20.04.2015, în total suma provizorie de 46.800 euro, echivalentul sumei de 206.434,8 RON cu titlu de daune-interese constând în contravaloarea lipsei de folosință și daune morale, din care suma de 1250 euro/lună reprezintă contravaloarea lipsei de folosință evaluată provizoriu, iar suma de 50 euro/lună reprezintă daunele morale, precum și daunele-interese ce se vor acumula în continuare până la data predării efective a locuinței în temeiul răspunderii civile contractuale și, în subsidiar, în temeiul răspunderii civile contractuale pentru ANL și a răspunderii civile delictuale pentru toate celelalte pârâte. În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 194 din C. proc. civ., art. 969, art. 970 și art. 977, art. 998-999 și art. 1003 C. civ. de la 1864, Legea nr. 152/1998 și art. 43 alin. (2) Codul comercial. Prin încheierea din 5 noiembrie 2015, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, s-au respins ca neîntemeiate excepțiile prescripției dreptului material la acțiune și a inadmisibilității acțiunii și a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului pe capătul de cerere subsidiar de angajare a răspunderii contractuale a pârâților B. S.A., Consiliul Local Oraș Voluntari, Orașul Voluntari, Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, Municipiul București, Consiliul General al Municipiului București, Consiliul Județean Ilfov, Județul Ilfov, Consiliul Local al Sectorului 1 București, Sectorul 1 București, S.C. C. S.R.L. De asemenea, au fost respinse ca rămase fără obiect excepțiile lipsei calității procesuale pasive în acțiunea în răspundere civilă contractuală a pârâților B. S.A., Municipiul București, Consiliul General al Municipiului București, Sectorul 1 București, Consiliul Local al Sectorului 1 București, Consiliul Județean Ilfov, Județul Ilfov, C. S.R.L și s-a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive în acțiunea în răspundere civilă delictuală a pârâților Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului și S.C. C. S.R.L. A fost admisă excepția lipsei capacității de folosință a pârâților Consiliul Local Oraș Voluntari, Consiliul Județean Ilfov, Sectorul 1 București, Consiliul Local al Sectorului 1 București. Prin încheierea de ședință din 28.01.2016 tribunalul a respins ca neîntemeiate excepțiile prescripției dreptului material la acțiunea în despăgubiri întemeiată pe contractul de mandat, invocată de pârâta ANL, respectiv prescripției dreptului material la acțiunea în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită a celorlalți pârâți, pentru considerentele expuse în încheiere. Prin sentința civilă nr. 5798 din 29 septembrie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea și s-a luat act că pârâții Județul Ilfov, Municipiul București, S.C. C. S.R.L. și-au rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei sentințe și a încheierii premergătoare din data de 28.01.2016, prin care a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune, pârâta C. S.R.L. a formulat apel. De asemenea, împotriva aceleiași sentințe și a încheierii din 05.11.2015 a formulat apel reclamantul A.. Prin decizia nr. 519/2018 din 7 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2015, s-au respins ca nefondate apelurile declarate de pârâta C. S.R.L. împotriva sentinței atacate și de reclamantul A. împotriva încheierii din 5 noiembrie 2015, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă. De asemenea, s-a admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței atacate, a fost schimbată în tot sentința apelată, în sensul că a fost obligată pârâta Agenția Națională pentru Locuințe la plata sumei de 25.709 euro, echivalent în RON la cursul oficial al BNR din ziua plății, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru perioada 20.04.2012 - 6.05.2016 și la plata sumei de 11.529 euro, echivalentul în RON la cursul oficial al BNR, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru perioada 06.05.2016 - 08.02.2018, conform raportului de expertiză, în temeiul răspunderii civile contractuale. A fost respins, pentru restul pretențiilor, capătul principal de cerere privind daunele morale ca nefondat. Totodată, a fost respins ca nefondat capătul de cerere subsidiar întemeiat pe răspundere civilă delictuală în contradictoriu cu intimatele-pârâte, astfel cum a fost precizat cadrul procesual.

La 24.05.2018 apelantul-reclamant A. a formulat cerere de completare a acestei decizii în temeiul art. 444 C. proc. civ., prin care a solicitat completarea hotărârii în sensul obligării pârâtei Agenția Națională Pentru Locuințe să plătească apelantului-reclamant A. daune interese de 549 euro/luna de la data de 08.02.2018 până la data predării efective a locuinței, după realizarea recepției la terminarea lucrărilor. Prin decizia civilă nr. 1375 din 13 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, s-a respins ca neîntemeiată cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 519 din 07.03.2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Împotriva deciziei civile nr. 519/2018 din 7 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, la 24 mai 2018, reclamantul A. a declarat recurs în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea în parte a deciziei recurate, în sensul modificării în tot a sentinței civile apelate, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată. De asemenea, împotriva aceleiași decizii, la 22 mai 2018, pârâta Agenția Națională pentru Locuințe a declarat recurs în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel. Totodată, la 26 iulie 2018, reclamantul A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1375 din 13 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin care a solicitat casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei instanței de apel pentru rejudecarea cererii de completare. Prin decizia civilă nr. 502 din 03 martie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015, s-au admis recursurile declarate de reclamantul A. și pârâta Agenția Națională pentru Locuințe, a fost casată în parte decizia civilă nr. 519/2018 din 7 martie 2018 precum și decizia nr. 1375 din 13 iunie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă și a fost trimisă cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe, fiind menținută dispoziția din decizia atacată privind respingerea ca nefondat a apelului declarat de pârâta C. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 5798 din 29 septembrie 2016, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă. Înalta Curte a statuat că, în rejudecare, instanța de trimitere urmează a se pronunța, în limitele învestirii și ale judecății, cu privire la capătul de cerere privind daunele morale solicitate de reclamantul A. și de acordare a daunelor aferente perioadei ulterioare datei de 7 martie 2018, în virtutea caracterului devolutiv al apelului din perspectiva celor două limite ale efectelor acestuia, tantum devolutum quantum apellatum și tantum devolutum quantum iudicatum. Totodată, instanța de trimitere urmează a avea în vedere criticile de nelegalitate formulate de pârâta Agenția Națională pentru Locuințe prin raportare la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată la 9 iunie 2020, pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă, sub nr. x/2015*. În rejudecarea cauzei, prin încheierea de ședință din 1 iulie 2020, s-a luat act de restrângerea cadrului procesual sub aspectul părților, în sensul scoaterii din citativ a Consiliului Local Voluntari, a Consiliului Județean Ilfov, a Sectorului 1 București și a Consiliului Local Sector 1 București, având în vedere faptul că încheierea prin care s-a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a acestor entități a intrat în putere de lucru judecat în urma soluționării recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel încât nu se mai impune prezența acestora în ciclul procesual al rejudecării apelului. De asemenea, se constată că, în rejudecare, instanța de apel nu mai este învestită cu soluționarea apelului declarat de C. S.R.L. având în vedere că recursul declarat de această parte a fost respins prin decizia nr. 502 din 03 martie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015. Prin decizia civilă nr. 864 din 14 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, s-a admis apelul formulat de reclamantul A., s-a schimbat în parte sentința civilă apelată în sensul că s-a admis în parte cererea de chemare în judecată, fiind obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 18.144 euro, în echivalent în RON la data plății, reprezentând daune materiale pentru perioada 20.04.2012-20.04.2015, a sumei de 549 euro/lunar în echivalent în RON la data plății, începând cu data de 20.04.2015 și până la data predării efective a locuinței în cartierul Henri Coandă, reprezentând daune materiale, precum și a sumei de 3.000 euro, în echivalent în RON la data plății, reprezentând daune morale. Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței apelate.

Împotriva acestei decizii, la 15 octombrie 2020, pârâta Agenția Națională pentru Locuințe a formulat recurs în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., prin care a solicitat, în principal, admiterea recursului și, în rejudecare, schimbarea deciziei recurate, în sensul respingerii cererii de acordare a daunelor iar, în subsidiar, admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare. Totodată, recurenta Agenția Națională pentru Locuințe a solicitat suspendarea executării deciziei atacate până la soluționarea recursului, în temeiul art. 484 C. proc. civ. Potrivit recurentei, instanța de apel a depășit limitele învestirii întrucât prin decizia de casare s-au fixat limitele rejudecării doar cu privire la capătul de cerere privind acordarea daunelor morale și la soluția de respingere a daunelor pentru perioada ulterioară datei de 7 martie 2018, însă instanța prin decizia atacată a soluționat apelul, astfel cum a fost formulat în primul ciclu procesual, cu încălcarea limitelor casării. În dezvoltarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susține că hotărârea cuprinde motive contradictorii privind natura obligațiilor asumate de aceasta prin contractul de mandat încheiat cu reclamantul, întrucât inițial instanța le califică ca fiind de diligență, pentru ca ulterior să rețină că sunt de rezultat. Recurenta mai arată că motivarea instanței este contradictorie și atunci când reține că răspunderea recurentei Agenția Națională pentru Locuințe este contractuală, în baza contractului de mandat, pentru ca ulterior să arate că răspunderea trebuie angajată nu doar în baza acestui contract, ci în temeiul tuturor contractelor încheiate de recurentă pentru neîndeplinirea obligației de realizare a locuinței. De asemenea, recurenta susține că pentru calificarea obligației asumate de ANL și la stabilirea culpei acesteia, instanța de apel nu a indicat temeiul de drept pe care și-a întemeiat soluția. În dezvoltarea motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține, în esență, că instanța de apel a aplicat în mod greșit condițiile răspunderii contractuale. Recurenta susține că aceasta poate și trebuie să fie responsabilă pentru ceea ce și-a asumat față de intimatul-reclamant în baza contractului de mandat, care atrage răspunderea contractuală și menționează că nefinalizarea la termen a cartierului nu a fost determinată de acțiunea sau inacțiunea acesteia în rezolvarea problemelor ivite sau de modul defectuos de urmărire a activității, astfel că nu poate fi răspunzătoare pentru faptele autorităților și societăților cu atribuții în domeniile respective. Împrejurarea că recurenta are ca obiectiv realizarea locuințelor prin contractarea unui credit ipotecar nu schimbă natura juridică a contractului de mandat încheiat între părți și nu modifică dispozițiile legale aplicabile contractului de mandat. Mai arată recurenta că responsabilă cu asigurarea utilităților în ansamblul de locuințe este Municipiul București, instituție care nu și-a respectat termenele de finalizare a lucrărilor de sistematizare teritoriu, canalizare, apă și drumuri, astfel încât în prezent proiectul este imposibil de finalizat iar termenul de predare a locuințelor nu poate fi respectat. Având în vedere că alte autorități sunt obligate la executarea lucrărilor privind utilitățile din Cartierul Henri Coandă, răspunderea nerealizării acestora nu poate incumba recurentei și, pe cale de consecință, nici repararea prejudiciului cauzat de această situație. Recurenta susține că hotărârea recurată este nelegală în ceea ce privește acordarea daunelor morale întrucât intimatul nu a probat existența unui prejudiciu moral. Referitor la prejudiciul material, recurenta susține că hotărârea este netemeinică și nelegală întrucât prejudiciul nu este cert, nu s-a dovedit un prejudiciu real, efectiv generat de lipsa de folosință a unei locuințe asupra căreia intimatul-reclamant nu este proprietar. Mai mult, obligarea recurentei la plata de despăgubiri pentru viitor este neîntemeiată întrucât instanța s-a raportat în mod subiectiv la valoarea raportului de expertiză efectuat în cauză, fără a exista dovezi clare ale prejudiciului în viitor, în raport de fluctuația cererii și ofertei pe piața chiriilor. La 21 ianurie 2021 intimatul Orașul Voluntari prin Primar, a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a sa iar, pe fondul recursului, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată. Intimatul Județul Ilfov, prin reprezentant convențional a depus întâmpinare la 25 ianuarie 2021, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive iar, pe fondul recursului, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat. La 1 aprilie 2021 intimata B. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepțiile lipsei calității procesual pasive și nulității recursului, iar, pe fondul recursului, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat. Intimatul A. a formulat întâmpinare la 2 aprilie 2021, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată. La 05 aprilie 2021 intimata C. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepțiile lipsei calității procesual pasive și nulității recursului, iar pe fondul recursului a solicitat respingerea acestuia ca nefondat. Prin incheierea din 26 ianuarie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins cererea de formulată de recurentă privind suspendarea executării deciziei nr. 864 din 14 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel, secția a V-a civilă. Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ. Prin încheierea din 12 octombrie 2021, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză, cu mențiunea că părțile pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, însă nu au exercitat acest drept. Prin încheierea din 18 ianuarie 2022, pentru considerentele reținute în cuprinsul acesteia, Înalta Curte a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de intimații-pârâți Județul Ilfov, Orașul Voluntari, C. S.R.L. și B. S.A.. și nulității recursului invocată de intimatele-pârâte C. S.R.L. și B. S.A. și a admis în principiu recursul declarat de pârâta Agenția Națională pentru Locuințe, stabilind termen de judecată la data de 8 martie 2022. Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține următoarele considerente: Criticile recurentei privind încălcarea de către instanța de apel, în rejudecare, a limitelor casării prin analiza tuturor daunelor solicitate, vor fi analizate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sunt nefondate. Potrivit art. 501 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. "după casare, instanța de fond va judeca din nou, în limitele casării și ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată". Prin decizia de casare, Înalta Curte a statuat că, în rejudecare, instanța de trimitere urmează a se pronunța cu privire la capătul de cerere privind daunele morale solicitate de reclamant și de acordare a daunelor materiale aferente perioadei ulterioare datei de 7 martie 2018, în virtutea caracterului devolutiv al apelului. Totodată, instanța supremă a reținut că în rejudecare se vor avea în vedere criticile de nelegalitate formulate de pârâta Agenția Națională pentru Locuințe prin raportare la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. Prin decizia recurată instanța de apel a analizat cererea de acordare a daunelor materiale și pentru perioada ulterioară datei de 7 martie 2018 și a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 18.144 euro, reprezentând daune materiale pentru perioada 20.04.2012-20.04.2015, a sumei de 549 euro/lunar în echivalent în RON la data plății, începând cu data de 20.04.2015 și până la data predării efective a locuinței în cartierul Henri Coandă, reprezentând daune materiale, precum și a sumei de 3.000 euro, în echivalent în RON la data plății, reprezentând daune morale. În concluzie, având în vedere cele evocate, criticile recurentei privind încălcarea de către instanța de apel a limitelor rejudecării în fond după casare nu sunt întemeiate, întrucât instanța a analizat condițiile răspunderi contractuale în sarcina ANL, reținând că aceasta răspunde atât pentru prejudiciul material cât și cel moral și a cuantificat aceste despăgubiri, respectând în integralitate limitele învestirii dispuse prin decizia de casare. Criticile recurentei privind motivele contradictorii din considerentele deciziei recurate, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nu sunt fondate. Un prim considerent contradictoriu indicat de recurentă în hotărârea atacată vizează natura obligației asumate de aceasta, susținând că instanța de apel califică obligațiile sale, asumate în temeiul contractului de mandat, ca nefiind de rezultat pentru ca ulterior să le determine ca fiind de rezultat. În considerentele hotărârii atacate instanța de apel a reținut că din prevederile contractului de mandat precum și ale Legii 152/1998 și a Hotărârii nr. 620/2001 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Agenției Naționale pentru Locuințe, rezultă cu claritate faptul că obligația asumată de recurentă de a urmări executarea și finalizarea lucrărilor de construire a locuinței este una de rezultat. Caracteristic obligației de rezultat este precizarea obiectului și scopului urmărit, debitorul asumându-și, prin efectuarea unei anumite activități, atingerea rezultatului stabilit. Or, instanța de apel a argumentat că, întrucât părțile au stabilit în concret prin contractul de mandat încheiat obligația ANL de a urmări executarea și finalizarea lucrărilor de construire pentru ca acestea să fie realizate conform proiectului tehnic și autorizației de construire, la termen și în conformitate cu condițiile de calitate stabilite prin contractul de construire, reiese că natura acestei obligații este de rezultat. Astfel, instanța de apel în mod just a reținut caracterul unui act juridic complex al contractulului de mandat, prin care reclamantul a împuternicit ANL să-l reprezinte în relațiile cu proiectantul și cu antreprenorul general în vederea urmăririi, executării și finalizării lucrărilor prin predarea unei locuințe care să corespundă din toate punctele de vedere unei utilizări propice scopului pentru care a fost edificată. În consecință, criticile recurentei privind considerentele contradictorii referitoare la natura obligației asumate nu sunt fondate întrucât instanța de apel, analizând obligația asumată de ANL prin prisma contractului de mandat încheiat cu reclamantul, a reținut în mod neechivoc că aceasta este de rezultat. Al doilea considerent contradictoriu indicat de recurentă în decizia atacată vizează răspunderea acesteia, întrucât instanța de apel, deși reține că răspunderea ANL este contractuală, în temeiul contractului de mandat, ulterior motivează că aceasta răspunde în baza tuturor contractelor la care reclamantul nu este parte. Critica nu este fondată deoarece instanța de apel a reținut că obligația contractuală asumată de recurentă în contractul de mandat este de a urmări executarea și finalizarea lucrărilor de construire a locuinței și nu de construire și predare a locuinței, sarcină care aparține antreprenorului general. Totodată, având în vedere că recurenta nu a dovedit că ar fi îndeplinită această obligație contractuală de a urmări executarea și finalizarea lucrărilor de construire a locuinței, calificată ca fiind de rezultat, instanța de apel a motivat că este răspunzătoare pentru repararea prejudiciului cauzat. Prin urmare, instanța de apel nu a reținut răspunderea ANL în temeiul contractelor la care intimatul-reclamant nu este parte ci, dimpotrivă, în baza contractului de mandat, în cuprinsul căruia părțile au stabilit în concret obligația ANL de a urmări executarea și finalizarea lucrărilor de construire pentru ca acestea să fie realizate conform proiectului tehnic și autorizației de construire, la termen și în conformitate cu condițiile de calitate stabilite prin contractul de construire. Criticile recurentei privind lipsa motivelor de drept pe care se întemeiază soluția instanței de apel în calificarea obligației asumate de ANL și la stabilirea culpei acesteia sunt, de asemenea, nefondate. Înstanța de apel a calificat obligația asumată de ANL ca fiind de rezultat raportându-se la clauzele contractului de mandat nr. x din 20.02.2008, prevederile art. 1539 C. civ. de la 1864, art. 381 Codul comercial, aplicabile contractului de mandat, precum și în temeiul dispozițiilor art. 1-6 din Legea nr. 152/1998, Legii nr. 190/1999 și art. 14 din Hotărârea nr. 620/2001 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Agenției Naționale pentru Locuințe. Referitor la culpa reținută în sarcina ANL, instanța de apel a analizat condițiile răspunderii contractuale a acesteia prin raportare la obligația asumată de recurentă în contractul de mandat de a urmări executarea și finalizarea lucrărilor de construire a locuinței și a reținut că potrivit art. 1082 C. civ. de la 1864, nefiind îndeplinită această obligație, este prezumată culpa sa și răspunde pentru prejudiciul cauzat. Astfel, instanța de apel a indicat în mod expres motivele de drept pe care își întemeiază soluția privind calificarea obligației asumate de ANL și stabilirea culpei contractuale, contrar celor susținute de recurentă. În consecință, nu se poate reține că decizia recurată nu este motivată ori cuprinde motive contradictorii, în sensul arătat de recurentă, întrucât evocând fondul, instanța de apel a prezentat argumentele atât în fapt, cât și în drept în temeiul cărora a admis apelul reclamantului și, reținând că sunt întrunite condițiile răspunderii contractuale, a obligat pârâta ANL la plata despăgubirilor materiale si morale. În acest context, împrejurarea că recurenta nu este de acord cu motivarea instanței de apel nu determină aplicarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., astfel încât criticile întemeiate pe aceste dispoziții legale vor fi respinse ca nefondate. Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este invocat formal de recurentă întrucât nu sunt invocate în concret normele de drept material încălcate sau aplicate greșit de instanța de apel. Prin criticile invocate de recurentă privind reanalizarea obligațiilor asumate de părți prin contractul de mandat și prin contractele în care reclamantul nu este parte, prezentarea situației de fapt referitor la finanțarea și realizarea utilităților pentru cartierul Henri Coandă precum și nedovedirea de către reclamant a despăgubirilor solicitate, sunt reiterate aspecte de netemeinicie care au fost analizate în contradictoriu de instanțele devolutive, neputând face obiectul controlului judiciar în calea extraordinară de atac a recursului în lipsa indicării unor critici de nelegalitate, care să poată fi încadrate în motivul de casare invocat. În considerarea celor evocate, Înalta Curte constată că motivul de casare este invocat formal, întrucât recurenta nu a indicat critici concrete din care să rezulte cu claritate ipotezele privind încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, reglementate de motivul de recurs indicat, ci a invocat aspecte de netemeinicie, care nu pot forma obiectul controlului judiciar, recursul fiind o cale de atac de reformare, prin care se realizează potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate. Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Agenția Națională pentru Locuințe împotriva deciziei civile nr. 864 din 14 iulie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă. Referitor la cererile intimatului-pârât Orașul Voluntari și intimatului-reclamant A. privind obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține următoarele: Conform dispozițiilor art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", iar potrivit art. 453 din același cod, "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată" Prin raportare la aceste texte de lege, aplicabile și în recurs conform art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimatul-pârât Orașul Voluntari a depus la dosarul cauzei dovezi care să ateste efectuarea cheltuielilor de judecată în sumă de 4.760 RON, reprezentând onorariu de avocat, respectiv factura nr. x din 16 martie 2021 emisă de SCA "D." și extrasul de cont din 13 aprilie 2021 emis de E.. Înalta Curte urmează să admită cererea de acordare a cheltuielilor de judecată în temeiul art. 453 din C. proc. civ., având în vedere că recursul a fost respins ca nefondat, în acest fel dovedind o culpă procesuală care a produs un prejudiciu intimatului-pârât Orașul Voluntari, constând tocmai în cheltuielile de judecată efectuate. Referitor la cererea intimatului-reclamant A. de acordare a cheltuielilor de judecată, Înalta Curte o va respinge întrucât constată că acesta nu a depus la dosarul cauzei dovezi privind efectuarea cheltuielilor de judecată.