ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1694/2022

Ședința publică din data de 21 septembrie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 21 martie 2014 pe rolul Tribunalului București – secția a VI-a Civilă, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pârâții AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE, C. S.A., Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, Consiliul Local al Sectorului 1 București, Sectorul 1 București, Consiliul Județean Ilfov, Județul Ilfov, Orașul Voluntari, Consiliul Local Voluntari, Municipiul București, Consiliul General al Municipiului București, S.C. D. S.A. și S.C. E. S.R.L., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună, în principal, obligarea pârâtei AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE (în continuare A.N.L.) la plata sumei de 200.162,48 euro, contravaloarea a 900.731,16 RON, cu titlu de daune interese, în sumă egală cu penalitățile de întârziere sau cu daunele interese descrise în Anexa 2 la cererea de chemare în judecată, ca urmare a neexecutării obligațiilor, contractuale privind urmărirea asigurării executării si finalizării lucrărilor de construire a locuinței tip S29B, situată pe lotul x, în jud. Ilfov, localitatea Voluntari, cu numărul cadastral x și înscris în CF nr. x, conform încheierii nr. 16474/2004, în amplasamentul Henri Coanda, ce se vor acumula în continuare, până la data predării efective a locuinței, iar în subsidiar, obligarea pârâților, în solidar sau în cote corespunzătoare culpei fiecăruia la plata sumei evaluate provizoriu la 200.162,48 euro, contravaloarea a 900.731,16 RON, după cum urmează:

- în ceea ce o privește pe pârâta A.N.L., cu titlu de daune interese în sumă egală cu penalitățile de întârziere sau cu daunele interese descrise în Anexa 2, în solidar sau pentru o cotă de 90%, evaluată provizoriu;

- în ceea ce îi privește pe ceilalți, în solidar, sau pentru o cotă de 0,90% fiecare, evaluată provizoriu, cu titlu de daune interese în sumă egală cu penalitățile de întârziere de 0,15% pe zi de întârziere, calculate la valoarea contractului, de 121.755 euro, conform Anexei nr. 1 sau egale cu daunele interese descrise în Anexa nr. 2 la cererea de chemare în judecată.

De asemenea, au solicitat să fie obligată pârâta C. S.A. să încheie cu pârâta A.N.L. contractul de cesiune și novație cu schimbare de creditor a contractului de credit ipotecar bancar pentru persoane fizice nr. 1154/22.07.2005, sub sancțiunea plății de daune cominatorii de 200 RON/zi de întârziere și să constate intervenită compensația legală între obligația de plată a creditului de către reclamanți și obligația de plată a penalităților de întârziere de către pârâta A.N.L., până la concurența celei mai mici sume, să se constate stingerea ipotecii constituite prin contractul de ipotecă nr. x/22.07.2005, autentificat de Biroul Notarului Public F., precum și a interdicției de înstrăinare și să dispună radierea acestora din cartea funciară nr. x a Judecătoriei Buftea, cu cheltuieli de judecată, proporțional cu suma de plată pentru fiecare pârât în parte.

Prin sentința civilă nr. 4301 din 15 iulie 2016, Tribunalul București – secția a VI-a Civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată, în privința capătului subsidiar; a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților în ceea ce privește capătul subsidiar având ca obiect răspunderea civilă delictuală; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive pentru capătul subsidiar de cerere privind răspunderea civilă delictuală a pârâților Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Orașul Voluntari, S.C. E. S.R.L., Municipiul București, Consiliul General al Municipiului București și S.C. D. S.A.; a respins excepțiile inadmisibilității și prescripției dreptului material la acțiune; a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâților Consiliul Județean Ilfov, Consiliul Local Sector 1 București, Consiliul Local Voluntari și Sectorul 1 București; a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților pentru capătul subsidiar de cerere privind răspunderea contractuală a pârâților Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Orașul Voluntari. S.C. E. S.R.L., Municipiul București, Consiliul General al Municipiului București, S.C. D. S.A.; a respins acțiunea în contradictoriu cu pârâții Consiliul Județean Ilfov, Consiliul Local Sector 1 București, Consiliul Local Voluntari și Sectorul 1 București pentru lipsa capacității procesuale de folosință; a respins acțiunea în raport cu capătul subsidiar din cerere privind răspunderea contractuală a pârâților Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Orașul Voluntari, S.C. E. S.R.L., Municipiul București și S.C. D. S.A., pentru lipsa calității procesuale active; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. S.A. pentru capătul subsidiar de cerere privind răspunderea contractuală și a respins acțiunea în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis în parte cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâții Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Județul Ilfov, Orașul Voluntari, E. S.R.L., Municipiul București, D. S.A., Consiliul General al Municipiului București, Agenția Națională pentru Locuințe, a obligat pârâții Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, Județul Ilfov, Orașul Voluntari, E. S.R.L., Municipiul București, D. S.A. și Agenția Națională pentru Locuințe, la plata în solidar a sumei de 184.009 RON reprezentând despăgubiri aferente perioadei 21.03.2011-21.03.2014, a respins capetele de cerere II și III formulate în contradictoriu cu pârâta C. S.A., ca nefondate; a respins capătul de cerere având ca obiect plata daunelor morale, ca nefondat; a respins cererea reconvențională ca nefondată, a respins capătul de cerere principal ca nefondat, a obligat pârâții Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, județul Ilfov, Orașul Voluntari, E. S.R.L., Municipiul București și D. S.A. la plata în solidar a cheltuielilor de judecată în cuantum de 6.785,18 RON (taxă judiciară de timbru și onorariu de expert).

Împotriva acestei sentințe, A. și B., AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE, Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, Județul Ilfov prin Președinte, Municipiul București prin Primar General, Orașul Voluntari prin Primar, G. S.A., și S.C. E. S.R.L. au declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 338A din 19 februarie 2018, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis apelurile formulate de apelanții - reclamanți A. și B. și de apelanții - pârâți AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE, Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, Județul Ilfov prin Președinte, Municipiul București, prin Primarul General, Orașul Voluntari, prin Primar, S.C. D. S.A. și S.C. E. S.R.L. și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a obligat pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE să plătească reclamanților despăgubiri în cuantum de 184.009 RON, aferente perioadei 21.03.2011 - 21.03.2014, în temeiul răspunderii civile contractuale; a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâții Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, Județul Ilfov, Orașul Voluntari, S.C. E. S.R.L., Municipiul București și S.C. D. S.A. și a obligat pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE să plătească reclamanților cheltuieli de judecată în cuantum de 6.785,18 RON; a menținut sentința în ceea ce privește soluționarea excepțiilor, respingerea ca nefondate a capetelor de cerere II și III formulate în contradictoriu cu C. S.A., respingerea ca nefondat a capătului de cerere având ca obiect obligarea la plata daunelor morale și respingerea ca nefondată a cererii reconvenționale și a obligat apelanții -reclamanți la plata către apelantul - pârât Orașul Voluntari a sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin cererea depusă la data de 24 aprilie 2018, reclamanții A. și B. au solicitat completarea deciziei civile nr. 338A din data de 19.02.2018, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă, în dosarul nr. x/2014, în sensul obligării pârâtei A.N.L. să plătească apelanților-reclamanți daune interese în cuantum de 66.119,60 euro în completare pentru perioada cuprinsă între 21.03.2014 și 06.02.2018 și în continuare să plătească daune interese de 1.406, 80 euro/lună până la predarea efectivă a locuinței, după realizarea recepției la terminarea lucrărilor, cu obligarea la cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 984A din 12 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă s-a admis cererea de completare a deciziei civile nr. 338A din 19 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă, în dosarul nr. x/2014, formulată de apelanții – reclamanți A. și B., în contradictoriu cu apelantele - pârâte AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Județul Ilfov, Orașul Voluntari, Municipiul București, G. S.A. și E. S.R.L..

S-a dispus completarea deciziei civile nr. 338A/19.02.2018, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă, în dosarul nr. x/2014, în sensul că a fost obligată pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE să plătească reclamanților despăgubiri de 1406,8 euro/lună începând cu data de 22.03.2014 și până la predarea efectivă a locuinței.

În cauză, a fost recurată, inițial, decizia civilă nr. 338A din 19 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, acest recurs fiind înregistrat pe rolul instanței supreme sub nr. x/2014.

Ulterior, recurenta-pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 984A din 12 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, recursul fiind înregistrat pe rolul instanței supreme sub nr. x/2018.

Înalta Curte, în ședința din 10 decembrie 2019, a dispus conexarea dosarului nr. x/2018 la dosarul nr. x/2014, în temeiul dispozițiilor art. 139 raportat la art. 490 alin. (2) și art. 471 alin. (8) C. proc. civ.

Prin decizia nr. 2333 din 10 decembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă a anulat ca netimbrat recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și Marici iulieana-B. împotriva deciziei civile nr. 338 A din 19 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă; a respins ca lipsit de interes recursul declarat de recurenta-pârâtă E. S.R.L. împotriva aceleiași decizii; a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE împotriva deciziei civile nr. 338 A din 19 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă.

A fost obligată recurenta-pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE la plata sumei de 3570 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul-pârât Orașul Voluntari prin Primar.

Prin aceeași decizie, a fost admis recursul declarat de recurenta-pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE împotriva deciziei civile nr. 984A din 12 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă, a casat decizia recurată și a trimis cauza aceleiași instanțe spre o nouă judecată a cererii de completare.

Prin decizia civilă nr. 350 A din 26 februarie 2021, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins cererea de completare a deciziei din apel pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2014, în rejudecare, după casare, formulate de apelanții-reclamanți A. și B., în contradictoriu cu intimata-pârâtă Agenția Națională pentru Locuințe, privind capătul de cerere vizând acordarea de despăgubiri și în continuare pană la predarea efectivă a locuinței.

Împotriva deciziei civile nr. 350 A din 26 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, reclamanții A. și B. au formulat recurs, indicând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului de către Curtea de Apel București.

În motivarea cererii de recurs, s-a susținut, în esență, că instanța de apel, în rejudecare, nu a respectat indicațiile Înaltei Curți și a adăugat motive prin care s-a substituit voinței reclamanților, a schimbat cererea de apel si modul de învestire a instanței de apel, ca sa găsească justificare pentru soluția din apel.

Invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., împotriva deciziei civile nr. 350 A din 26 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă, reclamanții A. și B. au formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului de către Curtea de Apel București.

În motivarea cererii de recurs, recurenții au susținut, în esență, că instanța de apel, in rejudecare, nu a respectat indicațiile Înaltei Curți și a adăugat motive prin care s-a substituit voinței reclamanților, a schimbat cererea de apel și modul de învestire a instanței de apel, ca să găsească justificare pentru soluția din apel.

În opinia recurenților, motivarea instanței în sensul că reclamanții au urmărit prin cererea de apel completarea dispozitivului sentinței nr. 4301/15.07.2016 reprezintă o mistificare a adevărului și un considerent contradictoriu, față de un alt considerent cuprins în aceeași hotărâre, întrucât a fost apelat doar capătul de cerere principal, prin care reclamanții au cerut obligarea ANL, în temeiul răspunderii civile contractuale, la plata de daune în continuare până la predarea imobilului, care a fost respins în întregime.

Astfel, apreciază recurenții, nu există o omisiune a primei instanțe de pronunțare asupra capătului de cerere principal sau o pronunțare doar pe partea din pretenții pe acest capăt de cerere, ca să fie incidentă completarea hotărârii;

Totodată, prin apelul formulat, au urmărit obținerea numai de la ANL a tuturor daunelor aferente perioadei cuprinse între 21.03.2100-21.03.2014 și în continuare până la predarea imobilului.

Or, dacă ar fi dorit daunele pe capătul de cerere subsidiar, reclamanții ar fi făcut cerere de completare, pentru daunele aferente perioadei curprinse între 21.03.2014 și în continuare până la predarea imobilului;

Dacă ar fi dorit păstrarea cererii de chemare în judecată, ar fi făcut apel pe capătul de cerere principal și cerere de completare pe capătul de cerere subsidiar.

Reținerea concomitentă a motivului că, deși capătul de cerere principal a fost respins, adică prima instanța s-a pronunțat pe acesta în întregime, totuși, pentru că, prin cele două petite, principal și subsidiar, reclamanții au cerut și plata daunelor în continuare, pentru respingerea capătului de cerere principal în totalitate, există calea cererii de completare, reprezintă o fractură de logică, făcută cu rea credință și reprezintă motive contradictorii.

Recurenții au arătat că nu s-a formulat apel de către reclamanți cu privire la capătul de cerere subsidiar, admis în parte, de prima instanța, acesta fiind apelat de celelalte părți, subliniind că diferența între cele două capete de cerere, este substanțială, nefiind reprezentată doar de schimbarea temeiului de drept din răspunderea civilă contractuală în cea delictuală, ci și de componența pârâților.

Prezența pârâților a fost determinată de existența unor raporturi juridice, diferite, pe baza unor acte juridice diferite și a unor dispoziții legale aferente, iar obligarea la plata de daune prin sentința civilă nr. 4301/15.07.2016 s-a făcut de către Tribunalul București – secția a VI-a Civilă prin luare în considerare a tuturor acestor aspecte de diferența.

În prima judecată instanța nu a cerut precizări ale cererii de chemare în judecata și nici nu a făcut calificări de natură să ducă la o modificare a acesteia, așa încât instanțele de apel sunt ținute de modul de învestire făcut de reclamanți prin cererea de chemare în judecată.

Nici în căile de atac ale apelului sau recursului nu s-au cerut precizări ori clarificări, care să ducă la un alt mod de învestire a instanței.

Prin neapelarea capătului de cerere subsidiar de către reclamanți, înseamnă că instanța de apel nu a fost învestită cu judecarea acestuia de reclamanți, iar limita devoluțiunii a fost fixată de aceștia prin judecarea apelului asupra capătului de cerere principal, respins în totalitate.

În schimb, Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă le impune reclamanților să introducă cerere de completare pe capătul de cerere subsidiar, prin care s-au cerut daune celor opt pârâți (rămași), deși reclamanții, prin însăși cererea de chemare în judecată, au indicat, în principal, că doresc daune de la ANL și, cu toate că acest capăt de cerere a fost respins în întregime. Prin urmare, recurenții au susținut că se încalcă principiul disponibilității în procesul civil.

Faptul că obiectul cauzei este identic, constând în daune pentru lipsa de folosință din data 21.03.2100-21.03.2014 și în continuare la plata daunelor la predarea imobilului, nu înseamnă că cele doua capete de cerere, principal și subsidiar sunt identice, și că diferența ar consta doar în temeiul de drept, atâta timp cât pârâții sunt diferiți, raporturile juridice exhibate în concret sunt absolut diferite.

Curtea de apel, în contradicție cu art. 444 și 445 C. proc. civ., a motivat că reclamanții trebuiau să facă cerere de completare a soluției de respingere a acestui capăt de cerere, deși capătul de cerere principal a fost respins, cu mențiune distinctă în dispozitivul sentinței civile nr. 4301/15.07.20116.

Recurenții au susținut că hotărârea recurată este în dezacord cu decizia de casare prin care Înalta Curte a trasat în sarcina instanței de rejudecare să facă verificări ale îndeplinirii condițiilor art. 445 C. proc. civ., verificări în cadrul cărora Curtea de Apel București trebuia să vadă diferențele de esență dintre cele două capete de cerere, principal și subsidiar, și modul de soluționare a acestora de către prima instanță, însă prin omisiune, le-a negat, ceea ce nu reprezintă dezlegarea pricinii.

În final, redând dispozitivul sentinței nr. 4301 din 15 iulie 2016, pronunțată de Tribunalul București – secția a VI-a Civilă, recurenții susțin că există în dispozitiv mențiunea de admitere în parte a cererii și de respingere a capătului de cerere principal ca nefondat. Respingerea acestui capăt de cerere principal a fost apelată de către reclamanți pentru toate pretențiile și, doar, pe acest capăt de cerere a fost admis apelul prin decizia civila nr. 338A/19 februarie 2018, față de care a fost formulată cerere de completare, întrucât nu s-a pronunțat pe toate pretențiile.

Intimata A.N.L. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea ca temeinică și legală a deciziei recurate.

Intimatul Orașul Voluntari a depus întâmpinare prin care a arătat că nu are calitate procesuală pasiva in judecarea recursului, având în vedere că a fost scos din cauză de către Curtea de Apel București – secția a VI-a Civila, la termenul de judecată din data de 26.02.2021. Pe fond, a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de apel ca fiind legală, sub aspectul criticilor formulate, cu cheltuieli de judecată constând în onorariul de avocat.

Intimatul Județul Ilfov a depus întâmpinare prin care a arătat că nu are calitate procesuală pasivă în judecarea recursului, având în vedere cele reținute de către Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă, la termenul de judecată din data de 26.02.2021, solicitând scoaterea sa din cauză.

Intimatul G. S.A. (fosta D.) a depus întâmpinare prin care a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive și respingerea cererii de recurs ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, întrucât cererea de recurs privește efectele hotărârii instanței de apel în ce privește raportul juridic dintre ANL și recurenții A. și B..

Înalta Curte de Casație și Justiție a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 26 ianuarie 2022, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 18 mai 2022 a fost admis în principiu recursul și a fost acordat termen pentru soluționarea acestuia, cu citarea părților.

Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocat de recurenți, hotărârea poate fi casată când prin aceasta, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Subsumat acestui motiv de nelegalitate, recurenții au susținut, în esență, că instanța de apel, în rejudecare, nu a respectat indicațiile deciziei de casare, a adăugat motive prin care aceasta s-a substituit voinței reclamanților, a schimbat cererea de apel și modul de învestire a instanței de apel; a încălcat principiul disponibilității și dispozițiile art. 445 C. proc. civ., însă criticile subsumate acestui motiv de casare nu sunt fondate.

Pentru a facilita deplina înțelegere a raționamentului care stă la baza prezentei decizii, se cuvine amintit că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanții A. și B. au solicitat repararea prejudiciului suferit de la data la care locuința ar fi trebuit să fie predată la cheie și până la predarea efectivă (atât în cadrul capătului principal I.1, cât și în cadrul capătului subsidiar I.2), iar, prin sentința nr. 4301 din 15 iulie 2016, Tribunalul București a obligat pârâții Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, Județul Ilfov, Orașul Voluntari, E. S.R.L., Municipiul București, D. S.A. și Agenția Națională pentru Locuințe, la plata în solidar a sumei de 184.009 RON reprezentând despăgubiri aferente perioadei 21.03.2011-21.03.2014, fără a se pronunța în mod expres asupra capătului de cerere vizând acordarea de despăgubiri și în continuare până la predarea efectivă a imobilului.

Se constată că tribunalul a respins capătul principal, a admis capătul de cerere subsidiar și a admis cererea de obligare la plata despăgubirilor aferente perioadei 21.03.2011-21.03.2014, fără a se pronunța și asupra daunelor în continuare după data de 21.03.2014, deși reclamanții au solicitat obligarea și în continuare la plata daunelor până la predarea imobilului în cadrul ambelor capete de cerere, principal și subsidiar.

Prin apelul promovat, reclamanții A. și B. (pct. III din cererea de apel, f.137 verso, vol. II CAB) au criticat sentința civilă nr. 4301 din 15 iulie 2016, pronunțată de Tribunalul București – secția a VI-a Civilă, în dosarul nr. x, susținând, în esență, că au fost încălcate dispozițiile art. 1073 și art. 1084–1086 și principiul disponibilității în ceea ce privește perioada pentru care au fost acordate daunele, întrucât prin acțiunea demarată acestea au fost cerute până la data predării efective a locuinței, însă instanța de judecată fără nici o susținere sau vreo probă a limitat acordarea daunelor până la data de 21.03.2014.

Așa fiind, contrar susținerilor recurenților, instanța de apel a reținut cu justețe că, în primul ciclu procesual, prin apelul formulat împotriva sentinței nr. 4301 din 15 iulie 2016, reclamanții au urmărit să obțină completarea dispozitivului hotărârii atacate cu o soluție dată în privința capătului de cerere privitor la obligarea la plata și în continuare, până la predarea la cheie a locuinței către reclamanți.

Conform dispozițiilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ.: "în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul".

Prin decizia de casare nr. 2333 din 25 mai 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-a arătat în mod expres: "În speță, instanța de apel a admis o parte din pretențiile reclamanților, respingând cererea pentru restul pretențiilor, iar în urma admiterii cererii de completare a dispozitivului s-a pronunțat asupra capătului de cerere lăsat nesoluționat de tribunal, prin care reclamanții au solicitat despăgubiri de la data introducerii cererii de chemare în judecată (22.03.2014) și până la predarea efectivă a locuinței.

Contrar celor reținute de instanța de apel, schimbarea temeiului juridic al răspunderii civile și aplicarea altor dispoziții legale decât cele reținute de prima instanță nu sunt de natură a înlătura dispozițiile art. 445 C. proc. civ., deoarece omisiunea primei instanțe de a se pronunța cu privire la despăgubirile solicitate în continuare ar fi trebuit soluționată în condițiile art. 442-444 C. proc. civ., neputând constitui obiectul unui motiv de apel".

Se constată că instanța de apel, în rejudecare, a procedat în mod corect, respectând decizia instanței de casare cu privire la problemele de drept dezlegate, pronunțând o soluție legală, în raport cu limitele trasate de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Art. 444 alin. (1) C. proc. civ. prevede că: "(1) Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare".

Totodată, conform art. 445 C. proc. civ.: "îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor contradictorii ori completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condițiile art. 442-444".

În acest context juridic, față de omisiunea primei instanțe de a se soluționa capătul de cerere privitor la obligarea la plată și în continuare, până la predarea la cheie a locuinței către reclamanți, curtea de apel a reținut cu justețe că nu poate fi admisă o cerere de completare a deciziei din apel în condițiile în care prin aceasta se tinde la completarea dispozitivului sentinței apelate.

Cu referire la încălcarea principiului disponibilității, de care se prevalează recurenții, trebuie subliniat că apelul, chiar dacă provoacă o nouă judecată în fond, rămâne o cale de atac de reformare prin care o instanță superioară celei care a pronunțat hotărârea în primă instanță verifică legalitatea și temeinicia acesteia din urmă, dar și cu respectarea ordinii de exercitare a căilor legale speciale, respectiv a celor prevăzute de art. 445 C. proc. civ. enunțate.

Dacă s-ar proceda în sensul pretins de recurenți, s-ar înfrânge atât prevederile legale imperative ale art. 445 C. proc. civ., a căror încălcare chiar aceștia o reclamă, cât și principul constituțional al legalității căilor de atac, reglementat de art. 129 din Constituție.

Prin urmare, împrejurarea că soluția pronunțată nu a corespuns voinței recurenților-reclamanți nu reprezintă un motiv de nelegalitate care să conducă la casarea deciziei recurate, instanța de apel dând o corectă eficiență normelor de drept și regulilor de procedură pe care s-a bazat soluția.

Totodată, având în vedere că raționamentul instanței de apel, așa cum a fost expus, nu are elemente de contradictorialitate, critica subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. urmează a fi respinsă.

Pentru rațiunile înfățișate, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții B. și A. împotriva deciziei civile nr. 350A din 26 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă, menținând decizia recurată, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții B. și A. împotriva deciziei civile nr. 350A din 26 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 septembrie 2022.