ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1327/2024

Ședința publică din data de 13 iunie 2024

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins".

A. Circumstanțele cauzei. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la data de 14 ianuarie 2022 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 344.463,48 RON, reprezentând contravaloarea penalităților de 1% din valoarea obligației, calculate pentru fiecare zi de întârziere, în temeiul dispozițiilor art. 8 din contractul de prestări servicii nr. x/01.01.2020, încheiat între părți, aferente facturilor fiscale emise pentru efectuarea serviciilor de mentenanță terenuri fotbal, scadente și achitate prin poprirea conturilor pârâtei în data de 21 decembrie 2021, după cum urmează:

- nr. x/01.05.2020, rest de plată 53,13 RON, penalitate 315,59 RON;

- nr. x/30.05.2020, rest de plată 4.212 RON, penalitate 23.797,80 RON;

- nr. x/23.06.2020, rest de plată 2.201 RON, penalitate 11.907,41 RON;

- nr. x/30.07.2020, rest de plată 6.087 RON, penalitate 30.678,48 RON;

- nr. x/28.08.2020, rest de plată 5.000 RON, penalitate 23.750,00 RON;

- nr. x/02.10.2020, rest de plată 5.458,10 RON, penalitate 24.015,64 RON;

- nr. x/30.10.2020, în cuantum de 15.743,70 RON, penalitate 64.864,04 RON;

- nr. x/30.11.2020, în cuantum de 13.685 RON, penalitate 52.139,85 RON;

- nr. x/14.01.2021, în cuantum de 6.015,45 RON, penalitate 20.211,91 RON;

- nr. x/22.02.2021, în cuantum de 9.520 RON, penalitate 28.274,40 RON;

- nr. x/15.03.2021, în cuantum de 11.751,25 Iei, penalitate 21.387,28 RON;

- nr. x/16.04.2021, în cuantum de 12.197.50 Iei, penalitate 22.199,45 RON;

- nr. x/16.05.2021, în cuantum de 11.495,40 RON, penalitate 20.921,63 RON;

Pârâta B. S.A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei, în principal, prin admiterea excepției autorității de lucru judecat, în conformitate cu art. 432 din C. proc. civ., cu privire la suma de 279.955,12 RON, iar cu privire la suma de 64.508,36 RON, ca neîntemeiată. În subsidiar, pârâta a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, ca urmare a constatării, pe cale incidentală, a nulității art. 8 din contractul de prestări servicii nr. x/01.01.2020.

Reclamanta a depus cerere de completare și modificare a acțiunii introductive, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată pârâta B. S.A. la plata sumei de 396.728,28 RON, reprezentând contravaloarea penalităților de 1% din valoarea obligației, calculate pentru fiecare zi de întârziere, în temeiul dispozițiilor art. 8 din contractul de prestări servicii nr. x/01.01.2020, încheiat între părți, aferente facturilor fiscale emise pentru efectuarea serviciilor de mentenanță terenuri fotbal, scadente și achitate prin poprirea conturilor pârâtei în data de 21 decembrie 2021, precum și în data de 19 aprilie 2022.

Prin întâmpinarea la cererea de completare și modificare a acțiunii promovate de reclamanta A. S.R.L., pârâta B. S.A. a solicitat respingerea acesteia.

Prin sentința civilă nr. 1094/2023 din 3 mai 2023, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.A.; pârâta a fost obligată la plata sumei de 396.728,28 RON, reprezentând contravaloarea penalităților de 1% din valoarea obligației, calculate pentru fiecare zi de întârziere, în temeiul dispozițiilor art. 8 din contractul de prestări servicii nr. x/01.01.2020, încheiat între părți; totodată, pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 27.050 RON.

Prin decizia civilă nr. 1899/A din 4 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2022, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de către apelanta-pârâtă B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1094/2023 din 3 mai 2023 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă; apelanta-pârâtă B. S.A. a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 10.000 RON.

B. Calea de atac exercitată în cauză

La data de 11 ianuarie 2024 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2022, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1899/A din 4 decembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Recurenta-pârâtă și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând desființarea deciziei recurate și respingerea în tot a acțiunii introductive, în principal, prin admiterea excepției autorității de lucru judecat, în conformitate cu art. 432 din C. proc. civ., cu privire la suma de 332.219,92 RON, iar cu privire la suma de 64.508,36 RON, ca neîntemeiată. În subsidiar, recurenta a solicitat respingerea acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată, ca urmare a constatării pe cale incidentală a nulității art. 8 din contractul de prestări servicii nr. x/01.01.2020.

Decizia recurată a fost criticată sub aspectul nelegalității, pentru următoarele motive:

Autoarea căii de atac a arătat că potrivit susținerilor reclamantei și calculului de penalități anexat, suma de 279.955,12 RON reprezintă penalități de întârziere aferente facturilor fiscale nr. x/01.05.2020, nr. y/30.05.2020, nr. z/23.06.2020, nr. w/30.07.2020, nr. t/28.08.2020, nr. s/02.10.2020, nr. q/30.10.2020, nr. r/30.11.2020, nr. 171/14.01.2021, nr. 175/22.02.2021, nr. 217/15.06.2021 și nr. 226/11.08.2021.

Cu privire la penalitățile de întârziere aferente acestor facturi, instanța s-a pronunțat deja prin hotărâre definitivă, în sensul respingerii pretențiilor, prin hotărârile date în cauza nr. x/2021, cauza nr. x/2021 și cauza nr. x/2021), întrucât pârâta nu le datorează, intenția părților fiind aceea de a exclude clauza referitoare la penalitățile de întârziere din contractul de prestări servicii.

Întrucât pretențiile intimatei-reclamante A. S.R.L. privind aceste penalități de întârziere decurg din același raport juridic și au același temei (contractul de prestări servicii), recurenta-pârâtă apreciază că există identitate de părți și cauză cu privire la suma de 332.219,92 RON. Așadar, pentru pretențiile din cauzele anterior menționate, se impunea admiterea excepției autorității de lucru judecat potrivit art. 432 și art. 430 din C. proc. civ., cu consecința respingerii acestora.

Analizând excepția, instanța de fond în mod greșit a apreciat că instanțele care au soluționat ordonanțele de plată nu au soluționat și capetele accesorii privind penalitățile de întârziere, lăsând soluționarea acestora pe calea dreptului comun. Din examinarea acestor hotărâri, rezultă clar că instanțele au soluționat și aceste capete de cerere, respingându-le motivat. Mai mult, în cazul sentinței civile nr. 8435 din 27 iulie 2021, pronunțate de Judecătoria Sectorului 2 București, în dosarul nr. x/2021, a fost dată și o hotărâre în acțiunea în anularea ordonanței de plată, respinsă pentru aceleași raționamente.

Prin urmare, față de suma de 332.219,92 RON, instanța de fond trebuia să admită excepția autorității de lucru judecat.

În subsidiar, cu privire la efectul pozitiv al hotărârilor judecătorești menționate, instanța de apel trebuia să le ia în considerare în vederea stabilirii voinței reale a părților, în sensul că acestea au dorit eliminarea penalităților pentru plata cu întârziere a facturilor.

Referitor la suma de 64.508,36 RON, recurenta a menționat că aceasta reprezintă penalități de întârziere aferente facturilor nr. x/15.03.2021, nr. y/16.04.2021 și nr. 210/16.05.2021, pentru perioada 22.06.2021 - 21.12.2021. Aceste facturi nu au făcut obiectul analizei instanțelor de judecată în cauzele anterior menționate.

Potrivit recurentei, sunt neîntemeiate pretențiile formulate de reclamantă cu privire la aceste sume.

În primul rând, autoarea căii de atac a susținut faptul că beneficiază de efectul de lucru judecat, conform art. 430 din C. proc. civ. constatările instanței din sentința civilă nr. 10294 din 8 octombrie 2021, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, în dosarul nr. x/2021 (n.b. - soluționarea cererii în anulare) privind manifestarea de voință a părților de a elimina clauza referitoare la penalitățile de întârziere. Deși nu există o "ierarhie" explicită a hotărârilor judecătorești, recurenta consideră că interpretarea făcută în sentința civilă nr. 10294 din 8 octombrie 2021, fiind pronunțată într-un complet de doi judecători (definitivă prin respingerea acțiunii în anulare) are o forță mai mare decât o hotărâre dată într-un complet format dintr-un singur judecător (definitivă prin neapelare). Efectul pozitiv al hotărârilor judecătorești anterior menționate trebuia să fie avut în vedere și la stabilirea voinței reale a părților, opinia recurentei-pârâte fiind aceea că părțile au urmărit eliminarea penalităților pentru plata cu întârziere a facturilor fiscale. Odată eliminată fizic această dispoziție din contract, ea nu poate avea ca efect "reactivarea" dispozițiilor generale din contract privind executarea cu întârziere a oricărei obligații.

În al doilea rând, titulara recursului a arătat că în situația în care s-ar admite recalificarea penalităților de întârziere din contract în clauză penală, aceasta este nulă prin raportare la prevederile art. 1.541 alin. (2) din C. civ.. Sub acest aspect, recurenta a făcut referire la faptul că dobânda legală penalizatoare între profesioniști este la un nivel de aproximativ 15% pe an, iar clauza penală fixată de părți duce această dobândă la un cuantum de 365% pe an. De asemenea, chiar dacă aceasta nu ar fi catalogată ca fiind nulă, dispozițiile art. 1.541 alin. (1) lit. b) din C. civ. stabilesc că instanța poate reduce penalitatea în mod excepțional, atunci când este mult disproporționată față de prejudiciul ce putea fi prevăzut de părți la încheierea contractului, astfel încât se aplică și în cauza dedusă judecății. Recurenta a concluzionat în sensul că nu există niciun motiv pentru a nu putea aplica acest raționament și contractelor încheiate între profesioniști.

C. Apărarea intimatei

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, fără a face dovada existenței și întinderii lor.

Recurenta-pârâtă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

D. Aplicabilitatea dispozițiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018

În cauză nu este aplicabilă procedura de filtrare a recursului, reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, fiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018, care prevede că art. 493 se abrogă, raportat la conținutul art. 24 din C. proc. civ., conform căruia, "Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

Procedura de soluționare a recursului

În etapa recursului s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 490 din C. proc. civ.

Prin rezoluția din 22 aprilie 2024 s-a fixat termen la data de 13 iunie 2024, în ședință publică, cu citarea părților.

E. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce succed.

În raport cu temeiul juridic al cererii de recurs, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că motivul de nelegalitate ce vizează încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material a fost invocat în mod formal, întrucât recurenta nu a dezvoltat nicio critică în susținerea acestui caz de casare.

Totodată, cum încadrarea în drept a motivelor de casare revine instanței de control judiciar în funcție de criticile formulate și de conținutul lor, prin raportare la normele de drept incidente, instanța de recurs sesizează că recurenta-pârâtă opune în calea extraordinară de atac încălcarea, de către instanța de apel, a normelor de procedură circumscrise autorității de lucru judecat, ceea ce conduce la încadrarea ei în motivul de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., iar nu în cel de la pct. 7 al aceleiași norme de drept, astfel că examinarea recursului va fi realizată adaptat acestui temei.

Înalta Curte reamintește că autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări: prima corespunde unui efect negativ, de natură să oprească o a doua judecată și ea presupune tripla identitate (de părți, obiect și cauză), iar a doua corespunde efectului pozitiv, reflectând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, care nu mai pot fi contrazise și care se impun într-un alt proces aflat în legătură cu cel anterior.

În acest context, doar încălcarea efectului negativ al autorității de lucru judecat se circumscrie motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., nu și încălcarea efectului pozitiv, concluzie desprinsă din soluția pe care art. 497 teza finală din C. proc. civ. o reglementează, potrivit căruia, atunci când casarea intervine pentru încălcarea autorității de lucru judecat, "cererea se respinge ca inadmisibilă" - măsură justificată doar în cazul efectului negativ al autorității de lucru judecat, al cărui rost este cel de a opri a doua judecată.

În cazul încălcării efectului pozitiv, ignorarea modului în care, anterior, au fost dezlegate anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți ori, dimpotrivă, reținerea nelegală a anumitor aspecte ca fiind deja dezlegate, conturează o critică ce se subsumează ipotezei prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Potrivit recurentei, analizând excepția autorității de lucru judecat, instanța de fond a apreciat, în mod greșit, că instanțele care au soluționat ordonanțele de plată nu au soluționat și capetele accesorii privind penalitățile de întârziere, lăsând soluționarea acestora pe calea dreptului comun. Din examinarea acestor hotărâri, rezultă clar că instanțele au soluționat și aceste capete de cerere, respingându-le motivat. Mai mult, în cazul sentinței civile nr. 8435 din 27 iulie 2021, pronunțate de Judecătoria Sectorului 2 București, în dosarul nr. x/2021, a fost dată și o hotărâre în acțiunea în anularea ordonanței de plată, respinsă pentru aceleași raționamente. Prin urmare, față de suma de 332.219,92 RON, instanța de fond trebuia să admită excepția autorității de lucru judecat.

Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurentei, întrucât este legală hotărârea instanței de apel care a reținut că soluția pronunțată în procedură simplificată nu are autoritate de lucru judecat în sensul art. 430-431 din C. proc. civ., cât timp dreptul creditorului de a acționa din nou debitorul, în procedura de drept comun, este expres prevăzut de lege.

Sub acest aspect, se reține că alin. (1) al art. 1021 din C. proc. civ. reglementează situația în care apărările debitorului sunt întemeiate și duc la respingerea cererii de ordonanță de plată, în timp ce alin. (2) reglementează cazul în care instanța nu se poate lămuri cu privire la caracterul cert, lichid, exigibil al creanței, aspecte pentru lămurirea cărora ar fi nevoie de administrarea unor probe invocate de debitor, dar inadmisibile pe calea specială a ordonanței de plată. Alin. (3) prevede posibilitatea creditorului să introducă acțiunea pe drept comun în ambele cazuri, de unde se poate reține concluzia că în toate cazurile, încheierea de respingere a cererii de ordonanță de plată este lipsită de autoritate de lucru judecat.

Contrar celor susținute de recurenta-pârâtă, instanța de prim control judiciar a procedat în mod corect, nefiind incidentă situația în care avea obligația să confere valoare de lucru judecat unor aspecte care fuseseră dezlegate anterior.

Prin urmare, nu au fost încălcate normele de drept procesual, care reglementează efectele hotărârii judecătorești, cuprinse în art. 430 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., texte legale potrivit cărora "hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă".

Susținerile referitoare la faptul că în situația în care s-ar admite recalificarea penalităților de întârziere din contract în clauză penală, aceasta este nulă prin raportare la prevederile art. 1.541 alin. (2) din C. civ., nu conțin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmațiile identice ale aceleiași părți făcute în fața instanței de apel, care și-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigențelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curți, învestite cu verificarea legalității hotărârii instanței de apel.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanța de apel, recurenta tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor sale, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, iar nu și al treilea grad devolutiv.

De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menține hotărârea primei instanțe, al cărei raționament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanței de prim control judiciar.

Față de cele anterior expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei instanței de apel.

Cu toate că recurenta-pârâtă B. S.A. se dovedește a fi partea care a pierdut procesul și care, în aceste condiții, ar fi putut să fie obligată să suporte cheltuielile de judecată, în speță, intimata-reclamantă A. S.R.L. nu a depus documente justificative în susținerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, astfel că, în aplicarea dispozițiilor art. 452 din C. proc. civ., cererea urmează a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1899/A din 4 decembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat.

Respinge cererea intimatei-reclamante A. S.R.L. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 iunie 2024.