ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1206/2025

HOTĂRÂRE

17.09.2025

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1206/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 17 septembrie 2025

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2024, la data de 10.04.2024, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta OPERATORUL PIEȚEI DE ENERGIE ELECTRICĂ ȘI DE GAZE NATURALE OPCOM S.A., a solicitat anularea adresei nr. x/10.10.2023 emisă de OPCOM S.A., prin care aceasta a respins solicitarea privind transferul în contul de producător al lui A. S.R.L. a unui număr de 15.881 certificate verzi aflate în stoc și prevăzute în contractul de transfer de activitate autentificat sub nr. x/25.11.2022; obligarea pârâtei să transfere în contul de producător al lui A. S.R.L. din Registrul de certificate verzi un număr de 15.881 certificate verzi aflate în stoc și prevăzute în contractul de transfer de activitate autentificat sub nr. x/25.11.2022; obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 8 și urm. din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, pe cele ale art. 194 și urm. C. proc. civ., precum și pe cele ale art. 10 alin. (5)

și 5

din Legea nr. 220/2008, republicată, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 19 și art. 23 lit. o) ind. l din Regulamentul de organizare și funcționare a pieței de certificate verzi, aprobat prin Ordinul A.N.R.E. nr. 77/2017.

Prin sentința civilă nr. 1591 din 9 octombrie 2024, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția civilă (litigii cu profesioniști).

Pentru a pronunța această soluție, instanța de contencios administrativ a reținut că, între reclamanta A. S.R.L., în calitate de cumpărător, și B. S.R.L., în calitate de vânzător, a fost încheiat contractul de transfer de active/afacere autentificat sub nr. x/25.11.2022, prin care reclamanta a preluat Unitatea 1 de producție energie electrică regenerabilă CEF Vieru 1, situată în com. Vieru, jud. Giurgiu, împreună cu toate echipamentele și instalațiile necesare funcționării sale, cu terenul aferent și construcțiile industriale și edilitare edificate pe acesta, 34.140 certificate verzi amânate la tranzacționare și 23.137 certificate verzi aflate în stoc, aferente acestei unități.

A mai reținut că reclamanta s-a adresat pârâtei în mai multe rânduri solicitând transferul certificatelor verzi din contul B. S.R.L. în contul de producător al societății A. S.R.L., la solicitări primind răspunsurile prin adresele nr. x/10.10.2023 și nr. y/14.11.2023, în sensul că pârâta va întreprinde acțiunile solicitate de petentă numai după confirmarea din partea A.N.R.E. a posibilității realizării acestui tip de transfer și va reveni cu un răspuns.

Curtea de apel a subliniat că interpretarea sistematică a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c), art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004 impune concluzia potrivit căreia numai determinarea naturii juridice a litigiului ca fiind de contencios administrativ atrage competența instanțelor de contencios administrativ.

A redat definiția contenciosului administrativ prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, arătând că este activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, Curtea a reținut că litigiul nu se circumscrie sferei contenciosului administrativ, prin aceea că nu pune în discuție legalitatea unui act administrativ tipic sau asimilat emis de o autoritate publică.

Curtea a reținut și că pârâta este o societate pe acțiuni, iar nu este o autoritate publică "stricto sensu" și că, în raport de atribuțiile și de modul concret de funcționare, nu poate fi asimilată unei autorități publice, nefiind o persoană juridică de drept privat care, potrivit legii, a obținut statut de utilitate publică sau este autorizată să presteze un serviciu public, în regim de putere publică. Astfel, a reținut că pârâta a fost înființată prin H.G. nr. 627/2000, fiind o filială înființată în structura Transelectrica S.A., iar potrivit art. 10 alin. (1) este persoană juridică română, societate comercială cu capital integral de stat care se organizează și funcționează potrivit dispozițiilor legale în vigoare și statutului prevăzut în anexa nr. 2. De asemenea, potrivit art. 10 alin. (2), activitatea pârâtei se desfășoară pe bază de licență acordată de A.N.R.D.E., în condițiile legii.

Referitor la obiectul principal de activitate, acesta constă, conform art. 12, în administrarea pieței de energie electrică, stabilirea ordinii de merit-vânzare pentru producători către furnizori, în scopul menținerii echilibrului permanent dintre producție și consum, asigurând desfășurarea tranzacțiilor și contractelor comerciale ale participanților autorizați pe bază de licențe în condițiile legii. Totodată, potrivit art. 6 din anexa 2 din H.G. nr. 627/2000, obiectul de activitate constă în asigurarea unui cadru organizat de desfășurare a tranzacțiilor comerciale pentru energia electrică pe bază de licență, în condițiile legii.

Curtea de apel a concluzionat că niciuna dintre atribuțiile stabilite în sarcina pârâtei nu constituie un serviciu public care să fie exercitat în regim de putere publică, iar faptul că are capital integral de stat sau că, potrivit art. 30 din Legea nr. 123/2012 a energiei electrice și a gazelor naturale, activitatea de transport al energiei electrice constituie serviciu public de interes național nu o transformă într-o autoritate publică asimilată, întrucât nu acționează în regim de putere publică și nu emite acte administrative în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

În continuare, Curtea a considerat că trebuie diferențiată importanța activității pârâtei pentru economia națională de regimul de putere publică, astfel că, chiar dacă prestează un serviciu public, natura juridică a acesteia rămâne aceea de societate comercială.

În al doilea rând, Curtea a reținut că litigiul prin obiectul său nu este specific contenciosului administrativ, ci este de natură civilă, fiind în legătură cu derularea unui contract de vânzare cumpărare de certificate verzi, pârâta având obligația legală de a opera transferul de certificate verzi de la vânzător la cumpărător, litigiul pornind de la un transfer de activitate (de afacere, ca operațiune comercială) în domeniul energiei electrice de la un terț către reclamantă (cumpărător), transfer care, conform unui contract de vânzare-cumpărare, a inclus și certificatele verzi amânate și certificatele verzi deținute în stoc.

Cu referire la certificatele verzi, Curtea a arătat că acestea nu sunt acte administrative, ca de altfel nici operațiunile cu acestea, ci au natură comercială, astfel că pretențiile în legătură cu certificatele verzi nu sunt specifice sferei contenciosului administrativ, iar refuzul exprimat în legătură cu acestea nu este un act administrativ asimilat.

De asemenea, Curtea a precizat că trebuie distins între competențele A.N.R.E., ca autoritate administrativă în domeniul certificatelor verzi și chestiunea tranzacționării certificatelor verzi între particulari.

În consecință, solicitarea reclamantei nu are ca obiect obligarea la emiterea unui act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, întrucât nu dă naștere, nu modifică și nu stinge în regim de putere publică niciun raport juridic de drept administrativ, această concluzie fiind în acord cu decizia Curți Constituționale nr. 1353/10.12.2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 884 din 29.12.2018.

Din perspectiva stabilirii dacă pretenția reclamantei are ca obiect o operațiune administrativă, Curtea a reținut că operațiunea administrativă constituie o formă procedurală prealabilă emiterii unui act administrativ și, în privința refuzului îndeplinirii unei astfel de operațiuni ce conduce implicit la imposibilitatea emiterii actului administrativ, legiuitorul a prevăzut prin dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 accesul la instanța de contencios administrativ, însă pârâta nu emite acte administrative în regim de putere publică, cu atât mai puțin emiterea și/sau tranzacționarea certificatelor respective ar putea fi calificată o operațiune administrativă, întrucât nu precedă emiterea unui act administrativ.

Totodată, în ceea ce privește chestiunea dacă emiterea certificatelor verzi în baza actelor administrative ale A.N.R.E. ar reprezenta o operațiune administrativă ulterioară, Curtea a reiterat că pârâta nu este o autoritate publică, nu acționează în regim de putere publică, prin urmare nu întreprinde nici operațiuni administrative.

Prin sentința civilă nr. 1488 din 10 iunie 2025, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București. Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat din oficiu judecata cauzei și a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 sunt asimilate autorităților publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.

A mai reținut că pârâta a fost înființată prin H.G. nr. 627/2000, fiind o filială a Transelectrica S.A. și că, potrivit art. 10 alin. (1), pârâta este persoană juridică română, societate comercială cu capital integral de stat care se organizează și funcționează potrivit dispozițiilor legale în vigoare și statutului, iar potrivit art. 10 alin. (2), activitatea acesteia se desfășoară pe bază de licență acordată de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, în condițiile legii.

În raport de art. 12, instanța a arătat că pârâta are ca obiect principal de activitate administrarea pieței de energie electrică, stabilirea ordinii de merit-vânzare pentru producători către furnizori, în scopul menținerii echilibrului permanent dintre producție și consum, asigurând desfășurarea tranzacțiilor și contractelor comerciale ale participanților autorizați pe bază de licențe, în condițiile legii, iar potrivit art. 6 din anexa 2 din H.G. nr. 627/2000, obiectul de activitate constă în asigurarea unui cadru organizat de desfășurare a tranzacțiilor comerciale pentru energia electrică pe bază de licență, în condițiile legii.

De asemenea, Ordinul nr. 17/2017 pentru aprobarea Regulamentului de organizare si funcționare a pieței de certificare verzi stabilește în art. 2 atribuțiile pârâtei, respectiv elaborarea procedurilor referitoare la tranzacționarea certificatelor verzi pe piața de certificate verzi, stabilind, totodată, în art. 4 că direcțiile de specialitate din cadrul A.N.R.E. urmăresc îndeplinirea ordinului.

Cu referire la statutul pârâtei, tribunalul a apreciat că pârâta are ca scop administrarea pieței energiei electrice prin asigurarea desfășurării continue, coordonate, eficiente, echitabile și transparente a tranzacțiilor și contractelor comerciale în condiții de reglementare, cu privire la protecția participanților licențiați pentru producere sau furnizare, precum și a consumatorilor eligibili.

În raport de art. 2 lit. m) din Legea nr. 554/2004 care definește serviciul public ca fiind "activitatea organizată sau după caz autorizată de o autoritate publică în scopul satisfacerii unui interes public legitim", instanța a apreciat că pârâta desfășoară activități de interes general ce sunt circumscrise în sfera atribuțiilor de natură administrativă, nu una comercială, fiind o autoritate ce prestează un serviciu public și deține legal competențe specifice în domeniul pieței de energie.

Instanța a considerat relevant faptul că între reclamantă și pârâtă nu există raporturi contractuale, precum și importanța activității pârâtei pentru economia națională, iar faptul că desfășoară serviciu de interes public și nu are în vedere un interes particular propriu face ca activitatea de tranzacționare a certificatelor verzi să se circumscrie unei operațiuni de natură administrativă și se impune cu regim de autoritate.

În concluzie, instanța a apreciat că litigiul intră în sfera contenciosului administrativ, iar, în contextul în care activitatea pârâtei se subordonează unei autorități publice centrale, competența revine secției de contencios administrativ a Curții de Apel București.

Asupra conflictului negativ de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că două instanțe - Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și Tribunalul București, secția a VI-a civilă s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, iar declinările de competență materială procesuală între instanțele sesizate sunt reciproce.

Prin urmare, Înalta Curte a fost în mod legal sesizată în vederea soluționării unui conflict negativ de competență. Conflictul privește în primul rând competența materială procesuală (specializată), respectiv dacă litigiul este de competența instanțelor de contencios administrativ sau al celor civile, specializate în cauze izvorând din exploatarea unei întreprinderi. Stabilirea gradului instanței este o operațiune accesorie și subsecventă calificării corecte a naturii litigiului.

Pentru a stabili dacă litigiul revine spre competentă soluționare instanței de contencios administrativ, trebuie observate dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, care impun verificarea a două aspecte:

(i) cel puțin una dintre părți este o autoritate publică;

(ii) conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

În ce privește prima cerință, art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 definește autoritatea publică ca fiind orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public; sunt asimilate autorităților publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 554/2004, noțiunea de serviciu public este definită ca activitatea organizată sau, după caz, autorizată de o autoritate publică, în scopul satisfacerii unui interes legitim public, iar potrivit art. 5 lit. kk) din Codul administrativ (O.U.G. nr. 57/2019), este activitatea sau ansamblul de activități organizate de o autoritate a administrației publice ori de o instituție publică sau autorizată/autorizate ori delegată de aceasta, în scopul satisfacerii unei nevoi cu caracter general sau a unui interes public, în mod regulat și continuu.

De asemenea, conform art. 2 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 554/2004, interesul legitim public vizează ordinea de drept și democrația constituțională, garantarea drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competenței autorităților publice.

În fine, regimul de putere publică este definit de art. 5 lit. jj) din Codul administrativ ca ansamblul prerogativelor și constrângerilor prevăzute de lege în vederea exercitării atribuțiilor autorităților și instituțiilor administrației publice și care le conferă posibilitatea de a se impune cu forță juridică obligatorie în raporturile lor cu persoane fizice sau juridice, pentru apărarea interesului public.

Art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.

În raport de aceste dispoziții legale, Înalta Curte reține că pârâta nu poate fi asimilată unei autorități publice, nefiind o persoană juridică de drept privat care, potrivit legii, a obținut statut de utilitate publică sau este autorizată să presteze un serviciu public, în regim de putere publică. Acestă concluzie se impune în raport de dispozițiile H.G. nr. 627/2000, OPCOM - filială înființată în structura "Transelectrica" - S.A., fiind o persoană juridică română, societate comercială cu capital integral de stat care se organizează și funcționează potrivit dispozițiilor legale în vigoare și statutului prevăzut în anexa nr. 2. De asemenea, potrivit art. 10 alin. (2), activitatea OPCOM S.A. se desfășoară pe bază de licență acordată de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, în condițiile legii.

Totodată, obiectul principal de activitate al pârâtei constă, conform art. 12, în administrarea pieței de energie electrică, stabilirea ordinii de merit-vânzare pentru producători către furnizori, în scopul menținerii echilibrului permanent dintre producție și consum, asigurând desfășurarea tranzacțiilor și contractelor comerciale ale participanților autorizați pe bază de licențe în condițiile legii, iar potrivit art. 6 din anexa 2 din H.G. nr. 627/2000, obiectul de activitate constă în asigurarea unui cadru organizat de desfășurare a tranzacțiilor comerciale pentru energia electrică pe bază de licență, în condițiile legii.

Reiese, astfel, că atribuțiile stabilite în sarcina pârâtei OPCOM nu constituie un serviciu public care să fie exercitat în regim de putere publică, acesta desfășurând o activitate de monitorizare a pieței, pe baza unor contracte pe care le încheie în acest sens.

Relevant este și faptul că, în cauză, litigiul nu este specific contenciosului administrativ, ci este de natură civilă, fiind în legătură cu derularea unui contract de vânzare cumpărare de certificate verzi, izvorând dintr-un transfer de activitate în domeniul energiei electrice.

În raport de considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (2) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.