ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1139/2025

HOTĂRÂRE

03.07.2025

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1139/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 3 iulie 2025

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2024, la 10 aprilie 2024, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta Operatorul Pieței de Energie Electrică și de Gaze Naturale OPCOM S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea adresei nr. x din 10 octombrie 2023, emisă de pârâtă, prin care s-a respins solicitarea reclamantei privind transferul în contul de producător al acesteia a unui număr de 11.552 certificate verzi aflate în stoc și prevăzute în contractul de transfer de activitate autentificat sub nr. x din 15 aprilie 2020, precum și obligarea pârâtei să transfere aceste certificate în contul de producător al reclamantei din Registrul de certificate verzi, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 2000/2024 din 10 decembrie 2024, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, invocată de pârâtă și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

Pentru a hotărî astfel, a reținut, în esență, că obiectul acțiunii nu se circumscrie sferei contenciosului administrativ, pentru că nu pune în discuție legalitatea unui act administrativ tipic sau asimilat, emis de o autoritate publică. Aceasta, întrucât OPCOM este o societate pe acțiuni, iar nu o autoritate publică stricto sensu și că niciuna dintre atribuțiile acesteia nu este subsumată dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. b) și f) din Legea nr. 554/2004 și art. 5 lit. jj) din Codul administrativ, iar împrejurarea că pârâta prestează un serviciu public nu îi conferă automat calitatea de a acționa în regim de putere publică, într-o poziție supraordonată față de reclamantă, prin emiterea de acte administrative cu caracter individual sau normativ.

Astfel, a apreciat că litigiul are o natură civilă, fiind în legătură cu derularea unui contract de vânzare-cumpărare de certificate verzi, care nu sunt acte administrative, operațiunile în legătură cu acestea fiind de natură comercială.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 31 ianuarie 2025, sub același număr unic.

Prin încheierea din 13 mai 2025, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția necompetenței materiale, invocată de reclamantă și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de apel București; constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării incidentului procedural.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că pârâta OPCOM este o filială a Transelectrica S.A., care are, potrivit art. 12 din H.G. nr. 627/2000, ca și obiect principal de activitate administrarea pieței de energie electrică, stabilirea ordinii de merit-vânzare pentru producători către furnizori în scopul menținerii echilibrului permanent dintre producție și consum, asigurând desfășurarea tranzacțiilor și contractelor comerciale ale participanților autorizați pe bază de licențe în condițiile legii.

De asemenea, a reținut că activitatea de tranzacționare a certificatelor verzi se circumscrie unei operațiuni de natură administrativă, având în vedere că pârâta OPCOM, distinct de importanța activității sale pentru economia națională, nu are în vedere un interes particular propriu cu prilejul derulării acestei activități.

În acest context, a stabilit că actul contestat de reclamantă este emis de pârâta care desfășoară un serviciu public și este, astfel, subsumat unui act de autoritate ce intră în sfera legii contenciosului administrativ, fiind emis în regim de putere publică.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit, Înalta Curte, constatând în prealabil legalitatea învestirii, reține următoarele:

Conflictul negativ de competență privește competența materială procesuală (specializată) și a fost generat de opiniile divergente ale instanțelor asupra naturii litigiului.

Pentru a stabili dacă litigiul revine spre competentă soluționare instanței de contencios administrativ, se impun a fi observate prevederile art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, care presupun verificarea a două aspecte:

(i) cel puțin una dintre părți este o autoritate publică;

(ii) conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

În ce privește prima cerință, art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 definește autoritatea publică ca fiind orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public; sunt asimilate autorităților publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 554/2004, noțiunea de serviciu public este definită ca activitatea organizată sau, după caz, autorizată de o autoritate publică, în scopul satisfacerii unui interes legitim public, iar potrivit art. 5 lit. kk) din Codul administrativ (O.U.G. nr. 57/2019), este activitatea sau ansamblul de activități organizate de o autoritate a administrației publice ori de o instituție publică sau autorizată/autorizate ori delegată de aceasta, în scopul satisfacerii unei nevoi cu caracter general sau a unui interes public, în mod regulat și continuu.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 554/2004, interesul legitim public vizează ordinea de drept și democrația constituțională, garantarea drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competenței autorităților publice.

În fine, regimul de putere publică este definit de art. 5 lit. jj) din Codul administrativ ca ansamblul prerogativelor și constrângerilor prevăzute de lege în vederea exercitării atribuțiilor autorităților și instituțiilor administrației publice și care le conferă posibilitatea de a se impune cu forță juridică obligatorie în raporturile lor cu persoane fizice sau juridice, pentru apărarea interesului public.

Art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.

În acest context se impune a fi amintit și cadrul juridic în care se integrează procedura de emitere a certificatelor verzi, componentă a schemei de sprijin privind producerea de energie din surse regenerabile.

Astfel, conform art. 191 alin. (1) teza finală din T.F.U.E., "Politica Uniunii în domeniul mediului contribuie la următoarele obiective: (…) - promovarea pe plan internațional a unor măsuri destinate să contracareze problemele de mediu la scară regională sau mondială și în special lupta împotriva schimbărilor climatice", iar art. 194 alin. (1) lit. c) T.F.U.E. prevede în mod expres că politica Uniunii în domeniul energiei urmărește, printre altele, "dezvoltarea de noi surse de energie și energii regenerabile".

Normele europene detaliate pentru promovarea energiei din surse regenerabile au fost adoptate succesiv prin Directivele 2001/77/CE, 2009/28/CE și 2018/2001.

Directiva 2001/77 are ca obiect, astfel cum reiese din articolul 1, să favorizeze creșterea contribuției surselor de energie regenerabile la producția de electricitate pe piața internă de electricitate și să pună bazele unui viitor cadru comunitar în acest domeniu. Pe de altă parte, din articolul 4 din această directivă coroborat cu considerentul (14) al acesteia reiese că un mijloc important de realizare a obiectivului urmărit de directiva menționată constă în garantarea funcționării adecvate a diferitelor mecanisme de sprijin al surselor de energie regenerabile la nivel național, printre care figurează mecanismul certificatelor verzi.

Directiva 2009/28 are ca obiect, așa cum reiese din articolul 1 din aceasta, definirea unui cadru comun pentru promovarea producției de energie din surse regenerabile, stabilind printre altele obiective naționale obligatorii privind ponderea energiei din surse regenerabile în cadrul consumului final brut de energie.

În transpunerea acestor directive, a fost adoptată Legea nr. 220/2008, cu modificările și completările ulterioare, pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile, în vederea reducerii poluării mediului prin diminuarea producerii de emisii poluante și gaze cu efect de seră.

Potrivit art. 2 lit. z) din Legea nr. 220/2008, "sistemul de promovare" a fost definit ca orice instrument, schemă sau mecanism, care promovează utilizarea energiei din surse regenerabile prin reducerea costurilor acestei energii, prin creșterea prețului la care aceasta poate fi vândută sau prin mărirea, prin intermediul unor obligații referitoare la energia regenerabilă sau în alt mod, a cantității achiziționate de acest tip de energie; aceasta include, dar nu se limitează la sistemul de promovare prin certificate verzi, ajutoare pentru investiții, scutiri sau reduceri de impozite, rambursări de taxe, scheme de promovare privind obligația de cumpărare a energiei din surse regenerabile.

Schemele de sprijin prin certificate verzi adoptate la nivel național au fost notificate Comisiei Europene, care a calificat schema națională de sprijin drept ajutor de stat, prin Decizia C (2016) 3560 final, adoptată în cazul S.A.. 37169 (2016/NN).

Potrivit acestei decizii, acordarea de certificate verzi ar trebui să contribuie la îndeplinirea obiectivelor generale urmărite de schema română de sprijin prin certificate verzi, și anume protecția mediului prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră ca urmare a promovării producției de energie electrică din surse regenerabile de energie. Ajutoarele de stat sunt definite la articolul 107 alin. (1) din T.F.U.E. drept ajutoarele acordate de un stat membru sau prin intermediul resurselor de stat, sub orice formă, care denaturează sau amenință să denatureze concurența prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producerii anumitor bunuri, în măsura în care acestea afectează schimburile comerciale dintre statele membre. În decizia sa din 2015 privind schema de certificate verzi din România (SA. 37177), Comisia a concluzionat că sprijinul sub formă de certificate verzi acordat producătorilor români de energie electrică din surse regenerabile de energie constituie ajutor de stat.

Schema de sprijin presupune, în primul rând, emiterea lunară de către operatorul de transport și de sistem (B.) de certificate verzi (CV) operatorilor economici acreditați, începând cu data emiterii deciziei de acreditare de către ANRE, pentru cantitatea de energie electrică produsă din centrale electrice care utilizează surse regenerabile de energie (SRE), din care se scade cantitatea de energie electrică necesară asigurării consumului propriu tehnologic al acestora (art. 6 alin. (1) din Legea nr. 220/2008 și art. 10 alin. (1) din Ordinul ANRE nr. 4/2015). Certificatele verzi astfel emise sunt supuse tranzacționării și dobândesc valoare doar în momentul tranzacționării lor, pe o piață organizată, în condițiile legii.

În temeiul art. 6 alin. (2^1) și (2^5) din Legea nr. 220/2008 și art. 12 din Ordinul ANRE nr. 4/2015, în perioada 1 iulie 2013 - 31 martie 2017 și în perioada 1 aprilie 2017 - 31 decembrie 2020, s-a amânat temporar tranzacționarea anumitor certificate verzi, inclusiv de la transferul din contul de producător în contul de furnizor, acestea fiind înregistrate distinct în registrul de evidență a beneficiarilor cu mențiunea "CV amânate de la tranzacționare".

Având în vedere considerentele anterioare, Înalta Curte reține că litigiul privind emiterea certificatelor verzi și transferarea producătorului care preia centrala electrică a certificatelor verzi amânate de la tranzacționare, cu atribuirea/înregistrarea corespunzătoare în Registrul de evidență al beneficiarilor de CV și a CV emise, este de competența instanței de contencios administrativ.

În susținerea acestei concluzii, se notează că, potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 33/2007, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) este o autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică, sub control parlamentar, finanțată integral din venituri proprii, independentă decizional, organizatoric și funcțional, având ca obiect de activitate elaborarea, aprobarea și monitorizarea aplicării ansamblului de reglementări obligatorii la nivel național necesar funcționării sectorului și pieței energiei electrice, termice și a gazelor naturale în condiții de eficiență, concurență, transparență și protecție a consumatorilor. Potrivit art. 9 alin. (1) lit. x) din O.U.G. nr. 33/2007, ANRE aprobă reglementările în domeniul promovării producerii energiei electrice din surse regenerabile de energie, al promovării cogenerării de înaltă eficiență și al promovării eficienței energetice la clienții finali și monitorizează modul de aplicare a acestora de către operatorii din sectorul energiei electrice, precum și eficiența sistemelor de promovare în îndeplinirea obiectivelor propuse, în conformitate cu legislația specifică.

În îndeplinirea acestei atribuții legale a autorității publice, ANRE a autorizat/delegat B. emiterea certificatelor verzi, activitate care reprezintă prestarea unui serviciu public, în regim de putere publică, după cum se va arăta în continuare.

Conform art. 5 din Ordinul ANRE nr. 4/2015, B., în calitate de emitent al CV, are anumite obligații legale, între care elaborarea și actualizarea Procedurii de emitere a certificatelor verzi pentru energia electrică produsă din surse regenerabile de energie; înființarea și actualizarea Registrului de evidență al beneficiarilor de CV și a CV emise; înregistrarea operatorilor economici acreditați în acest registru. De asemenea, conform art. 17 alin. (4) din Ordinul ANRE nr. 4/2015, B. are inclusiv atribuții de anulare a CV necuvenite.

Așadar, Transelectrica S.A., deși persoană juridică de drept privat, a fost autorizată, potrivit legii lato sensu, să presteze un serviciu public, în regim de putere publică, fiind astfel, asimilată unei autorități publice.

În al doilea rând, implementarea schemei de sprijin sub formă de certificate verzi, ce constituie ajutor de stat, prin emiterea CV reglementată legal, este un serviciu public, îndeplinit în scopul satisfacerii unui interes legitim public, constând în nevoia cu caracter general a producerii energiei din surse regenerabile, în vederea reducerii poluării mediului prin diminuarea producerii de emisii poluante și gaze cu efect de seră.

Emiterea certificatelor verzi și înregistrarea în Registrul de evidență, inclusiv în cazul solicitării de transfer/atribuire către producătorul care preia centrala electrică a certificatelor verzi amânate de la tranzacționare, constituie prerogative ale autorității publice asimilate (B.) prevăzute de lege, care îi conferă posibilitatea de a se impune cu forță juridică obligatorie în raporturile cu operatorii economici acreditați, acționând deci în regim de putere publică.

În acest sens, trebuie subliniat că raporturile juridice dintre B. și operatorii economici acreditați nu sunt de natură contractuală, părțile nu sunt situate pe poziții de egalitate juridică și nu beneficiază de principiul autonomiei de voință, obligațiile acestora în procedura emiterii CV fiind reglementate imperativ prin art. 5-6 din Ordinul ANRE nr. 4/2015.

Pe de altă parte, trebuie făcută distincție între procedura de emitere și înregistrare de către B. a certificatelor verzi, de natură administrativă, și operațiunea subsecventă de tranzacționare a certificatelor verzi pe piața organizată (OPCOM fiind implicat în piața centralizată anonimă de certificate verzi).

Litigiul de față a fost generat de refuzul OPCOM, filială a Transelectrica S.A. și organizator și administrator al pieței de certificate verzi, precum și administrator al Registrului certificatelor verzi, de a transfera în contul de producător al reclamantei A. S.R.L. din registrul de certificate verzi a unui număr de 11.552 certificate verzi aflate în stoc și prevăzute în contractul de transfer de activitate autentificat sub nr. x din 15 aprilie 2020.

Din actele contestate de reclamantă rezultă că pârâta OPCOM a indicat în mod expres că va întreprinde acțiunile solicitate de reclamantă numai după confirmarea din partea ANRE asupra posibilității realizării acestui tip de transfer de CV.

În atare situație, litigiul se situează în sfera procedurii de înregistrare a certificatelor verzi, de natură administrativă, iar nu în cadrul operațiunii subsecvente de tranzacționare a certificatelor verzi pe piața organizată, deoarece reclamanta neavând înscrise în contul de producător cele 11.552 CV nu poate dispune de acestea (nu le poate tranzacționa) pe piața organizată.

Pe cale de consecință. Înalta Curte, reține că litigiul s-a născut dintr-un refuz pretins nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim, ceea ce constituie act administrativ unilateral asimilat, conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Așa fiind, față de considerentele expuse, având în vedere și dispozițiile art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, referitoare la competența materială și teritorială a instanței de contencios administrativ, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (2) și (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.