ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.06.2025

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1117/2025

HOTĂRÂRE
12.06.2025
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1117/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 12 iunie 2025

Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare", constată că:

Prin cererea înregistrată la 27 iulie 2023 pe rolul Tribunalului Arad, secția a II-a civilă, sub nr. x/2023, reclamanta A.. a chemat în judecată pe pârâtele B. S.A. și PETCOR S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâtele la către reclamantă a sumei de 52.400 euro, în echivalent în RON 258.291 RON, reprezentând contravaloarea bunurilor asigurate de pârâta B. S.A. și transportate de pârâta PETCOR S.R.L., valoarea despăgubirii bunului fiind compusă din valoarea de înlocuire, care a fost stabilită înainte de încărcare în Germania, precum și obligarea pârâtei B. S.A. la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 664 din 21 decembrie 2023, Tribunalul Arad, secția a II-a civilă a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și acțiunea.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 522/A din 24 octombrie 2024, Curtea de Apel Timișoara, secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi a admis excepția tardivității formulării apelului și a anulat apelul.

Reclamanta a recurat decizia instanței de apel, solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei instanței de prim control judiciar în vederea rejudecării apelului. În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

La 25 februarie 2025, intimata-pârâtă B. S.A. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, motivat de faptul că potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea recurată este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 494 C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimata B. S.A. prin întâmpinare, reține următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în C. proc. civ. în art. 457.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., " Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -j

3

), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Recursul are ca obiect decizia civilă nr. 522/A din 24 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi, într-un proces evaluabil în bani.

Asupra naturii cauzei, Înalta Curte constată că aceasta intră în sfera litigiilor în materia asigurărilor. Aceasta, în condițiile în care pretențiile și demersul judiciar al reclamantei derivă din polița de asigurare seria x nr. x din 21 martie 2022, încheiată între cele două intimate, disputa litigioasă vizând neexecutarea de către intimata B. S.A. a obligației contractuale de despăgubire a terțului prejudiciat.

Concluzia este susținută chiar de temeiul de drept al acțiunii - art. 2.199 alin. (1) C. civ. care reglementează contractul de asigurare și obligația asigurătorului de plată a despăgubirii în cazul producerii riscului asigurat.

Așa fiind, decizia civilă nr. 522/A din 24 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi, împotriva căreia s-a declarat prezentul recurs, este o hotărâre pronunțată într-un litigiu de asigurări, context în care, potrivit art. 483 alin. (2) și art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., ea este definitivă de la pronunțare, calea de atac a recursului nefiind deschisă împotriva ei.

Prin urmare, dând eficiență textelor de lege enunțate, Înalta Curte, pentru rațiunile înfățișate, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează să admită excepția inadmisibilității și să respingă recursul ca inadmisibil.

Admite excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimata-pârâtă B. S.A.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă A.. împotriva deciziei civile nr. 522/A din 24 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi, în contradictoriu cu intimatele-pârâte B. S.A. și PETCOR S.R.L.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 iunie 2025.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-01-16
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 86/2025
Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare i
ÎCCJ 2025-06-11
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1098/2025
Ședința publică din data de 11 iunie 2025 Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde
ÎCCJ 2025-03-19
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 563/2025
Ședința publică din data de 19 martie 2025 Asupra recursului de față, subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în c
ÎCCJ 2025-02-05
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 228/2025
Ședința publică din data de 5 februarie 2025 Analizând actele de la dosar și decizia atacată, reține următoarele: Prin sentința civilă nr. 1007/21.11.2023, Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă a admis excepția prescripției dreptului mater
ÎCCJ 2024-12-11
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2317/2024
Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 30 august 2022 pe rolul Tribunalului Timiș, sub nr. x/30/2022, reclamanta A S.A. a chemat în judecată pe pârâta B S.R.L., sol
Sursă