ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 873/2025

Ședința publică din data de 8 aprilie 2025

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul recursului

Prin încheierea de ședință din 4 martie 2025 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2021, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 și art. 20 din Legea nr. 514/2003, invocată de recurentul-reclamant A..

I.2. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei încheieri, la data de 5 martie 2025, petentul A. a declarat recurs, acesta fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la aceeași dată, sub nr. x/2021/a6*, fiind repartizat aleatoriu completului 9, astfel cum rezultă din fișa ECRIS și procesul-verbal de repartizare aleatorie aflate la dosar.

În motivarea recursului, recurentul-petent a susținut că încheierea atacată este lovită de nulitate absolută, întrucât nu este motivată.

A mai susținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, precum și că nu are niciun suport legal susținerea că excepția privind neconstituționalitatea art. 5 și art. 20 din Legea nr. 514/2003 în interpretarea dată prin decizia nr. 7/2024 pronunțată în recursul în interesul legii nu are legătură cu soluționarea cauzei, întrucât recursul ce formează obiectul dosarului nr. x/2021 este declarat împotriva deciziei nr. 2337/23.04.2024 a Curții de Apel Pitești prin care a fost anulat apelul ca netimbrat. Faptul că, prin decizia pronunțată în apel, a fost anulat ca netimbrat apelul, ceea ce constituie o evidentă eroare judiciară, așa cum menționează art. 268 din Legea nr. 303/2022, respectiv art. 96 din Legea nr. 303/2004, fiind respinsă ca tardivă cererea de ajutor public, ceea ce e absolut inadmisibil și hotărârea este lovită de nulitate absolută, nu înseamnă nicidecum că soluționarea dosarului nr. x/2021 nu are legătură cu excepția de neconstituționalitate invocată, atât timp cât s-a invocat decizia nr. 7/2024 pronunțată în recursul în interesul legii în respingerea nulității întâmpinării formulate de persoane care nu exercită legal profesia de consilier juridic potrivit Legii nr. 514/2003 și Statutului profesiei, conform cărora sunt lovite de nulitate absolută cererile întocmite și semnate de persoane care nu au calitatea de consilier juridic înscrise în Tabloul cu drept de exercitare al CCJ județean sau București.

A mai menționat recurentul-petent că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 și art. 20 din Legea nr. 514/2003 în interpretarea dată prin decizia nr. 7/2024 pronunțată în recursul în interesul legii a invocat-o în zeci de dosare pe care le are pe rolul instanțelor și o va invoca și în multe alte dosare pe care urmează a le introduce contra statului și altor persoane juridice publice sau private care formulează întâmpinări sau sunt reprezentate de persoane care nu exercită legal profesia.

Totodată, a menționat că prezentul recurs trebuie soluționat de Completul de 5 judecători al instanței supreme, iar nu de secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, întrucât este declarat împotriva unei hotărâri a acestei secții, iar hotărârea ce se va pronunța va a fi lovită de nulitate absolută, Așadar, prezentul dosar trebuie înregistrat pe rolul Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

I.3. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimatul B. a solicitat respingerea cererii de recurs și menținerea soluției Înaltei Curții de Casație și Justiție ca fiind legală și temeinică.

Totodată, în temeiul art. 489 alin. (2), respectiv art. 496 alin. (1) C. proc. civ., intimatul a solicitat admiterea excepției nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând soluția dispusă asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte va examina susținerea recurentului-petent, potrivit căreia prezenta cerere de recurs este de competența Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar nu de competența secției I civile a instanței supreme, care a pronunțat încheierea recurată.

Potrivit dispozițiilor art. 23 alin. (3) din Legea nr. 304/2022 "(3) secția I civilă, secția a II-a civilă și secția de contencios administrativ și fiscal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă printr-un complet diferit al acestora recursul formulat împotriva hotărârilor pronunțate de aceste secții, prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate".

Așadar, având în vedere aceste dispoziții legale, Înalta Curte constată că recursul împotriva respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 și art. 20 din Legea nr. 514/2003 în interpretarea dată prin Decizia nr. 7/2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii nu este de competența Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, ci de competența secției I civile a aceleiași instanțe, întrucât încheierea recurată a fost pronunțată de un complet al acestei din urmă secții, respectiv Completul 5.

Analizând cu prioritate excepția nulității recursului invocată de către intimatul B., prin întâmpinare, se constată că, în cauză, nu poate fi reținută nulitatea recursului pentru neîncadrarea criticilor în cazurile de casare reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Având în vedere prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancțiunea nulității căii de atac intervine numai în situația în care niciuna dintre criticile aduse prin cererea de recurs nu poate fi încadrată în motivele de casare prevăzute de lege, împrejurare care nu se verifică în speța de față.

Astfel, sancțiunea nulității privește calea de atac în ansamblul său, astfel încât ea nu va opera în măsura în care cel puțin unul dintre motivele invocate reprezintă o critică de nelegalitate, susceptibilă de a fi analizată în contextul art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. - și chiar dacă partea a procedat la o încadrare juridică eronată -, urmând a nu fi primite criticile de netemeinicie, prin care se urmărește schimbarea situației de fapt reținute de instanța de apel, pe baza probelor administrate, ori cele formulate direct în recurs, așadar omisso medio.

În cauză însă, din cuprinsul cererii de recurs, se decelează critici de nelegalitate, cum ar fi cele privind o pretinsă nemotivare a încheierii recurate, precum și o pretinsă interpretare greșită a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, acestea putând fi circumscrise cazurilor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 6 C. proc. civ.

În acest context, având în vedere că susținerile recurentului-reclamant se circumscriu motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 6 C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 486 alin. (1) și ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului invocată de către intimatul-pârât și va proceda la analiza pe fond a căii de atac.

În ceea ce privește prezentul recurs, se constată că recurentul-petent a formulat, în dosarul nr. x/2021 - ce are ca obiect recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 2337 din 23 aprilie 2024 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă - o cerere de sesizare a Curții Constituționale, prin care a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 și art. 20 din Legea nr. 514/2003 în interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia pronunțată în recursul în interesul legii nr. 7/22.04.2024, motivat de faptul că se încalcă dispozițiile art. 61, art. 124, art. 126 alin. (1)-(3), art. 53, art. 16 alin. (1)-(2), art. 15 alin. (1), art. 1 alin. (5), art. 4 alin. (2) din Constituție.

Prin încheierea recurată, cererea de sesizare a Curții Constituționale a fost respinsă ca inadmisibilă, reținându-se, în considerente, că nu sunt întrunite cerințele de admisibilitate impuse de art. 29 din Legea nr. 47/1992, atât timp cât, în cauză, nu este îndeplinită condiția de admisibilitate care dispune ca prevederile legale pretins a fi neconstituționale să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

Împotriva soluției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii sale a declarat recurs petentul, susținând că încheierea recurată nu este motivată, precum și că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru sesizarea Curții Constituționale, dispozițiile legale cu privire la care a invocat excepția de neconstituționalitate având legătură cu cauza, întrucât a invocat excepția nulității întâmpinării.

Relativ la critica prin care se invocă nelegalitatea încheierii recurate prin prisma faptului că aceasta nu este motivată, critică subsumată motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei), Înalta Curte observă că aceasta este nefondată, astfel că nu o poate primi.

Dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. prevăd că hotărârea poate fi casată atunci când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Acest motiv de casare sancționează neîndeplinirea obligației legale și convenționale de motivare a hotărârii judecătorești, motivare ce constituie pentru părți o garanție puternică împotriva arbitrariului judecătorilor, iar pentru instanțele superioare un element necesar în exercitarea controlului declanșat prin căile de atac.

Acest caz de casare conține diferite ipoteze care constituie temei pentru casarea unei hotărâri judecătorești atunci când lipsește motivarea soluției sau instanța nu a răspuns criticilor părților, când utilizează argumente fără legătură cu situația dedusă judecății, precum și atunci când există contradicție între considerente și dispozitiv sau există contradicție între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că acțiunea este întemeiată.

Cu privire la obligația instanțelor judecătorești de a motiva hotărârile pronunțate, statornicită în prezent în cuprinsul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., atât doctrina, cât și jurisprudența sunt constante în a aprecia că motivarea unei hotărâri judecătorești trebuie să fie clară și completă. În acest sens, instanța are obligația de a demonstra de ce s-a oprit la soluția dată, de ce a admis susținerile unei părți și le-a respins pe ale celeilalte, de ce a dat o anumită valoare probatorie unei probe administrate, de ce a aplicat o anumită normă de drept sau i-a dat o anumită interpretare, iar aceasta constituie o obligație esențială, a cărei încălcare duce la desființarea hotărârii.

În același timp, în concepția Curții Europene a Drepturilor Omului, între garanțiile dreptului la un proces echitabil se înscrie și obligația tribunalelor de a-și motiva deciziile lor. În jurisprudența dezvoltată în jurul prevederilor art. 6 din Convenție, Curtea Europeană a formulat cerințe privitoare la desfășurarea unui proces pentru ca el să fie echitabil, inclusiv din perspectiva obligației instanțelor de a-și motiva hotărârile pronunțate. Astfel, s-a apreciat că «textul implică obligația tribunalului de a proceda la un examen atent al tuturor capetelor de cerere formulate de reclamanți, al argumentelor și cererilor de probă ale părților, având a aprecia pertinența acestora pentru decizia pe care el o va adopta» (cauzele Kraska c. Suisse; Van de Hurk c. Olandei).

În cauza Albina c. României, Curtea reamintește că «dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenție, include printre altele dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria x, nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența [Hotărârea Perez împotriva Franței (GC), Cererea nr. 47.287/99, paragraful 80, CEDH 2004 1, și Hotărârea Van der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, seria x, nr. 288, p. 19, paragraful 59]».

În mod similar, în Hotărârea pronunțată în data de 15.02.2007 în cauza Boldea c. României, Curtea a statuat că absența sau insuficienta motivare a hotărârilor judecătorești are semnificația juridică a încălcării dreptului la un recurs efectiv și, prin urmare, la un proces echitabil și violează art. 6 și 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fiind o abatere sancționată cu condamnarea Statului la despăgubiri. Fără ca această interpretare să conducă la ideea că instanța ar fi obligată să răspundă separat fiecărui argument invocat de parte, se reține în jurisprudența Curții că «dacă un justițiabil invocă în scris un argument suficient de clar și de precis, pe deasupra susținut de probe și de natură să aibă o incidență asupra soluției ce urmează să fie pronunțată în respectivul litigiu, este necesar ca instanța să analizeze acest argument și să formuleze un răspuns explicit și specific».

În același timp însă, în mai multe decizii Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în sensul că obligația pe care o impune art. 6 paragraful 1 instanțelor naționale de a-și motiva deciziile nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument. Măsura în care se aplică această obligație de motivare poate varia în funcție de natura deciziei și trebuie determinată în funcție de circumstanțele cauzei. Chiar și omisiunea de a răspunde unui argument nu ridică probleme pe tărâmul Convenției, cât timp respectivul argument nu era hotărâtor în soluționarea cauzei (cauza Ruiz Torija c. Spaniei, cauza Jahnke și Lenoble c. Franței).

În aceste coordonate, se reține că motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, aceasta trebuind să fie clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar. În principiu, și gruparea argumentelor este legalmente admisibilă, atât timp cât instanța răspunde acestora, chiar printr-un considerent comun.

Verificând încheierea atacată cu recurs, prin prisma respectării cerințelor legale de indicare a motivelor de fapt și de drept care au format convingerea instanței, Înalta Curte constată, contrar susținerii recurentului-petent, că aceasta îndeplinește exigențele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., instanța învestită cu soluționarea cererii de sesizare a Curții Constituționale procedând la analizarea condițiilor specifice de admisibilitate care trebuie îndeplinite în mod cumulativ pentru sesizarea instanței de contencios constituțional, considerentele relevante în acest sens fiind următoarele:

"Verificând, din această perspectivă, cererea petentului de sesizare a Curții Constituționale, se constată că primele două condiții legale și ultima sunt îndeplinite, având în vedere că excepția de neconstituționalitate a fost ridicată în fața unei instanțe judecătorești, învestite cu soluționarea unui recurs, și are ca obiect prevederile art. 5 și art. 20 din Legea nr. 514/2003, care sunt în vigoare și care nu au fost constatate neconstituționale până la acest moment de către Curtea Constituțională.

Cea de-a treia condiție de admisibilitate, însă, nu este îndeplinită, întrucât prevederile invocate nu au legătură cu soluționarea cauzei.

Astfel, în ceea ce privește condiția mai-sus arătată, se reține că dispoziția legală ce face obiectul excepției de neconstituționalitate trebuie să producă un efect real, concret asupra cursului procesului, iar legătura textului de lege cu soluționarea cauzei nu trebuie analizată in abstracto și dedusă din orice fel de tangență a prevederilor legale contestate cu litigiul aflat pe rol, ci este necesar ca aspectele de neconstituționalitate, odată dezlegate de Curtea Constituțională a României, să aibă aptitudinea de a influența soluția ce se va pronunța în cauză.

În acest sens, Curtea Constituțională a arătat că "(...) relevanța excepției de neconstituționalitate, respectiv incidența textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rol, nu trebuie analizată în abstract, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității textului de lege criticat.

Cu alte cuvinte, excepția de neconstituționalitate trebuie să fie realmente utilă părților care au invocat-o pentru soluționarea litigiului în cadrul căruia a fost ridicată" (Decizia nr. 360 din 8 iunie 2022, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1017/19.10l.2022).

Apreciind asupra relevanței textului de lege contestat asupra soluționării recursului, Înalta Curte reține în primul rând că prin cererea de recurs s-a solicitat casarea deciziei civile nr. 2337 din 23 aprilie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, prin care a fost anulat ca netimbrat apelul pe care petentul l-a formulat împotriva sentinței civile nr. 1134 din 2 februarie 2023.

Or, în această împrejurare, constituționalitatea sau neconstituționalitatea articolelor de lege a căror neconstituționalitate se invocă nu prezintă niciun impact în analiza motivelor de recurs referitoare la anularea ca netimbrată a căii de atac a apelului formulate de recurent.

Prin urmare, invocarea neconstituționalității art. 5 și art. 20 din Legea nr. 514/2003, referitoare la organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic, apare ca neavând legătură cu soluționarea recursului, întrucât eventuala admitere a excepției nu ar mai putea produce un efect real, concret asupra unui recurs referitor la problema timbrajului cererii de apel".

Examinând considerentele încheierii recurate, anterior redate, Înalta Curte constată că instanța învestită cu soluționarea cererii de sesizare a Curții Constituționale a reținut că a treia condiție de admisibilitate, respectiv aceea ca prevederile pretins a fi neconstituționale să aibă legătură cu soluționarea cauzei, nu este îndeplinită.

În acest sens, a reținut că, prin recursul cu care a fost învestită, s-a solicitat casarea deciziei instanței de apel prin care a fost anulat ca netimbrat apelul declarat împotriva sentinței pronunțate de prima instanță, situație în care constituționalitatea sau neconstituționalitatea art. 5 și art. 20 din Legea nr. 514/2003, referitoare la organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic, nu prezintă niciun impact în analiza motivelor de recurs referitoare la anularea ca netimbrată a căii de atac a apelului formulate de recurent, întrucât eventuala admitere a excepției nu ar putea produce un efect real, concret asupra unui recurs referitor la problema timbrajului cererii de apel.

Rezultă cu evidență din cele mai sus reținute că s-a făcut o analiză judicioasă cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale, susținerile în sens contrar formulate de recurentul-petent fiind nefondate.

Pretinzând, prin motivele de recurs, că încheierea atacată nu este motivată, recurentul-petent își exprimă, de fapt, nemulțumirea față de concluzia la care instanța a ajuns. Or, împrejurarea că partea recurentă este nemulțumită de concluziile la care a ajuns instanța de judecată nu echivalează cu nemotivarea hotărârii, în sensul avut în vedere de legiuitor prin dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și nu determină incidența în cauză a acestui caz de casare.

Argumentele inserate în cuprinsul încheierii recurate, mai sus redate, relevă raționamentul logico-juridic care a condus instanța la pronunțarea soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale ca inadmisibile, motiv pentru care Înalta Curte apreciază că nu este justificată critica de nemotivare la care se referă motivul de recurs în discuție.

În consecință, reținând că încheierea atacată cu recurs respectă cerințele legale de indicare a argumentelor de fapt și de drept care au fundamentat soluția adoptată în cauză, Înalta Curte constată caracterul nefondat al criticilor deduse judecății în recurs, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce privește susținerea recurentului în sensul că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru sesizarea Curții Constituționale, întrucât dispozițiile cu privire la care recurentul-petent a susținut că sunt neconstituționale au legătură cu cauza, motivat de faptul că a invocat excepția nulității întâmpinării, Înalta Curte o va analiza din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât, în realitate, se critică interpretarea greșită a normelor de procedură reprezentate de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Așadar, în acord cu aprecierile instanței ce a pronunțat încheierea recurată, se constată că posibilitatea legală recunoscută unei instanțe judecătorești de a respinge o cerere de sesizare a instanței de contencios constituțional cu o excepție de neconstituționalitate este dată de prevederile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, referitoare la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, respectiv: i. excepția să fie ridicată în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial; ii. calitatea titularului cererii, de parte sau de procuror care participă în proces; iii. excepția să privească neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; iv. prevederile a căror neconstituționalitate se invocă să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale; v. legea sau ordonanța ori dispoziția din lege sau din ordonanță să aibă legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Prin aceste dispoziții legale se atribuie instanței în fața căreia a fost ridicată o excepție de neconstituționalitate o competență specială, având ca obiect verificarea îndeplinirii, în mod cumulativ, a condițiilor de admisibilitate prevăzute de alin. (1)-(3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992.

În acest sens, în jurisprudența sa (par. 22 din Decizia nr. 410 din 11 iulie 2023), instanța de contencios constituțional a reținut că dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 reprezintă norme de procedură, pe care instanța care a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate este obligată să le aplice în vederea selectării doar a acelor excepții de neconstituționalitate care, potrivit legii, pot face obiectul controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională, unica autoritate de jurisdicție constituțională, instanța de judecată având rol de filtru al excepției de neconstituționalitate ridicate de părți (par. 22).

Or, în cauza dedusă judecății, normele a căror neconstituționalitate s-a invocat (dispozițiile art. 5 și art. 20 din Legea nr. 514/2003 în interpretarea dată prin Decizia nr. 7/2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii) nu au înrâurire asupra modului de soluționare a recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 2337/23.04.2024 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă.

Astfel, din actele și lucrările dosarului reiese că recurentul a solicitat casarea deciziei instanței de apel, invocând că această decizie, prin care a fost anulat ca netimbrat apelul său, este lovită de nulitate absolută, întrucât instanța a încălcat normele de procedură.

Față de criticile deduse judecății Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, Completul 5, și de prevederile legale pretins a fi încălcate de către instanța de apel în soluționarea cererii de apel formulate împotriva sentinței civile nr. 1134 din 2 februarie 2023, pronunțarea unei soluții ce vizează neconstituționalitatea dispozițiilor art. 5 și art. 20 din Legea nr. 514/2003 în interpretarea dată prin Decizia nr. 7/2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii nu creează premisele aplicării directe a acestor norme în soluționarea căii extraordinare de atac.

De asemenea, se impune a se menționa și că scopul invocării excepției de neconstituționalitate nu poate fi doar acela de a supune formal jurisdicției constituționale orice dispoziție legală, ci de a împiedica o judecată și pronunțarea unei soluții întemeiate pe o dispoziție neconstituțională.

Or, în cauză, nici judecata recursului și nici pronunțarea soluției nu au fost întemeiate pe niciuna dintre dispozițiile cu privire la care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, astfel că nu se pune problema interpretării sau aplicării niciuneia dintre cele două dispoziții legale.

Astfel, cum prin cererea de recurs ce face obiectul dosarului nr. x/2021 s-a solicitat casarea hotărârii prin care s-a anulat apelul ca netimbrat, nepunându-se astfel în discuție aplicarea prevederilor art. 5 și art. 20 din Legea nr. 514/2003 în interpretarea dată prin Decizia nr. 7/2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii - în recurs instanța fiind chemată a verifica posibilitatea încadrării criticilor recurentului în cazurile de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și succesiv, dacă va fi cazul, a aprecia asupra temeiniciei recursului, în sensul de a verifica dacă instanța de apel a aplicat în mod corect dispozițiile O.U.G. nr. 80/2013 referitoare la timbrarea cererii de apel - chestiunea modului de desfășurare a activității consilierilor juridici astfel cum este reglementată de textele pretins a fi neconstituționale menționate de recurentul-petent, nu își găsește locul în demersul logico-juridic necesar a fi realizat în acest scop de instanța de recurs.

Mai mult, recurentul-petent nu a realizat o motivare propriu-zisă a excepției invocate, în sensul că nu a evocat argumente juridice privitoare la relația de contrarietate dintre dispozițiile art. 5 și art. 20 din Legea nr. 514/2003 și dispozițiile constituționale pretins a fi încălcate. Astfel, prin întreaga motivare a cererii, se critică decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, fără a se expune argumente care să susțină în mod concret chestiunea neconstituționalității.

Contrar susținerii recurentului-petent, în recursul formulat de acesta împotriva deciziei Curții de Apel Pitești, în cadrul căruia acesta a formulat cererea de sesizare a Curții Constituționale, chestiunea nulității întâmpinării nu are efect asupra soluținării căii de atac, aceasta fiind limitată strict la problema timbrajului aferent cererii de apel.

Prin urmare, în mod corect a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor legale menționate, din moment ce acestea nu sunt în măsură, chiar în situația unei eventuale declarări a neconstituționalității lor, să producă un efect juridic concret asupra recursului ce vizează timbrarea cererii de apel.

Drept urmare, nefiind întrunită condiția de admisibilitate prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, pentru sesizarea Curții Constituționale, constând în existența unei legături cu soluționarea cauzei a dispozițiilor legale pretins neconstituționale, Înalta Curte reține legalitatea încheierii atacate, în ceea ce privește soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 și art. 20 din Legea nr. 514/2003 în interpretarea dată prin Decizia nr. 7/2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii.

Pentru aceste considerente, văzând prevederile art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de recurentul-petent A. împotriva încheierii de ședință din 4 martie 2025 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțate în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimații Tribunalul Olt, Baroul Olt și B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul declarat de recurentul-petent A. împotriva încheierii de ședință din 4 martie 2025 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțate în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimații Tribunalul Olt, Baroul Olt și B..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 aprilie 2025.