ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 482/2025

Ședința publică din data de 26 februarie 2025

Deliberând supra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția I civilă la data de 10.02.2022, sub număr unic de dosar x/2022, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Roman, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 17.623 RON, reprezentând daune materiale și suma de 200.000 Euro, reprezentând daune morale, prejudicii cauzate prin arestarea nelegală în perioada 09.02.2018 -30.03.2018.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 539, 540 și 541 C. proc. pen., Decizia CCR nr. 136/2021, art. 1349 C. civ., precum și textele de lege menționate în cuprinsul acesteia.

Prin sentința civilă nr. 1276 din 21 aprilie 2023, pronunțată de Tribunalul Constanța, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice.

A fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 20.000 RON cu titlu de daune morale și a sumei de 14.443,20 RON cu titlu de daune materiale.

Au fost respinse restul pretențiilor ca nefondate.

A fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 4000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare (onorariu avocat).

Prin decizia nr. 132/C din 20 iunie 2024, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a respins apelul formulat de apelantul reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 1276 din data de 21.04.2023, pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2022, ca nefondat.

A admis apelul formulat de apelantul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 1276 din data de 21.04.2023, pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2022.

A schimbat, în parte, sentința apelată în sensul că:

A obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 20.000 RON cu titlu de daune morale și a sumei de 4857,2 RON cu titlu de daune materiale.

A menținut restul dispozițiilor sentinței apelate care nu sunt contrare prezentei decizii.

Împotriva deciziei civile nr. 132/C din 20 iunie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, au formulat recursuri reclamantul A. și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de reprezentant al Statului Român, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța.

4.1. Recursul formulat de reclamantul A.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurentul a criticat decizia atacată, arătând că instanța de apel nu ar fi avut în vedere normele de drept indicate prin cererea introductivă de instanță (art. 539, art. 540 și art. 541 C. proc. pen.), nefăcând referire la acestea și neraportându-se la criteriile de stabilire a cuantumului prejudiciului atunci când a stabilit suma ce urma a se acorda cu titlu de daune morale. Singurul criteriu avut în vedere la momentul cuantificării prejudiciului moral a fost durata arestării preventive, fiind ignorate celelalte criterii reglementate prin normele de drept material amintite, respectiv durata procedurii, consecințele produse asupra persoanei, consecințele produse asupra familiei celui privat de libertate, situația celui îndreptățit la repararea pagubei și natura daunei produse.

Totodată, instanța a reținut, în stabilirea existenței prejudiciului, valoarea probatorie a declarațiilor martorilor audiați în cauză, pentru ca mai apoi, când procedează la stabilirea întinderii prejudiciului, să aprecieze că aceleași declarații sunt subiective și că, astfel, nu pot fi luate în considerare iar că, din moment ce nu s-ar fi prezentat acte medicale în dovedirea prejudiciului moral, acesta ar fi depășit momentele dificile. Așadar, motivarea curții de apel este una contradictorie, pe de-o parte apreciind că există un prejudiciu, pentru ca mai apoi să stabilească că acesta nu a fost dovedit.

Conchizând, afirmă recurentul-reclamant că instanța de apel nu a analizat niciunul dintre motivele de apel formulate și niciuna dintre criticile aduse sentinței tribunalului.

4.1. Recursul formulat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de reprezentant al Statului Român, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța

Cât privește recursul declarat de pârât, prin acesta se critică, în esență, cuantumul daunelor morale la a căror plată a fost obligat de instanțele fondului, considerând că suma de 20.000 RON ar fi excesivă, prin raportare la numărul de zile în care reclamantul a avut restrânsă libertatea, ținând seama și de valorile morale lezate și de practica europeană.

În drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În data de 21.10.2024, în termen legal, intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare la recursul pârâtului, prin care a invocat excepția nulității recursului pârâtului (impropriu denumită inadmisibilitate).

Întâmpinarea a fost comunicată recurentului-pârât la 18.10.2024, care nu a formulat răspuns la aceasta.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului precum și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, în timp ce recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de reprezentant al Statului Român, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța, este nul, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

II.1. Recursul declarat de reclamantul A.

Cu titlu prioritar se impune a se sublinia că toate criticile din recursul reclamantului sunt îndreptate împotriva soluției pronunțate de curtea de apel asupra apelului formulat de această parte, și care viza exclusiv modalitatea de cuantificare a prejudiciului moral stabilit de prima instanță a fondului pentru privarea nelegală/injustă de libertate. Astfel, acesta a formulat critici împotriva deciziei din apel susținând, în esență, că hotărârea este nemotivată și contradictorie, precum și dată cu aplicarea normelor de drept material, dat fiind că instanța nu ar fi avut în vedere, la momentul cuantificării prejudiciului moral, toate criteriile prevăzute de art. 540 alin. (1) din C. proc. pen., deși acestea au fost invocate expres atât în cererea introductivă e instanță, cât și în memoriul de apel, precum și că instanța, deși a reținut existența unui prejudiciu, ulterior a apreciat că acesta nu a fost dovedit cu înscrisuri medicale, fără a exprima vreo nemulțumire concretă în legătură cu raționamentul curții de apel în legătură cu prejudiciul material, al cărui cuantum a fost micșorat, ca urmare a admiterii căii de atac declarate de pârât.

Drept urmare, soluția pronunțată de curtea de apel asupra cererii de acordare a daunelor materiale, nefiind atacată cu recurs de către niciuna dintre părți, a dobândit putere de lucru judecat, Înalta Curte rămânând învestită cu verificarea legalității hotărârii recurate doar în privința petitului având ca obiect acordarea daunelor morale.

Astfel, prin acțiunea civilă dedusă judecății, reclamantul a pretins, în temeiul art. 539-541 C. proc. pen. și art. 1349 C. civ., despăgubiri materiale în cuantum de 17.623 RON și daune morale în cuantum de 200.000 euro, pentru prejudiciul cauzat prin arestarea sa nelegală, în perioada 09.02.2018-30.03.2018, în dosarul penal nr. x/2018 al Judecătoriei Medgidia, finalizat prin achitare.

Prima instanță, prin sentința civilă nr. 1276 din 21 aprilie 2023, a admis în parte acțiunea și a obligat pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de reprezentant al Statului Român la plata către reclamant a sumei de 20.000 RON cu titlu de daune morale și a sumei de 14.443,20 RON cu titlu de daune materiale. Au fost respinse restul pretențiilor ca nefondate.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât reclamantul, care a pretins majorarea cuantumului daunelor morale, cât și pârâtul, care a criticat hotărârea tribunalului sub toate aspectele hotărârii, care au condus la admiterea în parte a acțiunii.

Analizând criticile din calea de atac a apelului, formulate în legătură cu existența și cuantumul prejudicului moral, cu a căror soluționare a fost învestită, Curtea de Apel Constanța a validat raționamentul primei instanțe a fondului, apreciind, pe de-o parte că art. 539 C. proc. civ., în forma în vigoare la data sesizării instanței, recunoaște dreptul reclamantului la repararea pagubei cauzate prin privarea nelegală de libertate, precum și că suma de 20.000 RON, reprezentând contravaloare a prejudiciului moral, a fost determinată corect, cu luarea în considerare a criteriilor care se impun a fi avute în vedere sub acest aspect, prin prisma art. 540 C. proc. pen. și a jurisprudenței în materie.

Criticile recurentului potrivit cărora instanța de apel ar fi încălcat dispozițiile art. 539-541 C. proc. pen., prin neluarea în considerare a criteriilor pentru stabilirea întinderii și naturii prejudiciului, și neindicarea în mod expres a temeiurilor care conferă reclamantului dreptul la daune morale, nevalorificând nici declarațiile martorilor audiați în fața tribunalului, deși susceptibile de încadrare în cazurile de nelegalitate indicate prin cererea de recurs - art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., ignoră în realitate și nu combat în niciun fel statuările instanței de apel, conform cărora, în ipoteza suferințelor morale, întinderea sau cuantificarea prejudiciului moral se stabilesc pe baza evaluării instanței de judecată, prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate respectivele valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării și durata privării de libertate.

Nu se susțin argumentele recurentului în condițiile în care curtea de apel a analizat motivele invocate prin cererea de apel a reclamantului, făcând referire expresă la criteriile de cuantificare a prejudiciului moral, reglementate prin art. 540 C. proc. pen., iar nu s-a limitat la a avea în vedere doar durata privării de libertate și jurisprudența CEDO în materie, așa cum eronat se susține prin motivele de recurs.

S-a reținut în mod corect și concret de către Curtea de Apel Constanța că, stabilirea cuantumului despăgubirii pentru prejudiciul moral nu se face doar prin raportare la durata privării de libertate, ci și prin raportare la aprecierile subiective ale persoanei supuse procedurii judiciare penale, relative la implicațiile pe care măsurile restrictive penale le-au avut asupra psihicului acesteia și consecințele pe plan social și familial resimțite pe timpul și ulterior perioadei de încarcerare .

În acord cu jurisprudența națională și europeană, curtea de apel, în prezentul dosar, a reținut corect faptul că, atunci când acordă despăgubiri morale, instanțele nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, adică procedează la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei relative la tratamentul la care persoana a fost supusă de autoritățile penale și a consecințelor nefaste pe care acesta l-a avut cu privire la viața sa particulară, astfel cum acestea sunt evidențiate prin probatoriile administrate.

Ca atare, în materia daunelor morale, atât jurisprudența națională, cât și hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului pot furniza judecătorului cauzei doar criterii de estimare a unor astfel de despăgubiri și, respectiv, pot evidenția limitele de apreciere a cuantumului acestora.

În acest context, Înalta Curte constată că operațiunea de cuantificare a daunelor, care este în competența instanțelor care devoluează fondul, a fost corect aplicată în speță, instanța de apel având în vedere inclusiv dispozițiile art. 540 alin. (1) din C. proc. pen., reținând în mod corect că la stabilirea cuantumului daunelor morale se are în vedere atât durata privării injuste de libertate, precum și consecințele produse asupra reclamantului și familiei sale, așa cum se prevede în textul legal enunțat.

A reținut instanța că lipsirea de libertate a reclamantului pentru o perioadă de 42 zile a fost de natură să-i afecteze viața familială și socială, intensitatea suferințelor psihice fiind una moderată în raport nu doar cu durata încarcerării, cât și în raport cu consecințele produse vieții personale și sociale. Contrar argumentațiilor din recurs, instanțele fondului au avut în vedere, sub acest aspect, declarațiile martorilor audiați în cauză (Bârzan Gheorghe și B.), care au relatat că atitudinea reclamantului în societate și în familie s-a schimbat, atât acesta, cât și familia sa fiind demoralizați și marginalizați, reclamantul fiind și amenințat și devenind obiectul unei campanii de denigrare în oraș.

Au constatat, așadar, instanțele fondului că reclamantul a suferit un prejudiciu moral multiplu și complex, un prejudiciu psihic, profesional și de imagine, fiind supus unei reacții dezaprobatoare sau chiar de respingere socială, și un prejudiciu relativ la viata sa familială și la condiția de om liber, fiind supus unor constrângeri incompatibile cu dreptul personal la libertate și mișcare, și privat de interacțiunea cu membrii familiei.

În atare condiții, Înalta Curte constată că instanța de apel a avut în vedere toate acele criterii ce trebuie evaluate la stabilirea unui cuantum rezonabil al despăgubirilor ce se acordă pentru daunele morale, astfel cum rezultă acestea din practica judiciară internă și europeană. Drept urmare, în raport cu circumstanțele concrete ale cauzei s-a apreciat că suma de 20.000 RON este de natură a reprezenta o satisfacție echitabilă și rezonabilă pentru a cuantifica, din punct de vedere pecuniar, prejudiciul moral suferit de reclamant pentru privarea nelegală de libertate în perioada 14.02.2018-28.03.2018, sens în care nu se poate reține nelegalitatea deciziei recurate sub acest aspect.

Cât privește aprecierile instanței, din perspectiva cuantumului despăgubirilor, acestea nu poate face obiectul cenzurii în fața instanței de recurs, față de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, în exercitarea controlului de nelegalitate, neputând interveni în sensul reaprecierii cuantumului daunelor morale stabilite de curtea de apel.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 539 - 540 din C. proc. pen., reținând în mod legal că reclamantul este îndreptățit la despăgubiri reprezentând daune morale pricinuite de perioada în care a fost lipsit de libertate în mod nedrept, iar, în ceea ce privește cuantificarea prejudiciului, instanța de apel a avut în vedere criteriile indicate în susținerea cererii de recurs, confirmate doctrinar și jurisprudențial, sens în care nu se poate susține, în mod întemeiat, că hotărârea atacată ar fi nemotivată ori contradictorie din această perspectivă.

În consecință, reținând că niciuna dintre criticile formulate de recurentul-pârât nu justifică casarea deciziei instanței de apel, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 132/C din 20 iunie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Constanța.

II.2. Recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor, în calitate de reprezentant al Statului Român, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul și condițiile expres prevăzute de lege.

În conformitate cu prevederile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. De asemenea, potrivit art. 488 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute la pct. 1-8 din acest text legal.

Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 483 alin. (3) și ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., rezultă că recursul este calea extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar numai prin prisma conformității sale cu regulile de drept material și/sau procesual aplicabile, astfel că părțile nu au posibilitatea de a o critica pentru motive de netemeinicie. Cu alte cuvinte, în recurs se exercită strict un control de legalitate al hotărârii, prin raportare la motivele de casare prevăzute, în mod expres și limitativ, la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanței de recurs reanalizarea mijloacelor de probă administrate sau reevaluarea situației de fapt.

Ca atare, faptele sunt stabilite, în mod suveran, de instanțele de fond, în timp ce instanța de recurs judecă hotărârea, iar nu procesul, în sensul că nu rejudecă tot dosarul, ci verifică modalitatea în care au fost aplicate, de către instanța de apel, normele de drept procesual și/sau de drept material situației de fapt deja stabilite.

Scopul recursului transcede interesului particular și constă în asigurarea unui cadru juridic coerent și unitar, printr-o interpretare și aplicare uniformă a legii materiale și/sau procesuale, în timp ce interpretarea mijloacelor de probă este de resortul convingerii judecătorului de fond, care administrează probele și le poate aprecia (în primă instanță) sau, după caz, reaprecia și completa (în apel).

În acest context, nu se poate pretinde instanței de recurs cenzurarea aprecierii probatoriului, transformând-o într-o a treia instanță de fond, în mod vădit contrar rolului și funcțiilor căii extraordinare de atac a recursului.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ. iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În speță, verificând cererea de recurs, se constată că recurentul nu a învederat argumente prin care să se demonstreze că decizia recurată a fost pronunțată în urma interpretării și/sau aplicării greșite a normelor de drept incidente.

Dimpotrivă, argumentele invocate în memoriul de recurs privesc exclusiv temeinicia deciziei civile recurate, iar nu nelegalitatea acesteia, din moment ce recurentul-pârât urmărește doar o reevaluare a cuantumului daunelor morale acordate, criticând cuantumul exagerat al acestora.

Deși a invocat incidența prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul-pârât nu invocă, în realitate, o interpretare eronată a vreunei norme de drept material, ci pretinde reevaluarea situației de fapt din dosar, cu consecința micșorării cuantumului daunelor morale acordate reclamantului pentru cele 42 de zile în care a fost nelegal privat de libertate. Recurentul invocă greșita a interpretare a probelor, iar asemenea apărări nu pot forma obiect de analiză în recurs, fiind specifice exclusiv instanțelor de fond. Rezultă cu caracter de principiu din jurisprudență că aprecierea cuantumului daunelor morale constituie o chestiune de fapt, cu un caracter pronunțat cazuistic, fiind în sine o chestiune lăsată la aprecierea motivată a instanțelor de fond, iar nu o veritabilă chestiune de nelegalitate, cenzurabilă din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Or, așa cum s-a arătat anterior, dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a evidenția nelegalitatea deciziei recurate, condiție care nu este îndeplinită în speță, simplele nemulțumiri, respectiv aprecieri de ordin subiectiv cu privire la repararea justă a prejudiciului moral nefiind veritabile critici de nelegalitate.

Ca atare, cum criticile formulate de recurentul-pârât nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. și cum, în speța de față, nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din același cod, precum și la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.

Dată fiind prioritatea soluționării excepției nulității recursului, precum și efectele pe care aceasta le produce, celelalte aspecte subsumate prezentei căi de atac nu mai pot fi analizate, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare de intimatul-reclamant, și va anula recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor, în calitate de reprezentant al Statului Român, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța împotriva deciziei civile nr. 132/C din 20 iunie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Constanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A., împotriva deciziei civile nr. 132/C din 20 iunie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Constanța.

Anulează recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor, în calitate de reprezentant al Statului Român, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța împotriva aceleiași decizii.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 26 februarie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.