ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1892/2022

Obiectul cauzei Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la 25 februarie 2019, sub nr. x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 40.000 euro, echivalent în RON, la data plății efective, reprezentând prejudiciu moral, cu cheltuieli de judecată.

Sentința Tribunalului Constanța, secția I civilă Prin sentința civilă nr. 221 din 5 februarie 2020, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția I civilă, a fost respins capătul de cerere constând în daune morale pentru executarea pedepsei în condiții necorespunzătoare, ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a fost respinsă, în rest, cererea formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiată.

Decizia Curții de Apel Constanța, secția I civilă Prin decizia civilă nr. 137 din 23 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a fost respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 221 din 5 februarie 2020, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimatul pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, ca nefondat.

Hotărârile Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă Prin decizia civilă nr. 1092 din 19 mai 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 137 din 23 septembrie 2020 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă; a fost casată decizia atacată și a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. Prin decizia nr. 2243 din 27 octombrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost respinsă cererea formulată de petentul A. privind completarea dispozitivului deciziei nr. 1092 din 19 mai 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2019.

Decizia Curții de Apel Constanța, secția I civilă Prin decizia civilă nr. 23/C din 3 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a fost respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 221 din 5 februarie 2020, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimatul pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, ca nefondat.

Calea de atac formulată în cauză La 6 aprilie 2022, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă a fost înregistrat recursul formulat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 23/C din 3 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă. În cuprinsul memoriului de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., recurentul învederează că decizia atacată este nelegală, fiind incidente dispozițiile art. 538 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere că prin decizia nr. 746 din 20 iulie 2018, Curtea de Apel Constanța a admis contestația în anulare, formulată de recurentul din prezenta cauză, a desființat decizia penală nr. 376/P din 29 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, în dosarul nr. x/2015 și a acordat termen pentru rejudecarea apelurilor, constatând că au fost încălcate dispozițiile art. 364 alin. (1) C. proc. pen. câtă vreme inculpatul a fost împiedicat de a exercita dreptul său de a fi prezent la ședința de judecată la care au avut loc dezbaterile. Învederează că, prin decizia penală nr. 800 din 26 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, în urma rejudecării apelurilor, a intervenit o hotărâre definitivă de achitare prin respingerea căilor de atac formulate. Arată că, după decizia de condamnare inițială, din 29 martie 2018, până la 14 iunie 2018, când a fost anulat mandatul de executare, urmare a admiterii, în principiu, a contestației în anulare, a executat efectiv pedeapsa, iar acestei perioade ar trebui să i se adauge ca parte componentă a duratei executării pedepsei și perioada reținerii de 24 de ore, a arestului preventiv în perioada 10 decembrie 2015-17 februarie 2016 inclusiv și arestului la domiciliu de la 17 februarie 2016 la 23 decembrie 2016 inclusiv. Susține că admiterea contestației în anulare în cauza penală a avut drept consecință anularea deciziei de condamnare, ceea ce a generat o nouă judecată a apelului întrucât cauza a fost soluționată în lipsa inculpatului și apreciază că dispozițiile care reglementează contestația în anulare sunt asemănătoare cu cele vizând redeschiderea procesului penal. Mai susține că legiuitorul nu face distincție între cazurile de redeschidere a procesului penal, context în care nici intanțele de fond nu ar fi trebuit să facă o asemenea distincție. 7 . Apărările formulate în cauză La 12 mai 2022, intimatul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea motivelor în dispozițiile art. 488 C. proc. civ. în subsidiar, a solicitat respingerea recursului. 6. Procedura derulată în fața Înaltei Curți. Prin rezoluția din 6 iunie 2022, a fost fixat termen de judecată la 13 octombrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. În temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., recurentul reclamant a susținut că, în mod greșit, instanța de apel, validând raționamentul primei instanțe, a reținut că în prezenta pricină nu sunt incidente dispozițiile art. 538 alin. (2) C. proc. pen., în condițiile în care, prin decizia nr. 746 din 20 iulie 2018, Curtea de Apel Constanța a admis contestația în anulare, a desființat decizia penală nr. 376/P din 29 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, în dosarul nr. x/2015, ceea ce a generat o nouă judecată a apelurilor întrucât cauza a fost soluționată în lipsa inculpatului. A apreciat recurentul că nu există diferență foarte mare între instituția contestației în anulare, în ipoteza prevăzută de art. 426 lit. a) C. proc. pen. și cea a redeschiderii procesului penal, situația prevăzută de art. 466 alin. (2) lit. b) din același act normativ, iar dacă legiuitorul nu face distincție între cazurile de redeschidere a procesului penal, nici instanțele de fond nu ar fi trebuit să facă o asemenea distincție. Referitor la incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se constată că recurentul nu a formulat critici care să poată fi încadrate în acest motiv de nelegalitate întrucât, pentru a se reține incidența acestui motiv de casare, este necesar ca hotărârea să nu fie deloc motivată sau să cuprindă motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Or, argumentele invocate vizează aplicarea greșită, din punctul de vedere al recurentului, a dispozițiilor de drept material, astfel încât critica formulată urmează a fi cercetată în contextul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Înalta Curte reține că, prin apelul formulat împotriva sentinței civile nr. 221 din 5 februarie 2020, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția I civilă, reclamantul a solicitat rejudecarea fondului pretenției de despăgubire, în limitele dispozițiilor art. 538 alin. (2) C. proc. civ., aspect reținut și prin decizia de casare nr. 1092 din 19 mai 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în primul ciclu procesual. Din această perspectivă și în limitele criticii formulate, Înalta Curte constată că instanța care a pronunțat decizia recurată a realizat o justă interpretare și aplicare a prevederilor incidente, vizând îndeplinirea condițiilor legale privind dreptul la repararea pagubei în caz de eroare judiciară, în limitele stabilite prin cererea de apel. Se reține că instanța de apel, respingând apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond, a constatat că nu este aplicabil art. 538 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere că, în speță, rejudecarea cauzei a avut loc în urma admiterii contestației în anulare, cale extraordinară de atac distinctă de redeschiderea procesului penal. Potrivit art. 538 alin. (2) C. proc. pen., "Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul redeschiderii procesului penal cu privire la condamnatul judecat în lipsă, dacă după rejudecare s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare." Contrar susținerilor recurentului, aceste dispoziții legale se referă exclusiv la ipoteza reparării de către stat a pagubei suferite în cazul rejudecării cauzei după redeschiderea procesului penal, în cazul judecării în lipsa persoanei condamnate, cale de atac reglementată de art. 466 C. proc. pen. Noțiunea de redeschidere a procesului penal cu privire la condamnatul judecat în lipsă este cea dată de dispozițiile art. 466 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora este considerată judecată în lipsă persoana condamnată care nu a fost citată la proces și nu a luat cunoștință în niciun alt mod oficial despre acesta, respectiv, deși a avut cunoștință de proces, a lipsit în mod justificat de la judecarea cauzei și nu a putut încunoștiința instanța. Nu se consideră judecată în lipsă perosana condamnată care și-a desemnat un apărător ales ori un mandatar, dacă aceștia s-au prezentat oricând în cursul procesului, și nici persoana care, după comunicare, potrivit legii, a sentinței de condamnare, nu a declarat apel, a renunțat la declararea lui ori și-a retras apelul. Or, această noțiune nu este compatibilă cu cea a cazului de contestație în anulare în cadrul căreia se invocă, precum în speța de față, faptul că inculpatul a fost împiedicat de a fi prezent la ședința de judecată la care au avut loc dezbaterile, câtă vreme acesta fusese citat anterior și avea cunoștință de existența litigiului, în fazele premergătoare celei în cadrul căreia s-a constatat viciul procedural ce a condus la admiterea contestației. Față de cele anterior reținute cu privire la caracterul nefondat al criticii formulate de către recurentul reclamant din perspectiva validării de către curtea de apel a constatării primei instanțe referitoare la lipsa incidenței în cauză a dispozițiilor art. 538 alin. (2) C. proc. pen., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamantul A..