ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1092/2021

Ședința publică din data de 19 mai 2021

asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la data de 25 februarie 2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 40.000 euro, echivalent în RON, la data plății efective, reprezentând prejudiciu moral, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 221 din 5 februarie 2020, Tribunalul Constanța, secția I civilă a respins capătul de cerere constând în daune morale pentru executarea pedepsei în condiții necorespunzătoare, ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A respins, în rest, cererea ca neîntemeiată.

Soluția primei instanțe a fost menținută de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, prin decizia nr. 137/C din 23 septembrie 2020, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant împotriva sentinței tribunalului.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., ale cărui motive au fost subsumate dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

A solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de apel, rejudecarea cauzei și admiterea acțiunii astfel cum a fost precizată în fața tribunalului.

A arătat că instanța de apel a reținut că a fost învestită cu apelul declarat pe capătul de cerere având ca obiect reparare prejudiciu moral pentru condamnare nelegală, potrivit art. 538 C. proc. pen. și că întreaga motivare, atât a curții de apel, cât și a instanței de fond se referă la alin. (1) al acestui text de lege.

A precizat că nu s-a ținut seama de faptul că a depus precizări și note de ședință în care a arătat că achitarea sa a avut loc după admiterea contestației și anularea deciziei de condamnare din apel, fiind deci aplicabil alin. (2) al art. 538 C. proc. pen.

Pe de altă parte, recurentul a susținut că instanța de apel a reținut că dispozițiile art. 538 alin. (1) C. proc. pen. nu fac deosebire între modalitățile concrete prin care se ajunge la anularea sau desființarea soluției de condamnare, constatând întemeiat acest aspect al criticilor sale.

Potrivit recurentului, conform art. 538 alin. (2) C. proc. pen., în cadrul procesului penal s-a aflat în situația de a se fi soluționat apelul în lipsa sa, deși formulase cerere de amânare, iar contestația în anulare a fost admisă pe considerentul că s-a procedat la judecarea apelului în lipsa inculpatului și a fost anulată hotărârea de condamnare, acordându-se termen pentru rejudecarea apelului.

Or, întreaga motivare a instanței de apel se întemeiază pe un fapt nou descoperit și nu pe judecarea cauzei penale în lipsa inculpatului.

A arătat că prevederile legale care au stat la baza anulării deciziei de condamnare invocate de curtea de apel, respectiv art. 426 lit. e) C. proc. pen., se referă la soluționarea procesului penal în lipsa inculpatului sau procurorului.

A susținut că tribunalul nu a cercetat pe fond cauza, iar curtea de apel a confirmat soluția primei instanțe și că, deși potrivit dispozitivului sentinței, reiese că s-ar fi pronunțat pe fond, conform motivării rezultă că nu s-ar fi îndeplinit condițiile de admisibilitate ale cererii.

Prevalându-se de dispozițiile art. 425 lit. b) C. proc. civ., care stipulează că în considerentele sale hotărârea trebuie să se arate atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, recurentul a solicitat astfel a se observa că instanța de apel nu a analizat cererea din prisma motivelor de apel formulate și nu a făcut nicio trimitere la art. 538 alin. (2) C. proc. pen., invocat ca temei al cererii privind acordarea despăgubirilor.

A considerat că instanța de apel trebuia să analizeze hotărârea instanței de fond prin prisma criticilor aduse în cererea de apel, însă o astfel de analiză nu există, curtea de apel a omițând a se pronunța asupra criticilor aduse hotărârii tribunalului.

A mai arătat că având în vedere situația de fapt din cauză, se află în teza prevăzută de art. 538 alin. (2) C. proc. pen., fiind achitat ca urmare a admiterii contestației în anulare și după ce a executat o parte din pedeapsă.

A precizat că la perioada executată după condamnarea de către curtea de apel, de la data de 29 martie 2018 până la data de 14 iunie 2018, ar trebui să se adauge ca parte componentă a duratei executării pedepsei și perioada reținerii, a arestului preventiv și a arestului la domiciliu.

A mai solicitat să se constate că din pedeapsa privativă de libertate se deduce perioada reținerii, a arestului la domiciliu și a arestului preventiv.

Intimatul - pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția de inadmisibilitate a recursului, iar în subsidiar, a solicitat, respingerea, ca nefondat, a acestuia, cu menținerea hotărârii atacate, ca fiind temeinică și legală.

A arătat că recursul este inadmisibil având în vedere că decizia atacată are caracter definitiv si nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, potrivit dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel cum au fost modificate prin art. III pct. 3 din Legea nr. 310/2018.

A susținut că prin cererea de recurs se reiau motivele pe care instanța de apel le-a cercetat deja cu ocazia soluționării apelului declarat împotriva sentinței tribunalului.

A considerat că instanța, în mod corect, a soluționat cauza, pronunțându-se cu privire la toate motivele de apel invocate.

A precizat că acțiunea nu se încadrează în dispozițiile art. 538 C. proc. pen., așa cum, în mod eronat, a susținut recurentul, nefiind vorba despre un caz de eroare judiciară, acest articol referindu-se la situațiile persoanelor condamnate definitiv care, în urma rejudecării cauzei, după anularea sau desființarea hotărârii de condamnare pentru un fapt nou sau recent descoperit care dovedește că s-a produs o eroare judiciară, beneficiază de o hotărâre definitivă de achitare, respectiv la persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată nelegal de libertate, privare nelegală stabilită prin ordonanța procurorului ori prin încheiere definitivă a judecătorului.

Astfel, în opinia intimatului, legiuitorul, prin noua reglementare a art. 538 C. proc. pen., a înțeles să condiționeze plata despăgubirilor de necesitatea ca achitarea să se fi făcut în baza unor fapte noi sau recent descoperite. În atare condiții, dacă achitarea este pronunțată ca urmare a reaprecierii probatoriului, răspunderea statului este exclusă.

Potrivit intimatului, condiția esențială în cazurile în care o hotărâre de condamnare a fost desființată sau anulată în urma rejudecării este aceea ca desființarea/anularea hotărârii definitive de condamnare să fi intervenit ca urmare a unui fapt nou sau recent descoperit care dovedește că în judecarea inițiată a cauzei s-a produs o eroare judiciară.

Totodată, a precizat că potrivit doctrinei europene "când anularea/desființarea hotărârii de condamnare s-a întemeiat pe alte motive, spre exemplu, pe o greșită interpretare a legii sau pe motive umanitare, persoana în cauză nu poate invoca dreptul la indemnizare, garantat de art. 3 din Protocolul nr. 7", cu corespondent în dispozițiile art. 538 C. proc. pen.

O hotărâre definitivă de condamnare nu poate fi desființată decât prin intermediul căilor extraordinare reglementate de dispozițiilor art. 452-453 cu referire la art. 460-461 C. proc. pen., aceste din urmă dispoziții legale conținând norme particulare privind rejudecarea cauzei, ca efect al admiterii cererii de revizuire.

Finalitatea revizuirii constă în înlăturarea erorii judiciare, iar funcția procesuală a instituției se concentrează în înlesnirea descoperirii, adunarea și deducerea în fața justiției a unui material probator cu totul inedit sau cel puțin necunoscut instanței, care să permită constatarea erorii judiciare și înlăturarea ei.

Or, în speța dedusă judecății, nu s-a recurs la calea extraordinară de atac a revizuirii, recurentul negăsindu-se în niciunul dintre motivele prevăzute de art. 453 C. proc. pen.

Admiterea contestației în anulare și respingerea apelurilor declarate în cauză nu echivalează, în mod automat, cu existența unei erori judiciare, reclamantul nefurnizând probe care să poată conduce la concluzia că ne aflăm în fața unei erori judiciare.

Art. 538 C. proc. pen. prevede, în mod clar, că dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite intervine în cazul în care, în urma rejudecării cauzei, după anularea sau desființarea hotărârii de condamnare pentru un fapt nou sau recent descoperit care dovedește că s-a produs o eroare judiciară, s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare.

Or, în cauza de față nu sunt aplicabile aceste dispoziții, astfel cum instanța în mod corect a reținut.

Eronat a susținut recurentul că situația sa se încadrează în teza de la art. 538 alin. (2) C. proc. pen., fiind achitat ca urmare a unei contestații în anulare și după ce a executat o parte din pedeapsă.

În cauză, achitarea definitivă a recurentului nu s-a produs ca urmare a descoperirii de fapte noi sau recent descoperite, ci ca urmare a admiterii contestației în anulare pentru vicii legate de citarea inculpatului.

Recurentul-reclamant nu a formulat răspuns la întâmpinare.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând critica de nelegalitate prin care partea reclamantă pretinde nerespectarea de către instanța de apel a limitelor efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat, critică ce se încadrează în motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

În drept, potrivit dispozițiilor art. 477 alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum și cu privire la soluțiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată.

Ca atare, când instanța de apel rejudecă fondul fără a observa limitele stabilite de apelant prin motivele de apel, hotărârea pronunțată este supusă casării în condițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În speță, potrivit considerentelor sentinței primei instanțe, cererea de despăgubire dedusă judecății de partea reclamantă a fost analizată atât din perspectiva dispozițiilor art. 538 alin. (1) C. proc. pen. (fiind apreciată, ca nefondată, întrucât achitarea definitivă în procesul penal nu s-a produs ca urmare a descoperii unor fapte noi, ci ca urmare a admiterii unei contestații în anulare pentru vicii în legătură cu procedura de citare), cât și din perspectiva dispozițiilor art. 538 alin. (2) C. proc. pen. (fiind apreciată, de asemenea, ca nefondată, deoarece achitarea definitivă în procesul penal nu s-a produs ca urmare a redeschiderii procesului penal cu privire la condamnatul judecat în lipsă, procedură penală distinctă de cea a contestației în anulare).

Prin apel, printr-o primă critică de nelegalitate, partea reclamantă a pretins că raportului juridic de despăgubire îi sunt aplicabile dispozițiile art. 538 alin. (2) C. proc. pen. și a criticat soluția de respingere a cererii de despăgubire sub motiv că, prin interpretarea dată dispozițiilor legale menționate, prima instanță a adăugat condiții necesar a fi îndeplinite, condiții care însă nu sunt prevăzute de norma de drept prevăzută de textul de lege mai sus arătat.

În susținerea acestei critici, partea reclamantă a pretins, pentru argumentele expuse, că legiuitorul, statuând prin dispozițiile art. 538 alin. (2) C. proc. pen. asupra dreptului persoanei care a fost condamnată definitiv la repararea de către stat a pagubei suferite și în cazul redeschiderii procesului penal cu privire la condamnatul judecat în lipsă, dacă după rejudecare s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare, nu a vizat, în mod obligatoriu, procedura penală reglementată prin dispozițiile art. 466-470 C. proc. pen., astfel cum eronat a reținut prima instanță, și nici nu a exclus procedura contestației în anulare, reglementată prin dispozițiile art. 426 C. proc. pen.

Partea reclamantă a pretins că norma de drept conținută de art. 538 alin. (2) C. proc. pen. acoperă, în realitate, atât situația în care rejudecarea cauzei penale și pronunțarea soluției de achitare s-a realizat în urma admiterii unei cereri de redeschidere a procesului penal cu privire la condamnatul judecat în lipsă, întemeiate de dispozițiile art. 467 alin. (1) C. proc. pen., cât și situația în care rejudecarea cauzei penale și pronunțarea soluției de achitare s-a realizat în urma admiterii unei contestații în anulare, întemeiate pe dispozițiile art. 426 lit. a) C. proc. pen., concluzia impunându-se în considerarea caracterul normativ asemănător al celor două norme de drept (având ca ipoteză situația părții judecate în lipsă), precum și efectele pe care cele două remedii procedurale le produc, anume desființarea hotărârii penale astfel pronunțate și rejudecarea cauzei.

Prin decizia pronunțată, apelul a fost respins, ca nefondat.

Considerentele hotărârii pronunțate de instanța de apel evidențiază analizarea pretenției de despăgubire formulate de partea reclamantă din perspectiva dispozițiilor art. 538 alin. (1) C. proc. civ. și ale art. 3 din Protocolul nr. 7 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În esență, instanța de apel a reținut că atâta timp cât soluția de achitare a părții reclamante nu s-a datorat constatării unui fapt nou sau recent descoperit, condiție impusă pentru statuarea asupra existenței erorii judiciare atât prin dispozițiile art. 538 alin. (1) C. proc. pen., cât și prin cele ale art. 3 din Protocolul nr. 7 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ci în urma aplicării principiul prezumției de nevinovăție și reanalizării declarațiilor date în cursul urmăririi penale și la judecata în primă instanță, nu se poate considera că prejudiciile suferite de partea reclamantă ar avea o cauză ilicită de natură să atragă răspunderea statului pentru repararea pagubei în caz de eroare judiciară.

Or, analiza instanței de apel, restrânsă fiind la verificarea îndeplinirii cerințelor prevăzute de dispozițiile art. 538 alin. (1) C. proc. pen., fără vreo corelare cu ipoteza în care hotărârea de achitare s-a pronunțat, după rejudecare, în urma redeschiderii procesului penal cu privire la condamnatul judecat în lipsă, ignoră faptul că partea reclamantă, prin apel, a solicitat rejudecarea fondului pretenției de despăgubire în limitele dispozițiilor art. 538 alin. (2) C. proc. pen.

Așa fiind, constatând incidența motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care face inutilă analizarea celorlalte critici formulate prin recurs, subsumate motivelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de partea reclamantă, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În rejudecare, instanța de trimitere urmează a dispune asupra apelului cu luarea în considerare a limitelor stabilite de către partea reclamantă prin motivele de apel, astfel cum prevăd dispozițiile art. 477 C. proc. civ.

Totodată, instanța de trimitere urmează a analiza și celelalte critici formulate de partea reclamantă prin memoriul de apel, precum și pe cele invocate prin memoriul de recurs, sub formă de apărări.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 137/C din 23 septembrie 2020 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleași instanțe de apel.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 19 mai 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.