ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 380/2025

Ședința publică din data de 12 februarie 2025

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 24.08.2018 sub nr. x/2018, reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (fostă AVAS), să se dispună obligarea acesteia la plata sumelor de 20 RON, 15.598.193,32 RON și 1.530.401 RON (echivalentul a 4.499.591,33 USD) reprezentând suma achitată de instituția reclamantă prin Ministerul Finanțelor, în calitate de ordonator principal de credite, către creditoarea S.C. A. S.A. prin BEJ B., conform OP nr. x/18.01.2018, OP nr. x/18.01.2018 și OP nr. x/02.04.2018, precum și actualizarea cu indicele de inflație și dobânda legală aferentă, ambele calculate de la data virării fiecărei sume în contul BEJ B., respectiv 18.01.2018 și 02.04.2018 până la data plății efective a debitului.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 1384 și art. 1345 C. civ.

Pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței materiale a instanței, excepția lipsei calității procesuale active a DGRFP București, excepția lipsei calității procesuale pasive a AAAS, iar pe fond a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Prin sentința nr. 7161/16.11.2018, Judecătoria Sector 1 București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Prin sentința nr. 1238/05.06.2019, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei DGRFP București și a respins cererea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Prin decizia nr. 313A/23.02.2021, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul reclamantei împotriva sentinței, a anulat sentința, a respins excepțiile lipsei calității procesuale active și lipsei calității procesuale pasive, ca nefondate; a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata sumelor de 20 RON, 15.598.193,32 RON și 1.530.401 RON, actualizate cu indicele de inflație și dobânzile legale aferente, ambele calculate de la data virării fiecărei sume în contul BEJ B., respectiv 18.01.2018 și 02.04.2018, până la data plății efective a debitului.

Prin decizia nr. 648/29.03.2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului împotriva deciziei mai sus menționate; a casat decizia recurată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Prin decizia nr. 475A/28.03.2023 pronunțată în rejudecare, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondat, apelul reclamantei împotriva sentinței nr. 1238/05.06.2019 a Tribunalului București, secția a V-a civilă.

Împotriva deciziei nr. 475/A/28.03.2023 a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București.

Recurenta a arătat că hotărârea instanței de apel este pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, respectiv în mod eronat s-a reținut lipsa calității procesuale active în cauză.

A arătat recurenta că unul dintre motivele de recurs ale pârâtei din primul ciclu procesual viza soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, iar Înalta Curte de Casație si Justiție, în soluționarea recursului, a respins acest motiv, admițând recursul pentru cu totul alte considerente, fără să mai pună în discuție excepția lipsei calității procesuale active a acestei instituții. Prin urmare, este greșit demersul instanței de apel de a relua soluționarea acestei excepții și, cu atât mai mult, este eronată soluția de respingere a apelului declarat de DGRFP București pentru lipsa calității procesuale active.

Pe de altă parte, așa cum rezultă din motivarea deciziei civile nr. 648/29.03.2022, Înalta Curte a casat decizia nr. 313/A/23.02.2021 și a trimis cauza spre rejudecare cu obligarea instanței de apel de a analiza efectele hotărârii de validare (sentința nr. 316/20.01.2014 pronunțată de Judecătoria Sector 4 București în dosarul nr. x/2013). S-a stabilit că instanța de apel "ar trebui să aibă în vedere și să analizeze dacă în cadrul procesului, plata de către reclamantă a creanței inițiale către S.C. A. S.A. a reprezentat, în realitate, executarea propriei obligații, ca efect al cesiunii de creanță și dacă se poate reține, în aceste condiții, o îmbogățire a pârâtei AAAS pe seama reclamantei, dar și dacă un asemenea beneficiu patrimonial este sau nu este justificat în raport de situațiile expres prevăzute de art. 1346 C. civ., precum și faptul dacă reclamanta avea deschisă o altă acțiune pentru a obține restituirea sumelor sus menționate".

Prin urmare, instanța de apel este ținută de hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție și trebuia să analizeze fondul cauzei dedusă judecații.

Recurenta solicită înlăturarea motivării instanței de apel în sensul că "DGRFPB nu a făcut dovada că obligația de plată ar fi fost evidențiată drept o cheltuială în bugetul reclamantei, că sumele solicitate în prezenta acțiune de la pârâtă au fost efectuate de către Ministerul Finanțelor din bugetul de stat, iar destinația sumei de bani ce s-ar recupera ar fi returnată la bugetul de stat, în sensul că beneficiar este Ministerul Finanțelor, dar și că nu s-a făcut dovada unui mandat de reprezentare între reclamantă și Ministerul Finanțelor".

Recurenta învederează că nu a achitat de bună voie debitul datorat de intimata-pârâtă AAAS, ci urmare a executării silite efectuate în dosarul de executare nr. 10/2011 al BEJ B., la cererea creditoarei A. S.A..

Recurenta are calitate procesuală activă și a promovat prezenta acțiune în considerarea faptului că în dosarul nr. x/2013, Judecătoria Sector 4 București, prin sentința nr. 316/20.01.2014, a validat poprirea și a obligat terțul să plătească creditoarei A. S.A. în limita creanței datorată de către debitorul AAAS, deci recurenta a preluat locul debitoarei inițiale AAAS, devenind debitoare directă a creditoarei A. S.A..

Conform dispozițiilor art. 3 din H.G. nr. 34/2009, privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor, în realizarea funcțiilor sale, acesta are mai multe atribuții, printre care aceea de a reprezenta statul, ca subiect de drepturi și obligații, în fața instanțelor precum și în orice alte situații în care acesta participă nemijlocit, în nume propiu, în raporturi juridice, dacă legea nu stabilește în acest scop un alt organ.

De asemenea, Agenția Națională de Administrare Fiscală a fost organizată prin H.G. nr. 520/2013, care prevede la art. 1 că ANAF se organizează și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, instituție publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Finanțelor. Prin același act normativ s-au înființat în subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, direcțiile generale regionale.

Prin OPANAF nr. 1878/2017 s-a aprobat regulamentul de organizare și funcționare a DGRFP București care, la art. 2 prevede că Regulamentul stabilește structura organizatorică, organizarea și funcționarea structurilor interne precum și atribuțiile specifice activității DGRFP București, precum și a structurilor sale subordonate.

Din coroborarea textelor de lege antemenționate, rezultă că între DGRFP București și Ministerul Finanțelor în calitate de ordonator principal de credite, există relații de subordonare, fără a exclude posibilitatea conferită prin H.G. nr. 520/2013 mandatarilor recurentei în scopul susținerii intereselor Statului Român/Ministerului Finanțelor/Agentiei Naționale de Administrare Fiscală în fața instanțelor de judecată.

Mai mult, potrivit art. 12 alin. (1) din O.U.G. nr. 4/2009 privind reglementarea unor măsuri în domeniul bugetar, cheltuielile privind despăgubirile, inclusiv cele provenite din aplicarea legislației privind creanțele fiscale administrate de Ministerul Finanțelor și Agenția Națională de Administrare Fiscală, alte daune stabilite ca fiind datorate de Ministerul Finanțelor și de Agenția Națională de Administrare Fiscală, în nume propriu sau în reprezentarea intereselor statului, pe baza hotărârilor judecătorești definitive ale instanțelor judecătorești, cheltuielile rezultate în urma soluționării de către Ministerul Finanțelor, pe cale amiabilă, se aprobă de către Ministerul Finanțelor, pe bază de documente legale, din sumele prevăzute cu această destinație în bugetul de stat.

Așadar, în temeiul textelor de lege sus-mentionate au fost emise ordine de plată în care plătitor figurează Ministerul Finanțelor, iar beneficiar BEJ B.. Aceste cheltuieli au fost angajate de către Ministerul Finanțelor, în calitate de ordonator principal de credite, conform art. 21 din Legea nr. 500/2002, direct din venituri ale bugetului de stat, iar nu din venituri repartizate în prealabil în bugetul propriu al DGRFPB.

Referitor la motivarea instanței că nu s-a făcut dovada unui mandat de reprezentare între reclamantă și Ministerul Finanțelor, recurenta arată că nu este necesar un mandat de reprezentare prevăzut de art. 7 din O.U.G. nr. 7/2013, aceasta având calitatea de a participa în nume propriu la raportul dedus judecății.

Pe fondul recursului, arată că Ministerul Finanțelor, în calitate de ordonator principal de credite, a achitat creanța datorată de intimatul-pârât AAAS (respectiv suma de 20 RON, suma de 15.598.193,32 RON si suma de 1.530401 RON) către S.C. A. S.A., fără ca între DGRFPB-Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București și intimatul-pârât AAAS să existe un raport obligațional sau să datoreze sume de bani acesteia.

Așadar, este evident faptul că intimata-pârâtă AAAS a obținut un beneficiu patrimonial, prin stingerea debitului la plata căruia era obligată, iar recurenta a suferit un prejudiciu, prin diminuarea patrimoniului său cu sumele ce fac obiectul prezentului litigiu.

Potrivit art. 1345 C. civ. cel care, în mod neimputabil, s-a îmbogățit fără justă cauză în detrimentul altuia este obligat la restituire, în măsura pierderii patrimoniale suferite de cealaltă persoană, dar fără a fi ținut dincolo de limita propriei sale îmbogățiri.

Art. 1347 alin. (1) C. civ. prevede că restituirea nu este datorată decât dacă îmbogățirea subzistă la data sesizării instanței, iar art. 1348 C. civ. reglementează caracterul subsidiar al cererii de restituire, în sensul că cererea de restituire nu poate fi admisă, dacă cel prejudiciat are drept la o altă acțiune pentru a obține ceea ce îi este datorat.

Astfel, pentru admiterea unei actio de in rem verso, acțiune în restituire, este necesar să se constate îndeplinite următoarele condiții materiale și juridice:

- condițiile materiale sunt mărirea unui patrimoniu, fie prin dobândirea unei valori, fie prin diminuarea unor datorii, micșorarea unui patrimoniu, ca o consecință a măririi patrimoniului altuia, existența unei legături între sporirea unui patrimoniu și micșorarea celuilalt, ambele fiind efectul aceleiași cauze;

- condițiile juridice sunt reprezentate de absența unei cauze legitime a măririi unui patrimoniu în detrimentul celuilalt, mărirea patrimoniului în detrimentul micșorării celuilalt să nu fie imputabilă celui îmbogățit, acesta fiind de bună-credință și absența oricărei acțiuni în justiție pentru recuperarea pierderii suferite.

Conform dispozițiilor art. 1384 alin. (1) C. civ. cel care răspunde pentru fapta altuia se poate întoarce împotriva aceluia care a cauzat prejudiciul, cu excepția cazului în care acesta din urma nu este răspunzător pentru prejudicial cauzat.

Această plată a condus în mod evident la o mărire nejustificată a patrimoniului pârâtei și la o diminuare corespunzătoare a patrimoniului recurentei, fiind aplicabile regulile ce guvernează instituția îmbogățirii fără justă cauză.

În cazul unei acțiuni întemeiate pe îmbogățirea fără justă cauză, calitatea procesuală pasivă aparține persoanei al cărei activ este mărit ori al cărei pasiv este diminuat pe seama patrimoniului altei persoane.

În speță, îmbogățirea fără justă cauză reprezintă faptul ilicit care dă naștere unui raport obligațional avându-le ca subiecte pe titularul unui patrimoniu (subiect pasiv al raportului juridic) al cărui activ este mărit ori al cărui pasiv este diminuat pe seama patrimoniului unei alte persoane (subiectul activ al raportului izvorât din faptul juridic), în conținutul căruia se regăsesc dreptul subiectului activ (al titularului patrimoniului pe seama căruia s-a realizat îmbogățirea fără justă cauză) de a solicita și obține restituirea și obligația corelativă a subiectului pasiv.

Îmbogățirea fără justă cauză invocată în prezentul litigiu a avut loc ca urmare a somării terțului poprit pentru o obligație generată de validarea popririi, calitatea procesuală pasivă aparținând persoanei care a figurat în dispozitivul hotărârii de validare în calitate de debitor, respectiv AAAS.

Asa cum deja s-a arătat, plata sumei sus menționate s-a făcut de către Ministerul Finanțelor, în calitate de ordonator principal de credite, întrucât pârâtul AAAS nu avea sume în contul deschis la trezorerie care să poată fi indisponibilizate.

Prin virarea acestor sume din contul Ministerului Finanțelor, ca efect al validării popririi în care DGRFP-ATCPMB a avut calitatea de terț poprit obligat la plata debitului datorat de către debitoarea AAAS, este evident că s-a produs o mărire a patrimoniului AAAS, constând în faptul că în acest mod și-a diminuat datoriile.

În termen legal, intimata-pârâtă AAAS a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și a arătat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile materiale și juridice ale restituirii sumelor solicitate prin acțiune, conform art. 1345 C. civ., întrucât reclamanta nu face dovada calității procesuale active, nu face dovada că a fost mandatată să asigure reprezentarea structurii ierarhic superioare, respectiv Ministerul Finanțelor, care este ordonatorul principal de credite, potrivit dispozițiilor legale în materie.

Totodată, AAAS nu a fost parte procesuală în dosarul de executare nr. 93/2014 al BEJ B., iar DGRFP în mod nelegal a achitat de bunăvoie sumele respective, ca urmare a validării popririi cu titlu de sancțiune conform art. 460 alin. (2) C. proc. civ. din culpa tertului poprit, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă intrată în autoritatea de lucru judecat.

Mai arată intimata că există o cauză legitimă, un temei juridic justificativ reprezentat de sentința civilă nr. 316/20.01.2014 a Judecătoriei Sector 4 Bucuresti, de validare a popririi, intrată în autoritate de lucru judecat, prin care terțul poprit DGRFP București a devenit debitorul direct al creditorului A. S.A..

În cauza nr. x/2013, intimata a formulat toate apărările legale la fond, a declarat în termenul legal căile de atac, astfel încât nu se poate reține culpa acesteia, iar prin sentința civilă nr. 316/20.01.2014 a Judecătoriei Sector 4 București nu a fost stabilită nici o obligatie legală în sarcina AAAS.

Intimata nu și-a mărit patrimoniul în detrimentul micșorării patrimoniului reclamantei, deoarece nu exista o legatură directă în sensul legii, respectiv o cauză unică a celor două raporturi juridice (cererea de validare a popririi și prezenta cerere întemeiată pe dispozitiile art. 1347 C. civ. privind îmbogățirea fără justă cauză).

Plata nu a produs o micșorare a patrimoniului apelantei reclamante pe seama măririi patrimoniului debitorului obligat la plata sumelor menționate, în speță pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), deoarece plata s-a efectuat, în realitate, din bugetul Ministerului Finanțelor și nu din bugetul apelantei-reclamante.

Prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului s-a reținut că recursul este susceptibil de încadrare în dispozițiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ. (chiar neinvocat expres prin memoriul de recurs) dar și în dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. (astfel cum a fost invocat de către recurentă).

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și alin. (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 9 octombrie 2024 completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București împotriva deciziei nr. 475/A din 28 martie 2023 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și a fixat termen de judecată în ședință publică pentru soluționarea acestuia la data de 12 februarie 2025.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând criticile formulate - încadrabile, potrivit încheierii de admitere în principiu a recursului din data de 9 octombrie 2024, în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ. întrucât vizează modalitatea în care instanța de apel a apreciat asupra calității procesuale active, cu trimitere atât la normele de drept procesual, cât și la normele de drept material ce reglementează îmbogățirea fără justă cauză - Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Recurenta a susținut că instanța de apel a apreciat eronat asupra lipsei calității procesuale active, sens în care partea reclamantă a invocat nesocotirea limitelor rejudecării stabilite prin decizia de casare întrucât pe de o parte, instanța de apel a reluat analiza excepției lipsei calității procesuale active - deși recursul nu ar fi fost admis pentru aceste considerente- și, pe de altă parte, curtea de apel avea a analiza efectele hotărârii de validare a popririi (sentința civilă nr. 316/20.01.2014 pronunțată în dosarul nr. x/2013) și trebuia să cerceteze fondul cauzei deduse judecății.

Totodată, recurenta pretinde că nu era necesar mandatul de reprezentare reglementat de prevederile art. 7 din O.U.G. nr. 7/2013 întrucât aceasta are calitatea de a participa în nume propriu la raportul dedus judecății.

Criticile sunt nefondate.

În ce privește limitele rejudecării, ele au fost corect reținute de instanța de apel, cu referire la dezlegările cu caracter obligatoriu ale deciziei de casare (decizia nr. 648/29.03.2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă) în sensul că "excepția lipsei calității procesuale active a fost respinsă fără clarificarea pe deplin a situației de fapt".

Așa fiind, susținerea recurentei conform căreia prin decizia de casare a fost admis recursul "pentru cu totul alte considerente, fără să mai pună în discuție excepția lipsei calității procesuale active" este una lipsită de fundament și nesocotește dezlegările deciziei de casare.

Aceasta deoarece decizia anterioară din recurs a statuat că, în speță, "se impunea a se verifica dacă în bugetul reclamantei sau, după caz, al Agenției Naționale de Administrare Fiscală a fost înscrisă obligația de plată stabilită prin hotărârea de validare a popririi și în legătură cu care s-a considerat de către ordonatorul principal de credite, Ministerul Finanțelor Publice, că trebuie "acoperită" din sumele prevăzute cu această destinație în bugetul de stat, în termenii art. 12 alin. (1) din O.U.G. nr. 4/2009".

Totodată, prin decizia de casare s-a reținut că "era necesară verificarea destinației sumei de bani ce s-ar recupera de la pârâta din prezenta cauză, în situația admiterii cererii de chemare în judecată, în sensul dacă aceasta trebuie returnată la bugetul de stat ori rămâne în patrimoniul reclamantei".

La rejudecare, instanța de apel a dat efect dezlegărilor cu caracter obligatoriu ale deciziei de casare, conform art. 501 C. proc. civ., cercetând, în mod corect, cu prioritate, excepția lipsei calității procesuale active prin raportare la prevederile legale analizate de Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv art. 12 alin. (1) O.U.G. nr. 4/2009, art. 7 din O.U.G. nr. 74/2013, art. 8 alin. (1) și art. 14 alin. (3) din Legea nr. 500/2002 și la Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 3336/2017.

Anume, clarificând aspectele indicate de instanța de recurs, curtea de apel a tranșat circumstanțele factuale ale cauzei privind neînscrierea în bugetul recurentei a obligației de plată stabilită prin hotărârea de validare a popririi - plata fiind efectuată de către Ministerul Finanțelor din bugetul de stat -, precum și faptul că suma de bani -dacă ar fi recuperată- ar fi returnată la bugetul de stat, având ca beneficiar Ministerul Finanțelor.

În acest context, critica recurentei potrivit căreia instanța de apel nu ar fi trebuit să analizeze, încă o dată, cadrul procesual din perspectiva calității procesuale active este una care ignoră, în mod nepermis, coordonatele judecății tranșate în realitate prin Decizia nr. 648/29.03.2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

Sunt, de asemenea, lipsite de fundament criticile privind obligația instanței de apel de a cerceta efectele sentinței civile nr. 316/20.01.2014 pronunțată în dosarul nr. x/2013, precum și fondul cauzei deduse judecății.

Ceea ce este relevant sub aspectul legalității este faptul că mecanismul îmbogățirii fără justă cauză constă în trecerea unei valori economice din patrimoniul însărăcitului în cel al îmbogățitului, iar prin decizia de casare s-a reținut că verificarea îndeplinirii condiției privind existența unei pierderi patrimoniale efectiv suferite de reclamantă din cauza unui act sau a unei fapte a pârâtei - ca exigență obligatorie instituită de art. 1345 C. civ.- prezintă relevanță atât pentru fondul raportului juridic dedus judecății, cât și pentru legitimarea procesuală activă.

În egală măsură, dezlegarea Înaltei Curți privind necesitatea analizării în rejudecare a efectelor hotărârii de validare a popririi vizează clarificarea împrejurărilor de fapt în raport cu situațiile prevăzute de dispozițiile art. 1346 C. civ. (când îmbogățirea este justificată) fiind, deci, subsumată fondului cauzei.

În primul ciclu procesual, fiind invocate deopotrivă motive de recurs privind calitatea procesuală activă și fondul cauzei ce implică o consecutivitate logică a analizei, instanța de recurs s-a aplecat asupra tuturor motivelor invocate de pârâtă, dând îndrumări și dezlegări utile tuturor criticilor de nelegalitate, iar instanța de rejudecare a analizat, cu prioritate, lipsa calității procesuale active a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București, excepție peremptorie ce exclude alte analize (precum cele ce vizează fondul cauzei).

În raport cu statuările instanței de recurs privind chestiunile de fapt ce trebuie clarificate și dând eficiență adresei emise sub nr. x/24.03.2023, instanța de rejudecare a concluzionat că "nu s-a făcut dovada că obligația de plată ar fi fost evidențiată drept o cheltuială în bugetul reclamantei", iar cu privire la destinația sumei s-a reținut că valoarea ce s-ar recupera ar fi returnată la bugetul de stat în capitolul bugetar 50.01, având ca beneficiar Ministerul Finanțelor, aspecte de fapt ce exced controlului de legalitate și limitelor recursului pendinte, date prin dispozițiile art. 483 alin. (3) și art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, cum recurenta-reclamantă nu a probat o pierdere patrimonială proprie, în contextul în care nu a dovedit că obligația de plată stabilită prin hotărârea de validare a fost înscrisă în bugetul său (sau al Agenției Naționale de Administrare Fiscală), iar suma nu ar fi rămas în patrimoniul reclamantei (în situația admiterii cererii de cererii de chemare în judecată), singura concluzie care s-a impus judecății, reținută ca atare în mod legal în rejudecarea apelului, a fost aceea a lipsei calității procesuale active a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București.

Calitatea procesuală activă trebuie apreciată în raport cu situația afirmată prin cererea de chemare în judecată, supusă analizei jurisdicționale.

În speță, reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București a promovat acțiunea în restituire întemeiată pe dispozițiile art. 1345 C. civ., justificându-și calitatea procesuală activă prin invocarea plăților efectuate ca urmare a validării popririi înființată în dosarul de executare nr. 10/2011, prin sentința civilă nr. 316/20.01.2014 pronunțată de către Judecătoria Sectorului 4 București, în dosarul nr. x/2013.

Situația afirmată este supusă verificărilor instanței, în cauză dovedindu-se că prin plățile efectuate nu s-a adus o atingere a patrimoniului propriu al Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București, astfel că nu există identitate între reclamantă și titularul dreptului afirmat.

În mod contradictoriu și incoerent afirmă recurenta-reclamantă, în justificarea calității procesuale active, pe de o parte că "în situația unei îmbogățiri fără justă cauză, calitatea procesuală activă aparține persoanei al cărei activ a fost micșorat" și că aceasta poate sta în judecată în nume propriu, nefiind necesar un mandat de reprezentare a Ministerului Finanțelor și, pe de altă parte, că "aceste cheltuieli au fost angajate de către Ministerul Finanțelor...direct din venituri ale bugetului de stat, iar nu din venituri repartizate în prealabil din bugetul propriu al DGRFPB".

În contextul în care fondurile necesare stingerii datoriei nu au fost alocate din bugetul recurentei, simpla invocare a unui raport de subordonare față de ordonatorul principal de credite nu susține legitimarea procesuală activă a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București întrucât temeiul juridic invocat în susținerea cererii de chemare în judecată implică, în mod necesar, să existe o însărăcire a reclamantului, respectiv o pierdere patrimonială proprie a titularului demersului judiciar, condiție neîndeplinită în cauză, astfel cum s-a arătat.

Tot astfel, posibilitatea de a reprezenta în fața instanțelor de judecată interesele Ministerului Finanțelor -conferită de H.G. nr. 520/2013- presupune existența unui mandat de reprezentare, or este necontestat că, în cauză, acesta lipsește.

Invocând Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 1628/8.02.2019, recurentei îi scapă din vedere că, prin decizia de casare, Înalta Curte a efectuat analiza efectelor actului administrativ cu caracter normativ (raportându-se la Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 3336/2017, în vigoare la data plăților din prezenta cauză, 2018) față de prevederile art. 12 alin. (1) din O.U.G. nr. 4/2009, iar prin memoriul de recurs, reclamanta reiterează incidența ordinului, nesocotind existența judecății anterioare.

Or, prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului, partea interesată poate deduce judecății doar acele aspecte de nelegalitate, în conformitate cu motivele expres și limitativ prevăzute de lege, care își au corespondent în considerentele deciziei atacate.

Pentru considerentele expuse anterior, toate criticile formulate fiind găsite nefondate, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București împotriva deciziei nr. 475 A din 28 martie 2023 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București împotriva deciziei nr. 475 A din 28 martie 2023 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 februarie 2025.