ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2466/2021

Ședința publică din data de 17 noiembrie 2021

Asupra recursurilor de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 12 decembrie 2017, sub numărul x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator special B. și prin administrator judiciar C.. a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, solicitând instanței obligarea pârâtei la plata prejudiciului material creat prin emiterea unui act administrativ fiscal nelegal, respectiv decizia de poprire asiguratorie nr. 3 din 8 iunie 2015, anulată prin sentință definitivă, prejudiciu estimat, la data introducerii cererii de chemare în judecată, ca reprezentând suma de 4.774.675,79 RON, ca urmare a faptului că pârâta a încălcat dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. b), ale art. 5 alin. (1) lit. d) și ale art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996 actualizată; compensarea creanțelor între Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București și S.C. A. S.R.L. pentru creanțele existente după judecarea pe fond; cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea de ședință din 12 ianuarie 2018, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 2859 din 18 iunie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza instanței supreme în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Prin decizia nr. 2987 din 25 septembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

Pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București a formulat note de ședință prin care a invocat excepția netimbrării și excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Prin încheierea de ședință din 8 martie 2019, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins excepția netimbrării, a unit cu fondul excepția prescripției dreptului material la acțiune și a invocat, din oficiu, excepția prematurității formulării cererii privind compensarea creanțelor existente după judecarea fondului litigiului.

Prin sentința civilă nr. 1046 din 19 aprilie 2019, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția prematurității formulării capătului doi de cerere, a respins capătul doi de cerere ca prematur formulat și a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune. Totodată, instanța a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator special B. și prin administrator judiciar C..

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar C.. și administrator special B..

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă sub nr. x/2019.

Prin decizia civilă nr. 2024/A din 27 noiembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantă S.C. A. S.R.L. prin administrator special B. și prin administrator judiciar C..

Împotriva acestei decizii reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar C.. a declarat recurs principal, iar pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București a formulat recurs incident.

Prin memoriul de recurs, reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar a solicitat instanței să admită calea de atac formulată și să caseze hotărârea atacată.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Recurenta-reclamantă susține că motivarea instanței de apel este foarte succintă și evită dezlegarea cauzei, instanța nepronunțându-se asupra motivului de apel formulat de reclamantă privind producerea unui prejudiciu în patrimoniul acesteia, ca urmare a emiterii deciziei de poprire asiguratorie de către Agenția Națională de Administrare Fiscală. Arată că nu au fost respectate prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. în sensul că instanța de apel s-a limitat la preluarea considerentelor instanței de fond și a reținut, în ciuda amplului material probator depus de către reclamantă, că aceasta nu a dovedit săvârșirea de către pârâtă a unei fapte ilicite. Apreciază că referirea globală la probe sau absența oricărei trimiteri la probele administrate, fără analiza acestora sub aspectul despăgubirilor solicitate, constituie o nemotivare a hotărârii.

Autoarea căii de atac afirmă că instanța de apel a încălcat sau aplicat greșit prevederile art. 8 din Legea nr. 21/1996, susținând că, în cauză, prin emiterea deciziei de poprire, s-a produs o acțiune a autorităților și instituțiilor administrației publice centrale, în sensul avut în vedere de textul de lege, precum și o inacțiune din cele vizate de această prevedere legală, constând în aceea că decizia menționată nu a fost retrasă până la intrarea recurentei-reclamante în procedura de insolvență. Menționează că, deși a dovedit existența acțiunii și inacțiunii pârâtei care au determinat eliminarea din piață a recurentei-reclamante, prin restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenței, datorată emiterii deciziei de poprire asigurătorie, instanța de apel a apreciat, în mod eronat, că este nerelevant faptul că recurenta-pârâtă nu a depus întâmpinare, astfel încât, în contextul probatoriu al cauzei, instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 21/1996. În legătură cu împrejurarea nedepunerii întâmpinării, consideră că, astfel, recurenta-pârâtă și-a recunoscut culpa, făcând trimitere la prevederile art. 208 C. proc. civ., referitoare la sancțiunea nedepunerii întâmpinării.

Recurenta-reclamantă și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Prin recursul incident, recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București a solicitat admiterea căii de atac formulate și casarea hotărârii recurate.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Recurenta-pârâtă invocă excepția prescripției dreptulului material la acțiune (invocată și la fond), precizând că termenul de prescripție începe să curgă de la data când persoana a fost păgubită sau a cunoscut paguba, în speță, de la data efectuării primelor controale, respectiv 2010-2011, pentru creanțele fiscale datorate la bugetul general consolidat aferent anului 2009. Face referire la prevederile art. 1, 7, 8, 11 și 21 din Decretul nr. 167/1958 și la cele ale art. 1903-1904 C. civ. și învederează că nu sunt întrunite cerințele legale pentru nașterea răspunderii, deoarece întinderea prejudiciului și modalitatea de reparare a acestuia nu sunt certe și cunoscute. Precizează că de la data începerii controalelor (2010-2011) și până la data introducerii acțiunii de către reclamantă, respectiv 12 decembrie 2017, au trecut mai mult de 3 ani, iar reclamanta nu a făcut dovada intervenirii nici unei situații de natură a suspenda sau întrerupe cursul prescripției.

După prezentarea situației de fapt, recurenta-pârâtă arată că poprirea asigurătorie emisă a avut drept scop protejarea dreptului de creanță al bugetului de stat, conform art. 129 alin. (3) Codul de procedură fiscală. Menționează că recurenta-reclamantă a formulat contestație împotriva deciziei de impunere nr. x din 6 aprilie 2016 pentru suma de parțială de 3.787.893 RON (2.067.749 RON debite + 1.720.144 RON accesorii), urmare soluționării acestei contestații fiind emisă decizia nr. 796 din 27 decembrie 2016, prin care contestația a fost respinsa ca neîntemeiată, pentru întreaga sumă contestată. Arătă că recurenta-reclamantă nu a depus contestație pentru suma de 2.024.827 RON (1.409.811 RON debite + 615.066 RON accesorii), iar această sumă este mai mare decât suma de 1.818.820 RON înscrisa în decizia de instituire a măsurilor asigurătorii. Consideră că recurenta-reclamantă nu a făcut dovada pretențiilor solicitate prin cererea de chemare în judecată, desi avea această obligație, conform art. 249 alin. (1) raportat la art. 10 alin. (1) C. proc. civ.. De asemenea, susține că în cauză nu s-a făcut dovada prejudiciului cauzat ca urmare a emiterii deciziei de poprire, nici a unui abuz din partea pârâtei, creanța pretinsă nefiind certă, lichidă și exigibilă.

Prin întâmpinare, recurenta-pârâtă a invocat excepția nulității recursului formulat de recurenta-reclamantă, apreciind că această cale de atac nu este motivată în concordanță cu prevederile art. 488 pct. 1-8 din C. proc. civ., și a solicitat respingerea recursului principal.

Pe baza cererilor de recurs, a întâmpinării depuse și a răspunsului la întâmpinare, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat, prin care s-a reținut că recursul recurentei-reclamante este admisibil în principiu, iar recursul declarat de recurenta-pârâtă este nul prin raportare la dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 31 martie 2021 s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor declarate, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Părțile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Prin încheierea din 29 septembrie 2021, a fost admisă excepția nulității recursului declarat de recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București împotriva deciziei civile nr. 2024/A din 27 noiembrie 2019, cu motivarea că recurenta - pârâtă a criticat soluția instanței de fond prin care a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune, nu a atacat sentința și nu a formulat întâmpinare în cadrul apelului, susținerile din recurs nefiind supuse dezlegării curții de apel, fiind formulate omisso medio, și a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar C.. împotriva aceleiași decizii. A fost respinsă excepția nulității recursului principal invocată de recurenta-pârâtă prin întâmpinare, cu motivarea că în cererea de recurs au fost dezvoltate critici de nelegalitate care pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. S-a fixat termen în ședință publică la 17 noiembrie 2021, în vederea soluționării recursurilor.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Cu privire la recursul principal formulat de recurenta-reclamantă, instanța supremă reține că cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Conform dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei.

Art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. reglementează în mod imperativ obligația instanței de judecată de a arăta în considerentele hotărârii judecătorești între altele, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, indicând atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, nerespectarea acestora ducând la nulitatea hotărârii astfel pronunțate, conform art. 175 C. proc. civ.

Aceste dispozițiile au fost prevăzute de legiuitor, atât în interesul unei bune administrări a justiției, cât și pentru a da posibilitatea instanțelor de judecată superioare de a exercita un control efectiv și eficient al modului de desfășurare a procesului civil în etapele procesuale anterioare.

Înalta Curte va înlătura criticile prin care recurenta-reclamantă susține că decizia curții de apel este motivată sumar și că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra motivului de apel privind producerea unui prejudiciu în patrimoniul acesteia, ca urmare a emiterii deciziei de poprire asiguratorie de către Agenția Națională de Administrare Fiscală, întrucât din considerentele deciziei recurate rezultă că instanța de apel a analizat motivele cu care a fost învestită de reclamantă, respectând astfel principiul disponibilității. Față de faptul că reclamanta nu a formulat critici concrete ale sentinței pe aspectele legate de dovada existenței faptei ilicite și nici nu a precizat în faza devolutivă a apelului de ce emiterea deciziei de proprire asigurătorie de către recurenta-pârâtă reprezintă o acțiune sau o inacțiune interzisă de Legea concurenței nr. 21/1996, curtea de apel a reținut în mod corect că nu mai este necesară analiza susținerilor legate de prejudiciu, condițiile pentru atragerea răspunderii civile delictuale fiind cumulative.

Din analiza raționamentului juridic al instanței de apel rezultă că aceasta a construit o motivare logică, argumentată și suficientă, care răspunde aspectelor de fapt și de drept supuse dezbaterii judiciare și care respectă exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Instanța supremă nu va avea în vedere afirmațiile prin care recurenta-reclamantă apreciază că decizia recurată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 208 C. proc. civ. întrucât sancțiunea nedepunerii întâmpinării nu este recunoșterea pretențiilor formulate de reclamantă, ci decăderea pârâtei din dreptul de a mai propune probe sau de a invoca excepții. Statuând în același sens, curtea de apel a aplicat corect normele de procedură, astfel că nu se impune reformarea deciziei atacate.

Criticile privind presupusa greșită reținere a situației de fapt incidente în cauză, prin greșita evaluare a probelor administrate, nu pot fi analizate în recurs deoarece acestea vizează netemeinicia deciziei recurate. Autoarea căii de atac prezintă un istoric al relațiilor dintre părți în scopul de a convinge instanța că recurenta-pârâtă a săvârșit o faptă ilicită și astfel i-a creat un prejudiciu, însă nu formulează veritabile critici de nelegalitate ale deciziei atacate și nici nu indică în ce mod curtea de apel a încălcat sau a aplicat greșit norma materială, menționând în mod formal dispozițiile art. 8 din Legea nr. 21/1996.

Cu privire la recursul incident declarat de recurenta-pârâtă, instanța supremă reține că aceasta a formulat critici referitoare la soluția instanței de fond prin care a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune, dar nu a atacat sentința tribunalului și nici nu a depus întâmpinare în cadrul apelului. Se constată astfel că susținerile din recurs sunt formulate omisso medio și nu vor fi analizate deoarece nu au fost supuse dezlegării curții de apel și nu pot fi aduse în discuție pentru prima dată în fața instanței de recurs.

Aspectele invocate de recurenta-pârâtă în ceea ce privește soluțiile pronunțate referitor la contestațiile formulate de recurenta-reclamantă împotriva deciziilor de instituire a măsurilor asigurătorii, în ceea ce privește caracterul cert, lichid și exigibil al creanței sau existența unui prejudiciu nu vor fi analizate deoarece aduc în discuție situația de fapt și tind la o nouă evaluare a probatoriului. Se ignoră astfel caracterul extraordinar al căii de atac a recursului, în cadrul căreia nu se poate rejudeca fondul, ci se examinează exclusiv aspecte de nelegalitate, nu și cele de netemeinicie.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, dând eficiență prevederilor art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul principal declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar C.. împotriva deciziei civile nr. 2024/A din 27 noiembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, iar în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) teza III raportat la art. 489 alin. (2) din același cod, va anula recursul incident declarat de recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București împotriva aceleiași decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul principal declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR C. în insolvență împotriva deciziei civile nr. 2024/A din 27 noiembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Anulează recursul incident declarat de recurenta-pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI împotriva deciziei civile nr. 2024/A din 27 noiembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 noiembrie 2021.