ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1495/2025

HOTĂRÂRE

17.09.2025

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1495/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 17 septembrie 2025

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București în 18.09.2024, sub nr. x/2024, astfel cum a fost restrânsă prin cererea precizatoare din 25.09.2024, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtei B. la plata sumei de 1.063,89 RON, reprezentând debit principal, și la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1.026-1.033 C. proc. civ., art. 1.270, art. 1.516, art. 1.518 și art. 1.566-1.592 C. civ.

II. Hotărârile care au generat conflictul de competență

Prin sentința nr. 11271/16.12.2024, Judecătoria Sectorului 1 București, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocate din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgoviște.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță sesizată a reținut că, în speță, sunt incidente prevederile art. 121 C. proc. civ., potrivit cărora cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța de la domiciliului consumatorului.

De asemenea, a mai reținut și că, din verificările efectuate în baza de date a Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, pârâtul avea la data introducerii cererii de chemare în judecată reședința în satul Cornești din jud. Dâmbovița, iar, noțiunea de "domiciliu" trebuie interpretată într-un sens larg, respectiv adresa unde pârâtul locuiește efectiv.

În consecință, având în vedere că cererea formulată de profesionist împotriva consumatorului putea fi introdusă numai la instanța de la domiciliului consumatorului, nefiind aplicabile normele de competență teritorială alternativă prevăzute de art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., precum și că părțile nu au convenit alegerea instanței competente, după nașterea dreptului la despăgubire, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgoviște.

Prin sentința nr. 2771/12.06.2025, Judecătoria Târgoviște a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, a constatat conflictul negativ și a înaintat dosarul, pentru soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a hotărî astfel, instanța învestită prin declinare a reținut, la rândul său, incidența prevederilor art. 121 C. proc. civ., făcând trimitere, de asemenea, și la prevederile art. 107 alin. (1) și art. 108 C. proc. civ., respectiv la art. 86 alin. (1), art. 87, art. 88 și art. 90 alin. (1) C. civ.

A mai reținut și că pârâtul figurează cu domiciliul în Mun. București, din 01 august 1990 și până în prezent, acesta având reședința în com. Cornești, sat Cornești, județul Dâmbovița, doar pentru o perioadă limitată, respectiv în intervalul 3 aprilie 2024-2 aprilie 2025.

De asemenea, a reținut și că, la 30 ianuarie 2025, dată la care factorul poștal a dorit să comunice citația din prezenta cauză la adresa din județul Dâmbovița, acesta a constatat că pârâtul este mutat din localitate, astfel că, în virtutea elementelor de fapt antemenționate, a diligențelor rezonabile efectuate de instanță și a dispozițiilor procedurale și substanțiale enunțate, a apreciat că Judecătoria Sectorului 1 București este competentă teritorial să soluționeze prezenta cauză.

III. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgoviște, pentru considerentele expuse în continuare:

Deși cele două instanțe aflate în conflict s-au raportat, în mod corect, la dispozițiile art. 121 C. proc. civ., ce se referă la cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator, desesizarea reciprocă a acestora a fost determinată de aprecierea diferită a adresei de domiciliu a pârâtei (consumator).

Astfel, în timp ce Judecătoria Sectorului 1 București s-a raportat, conform verificărilor efectuate la data de 15 octombrie 2024 în baza de date a Evidenței Populației, la reședința pârâtei din com. Cornești, sat Cornești, județul Dâmbovița, activă în intervalul 3 aprilie 2024 - 2 aprilie 2025, Judecătoria Târgoviște a reținut că pârâta figura cu domiciliul, încă din 1 august 1990, în Mun. București, adresă la care a fost comunicată citația pentru termenul de judecată din 5 iunie 2025 (față de lipsa de procedură de la termenul de judecată anterior, din 10 aprilie 2025, când dovada de comunicare a citației a fost restituită cu mențiunea că "pârâta nu mai locuiește la adresa de reședință").

În speță, obiectul cauzei este reprezentat de cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. (în calitate de cesionară a creanței deținută de C.), împotriva pârâtei B., de obligare a acesteia la plata sumei de 1.063,89 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate și neachitate de către pârâtă, precum și a cheltuielilor de judecată în cuantum de 100 RON.

Prin urmare, raporturile juridice deduse judecății sunt acelea dintre un profesionist și un consumator, creanța cesionată de reclamantă provenind din serviciile de telefonie oferite pârâtei de către C. S.A. (societatea cedentă) și neachitate de către beneficiară.

În acest context, se reține că, potrivit dispozițiilor art. 121 C. proc. civ., "cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului. Dispozițiile art. 126 alin. (2) rămân aplicabile."

Alin. (2) al art. 126 C. proc. civ. statuează că, "în litigiile din materia protecției drepturilor consumatorilor, precum și în alte cazuri prevăzute de lege, părțile pot conveni alegerea instanței competente, în condițiile prevăzute la alin. (1), numai după nașterea dreptului la despăgubire. Orice convenție contrară este considerată ca nescrisă."

Totodată, art. 1.028 alin. (2) C. proc. civ. prevede că în cererile cu valoare redusă competența se stabilește potrivit dreptului comun, iar potrivit art. 107 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Astfel fiind, se constată că instanțele aflate în conflict nu se află în dezacord în ceea ce privește dispozițiile legale care stabilesc competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței de la domiciliul pârâtei (consumator), ci privesc determinarea locului unde se află situat acest domiciliu.

Or, în ceea ce privește domiciliul persoanei fizice, se reține că reprezintă un atribut de identificare al acesteia, noțiunea "domiciliu" fiind definită în art. 87 C. civ., în sensul că domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală.

Dacă o persoană are mai multe locuințe statornice, atunci numai una dintre acestea are semnificația juridică a domiciliului, anume cea principală.

Dispozițiile art. 89 din același act normativ prevăd că:

"(1) Stabilirea sau schimbarea domiciliului se face cu respectarea dispozițiilor legii speciale. (2) Stabilirea sau schimbarea domiciliului nu operează decât atunci când cel care ocupă sau se mută într-un anumit loc a făcut-o cu intenția de a avea acolo locuința principală. (3) Dovada intenției rezultă din declarațiile persoanei făcute la organele administrative competente să opereze stabilirea sau schimbarea domiciliului, iar în lipsa acestor declarații, din orice alte împrejurări de fapt."

Din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 87 și ale art. 89 C. civ., reiese că noțiunea de "domiciliu" se referă la adresa unde persoana declară că își are locuința principală, locuința în fapt, un atare argument regăsindu-se în mod constant în doctrina și în practica judiciară, în care s-a statuat în sensul că noțiunea de domiciliu trebuie înțeleasă într-un sens mai larg, interesând nu atât, din punct de vedere formal, unde declară partea că are locuința principală, ci adresa la care aceasta locuiește efectiv.

Totodată, art. 91 C. civ. stabilește că "(1) Dovada domiciliului și a reședinței se face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate. (2) În lipsa acestor mențiuni, sau când acestea nu corespund realității, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori reședinței nu va putea fi opusă altor persoane. (3) Dispozițiile alin. (2) nu se aplică în cazul în care domiciliul sau reședința a fost cunoscută prin alte mijloace de cel căruia i se opune."

Potrivit acestui text legal, se reține că, prin înscrierea în evidențele oficiale, legiuitorul a acordat reședinței opozabilitate față de terți.

Or, din examinarea fișei de evidență a pârâtei, eliberată de Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date (aflată la dosarul Judecătoriei Târgoviște) se reține că, la data data introducerii cererii de chemare în judecată (18 septembrie 2024), pârâta avea reședința stabilită în com. Cornești, sat Cornești, județul Dâmbovița, localitate aflată în circumscripția Judecătoriei Târgoviște.

În acest context, este lipsită de relevanță, din perspectiva stabilirii instanței competente teritorial a soluționa prezenta pricină, împrejurarea că la data de 30 ianuarie 2025 a fost restituită citația emisă pentru termenul de judecată din 10 aprilie 2025 din fața instanței învestite prin declinare, transmisă la adresa de reședință a părții, cu mențiunea că "destinatarul nu mai locuiește la acea adresă", cât timp ceea ce prezintă relevanță, în acord cu cele anterior menționate, este tocmai reședința legal stabilită a pârâtei la data sesizării instanței, nefiind evidențiată, în cauză, o altă împrejurare de fapt în raport cu acest reper temporal, care să conducă la o concluzie contrară, aptă să infirme competența Judecătoriei Târgoviște în soluționarea pricinii.

De altfel, comunicarea actelor de procedură părților persoane fizice (care poate avea loc, conform art. 155 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., la domiciliul lor, la reședința cunoscută, la locul ales de ele, respectiv la locul cunoscut, unde își desfășoară permanent activitatea curentă) constituie un element ulterior celui al fixării competenței instanței, stabilite, astfel cum s-a arătat, prin raportare la circumstanțele existente la momentul introducerii cererii de chemare în judecată (referitoare la reședința pârâtei), care se bucurau de opozabilitate, prin înscrierea lor în baza D.E.P.A.B.D.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Târgoviște.