ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1431/2025

HOTĂRÂRE

16.09.2025

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1431/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 16 septembrie 2025

Asupra conflictului negativ, constată următoarele:

I. Cererea:

Prin cererea înregistrată la data de 29.01.2024 pe rolul Judecătoriei Tulcea, contestatorul A. a solicitat instanței în contradictoriu cu intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Tulcea, ca prin hotărârea care se va pronunța, să se dispună anularea actelor de executare emise de către intimată, in dosarul de executare silita fiscală NR. x și încetarea acestei executări pentru lipsa titlului de creanță fiscală; anularea titlului executoriu emis în acest dosar de executare silită și anularea procesului-verbal de sechestru bunuri imobile nr. x/19.05.2022 emis în același dosar de executare silită, suspendarea executării silite și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

II. Hotărârea Judecătoriei Tulcea:

Prin sentința civilă nr. 2974/2024 din data de 17 decembrie 2024 pronunțată de Judecătoria Tulcea, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale exclusive, invocată din oficiu și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Curtea de Argeș, observându-se în temeiul art. 260 Codul de procedură fiscală că în cazul contestației la executare ce privește un act de executare fiscală, legiuitorul nu a prevăzut o competență specială a instanței de executare, ci a stabilit că aceasta va fi instanța de drept comun. Astfel, în ceea ce privește competența organului de executare, instanța a considerat aplicabile dispozițiile art. 651-652 C. proc. civ., potrivit cărora instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea prevede altfel. Drept urmare, neidentificând vreo dispoziție în Codul de procedură fiscală, instanța a apreciat că la data demarării executării silite, domiciliul debitorului se afla în comuna Domnești, jud. Argeș, astfel că instanța competentă să soluționeze contestația la executare a fost considerată Judecătoria Curtea de Argeș.

III. Hotărârea Judecătoriei Curtea de Argeș:

Învestită prin declinare, Judecătoria Curtea de Argeș a pronunțat sentința nr. 1078/2025 din data de 8 mai 2025, prin care a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, a declinat în favoarea Judecătoriei Tulcea competența de soluționare a cauzei, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În considerentele hotărârii, această instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 714 alin. (1) și (2) C. proc. civ., reținând că, în cauză, contestatorul domiciliază în com. Domnești deci pe raza de competență a Curții de Apel Pitești, iar imobilul ce se execută se află în județul Tulcea, deci pe raza Curții de Apel Constanța, competența în acest caz fiind alternativă, iar nu exclusivă, reclamantul având posibilitatea de a introduce contestația la executare atât la Judecătoria Curtea de Argeș, cât și la Judecătoria Tulcea. Având în vedere că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 129 pct. (3) C. proc. civ., Judecătoria Curtea de Argeș neavând competența exclusivă în a soluționa prezenta contestație la executare, instanța competentă este cea întâi sesizată de contestator, respectiv Judecătoria Tulcea.

IV. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

În cauză imobilul obiect al executării silite în raport de care s-a formulat prezenta contestație la executare este situat în comuna Beștepe, sat Băltenii de Sus, județul Tulcea, iar cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 711 - 719 C. proc. civ.

Este adevărat că potrivit art. 714 alin. (1) C. proc. civ. contestația se introduce la instanța de executare, instanță care, în acord cu dispozițiile art. 651 alin. (1) este, de principiu, judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Însă, dispozițiile art. 714 alin. (2) C. proc. civ. statuează că "În cazul urmăririi silite a imobilelor, al urmăririi silite a fructelor și a veniturilor generale ale imobilelor, precum și în cazul predării silite a bunurilor imobile, dacă imobilul se află în circumscripția altei curți de apel decât cea în care se află instanța de executare, contestația se poate introduce și la judecătoria de la locul situării imobilului".

Prin urmare, textul legal instituie o competență teritorială alternativă în cazul unei situații particulare, respectiv atunci când executarea silită poartă asupra unui bun imobil, iar acest bun imobil se află situat în circumscripția teritorială a unei alte curți de apel decât cea în raza căreia se află instanța de executare.

În concret, în cazul urmăririi silite imobiliare de față, sunt deopotrivă competente în sensul art. 714 alin. (2) C. proc. civ., Judecătoria Curtea de Argeș, ca instanță de la domiciliul debitorului, dar și Judecătoria Tulcea, ca instanță de la locul situării imobilului obiect al executării silite, fiind întrunită cerința legală obligatorie a judecării cauzei de orice dintre cele două judecătorii, ambele competente, în circumscripția unor curți de apel diferite, pentru a deveni incident textul legal menționat.

În această situație, contestatorul și-a manifestat voința procesuală în sensul învestirii instanței de la locul situării imobilului, respectiv Judecătoria Tulcea, în acord cu dispozițiile art. 116 C. proc. civ. privind alegerea de competență, coroborate cu cele ale art. 714 alin. (2) C. proc. civ.

Împrejurarea că în cauză a fost invocată, din oficiu, de către Judecătoria Tulcea, excepția necompetenței teritoriale, nu împiedica judecarea pricinii de către instanța aleasă de către contestator și nu impunea declinarea competenței teritoriale de soluționare a contestației la executare câtă vreme, cum s-a arătat, Judecătoria Tulcea era o instanță deopotrivă recunoscută prin lege ca fiind competentă teritorial, ca instanță de la locul situării imobilului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tulcea.