ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1693/2022

HOTĂRÂRE

29.09.2022

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1693/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 29 septembrie 2022

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea, la data de 26 iulie 2021, sub nr. x/2021, contestatorul A. a solicitat în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finațelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finațelor Publice Tulcea și B. S.R.L., anularea formelor de executare efectuate de intimată, anularea procesului-verbal de vânzare imobiliară și adjudecare nr. x/05.07.2021, anularea tuturor actelor subsecvente actului de executare și restabilirea situației anterioare a imobilului.

Contestatorul nu a indicat temeiul juridic al cererii formulate.

Prin sentința civilă nr. 3488/2021 din 21 decembrie 2021, pronunțată de Judecătora Tulcea, secția civilă și penală, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.

În motivare, această instanță a reținut că din cuprinsul procesului-verbal de sechestru pentru bunuri imobile rezultă că acesta a fost emis ca urmare a executărilor silite succesive începute împotriva contestatorului începând cu anul 2009 pentru recuperarea unor creanțe fiscale/bugetare stabilite prin mai multe titluri executorii în perioada 2009-2019, iar ultima executare silită a început prin emiterea somației nr. x/06.06.2019, menționată în cuprinsul procesului-verbal de sechestru.

Astfel, instanța a observat că sunt incidente dispozițiile art. 260 alin. (1) și (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, care stipulează în sensul că, în ceea ce privește contestația, aceasta se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență, prin raportare la dispozițiile de drept comun în materie cuprinse în C. proc. civ., respectiv art. 714 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care "Contestația se introduce la instanța de executare."

Având în vedere dispozițiile art. 651 C. proc. civ., instanța a apreciat că, în speță, competența de soluționare a cauzei aparține Judecătoriei Iași, întrucât la data demarării ultimei proceduri de executare silită în cadrul căreia a fost emis procesul-verbal de sechestru pentru bunuri imobile nr. x/13.09.2019 și a actelor de executare subsecvente, potrivit extrasului din baza de date DEPABD, contestatorul debitor avea domiciliul în mun. Iași, jud. Iași.

Învestită prin declinare, Judecătoria Iași, prin sentința civilă nr. 7275 din 27 iunie 2022, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tulcea, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata și a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut, în raport cu dispozițiile art. 24-25 C. proc. civ. coroborate cu art. 172 Codul de procedură fiscală (O.G. nr. 92/2003), actualul art. 206 Codul de procedură fiscală (Legea nr. 207/2015), art. 352 alin. (4) din Legea nr. 207/2015 și față de interpretarea dată dispozițiilor art. 169 alin. (4) prin Decizia RIL nr. XIV din 05.02.2007, că, întrucât executarea silită a început în anul 2008, în speță este aplicabil C. proc. civ. de la 1865, chiar și în privința actelor de executare emise după intrarea în vigoare a noului C. proc. civ., iar stabilirea instanței de executare se va face în raport de dispozițiile art. 399, art. 400 și art. 373 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. din 1865.

Astfel, s-a reținut că întrucât în cauză sunt contestate acte de executare efectuate cu privire la un imobil din localitatea Murighiol, aflată în raza de competență a Judecătoriei Tulcea, iar contestatorul în mod corect a introdus contestația la executare la Judecătoria Tulcea, ca fiind judecătoria în raza căreia se face executarea.

Conchizând, această instanță a apreciat că, în mod greșit, s-a declinat competența teritorială în favoarea sa, ca instanță în raza căreia locuia debitorul contestator la data emiterii procesului-verbal de sechestru în anul 2019, întrucât, potrivit C. proc. civ. din 1865, instanța de executare nu se stabilea în raport de acest criteriu, ci de locul executării, instanța de executare putând fi diferită (nu unică), în funcție de locul executării.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul demersului judiciar îl reprezintă contestația la executare formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finațelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finațelor Publice Tulcea și B. S.R.L., prin care a solicitat anularea formelor de executare efectuate de intimată, anularea procesului-verbal de vânzare imobiliară și adjudecare nr. x/05.07.2021 pentru terenul arabil în suprafață de 215 mp, situat în intravilanul localității Murighiol, jud. Tulcea, anularea tuturor actelor subsecvente actului de executare și restabilirea situației anterioare a imobilului.

Analizând actele dosarului se constată că titlul executoriu în temeiul căruia a fost format dosarul de executare silită nr. x este reprezentat de sentința civilă nr. 1624/F din 10 decembrie 2004, pronunțată de Tribunalul Neamț, secția comercială și de contencios administrativ, prin care, constatându-se îndeplinite condițiile prevăzute de art. 137 din Legea nr. 64/1995, a fost admisă cererea creditoarei Administrația Finanțelor Publice Neamț și a fost obligat pârâtul A., în calitate de fost administrator al S.C. C. S.R.L., să suporte pasivul societății în sumă de 1.495.581.286 RON.

Astfel, raportat la documentele din dosarul de executare, executarea silită împotriva debitorului A. a început în anul 2008, potrivit procesului-verbal privind cheltuielile de executare silită nr. x/14.03.2008 și a somației nr. x/30.01.2009, în cuprinsul căriea se face referire la dosarul de executare nr. x/2008.

În acest context factual, se reține că, având în vedere momentul demarării procedurii execuționale, dispozițiile legale aplicabile speței pendinte sunt prevederile C. proc. civ. de la 1865.

Potrivit art. 24 C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, "Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", iar potrivit art. 25 alin. (1) din același act normativ, "Procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse aceleiași legi" .

În acest sens, potrivit art. 399 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, iar dispozițiile alin. (2) al aceluiași articol precizează că nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită înseși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancțiunea anulării actului nelegal.

În materia contestației la executare, se reține că, potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, contestația la executare se introduce la instanța de executare, aceasta din urmă fiind definită prin dispozițiile art. 373 alin. (2) din același cod, ca fiind judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea.

Totodată, se reține că în cazul contestării executării silite ce are la bază un titlu executoriu ce vizează creanțe fiscale, cum este cazul în speța de față, sunt aplicabile dispozițiile art. 172 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003 (Codul de procedură fiscală în vigoare la momentul începerii executării), potrivit cărora contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență.

De altfel, în interpretarea dispozițiilor art. 172 alin. (4), fost art. 169 alin. (4), Codul de procedură fiscală, republicat, cu modificările și completările ulterioare, s-au pronunțat Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție prin Decizia nr. XIV din 5 februarie 2007, publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 734 din 30 octombrie 2007, care au statuat că "judecătoria în circumscripția căreia se face executarea este competentă să judece contestația, atât împotriva executării silite înseși, a unui act sau măsuri de executare, a refuzului organelor de executare fiscală de a îndeplini un act de executare în condițiile legii, cât și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de un alt organ jurisdicțional, dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege".

În cauză, se observă că sunt contestate acte de executare silită efectuate cu privire la terenul în suprafață de 215 mp, nr. cadastral x, întabulat în cartea funciară x a localității Murighiol, jud. Tulcea.

Cum contestația este îndreptată împotriva actelor de executare, prin care se invocă nesocotirea anumitor reguli de procedură a executării silite și săvârșirea unor acte de executare nelegale, solicitându-se desființarea acestor acte, se constată că, în speță, competența aparține instanței de executare în raza căreia se efectuează executarea bunului imobil, respectiv a Judecătoriei Tulcea, fiind lipsit de relevanță faptul că domiciliul contestatorului la data demarării ultimei proceduri de executare silită era municipiul Iași.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tulcea, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 din C. proc. civ.