ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 71/2023

Ședința publică din data de 19 ianuarie 2023

Asupra conflictului de față constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul secției a II-a civile, contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Iași sub nr. x/06.07.2022, așa cum a fost precizată ulterior, contestatorul A. a formulat, în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală, contestație la executare privind procesul-verbal de sechestru întocmit de Agenția Națională de Administrare Fiscală – Serviciul Executări Silite Cazuri Speciale Regional Iași în dosarul de executare silită nr. x/2020, solicitând anularea actului de executare anterior menționat.

Prin sentința civilă nr. 622/20.07.2021 pronunțată de Tribunalul Iași a fost admisă excepția necompetenței materiale și teritoriale a Tribunalului Iași și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Botoșani, aceasta fiind judecătoria în a cărei rază de competență teritorială domiciliază debitorul contestator.

2.1. Prin sentința civilă nr. 3223 din 13.09.2022, Judecătoria Botoșani a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat în favoarea Judecătoriei Iași, competența de soluționare a acțiunii.

Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria Botoșani a reținut, în esență, că de la momentul introducerii cererii și până în prezent, pârâtul este încarcerat în Penitenciarul Iași, se poate considera că acesta locuiește efectiv în circumscripția Judecătoriei Iași, aceasta fiind instanța în circumscripția căreia se afla domiciliul contestatorului debitor la data introducerii cererii de executare silită împotriva sa.

2.2. Învestită cu soluționarea cauzei după declinare, Judecătoria Iași a pronunțat sentința civilă nr. 12377 din 24.11.2022, prin care a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Botoșani.

În motivare, s-a reținut, în esență, că, în speță, la stabilirea instanței de executare se are în vedere în primul rând domiciliul debitorului la data începerii executării silite, în sens de domiciliu legal, nu în sens de "locuință" sau "reședință", astfel că, în prezenta cauză, competența de judecare teritorială exclusivă a contestației la executare silită formulată de către contestator aparține Judecătoriei Botoșani, instanța de la domiciliul contestatorului.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență:

Cu privire la conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată în condițiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul cererii deduse judecății îl constituie contestația la executare formulată de contestatoarea A. în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin care s-a solicitat anularea procesului-verbal de sechestru întocmit de Agenția Națională de Administrare Fiscală – Serviciul Executări Silite Cazuri Speciale Regional Iași în dosarul de executare silită nr. x/2020.

Înalta Curte constată că instanțele aflate în conflict au determinat în mod diferit competența teritorială de soluționare a cauzei în raport de prevederile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. și art. 87 C. civ., având în vedere situația particulară a speței - de la momentul introducerii cererii și până în prezent, debitorul contestator este încarcerat în Penitenciarul Iași - respectiv în funcție de domiciliul debitorului contestator sau locul de detenție al acestuia.

Conform art. art. 714 alin. (1) C. proc. civ., "Contestația se introduce la instanța de executare", iar potrivit art. 651 alin. (1), prima teză, din același cod, "Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.", incidența în speță a textelor legale menționate fiind reținută de ambele instanțe aflate în conflict.

În ceea ce privește domiciliul persoanei fizice, Înalta Curte reține că este un atribut de identificare al acesteia, noțiunea "domiciliu" fiind definită în art. 87 C. civ., în sensul că "domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală." Dacă o persoană are mai multe locuințe statornice, atunci numai una dintre acestea are valoarea juridică a domiciliului, anume cea principală.

În doctrina și în practica judiciară s-a reținut constant că "noțiunea de domiciliu trebuie luată într-un sens mai larg, interesând nu atât locuința statornică sau principală a pârâtului, ci adresa unde pârâtul locuiește efectiv".

Astfel, se consacră noțiunea domiciliului ca situație de fapt, susceptibilă de a fi dovedită prin orice mijloc de probă, iar nu ideea de domiciliu, ca noțiune juridică.

Scopul regulii generale în materia competenței teritoriale nu ar fi atins dacă domiciliul nu ar fi asociat cu locuința efectivă a părții, deoarece i-ar putea fi îngreunat exercițiul drepturilor sale procedurale.

Domiciliul persoanei fizice, conform regulilor procesuale civile referitoare la stabilirea competenței teritoriale de soluționare a unei cereri de chemare în judecată, se identifică cu domiciliul în fapt al acesteia, scopul normelor care guvernează procesul civil fiind în sensul asigurării cunoașterii de către parte a existenței procesului și a actelor de procedură îndeplinite în cadrul acestuia.

Însă rațiunile pentru care legiuitorul a legat competența teritorială a instanțelor de executare de adresa de domiciliu sau de reședința debitorului, privesc o mai bună administrare a probelor, respectiv faptul că, de cele mai multe ori, bunurile pe care debitorul le deține, se regăsesc la locul unde acesta își are locuința stabilă, respectiv domiciliul.

Noțiunea de "domiciliu" care interesează regulile procedurii civile în general și, implicit, competența de soluționare a cererii pendinte, în particular, nu corespunde unei interpretări stricto sensu, ci aceasta poate fi asimilată și unei situații de fapt, relevate de înscrisuri apte a proba această împrejurare de fapt, deoarece scopul normelor care guvernează procesul civil este acela al asigurării cunoașterii procesului și a actelor de procedură îndeplinite în cursul acestuia. Or, în cauza de față, numai stabilirea în favoarea instanței în care reclamantul își are domciliul, conform evidențelor Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, poate răspunde acestor deziderate. Proximitatea domiciliului din cuprinsul evidențelor oficiale al debitorului față de instanța de executare îi facilitează acestuia accesul efectiv la justiție, iar măsurile de executare silită față de bunurile mobile/imobile se pot derula mai eficient.

Prin urmare, având în vedere mențiunile din cuprinsul evidențelor oficiale, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) raportat la art. 651 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Botoșani.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Botoșani.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 ianuarie 2023.