ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2160/2019

Asupra cererii de suspendare a executării silite de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

În cadrul Dosarului nr. x/2015, aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, având ca obiect recursul declarat de reclamanta A. SRL Tulcea împotriva Sentinței civile nr. 96/28.05.2015, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 19 decembrie 2018, reclamanta a formulat o cerere de suspendare a executării silite prin procedura vânzării la licitație a unor bunuri imobile aparținând debitoarei A. SRL

Prin încheierea din data de 7 martie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție a trimis cererea de suspendare formulată de reclamanta A. SRL Tulcea la registratura secției de contencios spre repartizare aleatorie la un complet de judecată, constatând că aceasta reprezintă o cerere de chemare în judecată distinctă, având ca obiect suspendarea executării silite asupra imobilului situat în comuna x, sat y, județ Tulcea, prin procedura vânzării la licitație de către A.N.A.F., în data de 20.12.2018.

Cererea de suspendare a executării silite a fost înregistrată sub nr. x/2019, iar după repartizarea aleatorie a dosarului, a fost învestit cu soluționarea cauzei Completul de judecată nr. 6, care, prin rezoluția din 25 martie 2019, a fixat termen de judecată la data de 17 aprilie 2019, cu citarea părților.

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 19 martie 2019 sub nr. x/2019, reclamanta Societatea A. SRL Tulcea, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Tulcea - Activitatea de Inspecție Fiscală și Agenția Națională de Administrare Fiscală, a solicitat suspendarea executării silite a bunului imobil situat în comuna x, sat y, județ Tulcea, prin procedura vânzării la licitație de către A.N.A.F., în data de 20.12.2018.

În drept, cererea a fost întemeiată pe art. 15 alin. (1), art. 20 alin. (2) și art. 28 din Legea nr. 554/2004, art. 719 din C. proc. civ., coroborat cu art. 233 alin. (1) lit. a) și art. 278 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

În motivarea cererii, reclamanta arată că, la data de 7.12.2018, a fost afișat la sediul societății Anunțul nr. x/05.12.2013 privind vânzarea prin licitație publică organizată pentru data de 20.12.2018 a unor bunuri imobile, proprietate a debitoarei A. SRL, iar înștiințarea privind valorificarea bunurilor sechestrate prin vânzare la licitație a fost comunicată administratorului societății.

Instanța competentă să soluționeze contestația la executare este judecătoria, potrivit prevederilor art. 715 din C. proc. civ., însă, în cauză, în opinia reclamantei, competența de soluționare a cererii de suspendare a executării silite revine Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, întrucât judecata are loc în contencios administrativ, iar suma invocată de A.N.A.F. depășește valoarea prag de 3.000.000 RON, conform dispozițiilor Legii nr. 554/2004 (în speță 9.700.000 RON).

De asemenea, prin Sentința civilă nr. 224/2008 pronunțată în Dosarul nr. x/2008, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal a admis, în temeiul dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cererea reclamantei privind suspendarea executării deciziei de impunere nr. x/30.06.2008, emisă de pârâtul M.F.P. - D.G.F.P. Tulcea, până la pronunțarea instanței de fond.

A mai arătat reclamanta că Dosarul nr. x/2015, având ca obiect anularea actului administrativ-fiscal a cărui suspendare a obținut-o în Dosarul nr. x/2008, se aflată înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în recurs cu termen la 16 mai 2019.

3.1. Pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de suspendare a executării silite, întemeiată pe art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, întrucât cererea reclamantei nu vizează suspendarea efectelor actului administrativ-fiscal prin care au fost stabilite sumele de plată în sarcina societății.

De asemenea, reclamanta putea uza de instituția contestației la executare, cum a și procedat, de altfel, pe rolul Judecătoriei Tulcea fiind înregistrat Dosarul nr. x/2018 având acest obiect.

3.2. Pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Tulcea - Activitatea de Inspecție Fiscală nu a formulat întâmpinare în cauză.

Examinând cu prioritate, conform art. 248 alin. (1) coroborat cu art. 131 alin. (1) și art. 132 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., excepția necompetenței materiale în ceea ce privește judecarea pe fond a prezentei cereri de suspendare a executării silite, Înalta Curte constată următoarele:

Reclamanta A. SRL a solicitat suspendarea executării silite începute de A.N.A.F. - Serviciul Fiscal Orășenesc Sulina în dosarul de executare nr. x cu privire la bunul imobil al debitoarei, situat în comuna x, sat y, județ Tulcea, prin procedura vânzării la licitație din data de 20.12.2018.

În dosarul de executare menționat, organul de executare silită a adus la cunoștința administratorului societății înștiințarea privind valorificarea bunurilor sechestrate prin vânzare la licitație, în temeiul prevederilor art. 250 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Conform mențiunilor inserate în cuprinsul înștiințării (act de executare emis de organul de executare silită), împotriva acestui act se poate introduce contestație la instanța judecătorească competentă, în termen de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștință, în conformitate cu prevederile art. 260 și art. 261 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.

În contextul celor prezentate, Înalta Curte constată că executarea silită a fost demarată într-un dosar de executare instrumentat de A.N.A.F. - Serviciul Fiscal Orășenesc Sulina și se realizează prin intermediul executorilor fiscali în condițiile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Potrivit dispozițiilor art. 260 alin. (1) și (4) din Legea nr. 207/2015: "(1) Persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare silită, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii. (...)

(4) Contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență".

De asemenea, potrivit art. 719 alin. (1) din C. proc. civ.: "(1) Până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea. Suspendarea se poate solicita odată cu contestația la executare sau prin cerere separată".

Obiectul cererii de chemare în judecată vizează o cerere de suspendare a executării silite în cadrul unei contestații la executare silite întemeiată pe dispozițiile art. 260 - 262 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, iar nu o suspendare întemeiată pe dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Astfel, în funcție de obiectul cererii de chemare în judecată și temeiul de drept al acesteia, în cauză, se pune problema determinării instanței de executare.

Legea nr. 207/2005 privind Codul de procedură fiscală (art. 260) nu prevede în mod expres instanța competentă să soluționeze contestația la executare.

Potrivit art. 631 alin. (2) din C. proc. civ.: "(2) Dispozițiile prezentei cărți constituie dreptul comun în materie de executare silită, indiferent de izvorul sau natura obligațiilor cuprinse în titlul executoriu ori de calitatea juridică a părților".

Pe cale de consecință, în virtutea normei de trimitere de la art. 28 din Legea nr. 554/2004, sunt incidente dispozițiile de drept comun ale art. 651 din C. proc. civ., conform cărora: "(1) Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.

(2) Schimbarea domiciliului sau sediului debitorului ori, după caz, al creditorului după începerea executării silite nu atrage schimbarea competenței instanței de executare.

(3) Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

(4) În toate cazurile instanța de executare se pronunță prin încheiere executorie care poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, dacă prin lege nu se dispune altfel."

Din actele dosarului cauzei rezultă că sediul debitoarei A. SRL se află în circumscripția Judecătoriei Tulcea, căreia îi revine competența de soluționare a contestației la executare.

De altfel, așa cum a menționat și reclamanta, aceasta a formulat deja contestație la executare, ce formează obiectul Dosarului nr. x/2018 înregistrat pe rolul Judecătoriei Tulcea.

În raport de împrejurarea că suspendarea executării silite este un incident procedural care constă în oprirea temporară a executării silite, având în vedere și dispozițiile art. 719 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în cauză, competența de soluționare a cererii de suspendare a executării formulată de reclamanta A. SRL aparține instanței competente să soluționeze contestația la executare, respectiv Judecătoria Tulcea.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 248 alin. (1) și (2) coroborat cu art. 131 alin. (1) și art. 132 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția necompetenței materiale și va declina competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta Societatea A. SRL Tulcea în favoarea Judecătoriei Tulcea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, invocată din oficiu.

Declină competența de soluționare a cererii de suspendare a executării silite formulată de reclamanta Societatea A. SRL Tulcea, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Tulcea - Activitatea de Inspecție Fiscală și Agenția Națională de Administrare Fiscală, în favoarea Judecătoriei Tulcea.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 aprilie 2019.

GGC - GV