ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2228/2021

Ședința publică din data de 7 aprilie 2021

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin acțiunea formulată la data de 24.10.2016 și înregistrată pe rolul Tribunalul Tulcea sub nr. x/2016, reclamantul Județul Tulcea - prin Consiliul Județean Tulcea a solicitat obligarea pârâtei S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 1.296.604 RON, reprezentând redevență restantă aferentă anului 2015, redevență tranșa I, II, III 2016, inclusiv accesorii calculate până la data de 30.09.2016 datorate conform contractului de concesiune nr. x/2009, sumă ce va fi actualizată cu dobânda legală la data plății efective.

Ulterior, reclamantul a depus la dosar o cerere de modificare a acțiunii, prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 1.573.120 RON, care se compune din redevență și majorări conform clauzelor contractuale, fiind calculată și prezentată în adresa nr. x/31.01.2017, anexă la cererea modificatoare.

Prin sentința civilă nr. 915/02.07.2019, Tribunalul Tulcea a admis excepția prescripției dreptului la acțiune privind contravaloarea tranșelor de redevență II și III pentru anul 2015, inclusiv accesoriile aferente și a respins acțiunea relativ la pretențiile privind contravaloarea tranșelor de redevență II și III pentru anul 2015, inclusiv accesoriile aferente, ca fiind prescrisă; a respins acțiunea în ceea ce privește pretențiile constând în redevență tranșa IV pentru anul 2015, tranșa III și IV pentru anul 2016, precum și accesoriile aferente, ca inadmisibilă; a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 427.506,89 RON, reprezentând contravaloarea tranșelor de redevență I și II pentru anul 2016, precum și accesoriile aferente calculate până la data de 31.01.2017; de asemenea, a obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 3.905 RON cu titlu cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs ambele părți, criticând soluția instanței de fond ca fiind nelegală.

În recurs, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Constanța sub nr. x/2016*.

La termenul de judecată din data de 17.06.2020, Curtea a pus în discuție suspendarea soluționării recursului până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2019

Prin încheierea de ședință din 24 iunie 2020, Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a dispus suspendarea judecății recursurilor în contencios administrativ promovate de recurentul reclamant Județul Tulcea - prin Consiliul Județean Tulcea și de recurenta pârâtă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 915/02.07.2019, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr. x/2016, având ca obiect litigiu privind domeniul public, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., până la soluționarea definitivă a cauzei ce face obiectul dosarului nr. x/2019 aflat pe rolul Tribunalului Constanța.

Împotriva încheierii de ședință din 24 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016, a declarat recurs Județul Tulcea - prin Consiliul Județean Tulcea, solicitând casarea încheierii atacate și trimiterea cauzei pentru continuarea judecății la aceeași instanță.

În susținerea recursului, recurentul a arătat – în esentă – că hotărârea atacată este netemeinică și nelegală, iar motivarea instanței de recurs că prezenta cauză depinde de modul în care se va dezlega problema validității contractului de concesiune este de natură să prejudicieze încasarea la bugetul UAT-Județul Tulcea a sumei de bani rezultând din utilizarea terenului în discuție.

Recurentul a arătat că acest prejudiciu constă în faptul că S.C. B. S.R.L., deși are obligația de plată a tranșelor de redevență I și II pentru anul 2016 și accesoriile aferente calculate până la data de 31.01.2017 astfel cum a fost obligată de instanța de fond, refuză să achite aceste tranșe de redevență motivat de existența de rolul instanțelor judecătorești a acestor litigii.

Atât timp cât societatea pârâtă a ocupat terenul proprietate publică, chiar și din momentul în care s-a stabilit cu putere de lucru judecat că nu are calitate de concesionar și nu a procedat la predarea terenului pe bază de proces-verbal, deși a fost notificată în acest sens, este obligată la plata sumei de bani rezultând din utilizarea terenului.

Societatea comercială în mod constant a returnat facturile emise de Consiliul Județean Tulcea, pretextând că există litigii pe rolul instanțelor judecătorești și că până la soluționarea acestora nu va achita debitul.

Recurentul a considerat că suspendarea judecății prezentei cauze (cu obiect plata unui debit) până la soluționarea dosarului nr. x/2019 (având ca obiect constatare nulitate act adițional la contract de concesiune având ca efecte tot desființarea raporturilor juridice dintre aceleași părți) a fost admisă de către instanța de judecată în mod netemeinic și nelegal, întrucât s-a statuat prin hotărâre judecătorească definitivă, încă din anul 2017, că nu are calitate de concesionar.

Cu alte cuvinte, recurenta a susținut că nu se poate suspenda o acțiune având ca obiect plată debit, până se soluționează definitiv o acțiune prin care se solicită anularea Actul adițional nr. x (prin care pârâta a devenit în anul 2010 concesionar) atâta timp cât prin sentința civilă nr. 570/2017 s-a stabilit deja că nu poate avea calitate de concesionar.

Curtea de apel a reținut în mod eronat prin încheierea contestată că prezenta cauză depinde de soluționarea Dosarului nr. x/2019 în care se va dezlega problema validității contractului de concesiune.

Problematica validității dreptului de concesiune s-a statuat deja prin hotărâre judecătorească, iar această suspendare nu este decât de natură să prejudicieze recurentul reclamant în condițiile în care suspendarea reprezintă o sustragere de la obligația de plată a debitului pe care societatea pârâtă refuză să îl achite, debit care se acumulează fără ca aceasta să manifeste intenția de a-1 achita.

Faptul că nu are calitate de concesionar și, prin urmare, nu se mai pune problema validității contractului rezultă din sentința civilă nr. 570/2017 pronunțată în dosarul nr. x/2016.

În acest dosar, Tribunalul Tulcea a respins ca nefondat capătul de cerere prin care S.C. B. a solicitat instanței să constate că are un drept de concesiune pe terenul agricol aparținând domeniului public al județului Tulcea, în suprafață de 928 ha situat în Amenajarea Agricolă Murighiol Dunavăț conform Contractului de concesiune nr. x/16.11.2009, modificat prin Actul adițional nr. x/31.03.2010.

Hotărârea judecătorească a rămas definitivă la data de 6.11.2017, când Curtea de Apel Constanța a pronunțat decizia civilă nr. 1064/CA/2017 și a respins recursurile promovate de S.C. B. și Consiliul Județean Tulcea.

Recurentul invocat și faptul că reclamantul Consiliul Județean Tulcea a încheiat cu S.C. C. S.R.L. contractul de concesiune nr. x/16.11.2009, al cărui obiect a fost exploatarea suprafeței de 928 ha teren agricol situat în Amenajarea Agricolă Murighiol Dunavăț.

Prin Actul adițional nr. x/31.03.2010 la Contractul de concesiune nr. x/16.11.2009, contractul de concesiune a fost cesionat către S.C. B. S.R.L. Hârșova care a devenit concesionar în contractul de concesiune mai sus menționat, deci calitatea de concesionar a fost dobândită, la momentul respectiv, prin act adițional.

Chiar dacă, ulterior s-a stabilit în mod definitiv că nu are calitate de concesionar, această societate comercială a utilizat terenul proprietate publică, astfel că trebuie să plătească o sumă de bani pentru această folosință a unui bun proprietate publică.

Curtea de apel, în momentul în care a emis hotărârea de suspendare, a încălcat prevederile art. 8 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în sensul că nu a ținut cont de faptul că la soluționarea litigiilor care au ca obiect anularea unui contract administrativ se are în vedere regula potrivit căreia principiul libertății contractuale este subordonat principiului priorității interesului public.

Interesul public în cauză este încasarea sumei de bani datorate de societatea comercială recurentă, sumă care trebuie achitată întrucât aceasta a exploatat terenul chiar și în condițiile în care, ulterior, s-a constatat că titlul în temeiul căreia a folosit terenul nu este valabil.

La momentul în care S.C. B. a devenit parte în contract, prin încheierea Actului adițional nr. x, ambele părți au fost de bună credință în sensul că, în accepțiunea acestora, folosința terenului proprietate publică a fost asigurată în mod legal.

În concluzie, recurentul Județul Tulcea - prin Consiliul Județean Tulcea a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii prin care s-a dispus suspendarea și trimiterea cauzei pentru continuarea judecății la aceeași instanță.

II. Apărările intimatei

Intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului formulat de către recurentul-reclamant Județul Tulcea – prin Consliul Județean Tulcea, iar, în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, constată că recursul este nefondat.

Dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. au în vedere suspendarea judecății cauzei când dezlegarea acesteia depinde de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.

Obiectul prezentei acțiuni îl reprezintă cererea reclamantului Județul Tulcea - prin Consiliul Județean Tulcea prin care solicită obligarea pârâtei S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 1.573.120 RON, reprezentând redevență restantă aferentă anului 2015, redevență tranșa I, II, III 2016, inclusiv accesorii calculate până la data de 30.09.2016 datorate conform contractului de concesiune nr. x/2009, sumă ce va fi actualizată cu dobânda legală la data plății efective.

Totodată, dosarul nr. x/2019 aflat pe rolul Tribunalului Constanța are ca obiect cererea reclamantei B. S.R.L. prin care s-a solicitat să se constate nulitatea absolută a actului adițional nr. x/31.03.2010 la contractul de concesiune nr. x/2009, repunerea părților în situația anterioară și constatarea unui drept de retenție până la achitarea contravalorii investițiilor asupra terenului agricol concesionat.

Înalta Curte mai reține că reclamantul Județul Tulcea - prin Consiliul Județean Tulcea a încheiat cu societatea C. S.R.L. contractul de concesiune nr. x/16.11.2009 având ca obiect "exploatarea suprafeței de 928 ha teren agricol situat în Amenajarea agricolă Murighiol Dunavăț, în schimbul unei redevențe". Durata concesiunii a fost stabilită la 10 ani, începând cu data de 16.11.2009 și până la data de 16.11.2019, iar prin actul adițional nr. x/31.03.2010 la contractul de concesiune nr. x/2009, încheiat între reclamant, societatea C. S.R.L. și pârâta B. S.R.L. s-a stabilit că, începând cu data de 31.03.2010, părțile în contractul de concesiune sunt următoarele: Consiliul Județean Constanța în calitate de concedent și societatea B. S.R.L. Hârșova în calitate de concesionar, celelalte clauze ale contractului de concesiune rămânând neschimbate.

În condițiile în care pretențiile recurentului reclamant Județul Tulcea - prin Consiliul Județean Tulcea în prezenta cauză s-au întemeiat pe contractul de concesiune nr. x/2009 și actul adițional nr. x/31.03.2010, iar în dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Constanța s-a solicitat anularea actului adițional nr. x/31.03.2010 la contractul de concesiune nr. x/2009, în mod corect curtea de apel a reținut, în motivarea încheierii atacate, că de soluția care se va pronunța în dosarul nr. x/2019 depinde soluționarea prezentei cauze, având în vedere și împrejurarea că recurenta pârâtă B. S.R.L. a invocat în prezentul dosar excepția lipsei calității procesuale pasive, motivată de lipsa calității sale de concesionar.

Adoptarea măsurii suspendării judecării cauzei în temeiul art. 413 alin. (l) pct. l din C. proc. civ. depinde de aprecierea instanței, care este datoare să aibă în vedere nu numai legătura dintre cauze, ci și oportunitatea suspendării judecății.

În concluzie, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, încheierea contestată în cauză, prin care curtea de apel a dispus suspendarea judecății cauzei, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2019 aflat pe rolul Tribunalului Constanța, fiind dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

III. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică încheierea curții de apel, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantul Județul Tulcea - prin Consiliul Județean Tulcea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul Județul Tulcea - prin Consiliul Județean Tulcea împotriva încheierii de ședință din 24 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 aprilie 2021.