ÎCCJ, Decizia nr. 71/2020

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea nr. 362 din 11 februarie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2018, secția a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție a apreciat că este întemeiată excepția necompetenței materiale, invocate din oficiu, și a declinat în favoarea secției I civile a aceleiași instanțe competența de soluționare a cererii formulate de petenta A. SRL, în contradictoriu cu intimata B. SRL, privind suspendarea executării Deciziei civile nr. 1225/Ap din 26 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, în dosarul nr. x/2018.

Pentru a pronunța această soluție, secția a II-a civilă, a instanței supreme a reținut, în esență, că, în speță, față de împrejurarea că obiectul litigiului principal privește constatarea încălcării unui drept protejat de art. 4 și 36 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, sunt aplicabile dispozițiile art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., conform cărora, la stabilirea cauzelor de competența tribunalelor specializate sau, după caz, a secțiilor civile reorganizate potrivit alin. (1) al art. 228 din aceeași lege, se va ține seama de numărul și natura cauzelor, de specializarea judecătorilor, de necesitatea valorificării experienței profesionale a acestora, precum și de volumul de activitate al instanței; or, se arată în încheierea de declinare, atât prin Hotărârea nr. 8 din 5 aprilie 2012, cât și prin Hotărârea nr. 99 din 20 septembrie 2018, Colegiul de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție a stabilit că secției I civile îi revin spre competentă soluționare litigiile din nomenclatorul "proprietate intelectuală", din această categorie făcând parte și dreptul exclusiv asupra unei mărci, invocat de către reclamantă în litigiul pendinte.

Prin Încheierea nr. 832 din 7 aprilie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2018, secția I civilă, a instanței supreme a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei "în favoarea completului nr. 1 din cadrul secției a II-a civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție".

Pentru a pronunța această soluție, secția I civilă, a reținut, în esență, că sunt aplicabile dispozițiile art. 484 alin. (3) pct. 2 din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, conform cărora cererea de suspendare a executării hotărârii se soluționează de completul de filtru, după ce acesta a fost desemnat, în cazurile prevăzute la art. 493 din același cod.

S-a apreciat că, întrucât dosarul nr. x/2018, ce are ca obiect recursul declarat împotriva deciziei a cărei executare se solicită a fi suspendată în cauză, a fost înregistrat și se află pe rolul secției a II-a civile, în cadrul căreia a fost desemnat completul de filtru, respectiv completul nr. 1 al acestei secții, în temeiul art. 484 alin. (3) pct. 2 din C. proc. civ., acestui din urmă complet îi revine competența de a soluționa și cererea de suspendare a executării silite, înregistrată la instanța supremă (Secția a II-a civilă) ulterior căii de atac a recursului.

S-a reținut, de asemenea, că dispozițiile art. 484 alin. (3) din C. proc. civ. reflectă caracterul incidental al cererii de suspendare a executării silite față de cererea de recurs, ceea ce face ca natura litigiului să nu fie relevantă pentru determinarea competenței de soluționare a acestei cereri, distinct de competența de soluționare a recursului. Cât timp completul de filtru nu s-a dezînvestit, iar completul în favoarea căruia s-a declinat competența de soluționare a cererii de suspendare nu a fost, la rându-i, învestit cu soluționarea recursului, incidentul procedural urmează a se soluționa de completul de filtru.

Constatându-se ivirea conflictului negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, fiind repartizat aleatoriu completului Civil 2 - 2020, pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Cu titlu prealabil, în cadrul judecății conflictului de competență ivit, procedând la verificarea dosarului având ca obiect recursul declarat împotriva deciziei a cărei executare se solicită a fi suspendată, înregistrat la secția a II-a civilă la data de 16 decembrie 2019 sub nr. x/2018, Înalta Curte constată că, la data de 20 ianuarie 2020, recurenta pârâta SC A. SRL a solicitat suspendarea executării silite a deciziei recurate până la soluționarea recursului. Cererea de suspendare a fost atașată la dosarul de recurs, fiind stabilit termen de judecată la data de 11 februarie 2020, conform Rezoluției din 22 ianuarie 2020, când s-a pronunțat Încheierea de declinare nr. 362 din 11 februarie 2020 de către secția a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Ulterior, prin Rezoluția din 4 martie 2020, a fost acordat termen de judecata la 31 martie 2020, cu citarea părților, în vederea discutării excepției necompetenței materiale, termen la care cauza a fost, însă, suspendată de drept, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 la Decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 212 din 16 martie 2020 .

Prin Rezoluția din 25 mai 2020, în temeiul art. 42 alin. (8) din Capitolul V al Anexei nr. 1 la Decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 212 din 16 martie 2020, precum și al art. 63 alin. (13) din Anexa nr. 1 la Decretul privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României nr. 240 din 14 aprilie 2020, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 311 din 14 aprilie 2020, a fost fixat termen de judecată la 7 iulie 2020, cu citarea părților.

Verificând cauza, în temeiul dispozițiilor art. 136 alin. (3) și (4) din C. proc. civ., raportat la art. 135 din același cod, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători constată că, în speță, competența de soluționare a cauzei revine secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Covasna, secția civilă, reclamanta B. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC A. SRL, solicitând:

- să se constate că reclamanta este titulara unui drept exclusiv asupra mărcii naționale nr. x, protejat prin înregistrarea mărcii la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, potrivit art. 4 și 36 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, și că pârâta a încălcat acest drept prin folosirea în activitatea sa comercială, fără consimțământul titularului, a unui semn identic cu marca, pentru produse identice cu acela pentru care marca a fost înregistrată și, că prin aceasta, produce în percepția publicului un risc de confuzie, incluzând și riscul de asociere a mărcii cu semnul, potrivit art. 36 alin. (2) din aceeași lege;

- să se interzică pârâtei să efectueze, fără autorizarea reclamantei, următoarele acte: aplicarea/utilizarea semnului identic cu marca pe produse sau pe ambalaje, oferirea produselor sau comercializarea ori deținerea lor în acest scop, importul sau exportul produselor sub acest semn, utilizarea semnului pe documente sau pentru publicitate, potrivit art. 4 și 36 alin. (3) din Legea nr. 84/1998;

- să se constate că, prin fabricarea/importul și folosirea de produse individuale, pârâta a săvârșit un act de concurență neloială, în sensul prevederilor art. 2 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale;

- să fie obligată pârâta să retragă de pe piață și să distrugă toate produsele ce poartă reproducerea mărcii reclamantei, sub sancțiunea de daune cominatorii, în cuantum de 3000 RON/zi de întârziere de la rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea întocmai a obligației impuse, potrivit art. 7 din Legea nr. 11/1991 și art. 36 din Legea nr. 84/1998;

- să fie obligată pârâta la publicarea hotărârii, pe cheltuiala sa, în două ziare de circulație națională, sub sancțiunea unor daune cominatorii de 500 RON/zi de întârziere, în executarea obligației, ca măsură compensatorie pentru daunele de imagine aduse societății reclamante pe piața specifică.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 4 și 36 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, respectiv art. 2 și 7 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale.

Prin Sentința civilă nr. 177 din 22 martie 2019, Tribunalul Covasna, secția civilă, a admis acțiunea, astfel cum a fost formulată, iar apelul declarat împotriva acesteia de pârâtă a fost respins prin Decizia civilă nr. 1225/Ap din 26 septembrie 2019 a Curții de Apel Brașov, secția civilă.

Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs pârâta, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 16 decembrie 2019, sub nr. x/2018, iar, la data de 20 ianuarie 2020, aceeași pârâtă, în temeiul art. 484 alin. (2) din C. proc. civ., a formulat cerere de suspendare a executării deciziei civile recurate, formându-se dosarul nr. x/2018, ce face obiectul conflictului de competență.

Conform legislației în vigoare, competența materială procesuală a instanțelor se stabilește în raport cu obiectul, natura sau valoarea litigiului dedus judecății.

Această regulă a fost confirmată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, care, prin Decizia nr. 18 din 17 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 6 aprilie 2017, a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 226 alin. (1) și art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările și completările ulterioare, "Competența materială procesuală a tribunalelor/secțiilor specializate se determină în funcție de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările și completările ulterioare".

În cuprinsul acestei hotărâri, instanța supremă concluzionează că "potrivit dispozițiilor procedurale în vigoare, criteriile de determinare a competenței materiale sunt instituite după natura, obiectul sau valoarea pretenției" (pct. 165), prevederile legale interpretate prin decizia pronunțată în interesul legii [art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011] referindu-se expres la "obiectul sau natura litigiilor", în funcție de care se pot înființa, în cadrul secțiilor civile, complete specializate ori, după caz, tribunale specializate (pct. 168 și 174).

Conform dispozițiilor art. 19 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2011, începând cu data de 1 octombrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție este organizată în 4 secții: secția I civilă, secția a II-a civilă, secția penală și secția de contencios administrativ și fiscal, 4 complete de 5 judecători și secțiile unite, cu competență proprie.

În aplicarea dispozițiilor legale menționate, Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție a stabilit că, la nivelul secției I civile, funcționează complete specializate în materia proprietății intelectuale (Hotărârea nr. 234 din 16 decembrie 2019 de aprobare a completelor de judecată pentru anul 2020; în același sens este și Hotărârea anterioară, nr. 99 din 20 septembrie 2018)

În cauza ce face obiectul conflictului de competență analizat, cererea de chemare în judecată vizează "dreptul asupra mărcii" naționale nr. x, protejat prin înregistrarea mărcii la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, în sensul prevăzut de art. 4 și 36 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, obiectul litigiului fiind circumscris materiei drepturilor de proprietate intelectuală, de competența completelor specializate din cadrul secției I civile.

Potrivit art. 484 alin. (3) C. proc. civ., cererea de suspendare se judecă în camera de consiliu, cu citarea părților, după cum urmează:

"1. de un complet anume constituit, format din 3 judecători, în condițiile legii, în cazul în care cererea s-a depus înainte de ajungerea dosarului la instanța de recurs; 2. de completul de filtru, după ce acesta a fost desemnat, în cazurile prevăzute la art. 493; 3. de completul care judecă recursul pe fond, în cazul în care s-a fixat termen în ședință publică".

Conform art. 111 alin. (10) din HCSM nr. 1375/2015 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, "Cererile de suspendare a executării hotărârilor supuse căilor de atac se vor soluționa de completul care a fost învestit cu judecarea cauzei".

Este adevărat că, potrivit dispozițiilor anterior citate, cererile de suspendare a executării hotărârilor supuse căilor de atac se vor soluționa de completul care a fost învestit cu judecarea cauzei, însă, avându-se în vedere criteriul prioritar al obiectului cauzei în baza căruia se stabilește competența de soluționare a cauzei și competența materială procesuală a completelor specializate în materia proprietății intelectuale aflate în componența secției I civile a Înaltei Curți, se constată că cererea de suspendare a executării unei hotărâri pronunțate în materia drepturilor de proprietate intelectuală urmează a fi analizată, în concret, de către aceste complete specializate.

Prin urmare, dispozițiile art. 484 alin. (3) din C. proc. civ., invocate drept argument legal pentru declinarea competenței de judecată a cauzei, coroborate cu cele ale art. 111 alin. (10) din HCSM nr. 1375/2015, menționate anterior, sunt subsecvente celor care consacră, explicit și imperativ, obiectul și natura litigiului drept criterii unice pentru determinarea competenței materiale procesuale a instanțelor de judecată.

Pe de altă parte, se reține că, în conformitate cu prevederile art. 484 alin. (4) C. proc. civ., termenul de judecată, pentru care se face citarea pentru soluționarea cererii de suspendare, se stabilește astfel încât să nu treacă mai mult de 10 zile de la primirea cererii de suspendare. Aceasta presupune ca judecata în această situație să se facă cu celeritate, cu respectarea dreptului la un proces echitabil, într-un termen optim și previzibil, în acord cu dispozițiile art. 6 C. proc. civ. și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Or, repartizarea eronată a dosarului de fond unui complet necompetent funcțional nu trebuie să aducă atingere drepturilor procesuale ale părților în litigiu.

Pentru considerentele arătate, având în vedere și măsura dispusă în dosarul de recurs, în cadrul secției a II-a civile, constând în fixarea termenului de judecată la 7 iulie 2020, cu citarea părților, în vederea discutării excepției de necompetență materială a secției respective, pentru o mai bună administrare a actului de justiție, urmează a se stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cererii formulate de petenta A. SRL, în contradictoriu cu intimata B. SRL, privind suspendarea executării Deciziei nr. 1225/Ap din 26 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, în dosarul nr. x/2018, în favoarea secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 25 mai 2020.

GGC - CL