ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1137/2025

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București în data de 30.06.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat să se dispună: revocarea contractului de donație autentificat sub nr. x din data de 07.10.2020 de BIN C. din București, având ca obiect apartamentul nr. x din București, strada x nr. 23, cu număr cadastral x, înscris în Cartea funciară nr. x a Mun. București, pentru cauza de ingratitudine prevăzută de art. 1.023 lit. b) C. civ. repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului de donație în sensul restituirii bunului donat, conform prevederilor art. 1029 C. civ. obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Sentința pronunțată de prima instanță Prin sentința civilă nr. 1022 din 22 septembrie 2023, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., ca neîntemeiată, și a obligat reclamanta să plătească pârâtului cheltuieli de judecată în sumă de 2800 RON, reprezentând onorariu de avocat.

Decizia pronunțată în apel Prin decizia nr. 554A din 15 mai 2024, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins apelul declarat apelanta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 1022/22.09.2023 pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2022, ca nefondat, și a obligat apelanta-reclamantă la 3000 RON cheltuieli de judecată în apel către intimatul-pârât.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 554A din 15 mai 2024 pronunțate de Curtea de Apel București a formulat recurs reclamanta A., ce a fost înregistrat pe rolul secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin cererea de recurs formulată, și întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, în principal, instanței de apel care a pronunțat hotărârea atacată, în vederea reaprecierii și readministrării probatoriului iar, în subsidiar, la o altă instanță de același grad. După expunerea situației de fapt din dosar, arată recurenta că instanța de apel a apreciat greșit gravitatea faptelor pârâtului, considerând că din probatoriul administrat în cauză nu rezultă săvârșirea de cruzimi de către intimat la adresa acesteia, în ciuda faptului că ambele instanțe ale fondului au definit faptele de cruzime ca fiind reprezentate de un comportament lipsit de milă, și care provoacă victimei suferințe fizice și psihice de o intensitate ridicată. Consideră recurenta că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 1023 lit. b) din C. civ., și că nu pot fi decelate motive de ingratitudine din partea intimatului față de aceasta, cu toate că aceste motive au existat și au fost dovedite. Mai susține recurenta că instanța ar fi încălcat și dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., atunci când a reținut, în mod eronat, că intimatul a luat legătura cu aceasta și a încercat să îi ofere sprijin material, aspect ce nu a fost probat prin alte mijloace de probă, distinct de luarea declarației martorei D., a cărei depoziție nu ar fi fost lămuritoare. Susține că instanța trebuia să stăruiască prin orice mijloace legale pentru aflarea adevărului, iar nu să se limiteze la probatoriul administrat în fața primei instanțe a fondului. Conchizând, pretinde reinterpretarea comportamentului intimatului ca fiind un act de cruzime, nepăsarea, lipsa de compasiune și de milă a acestuia la adresa sa neputând fi calificate de o altă manieră.

Apărările formulate în cauză În data de 16 ianuarie 2025, cu respectarea termenului legal, intimatul din prezenta cauză a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat. Întâmpinarea a fost comunicată recurentei în data de 29 ianuarie 2025, fiind formulat răspuns la aceasta la 08 februarie 2025. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând recursul declarat de recurenta A., în raport cu posibilitatea încadrării criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., verificare care este prioritară, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul și condițiile expres prevăzute de lege. În conformitate cu prevederile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. De asemenea, potrivit art. 488 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute la pct. 1-8 din acest text legal. Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 483 alin. (3) și ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., rezultă că recursul este calea extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar numai prin prisma conformității sale cu regulile de drept material și/sau procesual aplicabile, astfel că părțile nu au posibilitatea de a o critica pentru motive de netemeinicie. Cu alte cuvinte, în recurs se exercită strict un control de legalitate al hotărârii, prin raportare la motivele de casare prevăzute, în mod expres și limitativ, la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanței de recurs reanalizarea mijloacelor de probă administrate sau reevaluarea situației de fapt. Ca atare, faptele sunt stabilite, în mod suveran, de instanțele de fond, în timp ce instanța de recurs judecă hotărârea, iar nu procesul, în sensul că nu rejudecă tot dosarul, ci verifică modalitatea în care au fost aplicate, de către instanța de apel, normele de drept procesual și/sau de drept material situației de fapt deja stabilite. Scopul recursului transcede interesului particular și constă în asigurarea unui cadru juridic coerent și unitar, printr-o interpretare și aplicare uniformă a legii materiale și/sau procesuale, în timp ce interpretarea mijloacelor de probă este de resortul convingerii judecătorului de fond, care administrează probele și le poate aprecia (în primă instanță) sau, după caz, reaprecia și completa (în apel). În acest context, nu se poate pretinde instanței de recurs cenzurarea aprecierii probatoriului, transformând-o într-o a treia instanță de fond, în mod vădit contrar rolului și funcțiilor căii extraordinare de atac a recursului. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ. iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat. În speță, verificând cererea de recurs, deși criticile formulate au fost subsumate de către recurentă pct. 8 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., totuși se constată că acesta a fost invocat doar formal, din moment ce nu au fost învederate argumente prin care să se demonstreze că decizia recurată a fost pronunțată în urma interpretării și/sau aplicării greșite a normelor de drept material. Dimpotrivă, argumentele invocate în memoriul de recurs privesc exclusiv temeinicia deciziei civile recurate, iar nu nelegalitatea acesteia, din moment ce recurenta susține că instanța de apel a interpretat greșit probatoriul administrat în cauză, solicitând să se constate în legătură cu faptele și atitudinea intimatului, că acestea corespund unor acte de cruzime. Or, în ceea ce privește susținerea potrivit căreia instanța de apel ar fi apreciat eronat că solicitarea de evacuare din apartamentul ce face obiectul contractului de donație a cărui anulare se pretinde, formulată de către intimat, a fost realizată în scop de protecție, iar nu pentru a-i produce suferințe fizice sau psihice recurentei, distinct de faptul că reprezintă o critică de netemeinicie, care nu poate fi supusă controlului în calea extraordinară de atac a recursului, curtea de apel a răspuns deja acestei apărări, apreciind că o atare atitudine nu poate fi calificată drept act de cruzime în sensul art. 1023 lit. b) din C. civ. Astfel, curtea de apel a menționat și faptul că respectiva evacuare din imobilul donat a survenit ca urmare a violențelor exercitate de către recurentă asuprea intimatului, iar nu invers, aspect care reiese din cuprinsul sentinței civile nr. 7252 din 03.06.2022, pronunțate de Judecătoria Sectorului 4 București, prin care a fost admisă cererea de emitere a ordinului de protecție formulată de intimatul din prezenta cauză împotriva mamei sale. Mai mult, a constatat curtea de apel că nu se poate reține nici o indiferență totală a intimatului față de situația mamei sale, acesta încercând să-i ofere sprijin material, sume de bani pentru cumpărarea de alimente, astfel cum reiese din probatoriul administrat în dosar. În ceea ce privește susținerea din recurs în sensul lipsei de stăruință a instanței de apel în aflarea adevărului, prin aceea că nu a dispus completarea probatoriului și cu alte mijloace de probă, dând valență doar celor relatate de martora D., Înalta Curte reține că sarcina solicitării de refacere ori de completare a probatoriului revine părților din dosar, în conformitate cu prevederile art. 249 din C. proc. civ.. Or, astfel cu reiese din practicaua deciziei atacate, recurenta nu a solicitat administrarea altor probe noi în apel, sens în care lipsa dovedirii celor afirmate în proces îi este imputabilă chiar acesteia. Față de acestea, Înalta Curte, constată că indicarea formală a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu poate avea nicio relevanță, în condițiile în care recurenta, prin modul de formulare al recursului, tinde la reinterpretarea probatoriului, invocând doar critici prin care urmărește, în realitate, ca instanța de recurs să reanalizeze mijloacele de probă administrate și să reevalueze situația de fapt, ce a fost stabilită în mod definitiv de către instanțele fondului. O astfel de modalitate de redactare a memoriului de recurs nu se circumscrie exigențelor art. 488 C. proc. civ., care presupun ca în calea de atac a recursului să fie deduse judecății critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanței de apel. Ca atare, cum criticile formulate de recurentă nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. și cum, în speța de față, nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din același cod, precum și la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului. Dată fiind prioritatea soluționării excepției nulității recursului, precum și efectele pe care aceasta le produce, celelalte aspecte subsumate prezentei căi de atac nu mai pot fi analizate, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția nulității recursului, invocată de instanță din oficiu, și va anula recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 554A din 15 mai 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Cât privește solicitarea intimatului de acordare a cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat, aceasta urmează a fi respinsă, având în vedere că la dosar nu a fost depusă dovada calității de reprezentant a doamnei avocat E., ce trebuia realizată inclusiv pentru reprezentarea părții în fața instanței de recurs, precum și faptul că dovezile de achitare a onorariului de avocat de către intimat nu au fost depuse la dosar anterior închiderii dezbaterilor, cu respectarea prevederilor art. 394 alin. (3) C. proc. civ.. Astfel cum reiese din dovada de transmiterii e-mailului, aflată la dosar, înscrisurile ce atestă achitarea onorariului de avocat au fost transmise instanței la ora 17:07, după finalizarea ședinței de judecată și rămânerea în pronunțare asupra cauzei, sens în care nu mai puteau fi avute în vedere la deliberări.