ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1939/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 3 București la data de 15.10.2019 sub nr. x/2019, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor și Municipiul București, prin primar general, să se constate nulitatea absolută a contractului de donație încheiat între autorii săi, B. și C., cu privire la imobilul-teren în suprafață de 510 mp, parte din suprafața totală de 673,35 mp, situat în București, B-dul x, nr. 126. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 800 și urm., art. 813 și urm., art. 966 și urm. C. civ. Reclamanta a depus o precizare, la data de 11.11.2019, prin care a arătat că acțiunea are ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de donație încheiat între autorii săi, B. și C., cu privire la imobilul-teren în suprafață de 510 mp, parte din suprafața totală de 673,35 mp, situat în București, B-dul x, nr. 126, fiind vorba exclusiv de teren. Donația nu a privit vreo construcție, astfel încât nu este necesară stabilirea valorii vreunei construcții. Pârâtul Municipiul București, prin primar general a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii. Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat înlăturarea apărărilor din actul procedural. Prin sentința nr. 1597/27.02.2020, Judecătoria Sector 3 București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, raportat la valoarea obiectului cererii, dosarul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului București la data de 26.05.2020, sub nr. x/2019, fiind repartizat aleatoriu spre soluționare secției a IV-a civilă.

Sentința Tribunalului București Prin sentința nr. 1909/04.12.2020, Tribunalul București, secția a IV a civilă a respins excepția lipsei dovezii calității de reprezentant și lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, ca fiind neîntemeiate; a admis acțiunea; a constatat nulitatea absolută a contractului de donație încheiat între B. și C., în calitate de donatori și Statul Român, prin Consiliul Popular al sectorului 4 București, având ca obiect terenul în suprafață de 510 mp situat, la data încheierii contractului de donație, în București, B-dul x nr. 126, sectorul 4; a obligat pârâții la plata, către reclamant, a sumei de 3000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial; în temeiul art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008, a obligat pârâții la plata către stat a sumei de 4.733,73 RON.

Decizia Curții de Apel București Prin decizia nr. 1751/A/06.12.2021, Curtea de Apel București, secția a IV a civilă a respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâții Municipiul București, prin primar general și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor împotriva sentinței; a obligat apelanții la plata, către intimata-pârâtă, a sumei de 2380 RON, cheltuieli de judecată efectuate în apel.

Calea de atac a recursului exercitată Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor. A arătat recurentul că Ministerul Finanțelor nu are calitate de reprezentant pentru Statul Român nici din perspectiva dispozițiilor Decretului nr. 478/1954 privind donațiile făcute statului (în vigoare la momentul autentificării ofertei de donație), nici din perspectiva dispozițiilor art. 223 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., întrucât din probele administrate în cauză a rezultat că terenul ce face obiectul ofertei de donație aparține domeniului public al Municipiului București. Cu toate acestea, instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile legale menționate, reținând în mod nelegal și contradictoriu că, deși imobilul se află în patrimoniul autorității administrative (Municipiul București), beneficiar al ofertei de donație nu este Consiliul Popular al Sectorului 4 București, ci Statul Român, ca parte care figurează în contractul de donație. Or, din înscrisul a cărui anulare se solicită rezultă că beneficiar al ofertei de donație este Consiliul Popular al Sectorului 4 București, iar nu Ministerul Finanțelor, iar potrivit legislației în vigoare la acel moment, participarea Statului ca unic titular al dreptului de proprietate socialistă la perfectarea contractelor de donație se făcea prin intermediul Consiliilor Populare și nu a Ministerului Finanțelor. În ipoteza admiterii recursului și casării deciziei, recurentul solicită exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina sa în etapele procesuale anterioare, iar în subsidiar, cenzurarea acestora conform art. 453 C. proc. civ. În ipoteza respingerii recursului, recurentul reiterează solicitarea de cenzurare a cheltuielilor de judecată stabilite de către instanța de apel în sarcina sa, conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Apărări formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată în termen legal, intimata-reclamantă A. a solicitat respingerea recursului. Referitor la excepția lipsei calității de reprezentant al Statului Român, intimata arată că potrivit art. 3 pct. 81 din H.G. nr. 34/2009 și art. 223 alin. (1) C. civ., Ministerul Finanțelor reprezintă Statul Român și nicio normă juridică nu stabilește această reprezentare în sarcina Consiliilor Locale sau a altor instituții. Beneficiarul ofertei de donație a fost Statul Român, astfel încât titularul de drepturi și obligații este acesta, prin Ministerul Finanțelor, potrivit dispozițiilor legale menționate. Referitor la nelegalitatea obligării la plata cheltuielilor de judecată (taxa de timbru și onorariu de avocat), intimata arată că acestea au fost stabilite în sarcina părții aflate în culpă procesuală, în condițiile în care cererea de chemare în judecată a fost admisă în tot, iar dispozițiile art. 453 C. proc. civ. nu își găsesc aplicabilitatea. În cauză nu s-a formulat răspuns la întâmpinare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Prin motivele de recurs se critică, din perspectiva unei greșite interpretări/aplicări a legii (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), soluția dată de către instanța de apel asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor, în prezenta cauză, în raport cu dispozițiile Decretului nr. 478/1954 privitor la donațiile făcute statului (în vigoare la momentul autentificării ofertei de donație) și în raport cu dispozițiile art. 223 C. civ. În acest sens, recurentul apreciază că Ministerul Finanțelor nu are calitatea de reprezentant al Statului Român în litigiul dedus judecății, pe de o parte întrucât beneficiar al ofertei de donație este Consiliul Popular al Sectorului 4 București, iar pe de altă parte, întrucât conform legislației în vigoare la momentul autentificării ofertei de donație, participarea Statului la încheierea acestor contracte de realiza prin intermediul Consiliilor Populare. Contrar susținerilor recurentului, Înalta Curte constată că în cauză au fost în mod corect interpretate și aplicate dispozițiile legale menționate de către acesta, hotărârea instanței de apel nefiind susceptibilă de vreo nelegalitate care să se circumscrie motivului de recurs invocat. Astfel, se reține că obiectul cauzei este reprezentat de solicitarea reclamantei A., de anulare a ofertei de donație autentificată sub nr. x/16.07.1970, încheiată de autorii săi, B. și C., în favoarea Statului Român, prin Consiliul Popular al Sectorului 4 București, cu privire la terenul în litigiu. Cererea de chemare în judecată a fost formulată în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanțelor și Municipiul București, prin primar general și soluționată de către instanțele anterioare în acest cadru procesual. Cu referire la calitatea procesuală pasivă a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor, Înalta Curte constată că participarea acestuia în proces este reglementată în prezent de dispozițiile art. 223 alin. (1) C. civ., potrivit cărora "În raporturile civile în care se prezintă nemijlocit, în nume propriu, ca titular de drepturi și obligații, statul participă prin Ministerul Finanțelor Publice, afară de cazul în care legea stabilește un alt organ în acest sens". Aceste dispoziții se coroborează cu cele ale art. 3 pct. 81 din H.G. nr. 34/2009, conform cărora Ministerul Finanțelor "reprezintă statul, ca subiect de drepturi și obligații, în fața instanțelor, precum și în orice alte situații în care acesta participă nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice, dacă legea nu stabilește în acest scop un alt organ". De asemenea, potrivit art. 1 din Decretul nr. 478/1954 (în vigoare la data autentificării ofertei de donație a cărei nulitate se solicită) "Donațiunile făcute statului sub orice formă, pot fi primite numai de organele, instituțiile sau organizațiile economice de stat, competente după obiectul sau scopul donațiunii, în condițiile prevăzute de prezentul Decret", iar potrivit art. 2 din același act normativ "Donațiunile oferite ministerelor, altor organe de stat, instituțiilor centrale care depind de Consiliul de Miniștri al Republicii Populare Române, precum și unitățile bugetare care fac parte din sistemul acestora, se acceptă de către ministru sau conducătorul organului ori instituției centrale de stat. Donațiunile oferite sfaturilor populare se acceptă, după caz, de comitetul executiv al sfatului popular regional sau de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Capitalei Republicii Populare Române". Având în vedere dispozițiile legale anterior menționate rezultă, pe de o parte, că în prezent Statul Român participă în proces, prin Ministerul Finanțelor, nefiind dată, prin vreo altă dispoziție legală expresă, vreo atribuție de reprezentare, consiliilor locale, în litigiile de acest gen. Pe de altă parte, contrar interpretării date de către recurent actului normativ, dispozițiile Decretului nr. 478/1954 nu sunt de natură să înlăture calitatea procesuală pasivă a Statului, prin Ministerul Finanțelor în cauză, întrucât acceptarea ofertei de donație de către Consiliul Popular al Sectorului 4 București în condițiile stipulate de Decretul nr. 478/1954 s-a făcut în numele și pe seama donatarului, în speță Statul Român. În acest context, împrejurarea că acceptarea ofertei de donație s-a realizat prin intermediul unei instituții locale (în conformitate cu dispozițiile legii în vigoare la acel moment), nu este de natură să transfere calitate procesuală pasivă în prezenta cauză unei astfel de entități, câtă vreme în prezent legea nu reglementează o astfel de reprezentare specială. Totodată, beneficiarul ofertei de donație nu este Consiliul Popular, așa cum în mod greșit susține recurentul, care deține doar calitatea de reprezentant mandatat să accepte donația, ci Statul Român, în favoarea căruia au fost donate bunurile respective. Dispozițiile Decretului nr. 478/1954 invocat de către recurent în susținerea motivului de recurs nu contrazic această interpretare, ci o susțin, întrucât prevăd în mod expres că "...donațiunile făcute statului sub orice formă, pot fi primite numai de organele, instituțiile sau organizațiile economice de stat, competente după obiectul sau scopul donațiunii, în condițiile prevăzute de prezentul Decret". Această reprezentare cu caracter special nu își mai găsește însă corespondent în legislația actuală, aplicabilă speței. În lipsa unei astfel de reglementări și având în vedere că problema reprezentării este o chestiune de ordin procesual, care atrage incidența obligatorie și imediată a normelor în vigoare la momentul învestirii instanței, rezultă că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 3 pct. 81 din H.G. nr. 34/2009 și art. 223 alin. (1) C. civ., în virtutea cărora reprezentantul Statului Român în procedura judiciară este Ministerul Finanțelor. De altfel, prin criticile formulate, recurentul nu combate dezlegările corecte ale instanței de apel, conform cărora beneficiar al donației a fost Statul, care potrivit art. 223 C. civ.-dispoziție legală incidentă cauzei- în raporturile juridice în care participă nemijlocit are o anumită reprezentare, prin intermediul Ministerului Finanțelor, în timp ce consiliul local a fost doar mandatat să accepte donația în numele statului, bunul neintrând în patrimoniul acestuia. În ce privește solicitarea de cenzurare a cheltuielilor de judecată stabilite de către instanța de apel în sarcina Statului Român, prin Ministerul Finanțelor, în raport cu dispozițiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., formulată pe calea prezentului recurs, Înalta Curte reține că prin Decizia în interesul legii nr. 3/20.01.2022, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 181/05.03.2020, s-a statuat în sensul că "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ..". Întrucât cheltuielile de judecată a căror cenzurare se solicită pe calea prezentului recurs și la care recurentul a fost obligat în etapele procesuale anterioare, reprezintă contravaloarea onorariilor avocațiale aferente fiecărui stadiu procesual, în cauză sunt incidente statuările deciziei în interesul legii menționate, în sensul că o asemenea chestiune nu poate fi subsumată vreunuia din motivele de recurs reglementate de art. 488 C. proc. civ. Față de cele arătate, Înalta Curte constată că instanța de apel a procedat la o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente, astfel încât criticile deduse judecății pe calea recursului nu pot fi primite. Întrucât urmare a soluției ce se va pronunța, recurentul este parte căzută în pretenții conform art. 453 alin. (1) C. proc. civ., iar intimata-reclamantă a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 2380 RON, pentru care a depus acte justificative, fiind îndeplinită astfel cerința dispozițiilor art. 452 C. proc. civ. cu privire la cuantificarea și dovedirea cheltuielilor de judecată, Înalta Curte va obliga pe recurentul-pârât la plata sumei de 2380 RON cheltuieli de judecată, astfel cum a fost solicitată și dovedită, în favoarea intimatei-reclamante A.. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor împotriva deciziei nr. 1751/A din 06 decembrie 2021 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă și va obliga pe recurentul-pârât la plata sumei de 2380 RON cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, în favoarea intimatei-reclamante A..