Decizia nr. 1011/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a Civilă, sub dosar nr. x/2023, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat instanței să dispună obligarea pârâtului Statul Român la restituirea către acesta în principal a sumei de 650 RON, sau în subsidiar a sumei de 350 RON, încasate în mod nedatorat și fără temei legal sub formă de taxă de timbru judiciar în dosarul nr. x/2022 ca urmare a erorii judiciare a judecătorului B., conform încheierii definitive din data de 7 aprilie 2023, pronunțate în dosarul x/2022 și obligarea pârâtului Statul Român la plata de daune morale de 2000 euro, în echivalentul în RON la cursul BNR din data plății, pentru eroarea judiciară menționată anterior și pentru organizarea defectuoasă a justiției, cu cheltuieli de judecată. În drept, au fost invocate prevederile art. 16 din O.U.G. nr. 80/2013, art. 265 din Legea nr. 303/2022, art. 268 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, art. 268 alin. (4) din Legea nr. 303/2022, art. 269 alin. (1) din Legea nr. 303/2022 și art. 194 C. proc. civ. La data de 14.09.2023, a fost înregistrată o cerere de modificare și completare a acțiunii inițiale, formulată de reclamantul A., prin care s-a solicitat obligarea pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, la plata de daune materiale în cuantum de 650 RON, pentru eroare judiciară taxă de timbru în dosarul nr. x și la plata de daune materiale în cuantum de 350 RON, pentru eroare judiciară taxă de timbru în dosarul nr. x/2022, respectiv x/2022/a1. De asemenea, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului Statul Român la plata de daune morale de 2000 euro, în echivalentul în RON la cursul BNR din data plății, pentru erorile judiciare menționate anterior, cu cheltuieli de judecată.

Decizia pronunțată de Tribunalul București Prin sentința civilă nr. 1571/29.12.2023, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins cererea de chemare în judecată modificată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor, ca neîntemeiată.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București Prin decizia nr. 803 A din data de 2 septembrie 2024, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins ca nefondat, apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 1571/29.12.2023 pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2023 în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva deciziei nr. 803 A din data de 2 septembrie 2024 a declarat recurs reclamantul A., invocând motivele de casare reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 7 C. proc. civ. Învederează recurentul că acțiunea dedusă judecății a fost introdusă pentru stabilirea răspunderii pârâtului Statul Român pentru erorile judiciare din dosarele nr. x/2022 și nr. y/2022 Erorile judiciare constau în stabilirea și menținerea eronată și nefondată a unor taxe de timbru pentru capete de cerere inexistente, cu titlu de exemplu arătând că taxa a fost stabilită pentru 3 capete de cerere de daune (300 x 3= 900 RON) când, de fapt, nu au existat decât 2 capete de cerere de daune. Modalitățile de stabilire a taxei de timbru sunt contrare dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. Recurentul arată că instanța de fond a refuzat judecarea cauzei, considerând că "Tribunalul nu are a face propria analiză" - poziție care nu numai că este inacceptabilă, dar și contrară dispozițiilor legale, inter alia contrară dispozițiilor art. 5 din C. proc. civ., potrivit cărora instanța nu poate refuza să judece. Cu toate că reclamantul a criticat prin cererea de apel această conduită a instanței de fond, curtea de apel nu s-a pronunțat asupra motivului de apel invocat, ci, fără a pune în discuție, a respins apelul pe motivul greșit că ar exista o cale de atac (respectiv că există deschisă calea formulării cererii de reexaminare a taxei de timbru). Procedând astfel, Curtea de Apel București încalcă autoritatea de lucru judecat a încheierii din data de 07.04.2023, prin care este respinsă definitiv cererea de reexaminare a taxei de timbru în discuție. Or, din moment ce această hotărâre este definitivă încă de la data de 07.04.2023, evident că nu mai există această cale de atac. Curtea de Apel nu numai că încalcă autoritatea de lucru judecat a hotărârii definitive din data de 07.04.2023, pronunțată în dosarul x/2022 -disponibilă și în sistemul ECRIS - când afirmă că ar exista această cale de atac, dar dovedește și că nu a depus minime diligențe să citească acțiunea de fond modificată, în cuprinsul căreia s-a menționat în mod expres că "hotărârea de respingere a cererii de reexaminare a taxei de timbru este definitivă cauzând un prejudiciu material real între taxa reală datorată de 450 RON și cea impusă și achitată eronat, de 1.100 RON, motiv pentru care acțiunea este întemeiată și ar trebui admisă, cu consecința obligării pârâtului la plata sumei de 650 RON, percepută greșit ca urmare a erorii judiciare". Prin urmare, instanța de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat atunci când a respins apelul, fără a pune în discuție, motivat de faptul că partea are deschisă calea reexaminării, în condițiile în care prin autoritate de lucru judecat a fost respinsă definitiv cererea de reexaminare a taxei de timbru în discuție, prin hotărârea din 07.04.2023. Cât despre participarea Ministerului Public și a procurorului de ședință, au fost încălcate regulile de procedură atunci când prezenta cerere împotriva Statului Român a fost comunicată procurorului, neexistând nici temeiul legal, nici obligația ca instanța de fond să procedeze la o astfel de comunicare către Ministerul Public. Susține recurentul că nu prezintă relevanță faptul că procurorul poate formula concluzii în baza art. 92 alin. (2), cum menționează curtea de apel - regulile de procedură nu au fost încălcate pentru concluziile procurorului conform art. 92 alin. (2) C. proc. civ.- ci pentru comunicarea prezentei acțiuni (acțiune civilă împotriva Statului Român) procurorului, fără să existe un temei legal pentru această comunicare către Ministerul Public. Într-adevăr, Statul Român este reprezentat în prezenta cauză prin Ministerul Finanțelor Publice, astfel că nu trebuia să existe nicio comunicare către Ministerul Public (Parchet).

Apărările formulate în cauză În cauză nu a fost formulată întâmpinare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând hotărârea recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse. Este lipsită de orice fundament susținerea recurentului-reclamant conform căreia instanța de apel nu s-a pronunțat asupra motivului de apel ce viza faptul că instanța de fond, contrar dispozițiilor art. 5 din C. proc. civ., a refuzat judecarea cauzei și, în consecință, nu a fost realizată o judecată pe fondul cauzei. Răspunzând criticilor reclamantului, instanța de apel a expus situațiile în care partea are dreptul la repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, astfel cum rezultă acestea din prevederile art. 268 alin. (4) din Legea nr. 303/2022- temei de drept invocat expres de reclamant în susținerea demersului său judiciar- și, față de elementele particulare ale cauzei, a concluzionat că o eventuală vătămare cauzată de modalitatea în care a fost stabilită taxa de timbru ar fi putut fi remediată prin exercitarea căii de atac a cererii de reexaminare, potrivit art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, "cale de atac de care, de altfel, a și uzat reclamantul". Despăgubirile pentru prejudiciul cauzat printr-o eroare judiciară pot fi acordate numai în măsura în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 268 alin. (4) din Legea nr. 303/2022, ceea ce presupune lipsa efectivă a unei căi de atac, or împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru partea are la dispoziție, în mod exclusiv, calea de atac specială prevăzută de art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013. Deși recurentul reproșează curții de apel faptul că nu s-a raportat la cererea modificatoare, Înalta Curte reține că raționamentul instanței de prim control judiciar vizează cadrul stabilit de parte în raport cu dosarul nr. x/2022 și dosarul nr. x/2022. Aceasta întrucât instanța de apel a statuat că "potrivit art. 268 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 303/2022, existența erorii judiciare este condiționată de lipsa efectivă a unei astfel de căi de atac, ceea ce nu este cazul de față." Înalta Curte reține că instanța civilă învestită cu constatarea erorii judiciare este îndrituită să stabilească doar dacă prin hotărârile invocate s-a pronunțat o soluție "cu încălcarea evidentă" a dispozițiilor legale. Or, taxa de timbru a fost stabilită în dosarul nr. x/2022, recurentul uzând de singura cale de atac recunoscută părții - reglementată de prevederile art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013-, cererea de reexaminare fiind respinsă prin încheierea din data de 7 aprilie 2023 pronunțată în dosarul nr. x/2022, iar procedura de constatare a erorii judiciare în materie civilă este limitată la situațiile reglementate de prevederile art. 268 alin. (4) din Legea nr. 303/2022 și nu trebuie confundată cu o nouă cale de atac îndreptată împotriva unor hotărâri definitive. Totodată, în mod inadecvat pretinde recurentul că instanța de apel a reținut "fără a pune în discuție" că părții îi era recunoscută posibilitatea de a formula cerere de reexaminare. Aceasta întrucât obligația instanței de a supune dezbaterilor toate cererile și împrejurările de fapt și de drept impune, cu necesitate, prezența părții, or la termenul de judecată din data de 2 septembrie 2024 s-a constatat lipsa părților de la dezbateri. Sub un alt aspect, prin memoriul de recurs, partea pretinde că regulile de procedură nu au fost încălcate prin aceea că procurorul a formulat concluzii, potrivit dipozițiilor art. 92 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a reținut instanța de apel, "ci pentru comunicarea prezentei acțiuni... procurorului, fără să existe un temei legal pentru această comunicare către Ministerul Public." Cu privire la această critică trebuie observat că, potrivit art. 488 alin. (2) C. proc. civ., motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor. Această regulă este aplicabilă tuturor motivelor de casare, indiferent dacă acestea sunt de ordine publică sau privată și dă expresie principiului non omisso medio - partea nu poate exercita recurs pentru un anumit motiv, dacă nu l-a invocat anterior pe calea apelului sau în cursul judecării apelului, dând astfel instanței devolutive învestite cu calea ordinară de atac ocazia de a remedia deficiența care este invocată ulterior în recurs. Prin această regulă, legiuitorul a voit să accentueze caracterul extraordinar al căii de atac a recursului (art. 456 C. proc. civ.). Se constată că prin cererea de apel, reclamantul a criticat hotărârea instanței de fond din perspectiva faptului că "instanța în mod greșit și nelegal, a considerat că Ministerul Public avea drept de reprezentare a pârâtului și i-a solicitat procurorului să pună concluzii pe fondul cauzei, chiar dacă Ministerul Public nu avea niciun drept de reprezentare al pârâtului în această cauză." Așa fiind, Înalta Curte constată că presupusa neregularitate invocată în memoriul de recurs constând în "comunicarea prezentei acțiuni" către procuror nu poate fi invocată direct prin motivele de recurs, întrucât prevederile art. 488 alin. (2) C. proc. civ. nu permit aceasta. Pe de altă parte, recurentul ignoră faptul că participarea procurorului la judecată nu s-a realizat în considerarea acestuia ca reprezentant al Statului Român, prin Ministerul Finanțelor, Nefiind vorba despre o pricină a cărei judecată să reclame participarea obligatorie a procurorului, prezența în proces a acestuia a fost justificată de temeiul juridic al acțiunii reclamantului, în baza dispozițiilor art. 92 alin. (2) C. proc. civ. Așadar, procurorul poate să participe la judecată în orice proces civil, indiferent dacă l-a pornit sau nu, chiar atunci când procesul are ca obiect drepturi cu caracter strict personal, acesta fiind sensul prevederilor anterior evocate. Chiar dacă, aparent, textul se referă doar la dreptul procurorului de a pune concluzii în orice proces civil, în realitate punerea concluziilor nu reprezintă altceva decât materializarea participării la judecată a procurorului într-un proces civil. Necesitatea apărării ordinii de drept, a drepturilor și intereselor cetățenilor nu reprezintă o condiție suplimentară pentru participarea procurorului la judecată, din chiar formularea textului de lege - "dacă apreciază că este necesar pentru (...)" - rezultând că este un criteriu de oportunitate lăsat la libera apreciere a procurorului, care, în realitate, nu poate fi în mod obiectiv cenzurat de către instanța de judecată, având în vedere că scopul procesului civil este cel de a proteja ordinea de drept, drepturile și interesele cetățenilor. Se constată, așadar, că procurorul a participat facultativ la judecata cauzei în primă instanță, în baza temeiului legal anterior menționat. Posibilitatea invocării cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este condiționată de încălcarea de către instanța de fond a unei norme de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, or recurentul nu indică, în concret, norma de procedură pretins a fi încălcată și nici nu dezvoltă vreun argument de natură a evidenția o eventuală vătămare a drepturilor sale cauzată de participarea procurorului la judecata cauzei. Se reține că sancțiunea nulității absolute a hotărârii este reglementată de prevederile art. 92 alin. (3) C. proc. civ. doar în ipoteza în care participarea și punerea concluziilor de către procuror sunt obligatorii, iar nu în situația -incidentă în cauză- în care participarea sa este facultativă. Ca atare, criticile referitoare la nesocotirea unor norme procedurale și incidența, astfel, a cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. sunt nefondate. Invocând motivul de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurentul-reclamant pretinde că hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat a încheierii de ședință din data de 7 aprilie 2023 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2022. Anume, recurentul învedrează că nu mai avea deschisă o cale de atac, cum eronat a reținut curtea de apel, în condițiile în care încheierea de ședință din data de 7 aprilie 2023 pronunțată în dosarul nr. x/2022 are caracter definitiv. Critica, astfel formulată, este nefondată. Instituind motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., legiuitorul a avut în vedere încălcarea prin hotărârea pronunțată de instanța de apel a autorității de lucru judecat a unei alte hotărâri judecătorești, în înțelesul dat acestei sintagme prin dispozițiile art. 430 C. proc. civ. Or, critica formulă de recurent denotă o înțelegere greșită a considerentelor hotărârii recurate, în contextul în care atunci când a făcut trimitere la existența unei căi de atac, instanța de apel nu s-a referit la posibilitatea părții de a ataca încheierea din data de 7 aprilie 2023 pronunțată în dosarul nr. x/2022 (ce are, într-adevăr, caracter definitiv), ci la verificarea legalității măsurii stabilirii taxei de timbru judiciar, în condițiile art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013. Statuările instanței de apel sunt pe deplin valabile în raport cu norma legală de care se prevalează reclamantul - art. 268 din Legea nr. 303/2022- întrucât analiza curții de apel nu vizează momentul soluționării apelului -cum, eronat, pretinde recurentul-, ci momentul stabilirii taxei de timbru -temei al pretinsei erori judiciare- în acord cu situațiile și condițiile circumscrise categoriilor de erori judiciare reglementate de norma evocată de reclamant. Având în vedere considerentele expuse și dispozițiile legale menționate, Înalta Curte apreciază că nu poate fi reținută incidența motivului de casare reglementat prin prevederile art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., raportat la dezlegările instanței de apel și criticile pe care recurentul le-a dezvoltat în coordonatele acestei norme. Pentru aceste considerente, reținând că nu sunt fondate criticile recurentului și că decizia recurată este legală, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.