ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2320/2022

Ședința publică din data de 22 noiembrie 2022

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 7 martie 2019 pe rolul Tribunalului București – secția a V-a civilă, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 247.278,75 RON cu titlu de despăgubiri civile în baza principiului de drept european privind răspunderea statului pentru prejudiciile cauzate particularilor de către autoritățile sale și în baza art. 96 din Legea nr. 303/2004.

Prin sentința civilă nr. 2577 din 8 noiembrie 2019, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis în parte cererea de îndreptare a erorii materiale din cuprinsul încheierii de ședință din 7 iunie 2019 și a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul încheierii de ședință, în sensul că taxa judiciară de timbru datorată de către reclamantă este 6050,58 RON, în loc de 6060,58 RON, cum din eroare s-a menționat.

A respins în rest cererea de îndreptare a erorilor materiale din cuprinsul încheierii de ședință din 7 iunie 2019, ca neîntemeiată.

A dispus îndreptarea erorii materiale din cuprinsul încheierii de ședință din 14 iunie 2019, în sensul că prenumele corect al reclamantei este A., și nu A., cum din eroare s-a consemnat.

A respins cererea de completare a dispozitivului încheierii de ședință din 7 iunie 2019 cu privire la soluția pronunțată asupra excepției tardivității stabilirii obligației de timbrare a cererii de chemare în judecată și excepția "prematurității invocării de către instanță a excepției de netimbrare", ca neîntemeiate.

A admis excepția netimbrării cererii de chemare în judecată.

A anulat, ca netimbrată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.

Prin decizia civilă nr. 1736A din 10 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta–reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 2577 din 8 noiembrie 2019 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă.

Împotriva deciziei civile nr. 1736A din 10 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, reclamanta A. a declarat recurs, formulând critici întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 858 din 14 aprilie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I civilă în dosarul nr. x/2019, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 1736A din 10 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Prin cererea înregistrată la 12 aprilie 2022 în dosarul anterior menționat, recurenta-reclamantă A. a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 401 alin. (1), art. 402, art. 426 alin. (1) prima teză și art. 426 alin. (5) C. proc. civ.

Prin încheierea de ședință din 20 octombrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I civilă în dosarul asociat nr. x/2019, s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 401 alin. (1), art. 402, art. 426 alin. (1) prima teză și art. 426 alin. (5) C. proc. civ., formulată de petenta A..

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs petenta A..

Sub un prim motiv de recurs se susține că admisibilitatea excepției de neconstituționalitate a fost soluționată de o instanță necompetentă material, cu încălcarea dispozițiilor art. 29 alin. (1), (4) din Legea nr. 47/1992, art. 124, 390, 429 C. proc. civ.

Arată că, prin nepronunțarea asupra cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional anterior deschiderii dezbaterilor pe fondul recursului, dezînvestindu-se de cauza în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, prin decizia nr. 358/14.04.2022, Completul 5 al ICCJ era instanță necompetentă material.

Prin al doilea motiv de recurs se invocă încălcarea art. 126 alin. (2) din Constituție și a art. 29 alin. (5) prima frază din Legea nr. 47/1992, respectiv îngrădirea dreptului de acces la instanța de control judiciar prin nepronunțarea unei încheieri motivate.

Ultimul motiv de recurs este dat de susținerea că soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale este în contradicție cu realitatea îndeplinirii în speță a condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate reglementate de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992.

Arată că excepția de neconstituționalitate invocată are ca obiect dispozițiile unor articole în vigoare: art. 401 alin. (1), art. 402, art. 426 alin. (1) prima frază, art. 426 alin. (5) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., cu modificările și completările ulterioare; dispozițiile legale cu privire la care a invocat excepția de neconstituționalitate nu au fost constatate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale; dispozițiile legale menționate au avut legătură cu recursul soluționat prin decizia nr. 858/14.04.2022.

În esență, susține că dispozițiile referitoare la scrierea minutei și la motivarea hotărârii judecătorești erau relevante pentru soluționarea recursului, deoarece prin memoriul de recurs a dedus critici cu privire la nelegalitatea soluționării cauzei prin minută, fără o motivare concomitentă.

II. Considerentele Înaltei Curți

Verificând aprecierea instanței cu privire la soluția adoptată, de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, motivat de neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate prevăzute în mod exclusiv de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, se constată legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma acestor condiții.

Astfel art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cu modificările și completările ulterioare prevede: "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia".

Ca atare, din punct de vedere al contenciosului constituțional, instanța în fața căreia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate are atribuția, care reprezintă în același timp și o obligație, de a verifica dacă sunt respectate o serie de reguli procedurale specifice acestei excepții.

Verificarea condițiilor formale de admisibilitate de către instanță nu presupune o analiză a conformității cu Constituția a dispozițiilor considerate a fi neconstituționale, ci doar o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția, ca incident procedural, poate fi invocată.

Prin urmare, posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanței de a putea admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate este limitată de textul art. 29 din Legea nr. 47/1992 strict la constatarea condițiilor de admisibilitate, printre care cea referitoare la existența unei legături între textul legal a cărui neconstituționalitate a fost invocată și cauza dedusă judecății.

Sub un prim motiv de recurs se susține că încheierea atacată a fost pronunțată de o instanță necompetentă material, cu ignorarea de către recurentă a faptului că, în dosarul ce a avut ca obiect sesizarea Curții Constituționale aceasta a invocat excepția de "nelegalitate complet" prin care a învederat aceleași argumente deduse prin cererea de față, însă la 19.10.2022 aceasta a solicitat instanței să ia act că înțelege să nu mai susțină excepția invocată, aspect ce rezultă și din practicaua încheierii atacate.

De altfel, nemulțumirea recurentei de față vizează soluționarea cererii sale de sesizare a instanței de contencios constituțional ulterior pronunțării deciziei nr. 858/14.04.2022 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2019, prin care s-a respins recursul declarat de aceasta împotriva unei decizii prin care a fost respins, ca nefondat, apelul formulat împotriva sentinței prin care prima instanță a anulat cererea de chemare în judecată, ca netimbrată.

Or, prin dispozițiile Legii nr. 177/2010 au fost aduse modificări procedurii de soluționare a excepțiilor de neconstituționalitate, respectiv etapei judecătorești a procedurii. Astfel, a fost eliminată suspendarea de drept a soluționării cauzei de fond pe durata derulării procedurii în fața Curții Constituționale și a fost introdus un nou motiv de revizuire a hotărârilor definitive: în materie civilă – declararea neconstituționalității legii, ordonanței ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță care a făcut obiectul unei excepții invocate în cauza respectivă sau a altor dispoziții din actul atacat, care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare, respectiv, în materie penală – soluția pronunțată în cauză s-a întemeiat pe dispoziția legală declarată neconstituțională sau pe alte dispoziții din actul atacat, care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare.

Așadar, prin dispozițiile art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010 au fost abrogate normele referitoare la suspendarea ope legis a cauzelor în care se invocau excepții de neconstituționalitate, iar în cazul admiterii excepției de neconstituționalitate de către CCR, partea are la îndemână revizuirea, motiv pentru care în speță nu poate fi reținută vreo vătămare cu privire la o eventuală nelegalitate rezultată din aplicarea greșită a art. 390 C. proc. civ.

Prin urmare, la momentul în care se formulează cereri de sesizare a instanței de contencios constituțional, se formează dosare asociate cu acest obiect, cărora li se alocă termen de judecată independent de soluționarea pe fond a cauzei, iar în speță, soluționarea excepției ulterior recursului nu echivalează cu necompetența materială a instanței, care era tocmai cea învestită cu soluționarea cauzei la momentul formulării cererii de sesizare cu excepția de neconstituționalitate.

În ceea ce privește nemotivarea încheierii recurate, Înalta Curte constată că hotărârea atacată a fost motivată, însă nu la data pronunțării acesteia, cum susține recurenta, ci ulterior, în prezent neexistând vreun text de lege care să prevadă pronunțarea minutei și redactarea concomitentă a hotărârii aferente în cauzele civile.

De altfel, calea de atac a recursului ce se exercită în raport cu dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, trebuie declarată în 48 de ore de la pronunțare, iar motivarea recursului se depune în 48 de ore de la comunicarea încheierii, astfel că nu poate fi reținută o încălcare a dreptului la apărare, partea având cunoștință, la momentul redactării motivelor de recurs, de conținutul hotărârii prin care se respinge cererea de sesizare a CCR.

În cauză, se mai reține că soluția adoptată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019, de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale pentru motivul că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 47/1992, constatând că respectivele dispoziții legale nu au legătură cu cauza, este corectă.

Se observă astfel că, în speță, s-a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 401 alin. (1) C. proc. civ. – ce face referire la întocmirea minutei, art. 402 C. proc. civ. – ce vizează pronunțarea hotărârii, respectiv art. 426 alin. (1) prima teză și art. 426 alin. (5) C. proc. civ. – ce poartă denumirea marginală "redactarea și semnarea hotărârii".

Or, excepția de neconstituționalitate a fost invocată într-un dosar având ca obiect recursul declarat împotriva unei decizii prin care a fost respins, ca nefondat, apelul formulat împotriva sentinței prin care prima instanță a anulat cererea de chemare în judecată, ca netimbrată.

Înalta Curte constată, pe de o parte, că în mod just s-a reținut că niciuna dintre excepțiile de neconstituționalitate invocate nu vizează procedura de soluționare a recursului, iar normele criticate (ce fac referire la acte procesuale ulterioare închiderii dezbaterilor, respectiv întocmirea minutei, pronunțarea, redactarea și semnarea hotărârii) nu au incidență în soluționarea propriu-zisă a recursului.

Pe de altă parte, se reține că formularea în dosarul nr. x/2019 a unui motiv de recurs cu referire la încălcarea art. 426 alin. (5) C. proc. civ. și solicitarea de sesizare a instanței de contencios constituțional cu excepția de neconstituționalitate a acestei norme nu sunt de natură să afecteze valabilitatea hotărârii recurate, câtă vreme termenul de redactare și semnare a hotărârii este unul relativ, iar nesocotirea lui nu atrage nulitatea hotărârii.

Prin urmare, în mod corect, instanța a constatat că nu este îndeplinită cerința prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, care reglementează ca dispozițiile în raport de care s-a invocat neconstituționalitatea să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

Raportând, așadar, condițiile de admisibilitate ale cererii de sesizare a Curții Constituționale la cerințele prevăzute la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, se observă că solicitarea nu o îndeplinește pe cea privitoare la existența legăturii dintre textul de lege a cărei neconstituționalitate se invocă și cererea dedusă judecății, fiind corectă soluția adoptată de instanță, de respingere a acesteia, recursul împotriva acesteia urmând a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta A. împotriva încheierii de ședință din 20 octombrie 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I civilă în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 noiembrie 2022.