Decizia nr. 2467/2021 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs împotriva sentinței nr. 255/2020 a Tribunalului București

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la 1 iulie 2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, obligarea pârâtului la plata de despăgubiri civile în cuantum total de 1.500.000 euro, echivalentul în RON la cursul BNR de la data executării integrale a obligației. În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1357 coroborate cu cele ale art. 1373 C. civ.

Sentința pronunțată de tribunal Prin sentința nr. 255 din 25 mai 2020, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis excepția netimbrării, invocată din oficiu. A anulat cererea formulată de reclamant, ca netimbrată.

Decizia pronunțată de curtea de apel Prin decizia nr. 437A din 15 martie 2021, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant împotriva sentinței tribunalului.

Calea de atac a recursului formulată în cauză Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., pentru motive circumscrise pct. 6 și 8 ale art. 488 C. proc. civ. A arătat că ambele motive se subscriu omisiunii instanțelor anterioare de a motiva scutirea de obligația de plată a taxei judiciare de timbru raportat la dispozițiile Legii nr. 303/2004 cu privire la răspunderea statului pentru prejudiciile cauzate în îndeplinirea actului de justiție, dar și la art. 538-539 C. proc. pen. privind dreptul la repararea pagubei în caz de eroare judiciară, respectiv privare de libertate nelegală, care sunt o formă particulară a răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie și care se aplică cu prioritate, fiind norme speciale, derogatorii de la cele ale dreptului comun. A susținut că în realitate a "fost ca jucat la ruletă", astfel încât în cauzele repartizate judecătorilor care au aplicat corect legea a fost achitat, iar în celelalte a fost condamnat în baza unor acte de acuzare întocmite nelegal și fără probe. În final, recurentul a făcut precizări legate de statutul său profesional, arătând că este jurist, doctor în drept, care a experimentat o cercetare științifică în teza proprie de doctorat.

Apărările formulate în cauză Intimatul - pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor nu a formulat întâmpinare în cauză. II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție În ceea ce privește recursul declarat, se constată imposibilitatea încadrării aspectelor deduse judecății în criticile de nelegalitate subsumabile dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. fiind incidentă, ca atare, sancțiunea nulității prevăzută de art. 489 alin. (2) din cod. Art. 489 C. proc. civ. stipulează în sensul că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cauzelor de ordine publică, aceeași sancțiune intervenind și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din cod, care la alin. (1) pct. 1-8 enumeră limitativ motivele de nelegalitate pentru care se poate solicita casarea unor hotărâri. În speța dedusă judecății, se constată că motivele recursului nu pot fi încadrate în cele prevăzute la art. 488 C. proc. civ., în condițiile în care, recurentul, deși le-a subsumat pct. 6 și 8 ale articolului, nu a criticat în vreun fel soluția instanței de apel. Astfel, prin decizia atacată, instanța a constatat că modalitatea de stabilire a taxei judiciare de timbru poate fi contestată doar pe calea cererii de reexaminare prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, de care apelantul a uzitat, cererea fiind respinsă prin încheierea definitivă din 7 octombrie 2019. Prin motivele de recurs, reclamantul nu a criticat aceste considerente ale instanței de apel, susținând o "omisiune" a curții de apel de a analiza cererea prin care s-a considerat îndreptățit a beneficia de scutirea de la plata taxei judiciare de timbru prin prisma unor dispoziții legale pe care le-a apreciat ca fiind incidente. Or, prin eventualele critici ale considerentelor curții de apel care au condus la adoptarea soluției din decizia atacată, recurentul ar fi trebuit să demonstreze de ce este eronat raționamentul instanței prin care s-a constatat că solicitarea de reformare a sentinței apelate (prin care se anulase acțiunea ca netimbrată) nu poate fi primită în condițiile în care s-a uzat de calea de atac specială împotriva modului de stabilire a taxei de timbru. Se reține, în aceste condiții, că recurentul nu a dedus judecății critici care să se încadreze în motivele de casare prevăzute limitativ la pct. 1-8 ale art. 488 C. proc. civ. și prin care să arate în ce mod, concret, de ce este eronat raționamentul instanței care a pronunțat hotărârea atacată. Înalta Curte constată că susținerile recurentului nu reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, conform exigențelor legale, care trebuie interpretate, atât în sensul indicării, prin motivele de recurs, a unuia dintre cazurile de nelegalitate prevăzute limitativ la art. 488 C. proc. civ., cât și a argumentării juridice a acestuia, prin formularea unor critici propriu-zise cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat. Pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul trebuie să îndeplinească condiția legală a dezvoltării motivelor ceea ce implică determinarea greșelilor imputate instanței, o minimă argumentare a criticii în fapt și drept, precum și indicarea raționamentelor pe care se bazează. În cauză, însă, ignorând faptul că obiectul recursului îl constituie decizia pronunțată în apel, care a fost fundamentată pe anumite considerente în adoptarea soluției, recurentul nu a criticat această hotărâre. Ca atare, în raport de dispozițiile art. 489 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 488 C. proc. civ. și cum nu au fost identificate motive de ordine publică, se va constata nulitatea căii de atac, aceasta fiind exercitată în asemenea condiții procedurale încât nu este posibilă examinarea sub vreun aspect de nelegalitate a deciziei atacate.