ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2615/2021

Obiectul cauzei. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoria Buftea, secția civilă la data de 08 ianuarie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B., C., D. S.A., obligarea pârâtului B. la plata sumei de 500.000 RON, reprezentând daune, din care suma de 450.000 RON, daune morale și suma de 50.000 RON, daune materiale, pentru prejudiciul produs ca urmare a accidentului din data de 11 ianuarie 2016, în care i-au fost produse vătămări corporale care au necesitat 50 zile de îngrijiri medicale. În drept, reclamanta a invocat art. 1357, art. 1365, art. 1381-1395 C. civ. Prin sentința civilă nr. 5754 din 23 octombrie 2018, pronunțată de Judecătoria Buftea, secția civilă a fost admisă excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Giurgiu. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Giurgiu, secția civilă, la data de 5 noiembrie 2018, sub același număr de dosar.

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 148/2019 din 16 septembrie 2019, Tribunalul Giurgiu, secția I civilă a respins, ca nefondate, excepțiile de inadmisibilitate, prematuritate și calitate procesuală pasivă a pârâtului B., invocate de acesta prin întâmpinare; a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta C., ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă; a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții B. și D.; a obligat pe reclamanta A. la plata către pârâtul B. a sumei de 1500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Decizia pronunțată în apel. Prin decizia civilă nr. 1534 A din 13 noiembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis excepția netimbrării și a anulat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 148/2019 din 16 septembrie 2019, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, secția I civilă, ca netimbrat.

Calea de atac exercitată în cauză. Împotriva deciziei nr. 1534 A din 13 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs reclamanta A., cale de atac cu a cărei soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 04 februarie 2021. Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a solicitat admiterea recursului, susținând că este nelegală soluția de anulare a cererii, ca netimbrată, întrucât, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013. După prezentarea situației de fapt și a parcrusului procesual al litigiului, recurenta a redat textul art. 27 alin. (1) și al art. 20 alin. (8) din C. proc. pen. și a arătat că potrivit art. 19 și următoarele din același cod, persoana vătămată printr-o infracțiune are un drept de opțiune în exercitarea acțiunii civile pentru valorificarea pretențiilor sale decurgând dintr-o asemenea împrejurare, iar în ipoteza în care optează pentru formularea unei acțiuni civile, despăgubirile civile, care derivă dintr-o cauză penală, sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru. S-a mai arătat că împrejurarea că nu a putut fi angajată răspunderea penală a pârâtului B., ca urmare a clasării cauzei dispuse în raport de vătămările corporale suferite de reclamantă, nu înseamnă că prejudiciul cauzat prin accidentul rutier nu există, solicitarea de reparare a prejudiciului neputând fi condiționată de plata unei taxe judiciare de timbru, în caz contrar fiind încălcat principiul liberului acces la justiție. Conchizând, recurenta a susținut că, în situații identice, instanțele naționale au stabilit că astfel de cereri sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru, indiferent dacă au fost formulate în cursul procesului penal sau prin acțiune separată introdusă la instanța civilă, și, pentru a fi incidentă această situație, este necesar să fie sau să fi fost pendinte o cauză penală, în care a fost pusă în mișcare acțiunea penală.

Apărările formulate în cauză. La 01 martie 2021, intimatul-pârât C. a depus întâmpinare, prin care a reiterat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, întrucât la data accidentului pârâtul B. era asigurat RCA prin polița seria x nr. x, eliberată de D. S.A. la data de 18.11.2015, valabilă în perioada 19.11.2015-18.05.2016, acoperind și data evenimentului rutier. În subsidiar, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Intimatul-pârât B. a depus întâmpinare, în termen legal, prin care a invocat excepția netimbrării sau insuficientei timbrări a recursului, excepția lipsei calității de reprezentant a persoanei care a semnat recursul, întrucât din documentele ce i-au fost comunicate nu rezultă această dovadă; excepția inadmisibilității recursului întrucât cererea de recurs nu se încadrează în niciunul dintre motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar recurenta nu a formulat cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru și excepția tardivității recursului. În subsidiar, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. La data de 17 martie 2021 intimatul-pârât B. a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimatul-pârât C., prin care a arătat că este de acord cu apărările formulate de acest pârât, solicitând, totodată, admiterea excepțiilor invocate prin întâmpinare, respectiv excepția netimbrării, excepția tardivității și excepția inadmisibilității.

Procedura de filtru. Raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 05 iulie 2021, respectiv la data de 06 iulie 2021, conform dovezilor aflate la filele x, nicio parte nu a depus puncte de vedere la raport.

Soluția și considerentele Înaltei Curți În ceea ce privește excepția tardivității recursului, invocată de intimatul-pârât B., Înalta Curte constată caracterul nefondat al acesteia pentru următoarele considerente: În drept, potrivit art. 485 alin. (1) din C. proc. civ.: "Termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel". De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 181 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.: "Termenele, în afară de cazul în care legea dispune altfel, se calculează după cum urmează: 2. când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește; " În dosarul de față, decizia civilă nr. 1534 A din 13 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie care face obiectul prezentei căi de atac, a fost comunicată recurentei- reclamante la data de 28 decembrie 2020, așa cum reiese din dovada aflată la dosarul curții de apel. În aplicarea prevederilor art. 485 alin. (1) coroborat cu art. 181 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., termenul de recurs împotriva deciziei civile nr. 1534 A din 13 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie se împlinea la data de 28 ianuarie 2021 (joi). Cererea de recurs pendinte a fost transmisă de recurentă, prin poștă electronică, la Curtea de Apel București la data de 28 ianuarie 2021 . Prin urmare, recursul declarat de recurenta-reclamantă împotriva deciziei civile nr. 1534 A din 13 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a fost declarat în termenul legal de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, prevăzut de art. 485 alin. (1) din C. proc. civ. Privitor la excepția netimbrării, invocată de intimatul-pârât B., Înalta Curte constată caracterul nefondat al acesteia pentru următoarele considerente: În drept, conform dispozițiilor art. 25 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013: "Se taxează cu 20 RON cererile pentru exercitarea apelului sau, după caz, a recursului împotriva următoarelor hotărâri judecătorești: (…) c) hotărârile de anulare a cererii ca netimbrată, nesemnată sau pentru lipsa calității de reprezentant." Prin decizia care face obiectul prezentei căi de atac, se reține că instanța de apel a aplicat sancțiunea anulării cererii de apel ca urmare a constatării neîndeplinirii de către apelanta reclamantă a obligației de achitare a taxei judiciare de timbru. Prin urmare, în aplicarea prevederilor legale anterior menționate, recurenta reclamantă datorează o taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 RON, fiind astfel pe deplin respectate prevederile art. 486 alin. (2) din C. proc. civ. Înalta Curte constată că la data de 25 februarie 2021, recurenta reclamantă s-a conformat obligației legale de achitare a taxei judiciare de timbru, comunicate acesteia conform adresei aflate la fila x, și a depus la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 RON. Examinând, în continuare, admisibilitatea cererii de recurs din perspectiva posibilității încadrării criticilor formulate în motivele de casare expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., raportat la excepția nulității invocată de intimatul B., Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate. Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488, astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., invocat de către recurenta-reclamantă, prevede următoarele: "(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 5. când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității" În cauza de față, se constată că prin decizia civilă nr. 1534/A/2020 din 13 noiembrie 2020, ce face obiectul căii de atac pendinte, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis excepția netimbrării apelului formulat de apelanta-reclamantă A. și, în consecință, a anulat apelul declarat reclamantă împotriva sentinței civile nr. 148/2019 din 16 septembrie 2019, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, secția I civilă, ca netimbrat. Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a constatat incidența dispozițiilor art. 480 alin. (1) raportat la cele ale art. 470 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., față de împrejurarea că apelanta reclamantă nu și-a îndeplinit obligația legală ce îi incumba de achitare a taxei judiciare de timbru, până la termenul de judecată la care instanța a rămas în pronunțare asupra excepției de netimbrare. Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, rezultă că prin citativul emis la data de 22 mai 2021, curtea de apel a încunoștiințat reclamanta că în vederea soluționării apelului formulat împotriva sentinței civile nr. 148/2019 din 16 septembrie 2019, Tribunalul Giurgiu, secția I civilă, aceasta are obligația de a depune la dosarul cauzei, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 5103 RON, (conform dovezii aflate la dosarul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie nr. 97/94/2018). Înalta Curte reține că, deși recurenta-reclamantă se prevalează, prin cererea de recurs, de motivul de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., din verificarea argumentelor inserate în cuprinsul memoriului de recurs, nu poate fi identificată vreo situație care să poată fi încadrată în ipoteza vizată de norma legală menționată. Astfel, în susținerea recursului, reclamanta a învederat că, în mod greșit, instanța de apel a dispus obligarea sa la plata taxei judiciare de timbru în contextul în care, în opinia sa, în raport de prevederile art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013, coroborate cu cele ale art. 19 și art. 27 alin. (1) din C. proc. pen., și față de obiectul pricinii deduse judecății, era scutită de la plata acesteia, fără a critica în vreun fel modalitatea în care instanța de apel a făcut aplicarea și interpretarea normelor de drept procesual civil care au condus la soluția de anulare, ca netimbrat, a apelului, și care ar fi putut fi circumscrise motivului de casare invocat. Înalta Curte reține că a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate, prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat. Așadar, în contextul în care obiect al judecății cererii de recurs îl constituie exclusiv legalitatea soluției curții de apel de anulare, ca netimbrate, a cererii de apel, Înalta Curte reține că eventualele critici de nelegalitate ar fi trebuit să vizeze o pretinsă aplicare greșită de către instanța de apel a normelor de drept procesual care stabilesc regimul sancționator în ipoteza neachitării taxei judiciare de timbru, și care impun ca cererii de apel să i se atașeze dovada plății acesteia, respectiv existența unui viciu de procedură în ceea ce privește comunicarea cuantumului taxei judiciare de timbru datorate în apel. Or, în absența oricăror argumente care să vizeze aplicarea și interpretarea greșită de către curtea de apel a normelor de procedură care au întemeiat soluția contestată, instanța de recurs nu poate proceda la controlul de legalitate, în condițiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ. În plus, fără să combată în vreun fel argumentele instanței de apel și fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, se reține recurenta care s-a limitat în a invoca faptul că i-a fost încalcat dreptul de acces la instanță, a nesocotit existența judecății anterioare și natura căii de atac a recursului; or, calea extraordinară de atac a recursului pendinte nu poate suplini eventuala omisiune a părții de a exercita calea specială de atac prevăzută de lege împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru. În acest sens, cu privire la posibilitatea părților de a supune cenzurii, în căile de atac de reformare, critici care vizează existența obligației de plată a taxei de timbru, Înalta Curte reține că, prin decizia nr. 7/2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 137 din 24 februarie 2015, a fost admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție statuându-se în sensul în care, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, a decis că "partea în sarcina căreia s-a stabilit obligația de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului". Este de necontestat că decizia în recursul în interesul legii anterior menționată vizează dispozițiile Legii nr. 146/1997, neincidentă cauzei pendinte. Cu toate acestea, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 18 din Legea nr. 146/1997 referitor la posibilitatea formulării cererii de reexaminare sunt reluate în art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, act normativ aplicabil în prezentul litigiu, astfel încât raționamentul expus de instanța supremă în considerentele deciziei nr. 7/2014 este aplicabil pentru identitate și în pricina prezentă, făcând ca argumentele recurentei care aduc în discuție caracterul netimbrabil al acțiunii nu pot face obiect al cenzurii în cadrul recursului de față. Astfel, existența reglementării speciale relative la menționata cale de atac impune concluzia priorității și exclusivității utilizării acestei proceduri, și, implicit, o interdicție de verificare, în recurs, a caracterului timbrabil al cererii. În plus, recurenta reclamantă nu a combătut aspectele reținute în decizia recurată referitoare la împrejurarea că, deși a avut posibilitatea de a formula cerere de acordare a ajutorului public judiciar, nu înțeles să se prevaleze de un atare mijloc procedural, creat de legiuitor tocmai pentru a înlesni părților accesul la justiție și nici nu a argumentat, prin trimitere la poziția sa sau la circumstanțele particulare ale cauzei, eventual lipsa de efectivitate a acestui mijloc procedural sau a cererii de reexaminare, reglementate de art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013. Având în vedere că recurenta nu a arătat care sunt criticile de nelegalitate a deciziei atacate, că susținerile sale, în argumentarea încălcarea dreptului de acces la instanță sunt, în esență, circumscrise aspectelor ce pot face obiect al analizei, exclusiv în calea de atac specială, reglementată de art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, incompatibile cu structura recursului, și că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs dedusă judecății nu îndeplinește cerințele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 486 alin. (3) din același act normativ. În raport de toate aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 1534/A/2020 din 13 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.