ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1113/2021
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1113/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 22 aprilie 2021
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 3 noiembrie 2017 sub nr. x/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. și intervenientul forțat C. a solicitat obligarea pârâtei persoană juridică la plata sumei de 150.000 Euro cu titlu de daune morale, ca urmare a suferințelor fizice și psihice ulterioare accidentului și a sumei de 5.000 Euro cu titlu de daune materiale, cheltuieli efectuate în vederea ameliorării stării de sănătate, costuri cu intervenții chirurgicale, recuperările efectuate, cu cheltuieli de judecată.
Prin încheierea din 17 septembrie 2018 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017 a fost încuviințată pentru reclamant proba cu expertiză medico - legală, cu obiectivele menționate în încheiere.
Prin încheierea din 6 mai 2019 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017 a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de refacere a raportului de expertiză, cerere formulată de pârâtă.
Prin sentința civilă nr. 1364 din 20 mai 2019 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017 a fost admisă în parte cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A. și cu intervenientul C. și s-a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 100.000 Euro cu titlu de daune morale, la cursul BNR de la data plății efective.
A fost respins ca nefondat capătul de cerere având ca obiect daunele materiale și a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 5.000 RON (onorariu de avocat), cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe, reclamantul A. și pârâta B. S.A. au declarat apel.
Pârâta B. S.A. a mai declarat apel și împotriva încheierilor pronunțate la data de 17 septembrie 2018 și la data de 6 mai 2019 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017.
Prin decizia civilă nr. 835 A din 3 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1364 din 20 mai 2019 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017.
A fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâta ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ - B. S.A. împotriva încheierilor pronunțate la data de 17 septembrie 2018 și la data de 6 mai 2019 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017.
A fost admis apelul declarat de pârâta ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ - B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1364 din 20 mai 2019 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că obligă pârâta la plata către reclamant doar a sumei de 30.000 Euro cu titlu de daune morale, la cursul BNR de la data plății efective, fiind menținute în rest dispozițiile sentinței.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A..
Prin cererea de recurs, reclamantul a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate și, pe cale de consecință trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.
În argumentarea memoriul de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurentul susține că decizia pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 1381, art. 1383 C. civ. și ale O.U.G. nr. 54/2016, prin reducerea nejustificată a cuantumului despăgubirilor acordate pentru acoperirea daunelor morale suferite ca urmare a accidentului în urma căruia capacitatea sa de muncă a fost diminuată cu cel puțin jumătate, fiind încadrat în gradul III de invaliditate.
Totodată, solicită instanței să constate că hotărârea atacată nu cuprinde motive de natură să sprijine soluția pronunțată, reproducerea unor fraze din doctrina în materie referitoare la respectarea principiului proporționalității între fapta comisă și cuantumul despăgubirilor neconstituind, în opinia sa, argumente pertinente pentru reducerea daunelor morale la suma de 30.000 Euro.
Astfel, în considerentele hotărârii, instanța era obligată să arate motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței în pronunțarea soluției adoptate și să nu facă aprecieri cu privire la faptul că nu au fost produse probe cu privire la "satisfacțiile materiale și spirituale pe care acesta le avea înainte de producerea accidentului...", în condițiile în care există acte medicale din care rezultă starea de sănătate a persoanei vătămate.
În acest context, recurentul consideră soluția din apel ca fiind dată cu încălcarea dispozițiilor legale în materie, sens în care solicită a se constata că argumentele reținute în considerentele deciziei recurate sunt insuficiente pentru a susține soluția admiterii apelului declarat de pârâtă și, totodată arată că nu se impune sau justifică în vreun fel reducerea cuantumului daunelor morale stabilite de către instanța de fond.
Astfel, doctrina și practica instanțelor de judecată au statuat că instanța trebuia să recurgă la criterii obiective pentru comensurarea dimensiunii prejudiciului moral suferit de către persoana vătămată, însă instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale care reglementează acordarea daunelor morale, și a considerat că doctrina si jurisprudența nu pot constitui un criteriu obiectiv, deși acest lucru este prevăzut în mod expres în toate dispozițiile în materie, în Ordinele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, preluat și din aplicarea Legii nr. 136/1995, unde se arată, în mod expres, că la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămărilor corporale sau a deceselor unor persoane, în ce privește daunele morale, trebuie avută în vedere legislația și jurisprudența din România.
Neprocedând în acest mod, limitându-se numai la criteriile prezentate în considerentele hotărârii recurate ori înlăturând acordarea despăgubirilor în lipsa unor dovezi suplimentare administrate în apel, instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor în materie, potrivit cărora, la stabilirea întinderii despăgubirii se au în vedere daunele morale în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.
Prin urmare, hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea cadrului compensatoriu-reparator al răspunderii civile prin efectul legii, având în vedere faptul că repararea prejudiciului, în privința cuantumului daunelor morale acordate, trebuie să se facă într-un cuantum decent, care să aibă rolul de a alina suferințele încercate prin vătămările suferite.
Așadar, despăgubirile morale acordate trebuie să fie într-un cuantum care să întrunească exigentele de rezonabilitate și echitabilitate, astfel încât să fi respectat principiul echității și criteriul gravității prejudiciului moral reclamat, precum și natura și scopul instituției despăgubirilor morale, mai ales că s-a reținut ca pertinente susținerile cuprinse în cererea de chemare în judecată și cele învederate în apelul promovat, inclusiv că acest prejudiciu reflectă modificări definitive în viața recurentului, sub aspect material, afectiv și psiho-social.
Normele în vigoare la data producerii accidentului privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudiciul produs prin accidente de vehicule, prevăd un cuantum al despăgubirilor, în cazul încheierii asigurării RCA, caz în care pentru riscul acoperit se stabilește un nivel de despăgubire, pe care instanța de apel nu l-a luat în considerare.
Mai susține recurentul, că despăgubirile acordate nu trebuie privite ca o sursă de înavuțire, și indiferent de sumă, nu ar fi exagerate față de prejudiciul moral suferit, despăgubirea trebuind să fie una efectivă, rezonabilă, iar nu simbolică, compensarea prejudiciului efectuându-se prin chiar suma de bani acordată, care trebuie să aibă capacitatea de a diminua întrucâtva suferințele și frustrările trăite de persoanele prejudiciate.
Se susține că atât Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cât și Înalta Curte de Casație și Justiție, atunci când acordă despăgubiri morale, nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, adică procedează la o apreciere a circumstanțelor particulare ale cauzei, relativ la suferințele fizice și psihice pe care le-au suferit victimele unui accident de circulație, precum și consecințele nefaste pe care acel accident le-a avut cu privire la viața lor particulară, astfel cum acestea sunt evidențiate prin probele administrate.
Ca atare, în materia daunelor morale, atât jurisprudența națională, cât și hotărârile Curții de la Strasbourg pot furniza judecătorului cauzei criterii de estimare a unor astfel de despăgubiri și, respectiv, pot evidenția limitele de apreciere a cuantumului acestora.
Pentru a-și păstra caracterul de "satisfacție echitabilă", daunele morale trebuie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la scopul și finalitatea prevăzute de lege, spre a nu deveni astfel un folos material injust, fără justificare cauzală în prejudiciul suferit și consecințele acestuia. Ca atare, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, în scopul asigurării unei juste compensații a suferințelor pe care le-au îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure terțele persoane păgubite.
Este nelegal și discriminatoriu pentru victimele accidentelor de circulație acordarea unor despăgubiri morale diminuate pentru considerentele instanței de apel.
Pentru aceste considerente, recurentul apreciază că despăgubirile acordate contravin jurisprudenței în materie, condiție impusă de dispozițiile în materie, în vigoare la data producerii evenimentului asigurat, chiar dacă marja de apreciere a instanțelor este largă.
Chiar dacă la dosarul cauzei nu există un probatoriu din care să rezulte un prejudiciu într-un cuantum ridicat, conform susținerii instanței de apel, soluția acesteia are un caracter exclusiv subiectiv, cuantumul daunelor morale acordate fiind mult disproporționat în comparație cu soluțiile pronunțate în jurisprudența recentă.
In ceea ce privește jurisprudența din România, suma stabilită de instanța de apel cu titlu de despăgubiri morale este situata mult sub valoarea medie cuantificată în jurisprudența instanței de apel ca fiind îndestulătoare pentru prejudiciile de natura celor suferite de recurent, raportat și la faptul că sistemul românesc nu este bazat pe precedent și, având în vedere că în perioada recentă cuantumul despăgubirilor morale a cunoscut un trend ascendent, vizibil în hotărârile judecătorești pronunțate atât în cauze civile, cât și în cauze penale, fiind acordate despăgubiri net superioare celor solicitate în prezenta cauză.
Pentru aceste considerente, recurentul consideră că este îndreptățit să solicite admiterea recursului, casarea deciziei atacate și, pe cale de consecință trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.
Prin întâmpinarea depusă, la 5 noiembrie 2020, intimata-pârâtă ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ - B. S.A. a solicitat pe cale de excepție anularea recursului, întrucât recurentul nu menționează în mod expres care sunt normele de drept material pretins încălcate ori greșit aplicate cu indicarea greșelilor săvârșite de instanța de apel în motivarea deciziei atacate, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
Prin răspunsul la întâmpinarea pârâtei ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ - B. S.A., depus la 23 noiembrie 2020, recurentul solicită înlăturarea susținerilor acesteia ca fiind nefondate și admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris și depus la dosar.
Prin încheierea din Camera de consiliu din 28 ianuarie 2021 s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu și s-a menționat posibilitatea acestora de a depune în scris un punct de vedere în termen de 10 zile de la data comunicării acestuia.
Potrivit dovezilor de comunicare, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat la 9 februarie 2021, recurentul depunând punct de vedere.
La termenul din 22 aprilie 2021, completul de filtru, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, a luat în examinare excepția nulității recursului invocată din oficiu și, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.
Așa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerință care consacră legislativ o practică îndelungată și stabilă a instanțelor judecătorești, în condițiile în care și sub imperiul vechii legi de procedură sancțiunea nulității exista și era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.
Astfel, din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurentă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerința nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.
Așadar, pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menționat mai sus.
În susținerea motivelor de recurs, recurentul consideră soluția din apel ca fiind dată cu încălcarea dispozițiilor legale în materie, sens în care solicită a se constata că argumentele reținute în considerentele deciziei recurate sunt insuficiente pentru a susține soluția admiterii apelului declarat de pârâtă și, totodată arată că nu se impune sau justifică în vreun fel reducerea cuantumului daunelor morale stabilite de către instanța de fond.
Din analiza memoriului de recurs, se constată că motivele invocate prin memoriul de recurs nu pot fi analizate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ., conform cărora, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.
În acest context, se constată că susținerile ce vizează pct. 6 al art. 488 C. proc. civ. sunt invocate doar în mod formal, având în vedere că nu s-au dezvoltat critici care să susțină faptul că hotărârea atacată este nemotivată și ar trebui desființată, având în vedere că recurentul critică decizia atacată din perspectiva pretinsei netemeinicii a acesteia și a interpretării probelor, acesta fiind însă nemulțumit de diminuarea cuantumului daunelor morale prin raportare la practica altor instanțe, aspecte care nu sunt de natură a determina admiterea cererii de recurs din perspectiva dispozițiilor evocate.
În ceea ce privește critica întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se constată că aceasta vizează de fapt modul de calcul al daunelor morale în aplicarea criteriilor de evaluare a prejudiciului, susținându-se că instanța de apel nu ar fi ținut cont de legislația și jurisprudența din România, deși, pentru casarea sau modificarea unei hotărâri, recurentul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, condiția legală fiind cea a dezvoltării motivelor de recurs cu susținerea greșelilor săvârșite de instanța de apel cu privire la decizia atacată și arătarea modului în care decizia instanței de apel nu este conformă legii.
În acest context, se apreciază că, în motivarea cererii de recurs nu se arată, în mod concret, cum au încălcat sau cum au aplicat greșit instanțele inferioare normele de drept material, pentru ca soluția instanței de apel să fie greșită, având în vedere că recurentul susține critici privind încălcarea și interpretarea eronată a mai multor norme legale, respectiv art. 1381 și art. 1383 C. civ. și ale O.U.G. nr. 54/2016, prin reducerea drastică și nejustificată a cuantumului despăgubirilor acordate, fără însă a dezvolta motivele pentru care, în opinia recurentului, instanța de apel ar fi interpretat greșit aceste texte de lege.
De asemenea, se arată că instanța de apel, nu s-a raportat deloc la jurisprudența relevantă în materie, cuantificarea daunelor morale realizându-se exclusiv în baza propriilor aprecieri pur subiective, fără o raportare concretă la toate deciziile jurisprudențiale invocate în apărare.
Așadar, în motivarea recursului, recurentul s-a rezumat strict la a exprima critici cu privire la modul de calcul al daunelor morale în aplicarea criteriilor de evaluare a prejudiciului și nicidecum la faptul că instanța nu ar fi avut în vedere criteriile prevăzute de lege și fără însă, a arăta, în concret, în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia.
Astfel, se constată că principala critică a recurentului vizează cuantumul daunelor morale acordate de către instanța de fond, care nu poate fi examinată prin prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., întrucât acesta susține critici de netemeinicie a deciziei atacate.
Simpla prezentare a motivelor de netemeinicie de către recurenta-pârâtă, reiterarea unor situații de fapt, trimiterile la doctrina și jurisprudența în materie, fac imposibilă exercitarea controlului de legalitate al instanței de recurs, astfel că, aceste aspecte nu reprezintă un veritabil motiv de nelegalitate care să poată fi încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Deși dezvoltarea motivului de casare evocat, reprezintă o cerință imperativă, recurentul se rezumă în exclusivitate la reluarea situației de fapt, astfel cum a fost prezentată inclusiv în fața instanței de apel, urmărind să obțină o nouă interpretare a faptelor prezentate și a probatoriului administrat în cauză.
Așadar, motivarea cererii de recurs se rezumă exclusiv la prezentarea acelorași susțineri din fața instanței de apel cu privire la cuantificarea daunelor morale, fără ca recurentul să se raporteze în mod real la hotărârea dată în apel și fără a fi indicate în mod concret motive de nelegalitate ale acesteia sub aspectul încălcării unor dispoziții de drept material sau a greșitei aplicări a acestora.
Totodată, prin argumentele dezvoltate în cuprinsul cererii de recurs, recurentul face referire la elementele de fapt reținute de instanța de apel și la modul de apreciere al probelor, ceea ce contravine specificului acestei căi de atac.
Astfel, în calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o rejudecare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel.
În alți termeni, față de considerentele precedente se poate reține că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.
Prin urmare, se constată că recurentul nu indică în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. și ce dispoziții legale au fost încălcate de către instanța de apel în raport cu soluția pronunțată de către instanța de apel.
Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea nulității, în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar potrivit art. 493 alin. (5) din același cod va anula recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 835 A din 3 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A. și intimatul-intervenient C..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 835 A din 3 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A. și intimatul-intervenient C..
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 aprilie 2021.