ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1616/2020

Ședința publică din data de 17 septembrie 2020

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 5 iunie 2018 pe rolul Tribunalului Giurgiu, secția Civilă, sub nr. x/2018, reclamantul A. prin reprezentant legal B. a chemat în judecată pe pârâta S.C. C. S.A., pentru ca, prin hotărâre judecătorească, să fie obligată să plătească despăgubiri constând în prestație periodică lunară în cuantum de 1.000 RON și daune morale în cuantum de 1.000.000 euro.

În motivarea acțiunii, s-a arătat că la 28 octombrie 2016 mama minorului reclamant a decedat în urma unui accident de circulație produs din culpa conducătorului auto D. și că prin ordonanța procurorului din data de 19 decembrie 2017 dată în dosarul nr. x/2016 s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, întrucât autorul a decedat.

Prin sentința civilă nr. 178/2018 din 14 noiembrie 2018, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, secția civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul A. prin reprezentant legal B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A., pârâta fiind obligată să plătească reclamantului suma de 1.000 RON lunar, cu titlu de prestație periodică, sub rezerva revizuirii proporțional cu salariul minim pe economie, de la 05.06.2018 și până la majorat sau împlinirea vârstei de 26 de ani, dacă se va afla în continuarea studiilor; totodată, pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 500.000 euro, în echivalent RON la curs BNR din ziua plății, cu titlu de compensație morală și suma de 3.068 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel, atât reclamantul A. prin reprezentant legal B., cât și pârâta C. S.A.

Dosarul a fost înregistrat la 11 aprilie 2019 pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, sub nr. x/2018.

Prin încheierea civilă nr. 17 A din 17 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în dosarul nr. x/2018, s-a admis excepția necompetenței materiale funcționale și s-a declinat competența de soluționare a apelurilor în favoarea uneia din secțiile civile ale Curții de Apel București, specializate în litigiile cu profesioniști.

La data de 16 mai 2019 dosarul a fost înregistrat, sub nr. x/2019, pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă.

Prin decizia civilă nr. 1762/A din 30 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-reclamant A. prin reprezentant legal B. împotriva sentinței civile nr. 178 din 14.11.2018, pronunțate de Tribunalul Giurgiu, secția Civilă, în dosarul nr. x/2018; s-a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă C. S.A. împotriva aceleiași sentințe, care a fost schimbată, în sensul că s-a diminuat cuantumul daunelor morale, de la 500.000 euro la 100.000 euro.

Împotriva acestei decizii reclamantul A. prin reprezentant legal B. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Subsumat motivului de recurs invocat recurentul-reclamant a susținut, în esență, că instanța a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 49 pct. 2 lit. d) din Normele de punere în aplicare a Legii nr. 136/1995, Ordin CSA nr. 14 din 29 noiembrie 2011, având în vedere că nu s-a raportat, în mod corect, la jurisprudența din România și, totodată, a făcut o aplicare greșită a principiului echității.

A învederat că potrivit art. 49. pct. 2 lit. d) din Normele de punere în aplicare a Legii nr. 136/1995, Ordin CSA nr. 14 din 29 noiembrie 2011, la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau a decesului unor persoane, daunele morale se stabilesc în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

În opinia recurentului-reclamant, instanța de judecată trebuie să fie suverană în a-și forma convingerea asupra chestiunilor deduse judecății, urmare a analizei judiciare specifice speței, prin raportare la situația de fapt și la probele administrate, ținând seama, cu caracter strict orientativ, și de practica judiciară în materie.

A apreciat că hotărârea instanței de apel, prin care s-a redus cuantumul daunelor morale, a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 49 pct. 1 lit. f) din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14/2011 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.

Totodată, recurentul a relevat faptul că instanța de apel a pronunțat hotărârea din speța de față, raportându-se, în mod greșit, la decizia civilă nr. 267 din 09.02.2018 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă (dosar nr. x/2016) și la decizia civilă nr. 229 din 07.02.2018 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă (dosar nr. x/2015), ca reprezentând jurisprudență relevantă.

Sub acest aspect, a susținut că atâta timp cât instanța de apel s-a raportat la considerentele deciziei nr. 267 din 09.02.2018, ar fi putut, cel mult, să procedeze la diminuarea cuantumului daunelor morale până la nivelul sumei de 150.000 euro.

Din această perspectivă, recurentul-reclamant consideră că hotărârea recurată conține deficiențe ale motivării, care contravin dezideratelor expuse cu privire la calitatea motivării și care conduc spre concluzia că instanța de apel a realizat o apreciere subiectivă, arbitrară, inechitabilă a cuantumului daunelor morale acordate, fără a se apleca asupra situației de fapt și fără a efectua o analiza comparativă eficientă și corectă cu spețe similare.

Totodată, a menționat că instanța învestită cu soluționarea apelului s-a raportat la hotărâri judecătorești pronunțate cu mai mult de un an înainte de data la care a pronunțat hotărârea recurată, fără a avea în vedere și hotărâri judecătorești cu dată recentă cum ar fi decizia penală nr. 1205/A din 27.09.2019 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, prin care s-au acordat părinților și surorii victimei despăgubiri morale în cuantum de 175.000 euro.

În acest context, recurentul a opinat că sentința Tribunalului Giurgiu este temeinică și legală, daunele morale acordate de tribunal fiind de natură a oferi o compensație decentă pentru pierderea suferită.

Recurentul-reclamant a solicitat să fie avut în vedere faptul că motivarea instanței de judecată nu face trimitere la situația faptică, la aspectele redate în cuprinsul cererii de recurs, care, în opinia sa, nu sunt de natură să determine diminuarea daunelor morale acordate de tribunal sau, în măsura în care s-a procedat la diminuare, aceasta să fie făcută corect și fără discriminare, în raport de daunele morale acordate altor minori aflați în situații la fel de grave sau chiar mai puțin grave.

La 15 aprilie 2020 apărătorul E. din cadrul SCP F. a transmis la dosar, prin e-mail, cererea recurentului-reclamant A. prin reprezentant legal B. privind renunțarea la judecarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2019, aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă .

Cererea de renunțare la judecată a fost depusă, în original, la 16 aprilie 2020 .

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata-pârâtă C. S.A. a solicitat, pe cale de excepție, respingerea recursului, ca inadmisibil și anularea recursului, în temeiul prevederilor art. 489 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ., pe fond respingerea ca nefondat.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ. a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 14 mai 2020, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 22 iunie 2020.

Analizând cu prioritate excepția nulității recursului, în raport de dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., precum și ale art. 248 C. proc. civ., raportat la art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nul pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Totodată, în conformitate cu prevederile art. 488 din același cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. statuează că recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

În plus, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., se reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă concretă și se referă la una dintre situațiile prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speță, în susținerile prezentei căi de atac, recurentul și-a structurat recursul invocând critici de netemeinicie cu privire la modul de evaluare a practicii judiciare, reproșând instanței de apel faptul că nu a examinat criteriul jurisprudențial în suficientă măsură astfel cum impun dispozițiile art. 49 pct. 1 lit. f) din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, ori nu s-a analizat corect situația de fapt cu privire la suferințele directe suportate de către minor privind acordarea daunelor morale acordate, sau în sensul greșitei evaluări a probatoriului administrat, cu referire la criteriile pentru stabilirea cuantumului acordat.

Or, se reține că sub aspectul daunelor morale, jurisprudența din cauze asemănătoare nu reprezintă izvor de drept, nu are caracter obligatoriu, ci doar caracter orientativ pentru instanțele chemate să se pronunțe în spețe asemănătoare, analiza cauzei fiind făcută din perspectiva normelor legale, a probelor administrate și a particularităților situației deduse judecății, nu prin raportare la practica altor instanțe.

Totodată, este de menționat că instanța de apel este suverană în a evalua forța probantă a probatoriului administrat, iar modul în care aceasta a înțeles să dea eficiență acestuia nu poate fi supus controlului judiciar, întrucât antamează aspecte de netemeinicie.

Astfel, recurentul-reclamant nu a formulat veritabile critici la adresa deciziei pronunțate în apel prin care să arate în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la soluția pronunțată de curtea de apel ori la argumentele arătate de instanță în fundamentarea hotărârii.

Or, în calea de atac a recursului, care are natura unei căi de atac de reformare, nu are loc o devoluare a fondului, această cale de atac putând fi exercitată doar în condițiile expres și limitativ prevăzute de C. proc. civ., care sunt de strictă interpretare.

Astfel recurentul-reclamant nu a reușit să demonstreze, prin motivele de recurs formulate, în baza unui raționament juridic, întemeiat pe dispoziții legale, care sunt argumentele de nelegalitate ale deciziei recurate, respectiv care sunt textele de lege încălcate de instanță în soluționarea apelului.

Indicarea de către recurentul-reclamant a unor dispoziții legale, respectiv a art. 49 pct. 2 lit. d) din Normele de punere în aplicare a Legii nr. 136/1995 - Ordinul CSA nr. 14/2011, nu atrage automat cerința motivării recursului în conformitate cu dispozițiile aplicabile în materia recursului, cererea de recurs fiind supusă unor cerințe de formă diferite de cele instituite pentru cererea de apel, cerințe impuse de caracterul nedevolutiv al acestei căi de atac.

În realitate, prin motivele de recurs se invocă, în esență, interpretarea greșită a probelor administrate în cauză, aspecte ce reprezintă chestiuni de fapt care exced controlului de legalitate pe care îl poate exercita instanța de recurs.

Prin urmare, pentru considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a admite excepția nulității și a aplica sancțiunea nulității recursului în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului invocată de intimata-pârâtă C. S.A.

Anulează recursul declarat de reclamantul A., prin reprezentant legal G., împotriva deciziei civile nr. 1762/A din 30 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 septembrie 2020.