ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 662/2019

Deliberând asupra cauzei civile de față și văzând dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția I civilă, la data de 18 noiembrie 2016, sub nr. x/2016, reclamantul A., prin reprezentant legal B., a solicitat obligarea pârâtei SC C. SA la plata de despăgubiri în cuantum de 150.000 euro cu titlu de daune morale și a unei prestații periodice în cuantum de 1500 RON/lună, stabilită de la data decesului defunctului până la împlinirea vârstei de 18 ani sau până la finalizarea studiilor, dar nu mai târziu de 26 ani.

În drept, a invocat dispozițiile art. 1349 și următ. C. civ., art. 49, 50 și următ. din Legea nr. 136/1995, art. 1, 26 și 27 din Normele de aplicare a Legii nr. 136/1995.

Prin întâmpinare, pârâta SC C. SA, a solicitat, în principal, respingerea acțiunii, iar, în subsidiar, admiterea, în parte, a acesteia.

Prin Sentința civilă nr. 830/PI/12 iunie 2017, Tribunalul Timiș a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., prin reprezentant legal B., și a obligat-o pe pârâta SC C. SA la plata către reclamant a sumei de 150.000 euro, cu titlu de daune morale; a respins, în rest, cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, și a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 3000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC C. SA.

Prin Decizia nr. 212 din 7 decembrie 2017, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă SC C. SA împotriva Sentinței civile nr. 830/PI/12 iunie 2017, pronunțată de Tribunalul Timiș, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A., prin reprezentant legal B.

A schimbat, în parte, sentința civilă atacată în sensul că a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamant a sumei de 200.000 RON, cu titlu de daune morale; a menținut, în rest, dispozițiile sentinței civile apelate.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs recurentul-reclamant A., prin reprezentant legal B., și pârâta SC C. SA.

Prin recursul declarat, prin reprezentant legal, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, Curții de Apel Timișoara.

Recurentul a susținut că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 49 pct. 2 lit. d) din Normele de punere în aplicare a Legii 136/1995, Ordin CSA nr. 14/29 noiembrie 2011, având în vedere că nu s-a raportat în mod corect la jurisprudența din România; totodată s-a făcut o aplicare greșită a principiului echității.

A arătat recurentul-reclamant, prin reprezentant, că, potrivit art. 49. pct. 2 lit. d) din Normele de punere în aplicare a Legii 136/1995, Ordin CSA nr. 14/29 noiembrie 2011, în caz de deces, daunele morale se acordă în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

Deși jurisprudența nu este, de principiu, izvor de drept, normele de punere în aplicare a legii asigurărilor din România fac trimitere la jurisprudență, care în cazul de față reprezintă un criteriu de individualizare a cuantumului despăgubirii.

Or, într-o speță similară (Dosar nr. x/2015 al Tribunalului Caraș-Severin), Curtea de Apel Timișoara a acordat despăgubiri în cuantum de 400.000 RON surorii recurentului, pentru decesul aceluiași părinte.

În contextul arătat, s-a susținut că instanța de apel a pronunțat hotărârea cu încălcarea dispozițiilor art. 49 pct. 1 lit. f) din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14/2011 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, ceea ce atrage incidența dispozițiilor art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.

A mai arătat recurentul că în același sens s-a pronunțat și Curtea de Apel Timișoara în prezenta speță, însă cu un parcurs logic fracturat, în sensul că, deși s-a raportat la Dosarul nr. x/2015, ca reprezentând jurisprudență relevantă, nu a făcut vorbire despre Decizia nr. 640/A din 09 octombrie 2017, care este relevantă, întrucât o privește pe sora reclamantului.

În plus, decizia mai sus menționată este pronunțată ca urmare a rejudecării Dosarului nr. x/2015 și se raportează atât la decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, invocată anterior, cât și la cuantumul daunelor stabilite în Dosarul nr. x/2015.

A mai arătat recurentul-reclamant că în Decizia nr. 640/A/din 09 octombrie 2017 se regăsesc criteriile avute în vedere de instanța de apel la soluționarea daunelor morale cuvenite surorii sale. Apreciază că această decizie reprezintă jurisprudență relevantă fiind echitabil a se stabili aceeași sumă celor doi frați.

Or, în decizia recurată, instanța de apel nu a arătat vreun motiv pentru care reclamantul minor este îndreptățit la suma de 200.000 RON, adică jumătate din suma acordată surorii sale, conform unor principii obiective sau probe din care să rezulte lipsa de atașament, înstrăinarea față de tată, etc.

Mai mult, potrivit dispozițiilor art. 49 pct. 1 lit. f) din Ordinul CSA nr. 14/2011, un criteriu important de evaluare a prejudiciilor îl constituie practica instanțelor de judecată, astfel încât nu poate să nu se raporteze la deciziile mai sus indicate, având în vedere că este vorba de daune stabilite urmare aceluiași accident, pentru sora reclamantului.

Astfel, sora reclamantului a primit, cu titlul de daune morale, suma de 400.000 RON, precum și o prestație periodică de 1/4 din venitul minim pe economie.

A conchis recurentul-reclamant că nu este echitabil ca un frate să primească 400 000 RON și o prestație periodică procentuală din salariul minim, până la împlinirea vârstei de 18 ani, iar celălalt sa primească doar 200 000 RON.

Totodată, având în vedere că hotărârea prin care a fost soluționată cererea surorii sale a devenit definitivă, aceasta reprezintă practică relevantă în înțelesul art. 49 pct. 2 lit. d) din Normele de punere în aplicare a Legii nr. 136/1995 - Ordinul CSA nr. 14/29 noiembrie 2011.

Sub un alt aspect, recurentul-reclamant a învederat existența unor considerente străine de natura cauzei în cuprinsul deciziei atacate, în sensul că instanța de apel a făcut referire la Asociația Fondului de Protecție a Victimelor Străzii, care nu este parte în dosar.

Prin recursul formulat la data de 5 februarie 2018, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, instanței de apel, în vederea reducerii daunelor morale acordate în această cauza până la cuantumul de 90.000 RON, considerate în concordanță cu jurisprudența din România.

În esență, recurenta-pârâtă a susținut că, la stabilirea daunelor morale solicitate de reclamant, nu s-a dat eficiență prevederilor art. 50 alin. (2) lit. d) din Norma ASE nr. 23/2014.

Prin raportul întocmit conform art. 493 alin. (3) C. proc. civ. s-a reținut că cererea de recurs formulată de reclamantul A., prin reprezentant legal B., este motivată conform prevederilor art. 487 alin. (1) C. proc. civ., iar motivele invocate pot fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (8) C. proc. civ.

Cu privire la recursul declarat de recurenta-pârâtă s-a arătat că, în opinia raportorului, a fost declarat cu depășirea termenului legal.

Raportul a fost comunicat părților cu mențiunea că pot formula puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

Prin punctul de vedere la raport, recurentul-reclamantul a solicitat admiterea excepției tardivității recursului declarat de recurenta-pârâtă SC C. SA.

Prin încheierea pronunțată în camera de consiliu la data de 13 februarie 2019, Înalta Curte a admis excepția tardivității recursului declarat de recurenta-pârâtă SC C. SA, a admis, în principiu, recursul declarat de recurentul-reclamant și a acordat termen în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant, prin reprezentant legal, Înalta Curte constată că recursul este fondat și urmează a fi admis, pentru considerentele ce succed:

Motivul de recurs invocat de recurentul-reclamant pune în discuție greșita aplicare a dispozițiilor art. 49 pct. 2 lit. d) din Normele de punere în aplicare a Legii nr. 136/1995 - Ordinul CSA nr. 14/29 noiembrie 2011, care stipulează că la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau a decesului unor persoane, daunele morale se stabilesc în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reține că, pentru situația despăgubirilor solicitate în cazul vătămării corporale sau a decesului unei persoane, cu titlu de daune morale, prevederea legală invocată de recurentul-reclamant face trimitere generic la legislația și jurisprudența din România.

De lege lata, la nivel legislativ nu există criterii obiective de cuantificare a daunelor morale solicitate pentru repararea prejudiciului nepatrimonial, instanțele judecătorești statuând în fiecare caz în parte, în funcție de circumstanțele concrete ale cazului, în echitate.

În acest sens, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în materia daunelor morale, s-a statuat în sensul păstrării unui raport de proporționalitate între dauna suferită și despăgubirea acordată.

În ceea ce privește jurisprudența națională, Înalta Curte reține că instanțele de judecată au obligația de a se raporta la acele hotărâri judecătorești care, în concret, ar putea reprezenta jurisprudență relevantă pentru cauza dedusă judecății.

Cu referire la cazul particular dedus judecății, Înalta Curte reține că recurentul-reclamant a solicitat acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a decesului tatălui său, D., survenit într-un accident rutier produs la data de 10 septembrie 2015.

La data producerii evenimentului cauzator de prejudiciu, reclamantul nu avea stabilită paternitatea, astfel că a parcurs procedura judiciară de stabilire a filiației față de tatăl defunct în Dosarul nr. x/2015 al Judecătoriei Făget; subsecvent acestei proceduri, a solicitat acordarea de despăgubiri în prezentul dosar.

Însă, în legătură cu același eveniment rutier, soldat cu decesul a trei persoane (D., E. și F.), s-au solicitat despăgubiri atât în Dosarul nr. x/2015, înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș (de pe urma defunctului E.), cât și în Dosarul nr. x/2015, înregistrat pe rolul Tribunalului Caraș-Severin (de pe urma defuncților D. și F.).

Cu referire la Dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Caraș-Severin, Înalta Curte reține că au solicitat despăgubiri, de pe urma defunctului D., soția, fiica minoră, mama, frații și surorile.

Acest dosar a fost soluționat definitiv în al doilea ciclu procesual, prin Decizia nr. 130/23 ianuarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin care a fost respins apelul declarat de apelanta-pârâtă SC C. SA împotriva Deciziei nr. 640A/9 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Prin această hotărâre judecătorească, ca efect al admiterii apelului declarat de apelanții-reclamanți, au fost acordate despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a decesului lui D., după cum urmează: 400.000 RON cu titlu de daune morale și o indemnizație lunară de 1/4 din venitul minim pe economie, cu titlu de prestație periodică, de la data decesului tatălui, până la împlinirea vârstei de 18 ani sau până la finalizarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani, în favoarea fiicei minore G., 200.000 RON cu titlu de daune morale, în favoarea soției supraviețuitoare, B., 150.000 RON cu titlu de daune morale, în favoarea mamei defunctului, H. și câte 100.000 RON cu titlu de daune morale, în favoarea fraților și surorilor defunctului.

Prin cererea de recurs aflată în examinare, recurentul-reclamant A., în calitate de fiu al defunctului sus-menționat, a invocat greșita aplicare a dispozițiilor art. 49 pct. 2 lit. d) din Normele de punere în aplicare a Legii nr. 136/1995 - Ordinul CSA nr. 14/29 noiembrie 2011, din perspectiva modului de determinare a despăgubirilor în favoarea celor doi copii ai defunctului.

Înalta Curte constată că existența deciziei pronunțate în Dosarul nr. x/2015, în faza procesuală a apelului, după rejudecare, a fost învederată de către apelantul-reclamant, însă nu a fost valorificată de curtea de apel cu motivarea că, nefiind definitivă la acel moment, nu prezintă nicio relevanță.

Acest argument nu poate fi primit, având în vedere dispozițiile art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul CSA nr. 14/29 noiembrie 2011 și circumstanțele particulare ale cauzei.

Astfel, instanța de apel, observând cuantumul diferit al despăgubirilor acordate celor doi fii ai aceluiași defunct chiar în urma formulării unor cereri distincte, în considerarea dispozițiilor legale evocate, avea obligația de a examina și criteriile avute în vedere la stabilirea despăgubirilor acordate surorii reclamantului A.

Înalta Curte subliniază că, în situația analizată, valorificarea criteriului jurisprudențial nu implică pronunțarea unei soluții identice, ci obligă instanța de apel ca la examinarea criticilor privitoare la cuantumul daunelor morale să aibă în vedere modalitatea de cuantificare a despăgubirilor din Dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Caraș-Severin.

De altfel, în jurisprudența recentă (cauza Deaconu contra României), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea art. 14 din Convenție coroborat cu art. 1 din Protocolul 1 la convenție, în sensul constatării unei discriminări între frați, la acordarea daunelor morale, pe criterii de vârstă.

În ceea ce privește capătul de cerere prin care s-a solicitat acordarea unei prestații periodice, Înalta Curte constată că acest capăt a fost respins de prima instanță. Cum reclamantul nu a declarat apel în cauză, soluția dată acestui capăt de cerere a devenit definitivă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 497 și 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul A., prin reprezentant legal B., împotriva Deciziei nr. 212 din 7 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, va casa decizia atacată și va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A., prin reprezentant legal B., împotriva Deciziei nr. 212 din 7 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 martie 2019.

Procesat de GGC - GV