Decizia nr. 287/2021 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 830/2017 a Tribunalului Timiș

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la 18 noiembrie 2016 pe rolul Tribunalului Timiș, secția I civilă, reclamantul A., prin reprezentant legal B., a solicitat obligarea pârâtei S.C. C. S.A. la plata de despăgubiri în cuantum de 150.000 euro cu titlu de daune morale și a unei prestații periodice în cuantum de 1500 RON/lună, stabilită de la data decesului defunctului până la împlinirea vârstei de 18 ani sau până la finalizarea studiilor, dar nu mai târziu de 26 ani.

Primul ciclu procesual Prin sentința civilă nr. 830/PI din 12 iunie 2017, Tribunalul Timiș a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., prin reprezentant legal B.. A obligat-o pe pârâta S.C. C. S.A. la plata către reclamant a sumei de 150.000 euro, cu titlu de daune morale. A respins, în rest, cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată și a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 3000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată. Prin decizia civilă nr. 212 din 7 decembrie 2017, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă S.C. C. S.A. împotriva sentinței civile nr. 830/PI/12 iunie 2017 pronunțată de Tribunalul Timiș. A schimbat, în parte, sentința civilă atacată, în sensul că a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamant a sumei de 200.000 RON, cu titlu de daune morale. A menținut, în rest, dispozițiile sentinței civile apelate.

Decizia de casare Prin decizia civilă nr. 662 din 27 martie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost admis recursul declarat de reclamantul A., prin reprezentant legal B. împotriva deciziei nr. 212 din 7 decembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă. A fost casată decizia atacată și a fost trimisă cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în rejudecare: Prin decizia civilă nr. 202 din 10 octombrie 2019, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă S.C. C. S.A. împotriva sentinței civile nr. 830/PI din 12 iunie 2017 pronunțată de Tribunalul Timiș. A schimbat, în parte, sentința civilă atacată, în sensul că a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamant a sumei de 400.000 RON cu titlu de daune morale. A menținut, în rest, sentința apelată. A respins cererea intimatului-reclamant A. privind acordarea cheltuielilor de judecată în recurs.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva acestei hotărâri, pârâta S.C. C. S.A. a declarat recurs. Criticile de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. aduse hotărârii instanței de apel vizează următoarele aspecte, legate de daunele morale ce trebuiau acordate în funcție de jurisprudența națională și nu doar în funcție de jurisprudența unei curți de apel - în speță a Curții de Apel Timișoara. În acest sens, recurenta susține că instanța de apel trebuia să se raporteze la Ghidul pentru soluționarea daunelor morale emis de Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, fiind stabilite anumite limite pentru despăgubirile cu titlu de daune morale, învederând că daunele morale ce ar trebui acordate reclamantei ar fi în cuantum de 85.536 RON, însă instanța de apel a acordat daune morale peste limita impusă de jurisprudență. Astfel, recurenta susține că au fost încălcate dispozițiile art. 50 alin. (2) lit. d) din Norma ASF nr. 23/2014, în vigoare la data evenimentului rutier, conform cărora, în caz de deces, daunele morale se acordă în conformitate cu legislația și jurisprudența din România. Or, susține recurenta, în cauză au fost acordate daune morale peste limita impusă de media jurisprudenței, în condițiile în care la stabilirea lor trebuie să se facă în mod echitabil și proporționale cu urmările accidentului, având în vedere că ele au rolul de a compensa pierderea produsă fără să poată constitui o sursă de îmbogățire.

Apărările formulate în cauză Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității căii de atac, cu referire la faptul că în cuprinsul memoriului de recurs se invocă doar motive de netemeinicie ale deciziei, iar nu motive de nelegalitate. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, iar prin încheierea din 10 decembrie 2020, instanța a admis, în principiu, recursul declarat de pârâta S.C. C. S.A. împotriva deciziei nr. 202 din 10 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă și a fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului la data de 11 februarie 2021. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la dispozițiile legale ale art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material) indicat de pârâtă ca temei de drept al recursului, Înalta Curte reține că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situațiile în care instanța aplică un act normativ care nu este incident în cauza dedusă judecății, dă eficiență unei norme generale în condițiile existenței unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greșită textului de lege aplicabil în cauză. Or, din enumerarea criticilor din cererea de recurs, raportat și la decizia de casare nr. 662/27.03.2019, dosar nr. x/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu rezultă că instanța de apel ar fi încălcat sau apreciat greșit vreo normă de drept material. Astfel, instanța de apel, în rejudecare, a avut în vedere statuările si recomandările obligatorii din decizia de casare nr. 662/27.03.2019 pronunțată în dosar nr. x/2016 de Înalta Curte de Casație și Justiție, în ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 49 pct. 2 lit. d) din Normele de punere în aplicare a Legii nr. 136/1995 - Ordinul CSA nr. 14/29 noiembrie 2011, care stipulează că la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau a decesului unor persoane, daunele morale se stabilesc în conformitate cu legislația și jurisprudența din România. Din această perspectivă, instanța de casare a constatat că, în legătură cu același eveniment rutier soldat cu decesul a trei persoane (D., E. și F.), s-au solicitat despăgubiri atât în dosarul nr. x/2015, înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș (de pe urma defunctului E.), cât și în dosarul nr. x/2015, înregistrat pe rolul Tribunalului Caraș-Severin (de pe urma defuncților D. și F.). Cu referire la dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Caraș-Severin, Înalta Curte a reținut că au solicitat despăgubiri, de pe urma defunctului D., soția, fiica minoră, mama, frații și surorile. Acest dosar a fost soluționat definitiv în al doilea ciclu procesual, prin decizia nr. 130/23 ianuarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin care a fost respins apelul declarat de apelanta-pârâtă S.C. C. S.A. împotriva deciziei nr. 640A/9 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă. Prin această hotărâre, ca efect al admiterii apelului declarat de apelanții-reclamanți, au fost acordate despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a decesului lui D., după cum urmează: 400.000 RON cu titlu de daune morale și o indemnizație lunară de 1/4 din venitul minim pe economie, cu titlu de prestație periodică, de la data decesului tatălui, până la împlinirea vârstei de 18 ani sau până la finalizarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani, în favoarea fiicei minore D., 200.000 RON cu titlu de daune morale, în favoarea soției supraviețuitoare, B., 150.000 RON cu titlu de daune morale, în favoarea mamei defunctului, G. și câte 100.000 RON cu titlu de daune morale, în favoarea fraților și surorilor defunctului. Instanța de casare a observat că pentru același eveniment rutier, soldat cu decesul a trei persoane (D., E. și F.), s-au solicitat despăgubiri atât în dosarul nr. x/2015, înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș (de pe urma defunctului E.), cât și în dosarul nr. x/2015, înregistrat pe rolul Tribunalului Caraș-Severin (de pe urma defuncților D. și F.). Instanța de casare a mai constatat că existența deciziei pronunțate în dosarul nr. x/2015, în faza procesuală a apelului, după rejudecare, a fost învederată de către apelantul-reclamant, însă nu a fost valorificată de curtea de apel, statuându-se că instanța avea obligația de a examina și criteriile avute în vedere la stabilirea despăgubirilor acordate surorii reclamantului A.. De asemenea, prin decizia de casare, s-a statuat că instanța de apel, în rejudecare, în ce privește examinarea criticilor privitoare la cuantumul daunelor morale, va trebui să aibă în vedere modalitatea de cuantificare a despăgubirilor din dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Caraș-Severin, că de altfel, în jurisprudența recentă (cauza Deaconu contra României), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut încălcarea art. 14 din Convenție coroborat cu art. 1 din Protocolul 1 la convenție, în sensul constatării unei discriminări între frați, la acordarea daunelor morale, pe criterii de vârstă. Astfel, prin decizia de casare enunțată, instanța de recurs, în raport de susținerea legată de greșita aplicare a dispozițiilor art. 49 pct. 2 lit. d) din Normele de punere în aplicare a Legii nr. 136/1995 - Ordinul CSA nr. 14/29.11.2011 care stipulează că la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau a decesului unor persoane, daunele morale se stabilesc în conformitate cu legislația și jurisprudența din România, instanța de recurs a statuat că, în ce privește jurisprudența națională, instanțele de judecată au obligația de a se raporta la acele hotărâri judecătorești care în concret, ar putea reprezenta jurisprudență relevantă pentru cauza dedusă judecății, stabilind totodată că decizia nr. 640/A/9.10.2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2015, reprezintă jurisprudență relevantă întrucât vizează despăgubirile acordate surorii reclamantului A. în urma aceluiași eveniment rutier, instanța având obligația, în rejudecare, de a examina și criticile avute în vedere la stabilirea despăgubirii acordate surorii reclamantului în dosarul nr. x/2017. În raport de statuările și recomandările obligatorii din decizia de casare, instanța de apel în rejudecare în mod legal și corect a reținut că în cauză criteriile/elementele relevante pentru acordarea despăgubirilor pentru minorele defuncților (D. și F.) sunt perfect incidente și în litigiul pendinte în privința minorului A., fiul persoanei decedate în accident - D., neexistând niciun element de fapt care să permită concluzia că acest minor ar fi suferit mai puțin decât sora sa D. de pe urma decesului tatălui său. Din perspectiva celor expuse, precum și a faptului că prin decizia de casare instanța de recurs a constatat incidența dispozițiilor art. 49 pct. 2 lit. d) din Normele de aplicare a Legii nr. 136/1995 - Ordinul CSA nr. 14/29.11.2011, față de modul de determinare a despăgubirilor și a relevanței jurisprudenței, cu referire expresă la decizia nr. 640/A/9.10.2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, Înalta Curte reține că sunt nefondate criticile recurentei legate de încălcarea dispozițiilor art. 50 alin. (2) lit. d) din Norma ASF nr. 23/2014, precum și cele legate de raportarea la dispozițiile din Ghidul pentru soluționarea daunelor morale emis de Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, motiv pentru care, nefiind întrunite cerințele art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recursul pârâtei, urmează a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. În temeiul art. 453 C. proc. civ., urmează a fi obligată recurenta S.C. C. S.A. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4.165 RON, reprezentând onorariu de avocat. PENTRU ACESTE MOTIVE,