ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4287/2021
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4287/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 29 septembrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 19 august 2020, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, a solicitat obligarea pârâtului la restituirea sumei de 58.021.192,59 Euro. 2. Hotărârea instanței de fond Prin încheierea din 3 septembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență funcțională și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea uneia dintre secțiile civile ale acestei instanțe.
3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva încheierii din 3 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., apreciind că soluția de declinare a competenței de soluționare a cauzei este nelegală. 4. Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât Guvernul României nu a depus întâmpinare față de recursul declarat de reclamantul A.. II. Soluția instanței de recurs Analizând cu prioritate îndeplinirea de către recurentul-reclamant a obligației de achitare a taxei judiciare de timbru, Înalta Curte constată că excepția netimbrării, invocată din oficiu, este întemeiată, pentru următoarele considerente: În cauză, sunt incidente dispozițiile art. 24 alin. (1) din O.U.G.
nr. 80/2013, potrivit cărora recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 de RON, dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ.. În cauză, recurentul a criticat soluția de admitere a excepției necompetenței funcționale a secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, caz de casare care corespunde prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. Conform art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, iar alin. (3) al aceluiași articol stabilește că această cerință este prevăzută sub sancțiunea nulității.
Prin adresa emisă la data de 29.01.2021 și comunicată recurentului-reclamant A. la data de 03.02.2021, conform dovezii de înmânare aflate la dosar, Înalta Curte a adus la cunoștința părții obligația achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 de RON, aferentă recursului declarat împotriva încheierii din 3 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, obligație pe care recurentul-reclamant nu a îndeplinit-o până la termenul de judecată fixat. Din verificările efectuate, se constată că recurentul-reclamant nu a formulat cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru și nici nu a solicitat acordarea de facilități la plata taxei.
Consecința neachitării taxei judiciare de timbru aferentă căii de atac a recursului este prevăzută de dispozițiile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., sancțiunea fiind nulitatea recursului. Pentru considerentele expuse și în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va anula, ca netimbrat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 3 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 3 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 septembrie 2021.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.