ÎCCJ, decizie (scj.ro #230770)

Restrângerea activității organizatorilor de jocuri de noroc din rațiuni de sănătate și siguranță publică. Inexistența unei reglementări în sensul reducerii proporționale a taxei aferente autorizației de exploatare și a taxei pe viciu. Acțiune în răspunderea civilă delictuală a statului român. Inexistența în dreptul obiectiv a unei norme legale a cărei încălcare să contureze o faptă ilicită săvârșită cu vinovăție, aptă să angajeze răspunderea directă, proprie a statului

Cuprins pe materii: Drept comercial. Codul civil. Obligații. Izvoarele obligațiilor. Răspunderea civilă

Index alfabetic: Acțiune în răspundere civilă delictuală

Jocuri de noroc

Pandemia de COVID-19

Drept de proprietate privată

Inexistența faptei ilicite

Motivarea hotărârii judecătorești

C. civ., art. 1357

O.U.G. nr. 77/2009, art. 1 alin. (1)-(2), art. 12, art. 13

O.U.G. nr. 48/2020

O.U.G. nr. 106/2020

Constituție, art. 16, art. 44, art. 56 alin. (2), art. 147 alin. (4)

Legea nr. 31/1996, art. 4

Piața jocurilor de noroc este o piață restrictivă, dreptul de a organiza jocuri de noroc, precum și condițiile de exploatare și de practicare a acestora constituind monopol de stat, potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009.

Astfel, prin monopol de stat, în sensul Legii nr. 31/1996, se înțelege dreptul exclusiv al statului de a stabili regimul de acces al agenților economici la activitățile constituind monopol de stat și condițiile de exercitare a acestora.

Inexistența unei reglementări în sensul reducerii proporționale a taxei aferente autorizației de exploatare și a taxei pe viciu, în perioada august 2020 - august 2021, când activitatea economică a reclamantelor a fost supusă unor limitări, din motive de sănătate și siguranță publică, nu conduce la încălcarea principiului constituțional al justei așezări a sarcinilor fiscale și a dreptului de proprietate privată și nu reprezintă o faptă ilicită în sensul art. 1.349 C. civ., aptă să angajezeze răspunderea civilă delictuală a statului.

Astfel, măsura legală de a se fi perceput integral taxele aferente exploatării jocurilor de noroc în perioada vizată reprezintă una din modalitățile concrete prin care legiuitorul, în virtutea marjei sale de apreciere și, deci, de acțiune, a înțeles să stabilească și să implementeze politica sa fiscală în domeniul jocurilor de noroc, activitate ce constituie monopol de stat.

Prin urmare, în mod legal a reținut instanța de apel neîndeplinirea condițiilor angajării răspunderii civile delictuale, întrucât fapta imputată nu există, statul neputând fi tras la răspundere pentru că, acționând conform politicii sale fiscale într-un domeniu special precum cel al jocurilor de noroc, asupra căruia deține monopol, nu a legiferat în sensul vizat de reclamante, prin scutirea parțială a acestor societăți de la plata taxelor de autorizare și de viciu corespunzător reducerii activității în perioada august 2020 - august 2021, câtă vreme executarea acestor obligații de plată anuale a constituit premisa exploatării în condiții de legalitate a activității lor economice.

I.C.C.J., Secția a II-a civilă, decizia nr. 602 din 25 martie 2025

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1.349 C. civ.

Prin încheierea din 5 aprilie 2022 a fost unită cu fondul cauzei excepția lipsei calității procesuale pasive a Senatului României. De asemenea, au fost respinse excepțiile netimbrării acțiunii, necompetenței teritoriale a Tribunalului Brașov, în soluționarea cererii formulate de societatea B. S.R.L. și inadmisibilității acțiunii față de lipsa procedurii prealabile, invocate de Senatul României.

Prin sentința civilă nr. 532/C din 9 noiembrie 2023 pronunțată de Tribunalul Brașov, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, astfel cum a fost completată prin sentința civilă nr. 264/C din 15 octombrie 2024, au fost respinse excepțiile privind lipsa calității procesuale pasive a pârâților Statul Român prin Ministerul Finanțelor și Senatul României.

A fost respinsă acțiunea, ca nefondată.

A fost încuviințat onorariul suplimentar în cuantum de 4.080 lei, pentru expertul D., punându-se în vedere reclamantelor să achite această sumă, fiecare câte 1.360 lei, în termen de 5 zile de la comunicarea prezentei hotărâri.

A fost înștiințat Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Brașov cu privire la onorariul suplimentar încuviințat.

Prin decizia civilă nr. 1048/AP din 18 iunie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, Secția civilă a fost respins apelul reclamantelor.

A fost respinsă excepția nulității cererii de apel incident și a fost respins apelul incident.

A fost obligat apelantul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov la plata către apelanta reclamantă C. S.R.L. a sumei de 1.500 lei reprezentând cheltuieli de judecată parțiale în apel.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentele-reclamante au susținut că hotărârea atacată este nemotivată și cuprinde motive contradictorii.

În esență, s-a imputat instanței de apel că nu a lămurit aspectele esențiale ce i-au fost supuse spre analiză, respectiv nu a clarificat natura taxelor reglementate de art. 12 și art. 13 coroborat cu Anexa din O.U.G. nr. 77/2009, nu a stabilit diferența de regim juridic dintre taxe și impozite și consecințele acestei distincții, nu a avut în vedere specificul monopolului de stat conform art. 4 din Legea nr. 31/1996, nu a analizat conținutul drepturilor conferite prin autorizația de exploatare a jocurilor de noroc și perioada pentru care a fost acordată, conform normelor legale, raportul acestor norme cu principiul constituțional al așezării juste a sarcinilor fiscale și fapta ilicită constând în perceperea integrală a unor taxe stabilite de lege, pentru un drept de exploatare a unui serviciu monopol de stat acordat parțial comerciantului, ca urmare a omisiunii voite de a legifera asupra situației apărute în perioada august 2020 - august 2021.

S-a subliniat că instanța de apel a ignorat distincția dintre taxe și impozite, particularitatea celor dintâi fiind aceea că reprezintă un tarif, respectiv prețul aferent serviciului prestat de stat în beneficiul plătitorului, astfel cum s-a reținut prin Deciziile Curții Constituționale nr. 448/2013, 141/1994 și 176/2003, distincție din care decurge și fapta ilicită a statului.

Potrivit recurentelor-reclamante, câtă vreme în perioada vizată serviciul de exploatare a jocurilor de noroc a fost acordat parțial, conform principiilor proporționalității și așezării juste a sarcinilor fiscale, s-ar fi impus ca și taxele stabilite prin lege să fie ajustate, la rândul lor, proporțional cu serviciul prestat, având în vedere că perceperea unui preț fără echivalent reprezintă o practică ilicită.

Prin urmare, s-a arătat că instanța de apel s-a limitat să analizeze numai generic principiile constituționale invocate în susținerea cauzei.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentele-reclamante au invocat încălcarea dispozițiilor prevăzute la art. 56 alin. (2) – principiul justei așezări a sarcinilor fiscale, art. 16 – principiul egalității în drepturi și art. 44 – dreptul de proprietate și art. 45 – accesul liber la activitatea economică și dreptul la exercitarea ei în condițiile legii, din Constituție, a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 31/1996 privind monopolul de stat și art. 12 și art. 13 din O.U.G. nr. 77/2009, precum și ale art. 147 alin. (4) din Constituție – încălcarea deciziilor Curții Constituționale nr. 448/2013, 141/1994 și 176/2013.

În esență, s-a susținut că, potrivit art. 12 și art. 13 și Anexei din O.U.G. nr. 77/2009, s-au reglementat atât cuantumul taxelor, cât și durata aferentă dreptului de desfășurare a activității reprezentând monopol de stat, taxele reprezentând echivalentul prestației statului, astfel cum s-a reținut în jurisprudența Curții Constituționale.

Recurentele-reclamante au arătat că instanța de apel a aplicat greșit principiul justei așezări a sarcinilor fiscale, pe care nu l-a raportat la caracteristicile taxelor reglementate de art. 12 și art. 13 și Anexa din O.U.G. nr. 77/2009, care, fiind tarife sau prețuri pentru o prestație asigurată de stat, trebuie să fie proporționale și adecvate serviciului prestat. În egală măsură, s-a invocat și încălcarea egalității în drepturi, întrucât situația diferită, a acordării parțiale a dreptului de desfășurare a activității, impunea o reglementare distinctă, corespunzătoare limitărilor aduse.

Totodată, s-a reproșat că hotărârea atacată încalcă art. 4 din Legea nr. 31/1996, care prevăd că serviciile monopol de stat se acordă pentru o perioadă determinată de lege, căreia îi corespunde un tarif, în speță taxele fiind achitate pentru un an, ceea ce ar fi presupus exercitarea dreptului de exploatare integral, pe toată perioada prevăzută de lege. Tot astfel, în opinia recurentelor-reclamante, nu s-a acordat eficiență nici art. 45 din Constituție, având în vedere că dreptul de exploatare a jocurilor de noroc a fost tarifat potrivit O.U.G. nr. 77/2009, dar durata desfășurării activității nu a fost cea prevăzută de lege, ci a fost restricționată și redusă, fără ca tarifele aplicate să fie ajustate corespunzător.

În ceea ce privește încălcarea dreptului de proprietate, prevăzut de art. 44 din Constituție și de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, recurentele-reclamante au învederat că statul a perceput taxe integrale corelativ unui drept acordat parțial, pe o durată mai scurtă decât cea pentru care taxele au fost stabilite și achitate, cu consecința producerii unui prejudiciu în patrimoniul autoarelor demersului judiciar, constând în sumele achitate fără echivalent în prestația statului. Au invocat jurisprudența CEDO, respectiv cauza Burden c. Marii Britanii.

Prin urmare, fapta ilicită a statului, de a percepe integral taxele prevăzute de art. 12 și art. 13 coroborat cu Anexa din O.U.G. nr. 77/2009, deși nu a asigurat integral dreptul de exploatare a activității monopol de stat pe perioada prevăzută de ordonanță a avut loc în modalitate omisivă, prin nerespectarea obligației de legiferare, sens în care au invocat Hotărârea CEDO în Cauza Beyeler c. Italiei.

Potrivit recurentelor-reclamante, ca urmare a faptului că nu s-a legiferat asupra taxării operatorilor economici în perioada august 2020 - august 2021, cât timp activitatea de jocuri de noroc a fost restrânsă, statul a perceput tarife mai mari decât echivalentul propriei prestații, cu consecința încălcării principiului justei așezări a sarcinilor fiscale, precum și a principiului echității. S-a arătat, astfel, că statului îi revine o obligație permanentă de a asigura, prin norme legale coerente și adecvate, justa așezare a sarcinilor fiscale, cetățenii având, corelativ, dreptul ca impunerile de ordin fiscal să fie echitabile, proporționale și necesare raportat la scopul acestora.

Intimații-pârâți Senatul României, Camera Deputaților, Guvernul României și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, reprezentat prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, prin întâmpinările depuse, au solicitat respingerea recursului.

va reține caracterul neîntemeiat al acesteia, având în vedere că prin memoriul de recurs au fost formulate și critici care pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) din cod, astfel că excepția va fi respinsă.

Totodată, analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, reține caracterul nefondat al recursului.

Prealabil examinării motivelor de recurs, se reține că demersul judiciar, astfel cum a fost configurat prin cererea introductivă, a vizat angajarea răspunderii delictuale pentru încălcarea obligației pozitive de a legifera în sensul reducerii taxei aferente autorizației de exploatare și a celei pe viciu reglementate de O.U.G. nr. 77/2009, corespunzător limitării de către autorități, a activității jocurilor de noroc, în intervalul august 2020 - august 2021.

În motivare, s-a arătat că, în perioada anterioară celei menționate în petitul cererii, când activitatea în domeniul jocurilor de noroc a fost interzisă și respectiv suspendată integral, prin O.U.G. nr. 48/2020 și O.U.G. nr. 106/2020 operatorii economici au fost scutiți de la obligația de plată a acelorași taxe, astfel că, pentru identitate de rațiune, și în cazul restricționării activității s-ar fi impus intervenția legiuitorului printr-o reducere corespunzătoare a taxelor, încasarea lor integrală nefiind justificată. Așadar, fapta ilicită invocată a fost încălcarea obligației statului de a adopta măsuri adecvate și rezonabile pentru respectarea dreptului de proprietate și a principiului constituțional al justei așezări a sarcinilor fiscale, în perioada în care activitatea organizatorilor de jocuri de noroc slot machine a fost restrânsă.

Prejudiciul a vizat cotele proporționale din taxa de autorizare și taxa pe viciu aferente neexploatării activității.

Acțiunea a fost respinsă ca urmare a neîndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale, întrucât s-a constatat că nu există fapta ilicită, soluție menținută de instanța de apel.

Recurentele-reclamante solicită casarea deciziei pe temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., potrivit cu care ,,Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; când hotărârea a fost data cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material”.

Primul motiv de recurs vizând nemotivarea și existența unor motive contradictorii în cuprinsul deciziei atacate este neîntemeiat și va fi înlăturat ca atare.

În etapa procesuală anterioară recurentele-reclamante au reiterat culpa statului pentru omisiunea de a legifera nivelul taxelor aplicabile domeniului jocurilor de noroc în perioada august 2020 - august 2021, când activitatea acestor societăți a suferit restricții temporale și de capacitate, invocând încălcarea principiului justei așezări a sarcinilor fiscale și a dreptului de proprietate privată. S-a reafirmat, astfel, că statul avea obligația pozitivă de a lua măsura scutirii sau reducerii parțiale, proporționale, de la plata taxelor aferente exploatării activității, corespunzător serviciului prestat.

Contrar susținerilor recurentelor-reclamante, instanța de apel a cercetat motivele de apel ce i-au fost deduse și a expus considerentele logice și juridice care au fundamentat soluția respingerii apelului, în raport cu acțiunea dedusă judecății și obiectul acesteia.

Instanța de apel a analizat fapta ilicită reprezentând fundamentul răspunderii civile delictuale clamate – vidul legislativ invocat/omisiunea de a legifera –, de natură a încălca, în opinia recurentelor-reclamante, principiile constituționale înscrise la art. 56 alin. (2), art. 16 și art. 44 din Constituție, raportat la argumentele părților, reținând, în esență, că, în materie fiscală, statul se bucură de o marjă largă de apreciere, astfel că, prin modul de stabilire a taxelor reglementate de O.U.G. nr. 77/2009, în domeniul jocurilor de noroc, activitate asupra căreia există monopol, statul și-a exercitat atributul de legiferare conform politicii sale fiscale, neexistând obligația de a reglementa în sensul urmărit de recurentele-reclamante.

În ceea ce privește argumentul apreciat determinant în cauză de către recurentele-reclamante, anume că taxa, spre deosebire de impozit, reprezintă un tarif și, ca atare, trebuie să corespundă unui drept efectiv, acordat de stat pe o perioadă prestabilită de lege, instanța de apel a analizat taxa aferentă dreptului de exploatare a jocurilor de noroc și taxa specială pe viciu, astfel cum sunt reglementate prin O.U.G. nr. 77/2009, reținând că aceste taxe reprezintă sume fixe, datorate anual, pentru fiecare mijloc de joc și că ele constituie, în fapt, premisa exercitării activității în condiții de legalitate, independent de durata efectivă de exploatare a aparatelor.

S-a argumentat că, deși restricționată în unele perioade, din perspectivă temporală și a capacității de funcționare, ca urmare a unor împrejurări excepționale, activitatea în domeniul jocurilor de noroc a continuat, generând venituri în patrimoniul recurentelor-reclamante, corespunzător dreptului de proprietate privată invocat, ceea ce justifică, în contrapartidă, încasarea la bugetul de stat a taxelor criticate în perioada august 2020 - august 2021. În alți termeni, în perioada indicată, când, din motive de sănătate publică, au existat anumite restricții, statul a permis desfășurarea jocurilor de noroc, astfel că societăților licențiate în vederea organizării acestui tip de activitate le-a revenit, corelativ, obligația de plată a taxelor aferente exercitării dreptului de exploatare ce le-a fost acordat și, implicit, a taxei speciale pe viciu.

Așadar, instanța de apel a confirmat rolul taxelor contestate, de tarife aferente unei prestații a statului, însă, în egală măsură, a reținut că, potrivit reglementării O.U.G. nr. 77/2009, acestea erau datorate anual și că, în lipsa plății lor, operatorii economici nu ar fi avut dreptul să exploateze activitatea de jocuri de noroc, independent de condițiile pandemice, nemulțumirea recurentelor-reclamante asupra nivelului taxelor fiind fără suport juridic.

În egală măsură, a constatat că obligația de plată integrală a acestor taxe s-a aplicat nediscriminatoriu, tuturor operatorilor economici din aceeași categorie, cu respectarea principiilor așezării juste a sarcinilor fiscale și egalității în drepturi. Cât privește măsurile adoptate pe perioada stării de urgență, s-a reținut că acestea sunt de strictă interpretare, neputând fi extinse la situația ulterioară, când agenții economici din domeniul jocurilor de noroc au desfășurat activitate.

Prin urmare, constatând că fapta imputată pârâților nu există, instanța de apel a stabilit că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1.357 C. civ., fără de care nu putea fi admisă acțiunea în răspundere civilă delictuală, analiza celorlalte condiții ale răspunderii fiind de prisos.

Pentru aceste rațiuni, se constată că instanța de apel a răspuns motivelor de apel cu care a fost sesizată și a expus considerentele care au determinat înlăturarea acestora. Astfel, cauza a fost cercetată în fapt și în drept, fiind analizate argumentele recurentelor-reclamante în ceea ce privește regimul juridic și rolul taxelor contestate prin prisma dispozițiilor O.U.G. nr. 77/2009, monopolul exercitat de stat asupra activității jocurilor de noroc, precum și respectarea principiilor vizate de art. 56 alin. (2) și art. 44 din Constituție.

În concluzie, Înalta Curte reține că instanța de apel și-a îndeplinit obligația de motivare a hotărârii în acord cu cerințele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În egală măsură, considerentele deciziei sunt clare, necontradictorii și lipsite de echivoc, fiind relevat raționamentul logico-juridic care explică netemeinicia demersului judiciar din perspectiva argumentelor formulate de recurentele-reclamante și a dispozițiilor legale incidente.

Împrejurarea că recurentele-reclamante apreciază ca fiind eronat rezultatul judecății în apel nu conduce la incidența motivului de nelegalitate vizat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În continuare, în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentele-reclamante invocă încălcarea dispozițiilor art. 56 alin. (2), art. 16, art. 44 și art. 45 din Constituție, art. 4 din Legea nr. 31/1996 și art. 12 și art. 13 din O.U.G. nr. 77/2009, precum și ale art. 147 alin. (4) din Constituție – încălcarea deciziilor Curții Constituționale nr. 448/2013, 141/1994 și 176/2013.

Examinând susținerile dezvoltate în justificarea acestui caz de nelegalitate, Înalta Curte constată că, subsecvent pretinsei nemotivări a deciziei din perspectiva acelorași aspecte, recurentele-reclamante reiterează, în esență, argumentele susținute în sprijinul poziției lor procesuale.

Pornind de la faptul că statului îi revine obligația pozitivă de a legifera și de a asigura justa așezare a sarcinilor fiscale în mod coerent, echitabil și nediscriminatoriu, precum și de la măsurile luate prin O.U.G. nr. 48/2020 și O.U.G. nr. 106/2020, s-a susținut omisiunea reglementării situației operatorilor economici din domeniul jocurilor de noroc, în perioada august 2020 - august 2021, în care activitatea a fost restricționată din punct vedere temporal sau al capacității spațiilor, pentru reducerea proporțională a taxei aferente autorizației de exploatare a activității și a taxei pe viciu. Astfel, în aprecierea recurentelor-reclamante, prin omisiunea de a legifera, statul a încasat taxe într-un cuantum superior valorii propriei prestații, cu consecința încălcării dispozițiilor legale și constituționale mai sus evocate.

Așadar, sunt reluate susținerile invocate în etapele procesuale anterioare, cu scopul reevaluării împrejurărilor deduse judecății, asupra cărora instanța de apel s-a pronunțat, în recurs nefiind prezentate argumente noi în sens contrar.

Înalta Curte constată că instanța de apel a reținut judicios neîndeplinirea condițiilor angajării răspunderii civile delictuale, întrucât fapta imputată nu există, statul neputând fi tras la răspundere pentru că, acționând conform politicii sale fiscale într-un domeniu special precum cel al jocurilor de noroc, asupra căruia deține monopol, nu a legiferat în sensul vizat de recurentele-reclamante, prin scutirea parțială a acestor societăți de la plata taxelor de autorizare și de viciu corespunzător reducerii activității în perioada august 2020 - august 2021, câtă vreme executarea acestor obligații de plată anuale a constituit premisa exploatării în condiții de legalitate a activității lor economice.

Confirmând raționamentul instanței de apel, se reține că piața jocurilor de noroc este o piață restrictivă, dreptul de a organiza jocuri de noroc, precum și condițiile de exploatare și de practicare a acestora constituind monopol de stat, potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009. Astfel, prin monopol de stat, în sensul Legii nr. 31/1996, se înțelege dreptul exclusiv al statului de a stabili regimul de acces al agenților economici la activitățile constituind monopol de stat și condițiile de exercitare a acestora.

Prin Hotărârea din 3 iunie 2010, pronunțată în Cauza C-258/08, Ladbrokes Betting & Gaming Ltd, Ladbrokes International Ltd contra Stichting de Nationale Sporttotalisator, reținută în mod constant în jurisprudența Curții Constituționale, Curtea de Justiție a Uniunii Europene și-a reconfirmat jurisprudența potrivit căreia, în domeniul reglementării jocurilor de noroc, statele membre dispun de o marjă foarte largă de acțiune.

În exercitarea acestei largi marje de apreciere ce îi este recunoscută, legiuitorul național a stabilit, în mod detaliat, potrivit O.U.G. nr. 99/2007, condițiile în care se pot organiza și desfășura activitățile de jocuri de noroc, inclusiv în ceea ce privește nivelul de taxare a operatorilor economici din acest domeniu. Astfel, potrivit art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2009, ,,Statul poate acorda (...) dreptul de organizare și exploatare a activității de jocuri de noroc în condițiile prezentei ordonanțe de urgență (...)” – Decizia Curții Constituționale nr. 590/2016, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1050 din 27.12.2016.

Raportat la prevederile art. 56 din legea fundamentală, se impune a fi arătat că instanța de contencios constituțional a statuat în jurisprudența sa că regula în materia impozitelor și taxelor este prevăzută la art. 139 alin. (1) din Constituție - ,,Impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege”, precum și că, potrivit art. 56 alin. (1), ,,Cetățenii au obligația să contribuie, prin impozite și prin taxe, la cheltuielile publice.” (Decizia Curții Constituționale nr. 973/2012, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 57 din 25.01.2013).

Rezultă că stabilirea taxelor și impozitelor, astfel cum corect a reținut instanța de apel, în conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și Curții Constituționale evocată în cuprinsul considerentelor sale, intră în competența exclusivă a legiuitorului, primar sau delegat, acesta fiind singurul în măsură, potrivit libertății sale de apreciere, să stabilească obligațiile de plată ce revin contribuabililor, precum și cuantumul acestora. Aceste considerente au determinat concluzia precedentei instanțe că reglementarea O.U.G. nr. 77/2009 care stă la baza încasării taxelor contestate de recurentele-reclamante reprezintă expresia normelor constituționale anterior evocate, deoarece dreptul de exploatare a jocurilor de noroc se acordă contra unor taxe, inclusiv taxa specială pe viciu, iar taxele astfel percepute constituie venit la bugetul de stat.

Contrar susținerilor recurentelor-reclamante, instanța de apel a avut în vedere că taxele prevăzute de art. 12 și 13 din O.U.G. nr. 77/2009 constituie tarife, în sensul jurisprudenței constituționale invocate de autoarele demersului judiciar, însă, evaluând reglementările existente, a constatat că dreptul ce le-a fost acordat în condiții restrictive, de exploatare a unei activități ce constituie monopol de stat, nu putea fi exercitat în mod legal fără plata acestor taxe forfetare, având cuantum fix și caracter anual, stabilite independent de programul de lucru sau de capacitatea de funcționare a sălii de joc.

Cu alte cuvinte, instanța de apel a reținut că taxele achitate de recurentele-reclamante, în integralitatea lor, reprezintă sarcina fiscală a operatorilor economici din domeniu aferentă acordării dreptului de exploatare exercitat și, în consecință, nu se poate considera că sumele încasate de stat ar fi fost colectate în mod nelegal.

Așadar, cât privește pretinsa obligație de reducere proporțională a taxelor în intervalul arătat, corespunzător limitărilor temporale și de capacitate impuse din rațiuni de sănătate și siguranță publică, instanța de apel a reținut judicios că, potrivit dispozițiilor legislației incidente, nu există în dreptul obiectiv o normă legală în sensul vizat de recurentele-reclamante, a cărei eventuală încălcare să contureze o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, aptă să antreneze răspunderea directă, proprie a statului, în conformitate cu temeiul de drept al acțiunii deduse judecății.

Din perspectiva așezării juste a sarcinilor fiscale, care, conform jurisprudenței Curții Constituționale, trebuie să reflecte principiul egalității, se reține că, prin impunerea în sine a unor taxe, precum cele deduse judecății, nu se poate reproșa vreo încălcare adusă acestui principiu, cu excepția cazului în care se aplică un tratament diferențiat unor situații identice, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă. Or, nu s-a dovedit a fi cazul în speță, având în vedere că, așa cum a reținut instanța de apel, în perioada vizată tuturor operatorilor economici din aceeași categorie li s-a aplicat același nivel de taxare în raport cu dispozițiile O.U.G. nr. 77/2009 (Decizia Curții Constituționale nr. 45 din 17.02.2015, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 366 din 27.05.2015, Decizia nr. 206/2017 din 30.03.2017, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 787 din 04.10.2017).

Totodată, prin impunerea pe cale legală și perceperea taxelor aferente activității monopol de stat, în schimbul dreptului de exploatare acordat și, deci, exercitat în perioada dedusă judecății, care se fac venit la bugetul de stat, nu se poate considera că se aduce atinge dreptului de proprietate privată, reținându-se și că în cauză nu este incidentă jurisprudența CEDO la care recurentele-reclamante au făcut trimitere prin cererea de recurs. Apoi, în ceea ce privește accesul liber la o activitate economică, se reține că acesta este garantat numai ,,în condițiile legii”, ceea ce presupune, implicit, stabilirea unor limite de exercitare, el neavând caracter absolut și necondiționat, astfel că legiuitorul beneficiază de libertate în privința regulilor de disciplină economică, cu atât mai mult cu cât activitatea în cauză este monopol de stat. (Decizia Curții Constituționale nr. 973/2012, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 57 din 25.01.2013, Decizia nr. 135/2015, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 340 din 19.05.2015)

Prin urmare, inexistența unei reglementări în sensul urmărit de recurentele-reclamante, de reducere proporțională a taxei aferente autorizației de exploatare și a taxei pe viciu, în perioada august 2020 - august 2021, când activitatea economică a recurentelor-reclamante a fost supusă unor limitări, din motive de sănătate și siguranță publică, nu conduce la încălcarea principiilor constituționale invocate și nu reprezintă o faptă ilicită în sensul art. 1.349 C. civ., aptă să angajeze răspunderea civilă delictuală a statului. De altfel, sub acest aspect, instanța de apel a indicat cazurile expres și limitativ prevăzute de lege în care poate fi atrasă răspunderea statului.

Ca o consecință, măsura legală criticată în definitiv, de a se fi perceput integral taxele aferente exploatării jocurilor de noroc în perioada vizată, reprezintă una din modalitățile concrete prin care legiuitorul, în virtutea marjei sale de apreciere și, deci, de acțiune, a înțeles să stabilească și să implementeze politica sa fiscală în domeniul jocurilor de noroc, activitate ce constituie monopol de stat.

Concluzionând, raportat la criticile formulate, în cauză nu poate fi reținută nicio încălcare a dispozițiilor de drept material care să reclame casarea hotărârii recurate.

Pentru aceste considerente, nefiind incidente cazurile de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din același cod, a respins ca nefondat recursul împotriva deciziei civile nr. 1048/Ap din 18 iunie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, Secția civilă.